315 matches
-
mare. La concurența istorică a marilor puteri s-au adăugat acum conflictele dure dintre naționalități, care mocniseră în cea mai mare parte în perioada otomană. Trasarea granițelor statelor balcanice era deosebit de dificilă; atît sub stăpînire habsburgică, cît și sub cea otomană, populațiile se amestecaseră. Drept urmare, toate statele noi erau într-o măsură mai mare sau mai mică multinaționale. În plus, nici una din conducerile naționale nu era mulțumită de frontierele ei; fiecare stat avea o serie de pretenții asupra teritoriilor vecinilor lui
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
pornit numai după deschiderea „drumului pungilor”. Iată de ce subscriem în întregime la concluziile lui Ștefan Ionescu și Panait I. Panait: domnitorul n-avea la granițe trupe aliate, ci, dimpotrivă, era înconjurat pe tot flancul dunărean de puternice concentrări inamice, adică otomane; cel mai inofensiv gest de trădare ar fi însemnat atragerea oștilor otomane și tătare; i s-a poruncit să meargă spre Tighina; a pornit pentru a ajunge la conacul său de la Gherghița și, în schimbul unor mari sume de bani, a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
-a: Principatele devin „principala piatră de încercare” a diplomației în legătură cu împărțirea Poloniei și tentativele de încheiere a păcii din 1774. Altfel spus, destinul, politic al Moldovei și Munteniei era atașat peremptoriu dezlegării celor două probleme capitale în zonă: polonă și otomană. Constatarea nu contrazice totuși faptul bine stabilit că ținta cea mai importantă și apropiată a Petersburgului rămânea Crimeea, poarta nordică, zăvorâtă, a Mării Negre, regiunea de unde tătarii crimeoți loveau cu regularitate, din flanc, avansul Rusiei în sud-estul Europei. Cauzele și pretextele
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a-și apropria Principatele, din cauza opoziției previzibile a celorlalte mari puteri și a complicațiilor pe care le-ar fi generat. Dar chiar și fără această precauție, Petersburgul n-a izbutit să evite includerea Principatelor în tranșarea celor două chestiuni capitale: otomană și poloneză. În acest context a fost legată soarta politică a Principatelor de cea poloneză. Mai întâi, preluând vechi antecedente poloneze, Xavier Branicki (fiul hatmanului) și A. Poninskii, fideli Rusiei, condiționau succesul proiectului lor de confederare a șleahticilor de acceptarea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de cuceriri, au ajuns ele însele obiect de împărțire, încât Principatele Române, state vasale, folosite ca monedă de schimb, nu puteau face excepție. Important este însă că li se recunoștea o identitate proprie, ce nu se confunda nici cu cea otomană, nici cu cea poloneză. În legătură cu cedarea lor către Polonia, von Solms îi comunica lui Friedrich al II-lea că, pentru a fi mai preciși, proiectul nu este privit ca echivalând cu o încorporare, bun propriu aparținând coroanei poloneze, ci prevede
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
-lea repudia ce nu putea lua, privirile sale rotindu-se asupra granițelor răsăritene ale Imperiului până ce se vor opri la nordul Moldovei. În privința Principatelor, în totalitatea lor, desfășurările ancoraseră adânc pe făgașul definirii condițiilor sub care puteau fi redate dominației otomane. Înainte de a se ajunge însă la fixarea bazelor păcii, n-au lipsit inserțiile cercurilor politice europene, mai mult sau mai puțin interesate în zonă. În martie 1774, marele hatman al Coroanei, Branicki, repeta Puterilor copartajante ale Poloniei propunerea mai veche
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
S-a luat hotărârea „ca să se pornească la Țarigrad dimpreună cu boierii moldoveni, cu boierii munteni toți la un loc” (sub. ns.). Este adevărat că arzul din 30 august este posterior încheierii tratatului de la Kuciuk Kainardji (nu și ratificării din partea otomană), dar revendicările pe care le conținea au avut o largă și persistentă difuziune anterioară, vizând acum hatișeriful care urma să fie elaborat pentru Moldova și Muntenia. Nu are decât o importanță pur cronologică la care sultan Mehmet (Mahomet) se referea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
atitudinea turcilor. Se știe că emigrația polonă era o înfocată adeptă a conservării celor mai strânse și leale relații cu Poarta, nădăjduind în atragerea acesteia într-o angajare antițaristă. Primul pas către acest scop era impunerea unei atitudini neutre armatelor otomane în cazul ciocnirii dintre forțelor revoluționare și trupelor țariste în Moldova și Țara Românească. După cum am văzut, Bem încercase să cumpere neutralitatea lui Omer-Pașa, iar faptul că a intrat în Moldova se explică, printre altele, și prin aceea că acolo
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
fie sancționată și care, în ce privește pe Rusia, nu au existență politică decât în virtutea tratatelor, neavând ele însele nimic comun cu ansamblul tranzacțiilor pe baza cărora este fundat dreptul public european”. Așadar, de această dată suzeranul devine suveran, Principatele niște provincii otomane etc. Întreaga circulară este o mistificare ce urmărea să justifice ocuparea armată contrarevoluționară a Moldovei și Țării Românești, ceea ce s-a și întâmplat în iunie (fără consimțământul Porții) și, respectiv, septembrie. Faptul deschidea calea intervenției armate în Transilvania, Ungaria și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a cărui incapacitate de comandant militar ar fi fost cauza principală a înfrângerii otomanilor în ultima fază a războiului cu rușii ce a avut drept consecință impunerea de către Rusia, Porții Otomane, a păcii "dezastruoase" de la Küciük Kainargi 19, cercurile conducătoare otomane aveau o altă explicație, măi conformă cu realitatea, privind cauzele care au provocat acel "dezastru". Astfel, potrivit convingerii marelui dragoman de atunci al Porții Otomane, Constantin Moruzi (1774-1777), Franța a fost cea care "a précipité l'Empire Ottoman en l
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Empire Ottoman en l'engageant à une guerre de pluș malheureuses"20, adică cel care se terminase în anul 1774. Iar principalul vinovat de acea instigare era, potrivit aceleași opinii care o exprimă, firește, pe cea similară a cercurilor conducătoare otomane, tocmai Charles Gavier, conte de Vergennes, atunci ministrul Afacerilor Străine al Franței. Deoarece, desi recunoștea că, în acele împrejurări, conduită Porții a fost "à la verité des plus faibles et des plus imbéciles", totuși, "c'était à un Ministre éclairé
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
început să caute, cu insistență, sprijin extern, înainte de toate, la Franța și Suedia pentru a determina Rusia să consimtă la rezolvarea acesteia, firește, din perspectiva intereselor otomane, si pentru a le implică, astfel, mai activ în problema orientala. Cercurile conducătoare otomane sperau 22 Cf., raportul lui Ulrik Celsing, din 3 octombrie 1774, în idem, Tratatul de la Küciük-Kainardgi (1774) în viziunea diplomației suedeze, în "Cercetări Istorice" (Serie Nouă), XVII2, Istorie Medie, Modernă și Contemporană, Iași, 1998, p. 187; vezi și raportul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
ruso-turce sfârșind, cum se știe, prin declanșarea unui nou conflict militar, în anul 1787, eveniment care a marcat debutul unei alte faze a problemei orientale din secolul XVIII 33. Așadar, provocând, de fapt, în mod deliberat, războiul pe care Poartă Otomană i l-a declarat, în luna august 1787, prin amintitele agresiuni teritoriale și politice la adresa integrității Imperiului Otoman și a stabilității sistemului politic pe care il instaurase la Nordul Dunării, Rusia dezvăluia, încă o dată, Europei pericolul panslavismului. Evenimente pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
C.)17. Clauză care, adăugată la cea inserata în articolul nouă, conform căreia "leș deux hautes Pârtie, contractantes exceptent du présent traité toutes leș Puissances hors de l'Europe" (s. Ven.C.)18, sugerează, o dată în plus, reticentele cercurilor conducătoare otomane față de ofensiva diplomatică a Republicii Franceze menită să le implice în sistemul său de alianțe. Un sistem ce a fost reiterat și în articolul 13 care viza punerea, prin intermediul acestui act, a bazelor unei largi alianțe europene 19. Tratatul, care
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
restabili vechile raporturi diplomatice franco-otomane, la nivel de ambasada, datorită importanței deosebite pe care o avea capitala Imperiului Otoman, din perspectiva sistemului său politic european. De aceea, ca și predecesorul său, el a făcut eforturi susținute pentru a determina Poartă Otomană să adere la proiectul francez de constituire a unei alianțe ofensive și defensive cu Franța, Spania, Prusia și Danemarca, includerea celei din urmă fiind motivată de necesitatea evitării că ea să fi fost 17 Loc. cît., p. 234. 18 Loc.
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
mijloc prea important pentru că duplicitara diplomație franceză să nu-l fi utilizat în scopul promovării politicii sale continentale, în general, a celei orientale, în special. În acest scop, deci, s-a străduit să exploateze, la maximum posibil, interesul cercurilor conducătoare otomane că problema poloneză să fi fost rezolvată într-o manieră care să nu fi afectat interesele majore ale Porții Otomane în Europa Est-Centrală. Ca urmare, diriguitorii politicii orientale a Franței au vizat angajarea directă a acesteia în sprijinirea eforturilor polonezilor
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Franceze pe lângă Poartă Otomană au primit importantă misiune de a face o asidua propagandă în favoarea insurgenților și, apoi, a emigranților polonezi refugiați în mare număr în teritoriile europene ale Imperiului Otoman, în scopul creării și întreținerii în rândul cercurilor conducătoare otomane a unei stări de spirit corespunzătoare acelui obiectiv. Unul din argumentele cu ajutorul căruia s-a încercat determinarea Porții Otomane să renunțe la politica să de neintervenție activă în problema poloneză l-a constituit și amintită dorința a otomanilor de a
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
constituit și amintită dorința a otomanilor de a recupera Crimeea. În context, se sugera că rezolvarea problemei poloneze, firește, din perspectiva franceză, ar fi facilitat revenirea acesteia în granițele Imperiului Otoman. Această idee a fost indusă cu asiduitate cercurilor conducătoare otomane, îndeosebi tot de Raymond Verninac de Sainte-Maure. Astfel, în luna mai 1795, le promitea, în numele Franței, ca, în cazul în care ar fi întreprins o diversiune armata la frontierele provinciilor poloneze anexate de Rusia, aceasta le-ar fi acordat "leș
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
dovadă de mai multă circumspecție față de Franța, Moldova putea fi oricând ocupată. Și, pentru că amenințarea să nu fi rămas doar o simplă "figură de stil", autoritățile centrale rusești au recurs și la măsuri concrete care trebuiau să atenționeze cercurile conducătoare otomane asupra manierei în care intenționau rușii să 80 Europe and the Porte, Vol. ÎI, p. 112. 81 Acel dispreț a fost trădat, fără menajamente, si de du Bayet care, potrivit lui von Knobelsdorff, i-a declarat "que leș Polonois etoient une
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
lui Mouradgea d'Ohsson din 4 mai 1796, în Europe and the Porte, Vol. I, p. 215. 90 Cf., loc. cît., p. 185. fi mai eficace, în acele împrejurări. Manevrând cu abilitate și valorificând, la maximum posibil, corupția cercurilor conducătoare otomane, trimisul extraordinar și ministrul plenipotențiar al Rusiei pe lângă Poartă Otomană, Victor Pavlovich Kociubei, a reușit să asigure controlul Rusiei asupra politicii europene a Porții Otomane, prin înlăturarea, la începutul lunii iulie 1796, a lui reis efendi, Ratib Ebu Bekir efendi
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
considerabilă demersurile lui Kociubei în scopul numirii lui în această demnitate. Preluarea domniei în Rusia de către Pavel I, în urma decesului mamei sale, Ecaterina a II-a, în luna noiembrie 1796, eveniment ce a produs o explozie de entuziasm cercurilor conducătoare otomane 95, a creat perspectiva unui reviriment în raporturile rusoturce. Acesta s-a concretizat doi ani mai tarziu, când s-a produs cea mai spectaculoasă mutație din raporturile Imperiului Otoman cu Rusia. În primul an al domniei sale, Pavel I s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Carlson, op. cît, p. 35; Ingvar Anderson, op. cît., p. 309. 69 Cf., raportul lui Nils Gustaf Palin, însărcinatul cu afaceri al Suediei pe lângă Poartă Otomană, catre rege, din 10 august 1809, în Sveriges Riksarkivet, scopul de a împiedica Poartă Otomană să acorde vreun sprijin oarecare, diplomatic sau de altă natură, Suediei. Continuarea războiului, care a necesitat noi și grele eforturi impuse societății suedeze, a provocat o puternică reacție împotriva regelui, soldata cu detronarea acestuia, în luna martie 1809, de către o
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Orient et d'Occident qu'il a l'idée de réunir sous să tête" (s. Ven.C.)132. Inițiativa să a fost foarte bine primită la Petersburg, deoarece ea corespundea propriilor planuri ale cercurilor conducătoare ruse de a determina Poartă Otomană să încheie o alianță ofensiva și defensivă împotriva Franței 133. Iată, deci, tot atâtea argumente care au netezit calea către alianță suedo-rusă, încheiată la Petersburg, la 5 aprilie 1812. Potrivit clauzelor sale, Suedia urma să "achiziționeze" Norvegia cu ajutorul Rusiei, după
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
d'alliés voisins du côté du Midi"184. În acea zonă se aflau, însă, turcii care, datorită "dezorganizării" lor, nu puteau fi luați în considerare că aliați ai polonezilor și cu atât mai puțin ca adversari redutabili ai Rusiei. Poartă Otomană putea, totuși, să-și respecte calitatea de aliata a Poloniei, așa cum fusese întotdeauna în trecut, doar dacă reușea să restabilească ordinea și liniștea în Imperiu. El vedea, însă, această perspectivă ca fiind foarte puțin probabilă, deoarece Imperiul Otoman ajunsese, deja
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
si, prin urmare, și în războiul franco-englez, bineînțeles, în tabăra franceză. Interesul în discuție nu era generat, însă, de dorința de a se găsi mijloace menite să sprijine efortul de război al Suediei, ci, din contră, pentru a determina Poartă Otomană să nu-i acorde un eventual sprijin, fie el și numai diplomatic 271. Dacă se au în vedere eforturile pe care le-a făcut diplomația britanică și pentru a determina Poartă Otomană să încheie pacea cu Rusia, îndeosebi după declanșarea
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]