717 matches
-
GM) joasă poate genera deshidratare intracelulară fără hipernatremie. Este prezentă gaura osmolară care se definește prin diferența dintre osmolaritatea măsurată și cea calculată. Solviții pot fi: glucoza, manitolul, etilen glicolul. Când solvitul difuzează liber în celule (etanol, uree), acesta este osmotic inactiv și nu va antrena nici o tulburare de hidratare intracelulară. 16.2.2. Fiziopatologie Bilanțul apei este echilibrat, adică intrările (apa de băut, apa din alimente, apa rezultată din oxidarea intracelulară) sunt echivalente cu ieșirile (renale precis reglate, cutanate, respiratorii
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
a transpirației (mucoviscidoză). 2. pierderile renale (natriureză neadaptată > 20 mmol/24h). Pot fi datorate următoarelor anomalii: • maladie renală intrinsecă: nefropatie interstițială cronică - polichistoză renală, nefronoftizie, pielonefrită cronică, IRC terminală cu ocazia unui regim desodat, sindromul ridicării obstacolului; • maladie extrarenală: poliurie osmotică: diabet zaharat decompensat, perfuzie cu manitol, hipercalcemie, utilizarea diureticelor, insuficiența suprarenală acută. 3. pierderi în al treilea sector, fenomen observat în peritonite, pancreatite acute, ocluzii intestinale și rabdomiolize traumatice. 16.3.2. Fiziopatologie Pierderea de sodiu și apă în cantitate
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
a fluidului extracelular, tubul proximal reține corespunzător atât sodiul, cât și apa, și ca urmare, concentrația sodiului urinar este adesea scăzută (< 10 mEq/l). Volumul de urină poate fi scăzut (< 500 ml/24h). b) Pierderi renale de sodiu: • diuretice; • diureza osmotică (glucoză, uree, manitol); • insuficiență mineralocorticoidă; • nefrita care pierde sare. Când rinichiul este sursa pierderilor care antrenează hipovolemia, concentrația sodiului urinar este > 20 mEq/l. în orice situații clinice asociate cu pierderi renale sau extrarenale de apă și sodiu, când volumul
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
pacienți, în special cei care folosesc diuretice tiazidice pot dezvolta hiponatremie severă și simptomatică. în plus, hipokaliemia asociată diureticelor poate crește eliberarea de vasopresină, probabil prin modificarea sensibilității osmoreceptorilor. Hipokaliemia poate duce la intrarea sodiului în celule pentru menținerea echilibrului osmotic. Diureticele tiazidice afectează excreția renală de apă prin blocarea abilității rinichiului de a produce o urină diluată. Hiponatremia poate fi severă dacă aportul de solviți este mic sau aportul de apă este mare. Diureticele tiazidice sunt contraindicate la toți pacienții
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
și simptome severe din partea SNC ca: depresie senzorială, convulsii sau moarte, chiar la concentrații ale Na+ plasmatic cuprinse între 125 și 130 mEq/l. Aceasta deoarece capacitatea celulelor creierului de a interveni prin mecanisme de adaptare care să elimine particulele osmotic active, diminuând astfel edemul cerebral care însoțește hiponatremia, cere un timp mai lung de la instalarea hiponatremiei. Pe de altă parte, acest mecanism protectiv contra edemului cerebral devine eficient în cazul unei hiponatremii care se dezvoltă în zile sau săptămâni, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
corectând astfel cauza eliberării de vasopresină. Atât hiponatremia, cât și depleția de volum, răspund la înlocuirea volemică cu soluție salină izotonică cu normalizarea concentrației de sodiu și restaurarea volumului fluidului extracelular. Corecția excesivă, rapidă poate duce la sindromul de demielinizare osmotică. Tratamentul hiponatremiei secundară diureticelor tiazidice constă în oprirea diureticelor și liberalizarea aportului de sodiu. Depleția de potasiu, prezentă frecvent, trebuie corectată. Diureticele tiazidice nu ar mai trebui reluate, deoarece acești pacienți riscă repetarea episoadelor de hiponatremie periculoase. b) Pacienții hipervolemici
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
apei din celulele creierului care va antrena diminuarea volumului cerebral sub cel normal, deoarece creierul nu poate să reacumuleze rapid osmoliții care au fost pierduți. Mielinoliza este observată la 25 % dintre pacienții sever hiponatremici după corecția hiponatremiei. Sindromul de demielinizare osmotică se poate dezvolta gradat într-un interval de una până la mai multe zile, după corecția concentrației de sodiu. Simptomele care apar includ fluctuații în starea mentală, convulsii, tulburări de deglutiție, pierderea vederii și, în cazuri severe, tetraplegia. Frecvent, simptomele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
cu o concentrație mai mare de sodiu: de exemplu, o concentrație de sodiu în dializat de 145 mEq/l poate crește sodiul plasmatic de la 110 la 130 mEq/l în patru ore. Acești pacienți pot fi parțial protejați împotriva demielinizării osmotice, deoarece îndepărtarea concomitentă a ureei tinde să scadă osmolalitatea plasmatică, înlesnind astfel mișcarea apei în creier și micșorând gradul contracției cerebrale induse de creșterea concentrației sodiului plasmatic. La pacienții cu insuficiență renală, valori crescute ale ureei pot fi protective împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
renală, valori crescute ale ureei pot fi protective împotriva afectării neurologice, ca urmare a corecției hiponatremiei. Hiponatremia cronică simptomatică Dacă hiponatremia este prezentă de peste 48 ore sau de o durată necunoscută, corecția trebuie făcută cu atenție pentru a evita demielinizarea osmotică. Trebuie luate în calcul următoarele aspecte: • deoarece în hiponatremia cronică severă, apa cerebrală este crescută cu doar 10 %, creșterea promptă a nivelului Na+ seric cu 10 %, sau cu aproximativ 10 mEq/l; • după corecția inițială, nu se va depăși rata
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
musculare, adipoase, hepatice) independent de efectul ei asupra glucozei. Insulina permite intrarea K+ în celulă stimulând direct Na-K ATP-aza, independent de AMPc. Deficiența în insulină duce la inhibiția captării celulare a K+ și la hiperkaliemie. Aceasta este compensată prin diureză osmotică și kaliureză de însoțire. Hiperkaliemia apare când diabeticii dezvoltă hipoaldosteronism hiporeninemic sau insuficiență renală. • catecolaminele: stimularea beta 2 receptorilor sau agoniștii beta 2 adrenergici scad potasiul seric, în timp ce blocada beta 2 adrenergică crește potasiul seric și exagerează răspunsul hiperkaliemic la
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
de sodiu care ajunge în tubii distali și colectori; eliberarea crescută de sodiu la nivelul tubului colector crește rata excreției de potasiu prin creșterea cantității de sodiu oferit pentru schimb cu potasiu. De exemplu, diureticele de ansă și tiazidele, diureza osmotică și infuziile saline cresc eliberarea de sodiu în tubul colector și produc excreția crescută de potasiu; • fluxul urinar la nivelul acestor segmente; • activitatea aldosteronului: la nivelul membranelor bazolaterale ale celulelor epiteliale distale, aldosteronul stimulează Na-K ATP-aza; ca urmare, crește influxul
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
sodiu crește schimbul Na - K și crește excreția de K+urinar. • pierderi importante de potasiu pot apărea când sunt prezente ambele situații: eliberare crescută de sodiu în tubul colector și niveluri crescute de aldosteron. De exemplu, în cetoacidoza diabetică, diureza osmotică duce la eliberarea crescută de sodiu spre tubul colector și produce, de asemenea, depleția volumului extracelular, care stimulează aldosteronul. Ambele motive pot antrena pierderi urinare importante de potasiu. Capacitatea rinichiului de a excreta excesul de K+scade când GFR este
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
glucozurie cu glucoza normală, fosfaturie cu hipofosfatemie, uricozurie cu acid uric seric scăzut; • Pielonefrita cronică cu implantarea digestivă a ureterelor; • Faza poliurică de reluare a diurezei în necroza tubulară acută și după ridicarea obstacolului urinar. c) Tulburări funcționale renale • Diureza osmotică spontană (diabet) sau medicamentoasă (soluții hiperosmolare); • Hipomagneziemia apare: la alcoolici; după tratamentul cu diuretice, gentamicină, cisplatină; în sindromul de malabsorbție; • Alcaloza metabolică. d) Medicamente • Diuretice tiazidice și de ansă; • Carbenicilina și cisplatina - eliberare de sarcini anionice în tubul distal care
[Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
electroliți (sodiu, calciu, potasiu, magneziu). La temperaturi ridicate sau În timpul unui efort intensiv organismul poate pierde o cantitate semnificativă a acestora. Insuficiența electroliților poate duce la slăbiciune, crampe, scăderea tensiunii. Electroliții cei mai importanți: potasiu, sodiu și clor, prin intermediul presiunii osmotice, reglează echilibrul apei În organism; calciu și potasiu joacă un rol important În neuro-reglarea musculară; magneziu și fosforul sunt implicați Într-o serie de procese importante de metabolism energetic. Cu câțiva ani În urmă apa a fost un subiect de
Fitness. Teorie si metodica by Olga Aftimciuc,Marin Chirazi () [Corola-publishinghouse/Science/1170_a_1869]
-
Această formă de atac poartă numele de "pete de mozaic". În această fază ciuperca nu mai produce pe partea inferioară a limbului sporangiofori si sporangi. Rezistența la îmbolnăvire a frunzelor bătrâne poate fi explicată prin hidratarea scăzută a țesuturilor, presiunea osmotică ridicată, procentul mai mare de potasiu cât și prin pH-ul neutru spre alcalin pe care-l prezintă sucul celular, în această fază fenologică. Lăstarii ierbacei și cârceii atacați prezintă pete alungite de culoare brună, care pe timp umed, se
Protecția plantelor Fitopatologie by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/454_a_746]
-
de compoziție și de limbaj ale textului poetic studiat semnificative pentru tema și viziunea despre lume Această cale este detaliată în prima secvență poetică. „Protagonistul“ spectacolului liric apare aici în ipostaza eului cunoscător, fascinat de misterele existenței, deschis comu nicării osmotice cu universul: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / și nu ucid / cu mintea tainele, ce lentâlnesc / în calea mea / în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Versul incipit reia enunțul din titlu, reliefând legătura afectivă a eului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
recurente (de exemplu după folosirea lentilelor în PFC laser). Sensibilitatea corneeană poate fi redusă. 11.2. Modificări ale refracției Compoziția umorii apoase este similară cu cea a sângelui. Hiperglicemia face ca umoarea apoasă să devină hipotonă în comparație cu cristalinul, determinând imbibația osmotică a acestuia, având ca efect miopia. Când glicemia scade, cristalinul devine lent izotonic, determinând hipermetropie. De aceea este prudent să se recomande amânarea prescripției de ochelari la pacienții cu dezechilibru metabolic cu circa trei luni, pentru a se asigura echilibrarea
Tratat de diabet Paulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92262_a_92757]
-
2 - 3 ori la pacienții din această grupă de varstă. Principalele mecanisme patogenice care duc la apariția cataractei presenile sunt: - creșterea activității căii poliol cu acumulare de sorbitol care difuzează cu dificultate de la nivelul cristalinului, ceea ce duce la creșterea gradientului osmotic al cristalinului. Aceasta determină acumularea de apă în celulele cristalinului, cu edem și rupturi, ducând la creșterea opacității cristalinului. - glicozilarea neenzimatică a proteinelor cristalinului duce la scăderea transparenței acestuia. - nivelurile crescute de glucoză în sânge duc și la formarea în
Tratat de diabet Paulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92262_a_92757]
-
al cărui transfer de la nivelul corticalei este asigurat de sistemul port local. Stocarea. Catecolaminele sunt stocate în granule electron-dense de cca 1 µm diametru. Aceste granule conțin, pe lângă catecolamine, ATP (raport molar 4:1) cu rol de a menține stabilitatea osmotică a granulelor, cromogranine, cu rol probabil în modularea 213GLANDELE SUPRARENALE eliberării catecolaminelor, alte peptide active, inclusiv ACTH, VIP (peptidul vasoactiv intestinal), encefaline. Secreția catecolaminelor este mediată de eliberarea acetilcolinei de la nivelul terminațiilor fibrelor preganglionare. Noradrenalina are un important rol în
Ghid de diagnostic și tratament în bolile endocrine by Eusebie Zbranca () [Corola-publishinghouse/Science/91976_a_92471]
-
pilorului; o parte din chimul gastric trece prin pilor (diametru < 0,25 mm), apoi pilorul se închide. Acest comportament contractil ciclic se numește complex migrator mioelectric (fig. 5). Reglarea evacuării gastrice Mucoasa duodenală și jejunală prezintă receptori pentru aciditate, presiune osmotică și conținutul în grăsimi al chimului gastric. Prezența acizilor grași și monogliceridelor în duoden scade ritmul evacuării gastrice prin menținerea închisă pentru mai mult timp a pilorului. Totodată, prezența acizilor grași în duoden determină eliberarea de colecistokinină (CCK) și peptid
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
fabricării acizilor biliari; aproximativ 1/10 din colesterolul sintetizat sau captat de hepatocite se secretă în bilă (aproximativ 1-2 g). 4.3.3. Formarea bilei Procesul primar de formare a bilei canaliculare Bila canaliculară este formată ca răspuns la efectul osmotic al anionilor acizi (și a cationilor care-i însoțesc) din componența bilei. Anionii acizilor biliari prezenți în plasma sinusoidală trec prin fenestrațiile celulelor endoteliale, difuzează prin spațiile Disse și sunt preluați activ de-a lungul membranei sinusoidale a hepatocitelor printr-
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
și contracția canaliculară; rezultatul este secreția activă a bilei canaliculare. Bila canaliculară conține substanțe dizolvate primare, care induc formarea bilei și substanțe dizolvate secundare (electroliți plasmatici, monozaharide, aminoacizi și acizi organici), care intră în lumenul canalicular ca răspuns la efectul osmotic determinat de soluțiile primare. Stimularea parasimpaticului crește secreția biliară primară, iar cea a simpaticului o inhibă. Secretina este hormonul principal care mărește secreția biliară. Excreția de colesterol și pigmenți biliari Bila reprezintă o cale excretorie esențială pentru o diversitate de
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
cationilor suplimentari. Dintre proteinele plasmatice, albumina este cea mai importantă în determinarea presiunii oncotice. Prin interstițiu se realizează schimburile dintre sânge și celule. Acest spațiu se caracterizează prin: conductanță mare pentru apă (în funcție de conținutul în polizaharide), presiune hidrostatică și coloid osmotică cu implicații în mișcarea apei și în schimbul de substanțe, rol de sită moleculară. Presiunea lichidului interstițial se poate determina direct cu dificultate datorită spațiului deosebit de restrâns (sub 1 μm); se utilizează capsule perforate sau micropipete. Mult timp s-a considerat
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
capilar se realizează conform echilibrului Starling. Forța care are tendința de a împinge afară lichidul din capilare este presiunea hidrostatică capilară minus presiunea hidrostatică a lichidului interstițial (). Forța care are tendința de a introduce lichid în capilar este presiunea coloid osmotică a proteinelor din sânge minus presiunea coloid osmotică a proteinelor din lichidul interstițial (). Mărimea acestei forțe depinde de coeficientul de reflexie (δ) care indică eficacitatea peretelui capilar în prevenirea trecerii proteinelor prin el. Astfel, ieșirea netă de lichid este K
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
are tendința de a împinge afară lichidul din capilare este presiunea hidrostatică capilară minus presiunea hidrostatică a lichidului interstițial (). Forța care are tendința de a introduce lichid în capilar este presiunea coloid osmotică a proteinelor din sânge minus presiunea coloid osmotică a proteinelor din lichidul interstițial (). Mărimea acestei forțe depinde de coeficientul de reflexie (δ) care indică eficacitatea peretelui capilar în prevenirea trecerii proteinelor prin el. Astfel, ieșirea netă de lichid este K [], unde K = coeficient de filtrare. Utilizarea practică a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]