1,525 matches
-
bucatele pe care, iată, să te lingi pe degete, nu alta, tătăroaice tinere le aduc pe tipsii. Lângă Vodă iarăși nu ne putem odihni, căci acolo-i locul spătarului Vulture și-apoi unde s-a văzut povestitor să stea la ospețe lângă Vodă, împuindu-i urechile cu povești și împiedecând astfel nobilele bucate să cadă firesc în primitorul stomac? Nu, hotărât lucru, nu acolo-i locul nostru. Poate puțin mai la dreapta, între spătar și Huruzuma, sora tătarului? Să mărturisim drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
numeros public de câini care hămăia prin apropiere. — Dar din ce faceți bujbeiul? - întrebă Barzovie-Vodă cu gura plină. — Din batal! - răspunse Huruzuma. Episodul 17 DRUMURI SUD-EST EUROPENE Nu vom mai zăbovi asupra feluritelor bucate ce s-au adus la acel ospăț obișnuit de la începutul secolului al XVII-lea. O insistență prea mare asupra mesei (repetăm, obișnuităî ar putea părea Cetitoriului o divagație pofticioasă, tezistă. Ne vom mărgini doar a spune că, după ce personajele s-au îndestulat și și-au făcut binemeritata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sima-Voevod, sunt gata să-i lovesc pe osmalâi cu primul prilej potrivit! — Măria-Ta!... - făcu uimit Ximachi. — Am zis! - îi tăie vorba Voevodul și se sculă în cârjă. Apoi grăi cu glas mai blând: Ruxăndriță, porumbița mea, până deseară la ospăț, n-ai vrea să mergem să facem nani? — Nani? - ganguri Ruxăndrița. Ba da, vreau, vreau! - și bătu din palme ca un copil, sărind cu putere în picioare. Episodul 81 MÂHNIRI Pe când Vodă, întovărășit de tânăra și sprințara sa Doamnă, ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
casă, dar la ușă n-a mai ajuns decât o labă, c-au tăbărât lăcustele pe el și praf l-au făcut. Vistiernicul Ximachi își șterse o lacrimă. Dar uite că ne-am luat cu vorba și-am uitat de ospăț. Cuvioșiile voastre, deși știu că postiți, rogu-vă totuși a pofti la masa ce Domnul, în milostenia lui, o dă boierilor, căci am multe a vă spune înainte de a purcede în greaua domniilor-voastre misie. Episodul 82 LA OSPĂȚ Ospățul începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
uitat de ospăț. Cuvioșiile voastre, deși știu că postiți, rogu-vă totuși a pofti la masa ce Domnul, în milostenia lui, o dă boierilor, căci am multe a vă spune înainte de a purcede în greaua domniilor-voastre misie. Episodul 82 LA OSPĂȚ Ospățul începu la ora 5. Pe vremea aceea mesele domnești nu aveau încă opulența pe care o vor atinge chefurile fanariote, prelungite mult după dispariția fanariotismului ca sistem socio-politic de tristă amintire. Se consuma deci cu măsură, la început un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de ospăț. Cuvioșiile voastre, deși știu că postiți, rogu-vă totuși a pofti la masa ce Domnul, în milostenia lui, o dă boierilor, căci am multe a vă spune înainte de a purcede în greaua domniilor-voastre misie. Episodul 82 LA OSPĂȚ Ospățul începu la ora 5. Pe vremea aceea mesele domnești nu aveau încă opulența pe care o vor atinge chefurile fanariote, prelungite mult după dispariția fanariotismului ca sistem socio-politic de tristă amintire. Se consuma deci cu măsură, la început un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îi ținea nasul într-un borcan, nurii săi bărbătești sporiseră îngrijorător într-un Iași dominat de somnolența otomană. în spatele lui venea o femeie mărunțică, numai pielea și osul, aruncând priviri speriate în toate părțile, căci avea și de ce: în cinci ospețe pierduse trei soți, unul mai sănătos ca altul, și rămase cu șapte copii care se păruiau ziulica toată, întrucât foștii lor tați făceau parte din partide diferite. Când ajunse în fața lui Sima-Vodă, bi-vel-vornicul puse genunchiul stâng jos și se plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Niciodată Doamna nu fu mai frumoasă - spuse ea subțire. — Bine, bine - făcu grăbit Sima-Vodă - duceți-vă și luați loc, că uite, vine grosu’. într-adevăr, în ușă apărură mai mulți boieri cu giupânesele și fiicele lor de sânge. Episodul 83 OSPĂȚUL CONTINUĂ — Vel-logofatul Samoilă și fiica sa Despina! - chirăi Alfred de la ușă. Metodiu și Iovănuț, așezați la locurile lor, cam pe la capătul lungii mese, văzură apărând o aschimodie de om, nespus de mic, crăcănat, cu cap lunguieț și pleșuv, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
schemă de învăluire pe flancuri, făcându-l pe înțeleptul lor hatman Iaroslav să exclame admirativ, așa plin de noroi și sânge cum era: „Gospodi, ori noi suntem proști, ori Samoilă ăsta e genial!”. Ceea ce, într-adevăr, așa era. Episodul 84 OSPĂȚUL NU SE MAI TERMINĂ După bi-vel-vornicul Drăguțescu și venerabilul vel-logofăt Samoilă apărură singuri ori însoțiți de giupânesele lor medelnicerul Bucșe, cel care pe vremea lui Barzovie-Vodă fugise în Lehia unde câștigase o avere cântând doine de înstrăinare pe la mesele boierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
chirilică, dar pe ceilalți nu. Așa că vă rog ori să spuneți sursa, ori, dacă e ficțiune, apoi să scoateți opera din realitate și s-o mutați unde-ți ști, să nu mai derutați oamenii cinstiți.” Episodul 98 DIN NOU LA OSPĂȚ în vremea asta, în Moldova, datorită faptului că nu erau coapte încă toate condițiile socio-economice necesare trecerii la o nouă orânduire, ospățul lui Sima-Vodă era, din păcate, în toi. Cu acea inconștiență specifică claselor aflate pe buza prăpastiei, nebănuind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și s-o mutați unde-ți ști, să nu mai derutați oamenii cinstiți.” Episodul 98 DIN NOU LA OSPĂȚ în vremea asta, în Moldova, datorită faptului că nu erau coapte încă toate condițiile socio-economice necesare trecerii la o nouă orânduire, ospățul lui Sima-Vodă era, din păcate, în toi. Cu acea inconștiență specifică claselor aflate pe buza prăpastiei, nebănuind că peste numai două veacuri vor fi înghițiți treptat de burghezie, boierii benchetuiau așa de veseli, de umani în fond, încât, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ramza-pașa, ce-și rotea turbat ochii în jur, încercând să-l descopere pe tâlhar și blestemând încă o dată acest popor ludic care cu cât era îngenuncheat mai tare, cu atâta se veselea mai mult: nu mai departe decât la începutul ospățului, așezându-se pe scaun, simțise cu un șaselea simț că se așezase pe-o pioneză. Cine i-o pusese? Bineînțeles, se gândise atunci Ramza-pașa trecând cu un surâs diplomatic peste durerea din dos ce-i reverbera în creieri, vreunul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
își ștersese buzele subțiri, vinete și se plecă spre urechea lui Metodiu. — Preacuvioase - șopti demnitarul - aveam noi o vorbă. — V-ascult - spuse Metodiu, ferindu-se imperceptibil de duhoarea ce ieșea din gura fanariotului. — Din câte văz eu - continuă încet Ximachi - ospățul nu mai ține mult; curând vor fi chemate astea, cum le zice, să danseze, și eu sufăr cu inima: voi pleca. Așa că înainte de-a ne despărți pentru ca preacuvioșia ta s-apuce drumul Ramului, ascultă acestea de la mine: spune-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Lângă Metodiu, vistiernicul Ximachi își reluase sfaturile pentru drumul către Papă. Ce-i șoptea, ce-i spunea, noi nu vom ști-o niciodată. Am putea-o afla cu siguranță, am mai putea zăbovi să vedem dansul țigăncilor ce va transforma ospățul într-o scenă care ne-ar transforma pe dată stilul; dar fiindcă ținem atâta la stil, ne ridicăm de la masă, ne înălțăm deasupra încăperii, mai apucând să-l vedem pe Ramza-pașa descoperind în ciorba de potroace un cui de opșpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
roman. în adâncurile sufletului său, Toto știa că ar fi fost exagerat să se viseze printre senatorii de frunte ai Romei, așa că se făcea că era printre senatorii de mâna a doua, care picoteau la ședințe și se trezeau la ospețe, cărora un porc umplut cu mirodenii, bine fript și înconjurat de făzănițe înecate cu stafide li se părea mai important decât orice triumvirat viu și care apăreau în Forum doar să-și facă siesta, ascultând cu priviri aburite cine știe ce discurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
niște necazuri în familieî o totală lipsă de inspirație. însă, așa cum spuneam, e pentru prima oară că suntem obosiți toți patru. într-un fel e o situație amuzantă. în planul nostru de lucru episodul 181 trebuia să fie prezentarea unui ospăț la boierul Radu Stoenescu-Balcâzu. De curiozitate ne uitarăm pe fișele colegului nostru cu descrierile. Tot ce-a pregătit pentru episod e propoziția: „Bine friptă, carnea bourului era excelentă”. Nici cu dialogurile nu stăm mai bine. Iată unul din ele: „— Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în codru, uită scopul mișcării și pătruns de frumusețea firii își trece palma sfielnic pe după umerii domniței, în răcnetele boierului bătrân din caleașca răsturnată, când din soare n-a mai rămas pe dunga zării decât un abur roșietic, începu și ospățul boierului Radu Stoenescu-Balcâzu. Din bourul învârtit la frigare fură aduse mari hartane rumenite și stropite din belșug cu mujdei făcut cu vin alb de Preșcova. Apoi trei slujnicuțe, din care una, cu păr castaniu și ochi mari, îi aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în sân, scoase o pungă și i-o întinse. — Luați-o pe toată și s-o folosiți sănătos. — Ești cu adevărat un domn. O să țin minte - spuse Ramza-Pașa și ieși. Așa începu a doua domnie a lui Barzovie-Vodă. Episodul 200 OSPĂȚ OFICIAL Cu prilejul apariției celui de-al douăsutelea episod al romanului foileton „O sută de ani de zile la Porțile Orientului”, în saloanele casei „Ars Amatoria” autorii serialului au organizat a masă festivă în cinstea tuturor persoanelor care i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dar simțite, au toastat în cinstea autorilor, urându-le viață lungă și puterea de a termina acest serial. A urmat un scurt, dar reușit program artistic susținut de grupul de cadâne din episoadele 37-40 și de ursul din episodul 30. Ospățul a decurs într-o atmosferă de caldă voie bună. Episodul 201 ROMA Roma! Simpla rostire a acestui nume, ce începe cu rostirea amenințătoare a „r”-ului și se sfârșește domol, dulce-senzual, ca o mângâiere, provoacă fiori oricărui povestitor de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vulturi, zeci de hiene și șacali și aproape douăzeci de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau de trebuință, se frecă la ochi de mai multe ori și apoi își ciupi cu putere rădăcina nasului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fi dat orice ca să poată vedea, înălțându-și privirea, sute de rândunele zburând. Dar zburau numai vulturii. Zeci de vulturi ce coborau desenând cercuri din ce în ce mai mici, deoarece, în curând, pământul avea să se răcească și pentru ei se apropia ora ospățului. Cu toate că-i intrase nisip în nas, simți duhoarea fetidă ce plutea în aer. Duhoarea morții. Unde dracu’ sunt vii și unde sunt morții? Se uită la stânca ce se înălța ca prova unui vapor uriaș ce se afunda în nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Bacovia. Ia să vedem care ar fi locul potrivit pentru cel care-l preferă pe Coșbuc? Satul? Mă Îndoiesc. GÎndiți-vă cam ce idei i-ar putea anima pe un președinte de CAP care ar umbla pe tarla recitind: „Iar la ospăț / un rîu de vin / Mai un hotar tot a fost plin / De mese și tot oaspeți rari / Tot crai și tot crăiese mari / Alăturea cu ghinărari de neam străin // De-ai fi văzut cum au jucat / Copilele de Împărat / Frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
jilave, acolo În luminișul răcoros, unde hoitul cîinelui se umflă În voie de mai bine de o săptămînă, scăldat În miasmele dulci ale zemurilor lui eliberate. Blana se desface, pielea pleznește ușor susurînd În extazul muștelor necrofile care-și continuă ospețele lor, nunțile lor, nașterile și botezurile lor, precum În cer așa și pre pămînt. O petrecere adevărată! Și peste toate cele văzute și cele nevăzute ale acestui colț de lume, tronează impasibilă și suverană silueta aceea spectrală ca un deget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
însă că tânjește să plece în zona tufișurilor, și la sfârșitul lunii l-am întrebat ce intenții are. Mi-a spus că dacă Ata e dispusă să vină cu el, e gata s-o ia. Așa că le-am dat un ospăț de nuntă. L-am pregătit cu mâinile mele. Le-am făcut o supă de mazăre și homar à la portugaise și niște orez cu curry și o salată de cocos - n-ai mâncat niciodată salata mea de cocos, nu?, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
usuce. Apoi tăiau coaja numită copra și o puneau în saci, iar femeile îi cărau pe la negustorii din satele de lângă lagună care le dădeau în schimb orez și săpun și conserve de carne și ceva bani. Uneori se încingea un ospăț în vecinătate și se tăia un porc pentru această ocazie. Atunci se duceau și mâncau până le venea rău și dansau și cântau imnuri religioase. Dar casa era departe de sat și tahitienii sunt leneși. Le place să călătorească, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]