2,363 matches
-
erau considerați cetățeni români, ci supuși austrieci, germani sau otomani. După independență (1878), legile au evoluat semnificativ abia după primul Război Mondial. Simultan au apărut forme de antisemitism privind nu evreii „romanioți” (greci), „sefarzi” (otomani, de origine spaniolă) sau „avdetiți” (otomani turciți, adică deveniți musulmani, numiți „dönme” în turcește), cu toții instalați de secole în țările române și vorbind perfect limba română, ci evreii „așkenazi” („nemți”) veniți foarte numeroși și recent din Germania, Austria, Galiția, Polonia, care vorbeau yiddish. Dintre aceștia din
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
lui de a consacra țara protecției fecioarei Maria, pe care a proclamat-o patroana ei și regină peste toate domeniile din regatul său. Se spune că regele Ioan Sobieski, înainte de a porni spre Viena, pentru a o despresura din asediul otomanilor, s-a rugat în fața icoanei "Preacuratei Fecioare Maria de la Częstochowa". O altă legendă a Madonei Negre de la Czestochowa susține că prezența picturii sfinte a salvat biserica de la distrugere într-un incendiu, dar nu înainte ca flăcările sa fi întunecat pigmenții
Madona Neagră de la Częstochowa () [Corola-website/Science/327750_a_329079]
-
celor patru valuri mari (1905-1906; 1918-1921; 1948-1950; 1988-1991), ceea ce creează o altă sursă de tensiune. Datorită războaielor ruso-turce din sec. XIX, în sudul Georgiei și în vestul Azerbaidjanului s-au refugiat mase mari de creștini care încercau să scape pârjolului otoman. Aceasta a contribuit la problema granițelor după obținerea independenței statelor Transcaucaziene în 1918. Războiul armeano-azer a început imediat după prăbușirea Imperiului Rus și a continuat cu mici pauze până la instalarea puterii sovietice în Caucaz. În 1921, puterea sovietică din RSS
Azerii din Armenia () [Corola-website/Science/304345_a_305674]
-
s-a sfințit în 1812. Lăcașul de cult a fost pictat în anul 1841, după care a fost resfințit de către mitropolitul Veniamin Costachi, atunci fiind amplasată și o pisanie. În timpul Revoluției din 1821, schitul a fost asediat și prădat de către otomani: odoarele au fost furate, iar călugărițele izgonite sau ucise; în acel an maica Olimpiada s-a refugiat Mănăstirea Secu. În prima jumătate a secolului al XIX-lea au fost ridicate zidurile de incintă, o trapeză de piatră, câteva chilii și
Mănăstirea Văratec () [Corola-website/Science/307713_a_309042]
-
fost închisă în 1500. Imperiul otoman a ocupat zona în anul 1551. Probabil că administrația otomană a dispus dărâmarea preventivă a mănăstirii, pentru a nu mai putea fi utilizată ca loc întărit, în caz de război. A fost distrusă de otomani în 1526. Satul Igriș s-a pustiit în secolul al XVII-lea. Ruinele mănăstirii pot fi văzute în apropiere de comuna Igriș din județul Timiș, în punctul Săliște (Kemenche) situat la cca. 9 km nord-vest de satul Igriș, fiind acoperite
Mănăstirea Igriș () [Corola-website/Science/299492_a_300821]
-
împotriva supușilor lor creștini, iar povara fiscală asupra țărănimii predominant creștine era într-o constantă creștere. Rebelii au fost ajutați cu arme și voluntari din principatele autonome Muntenegru și Serbia, ale căror guverne au declarat în cele din urmă război otomanilor la 18 iunie 1876, ceea ce a dus la declanșarea Războiului Sârbo-Turc (1876-1878) și a celui Otomano-Muntenegrean (1876-1878), și care la rândul lor au condus la Războiul Ruso-Turc (1877-1878) și la Marea Criză Orientală. Un rezultat al acestor războaie și răscoale
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
inițiat discuții cu Nikola I Petrović, dar acesta nu era dispus să riște un război fără susținerea Rusiei. Pregătirile au continuat, cu serdarii Todor Mujičić, Gligor Milićević, Vasilj Svorcan și Sava Jakšić în fruntea răsculaților din regiunile Bileća and Trebinje. Otomanii au aflat de convorbirile cu Nikola I și au încercat să-i captureze pe liderii conspirației, dar aceștia s-au refugiat în Muntenegru în iarna lui 1874. În 1875, se amestecă și Austria, care avea interese în Bosnia și Herțegovina
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
cu Nikola I și au încercat să-i captureze pe liderii conspirației, dar aceștia s-au refugiat în Muntenegru în iarna lui 1874. În 1875, se amestecă și Austria, care avea interese în Bosnia și Herțegovina, încercând să obțină de la otomani amnistierea răsculaților. Pregătirile au început mai târziu în Bosnia și nu s-au putut coordona cu cele din Herțegovina. Aici erau implicați Vaso Vidović, Simo și Jovo Bilbija, Spasoje Babić și . Planul lor era de a elibera mai întâi satele
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
Planul lor era de a elibera mai întâi satele ; Prosara și , atacând apoi liniile de comunicație și izolând orașele de pe râul Sava, pentru a cuceri apoi Banja Luka. Data de declanșare a răscoalei a fost stabilită la 18 august 1875. Otomanii i-au încarcerat pe preoții din Prijedor, ceea ce a mărit presiunea asupra populației, locuitorii din , Čitluka, Petrinje, , Pobrđani și i-au atacat pe turci la Dvorište în 15 august. Răscoala s-a declanșat, liderul ei fiind Ostoja Kormanoš. Conducătorii răscoalei
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
Herțegovina. Mai întâi au fost implicate zonele Nevesinje, și , după care în august și și zona de graniță dinspre Muntenegru. Cete" de" 50-300 de oameni și bande de 500-2000 se adunau și atacau posturile otomane de grăniceri și turnurile beilor. Otomanii aveau 4 batalioane ale armatei regulate (nizami) cu un total de 1800 de soldați, situate la Mostar, , Nikšić, și pe frontiere, dar și un număr mare de prezenți în toată provincia. Trupele otomane sunt comandate de Selim Pașa care la
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
dus în cele din urmă la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, terminat cu înfrângerea turcilor și cu semnarea Tratatului de la San Stefano din martie 1878, urmat în luna iulie a aceluiași an de tratatul de la Berlin, prin care teritoriile și puterea otomanilor în Europa au fost drastic reduse. Congresul de la Berlin a hotărât ca Bosnia și Herțegovina, deși rămase nominal sub suveranitatea Constantinopolului, să fie guvernate de Austro-Ungaria. Austro-Ungaria a anexat apoi Bosnia și Herțegovina în 1908. Ocupația și anexarea i-au
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
adolescent, se concentrează pe evenimentele timpurii din viața lui Nicoară, bazându-se pe povestea conform căreia el și fratele său Alexandru au fost frații domnitorului Ioan Vodă cel Cumplit, au încercat să-și răzbune fratele după ce a fost executat de către otomani. Profitând de situație, ei încearcă să îl ucidă și pe Ieremia Golia, un boier a cărui presupusă trădare a dus la capturarea domnitorului Ioan Vodă cel Cumplit, luând-o ca prizonieră pe fiica sa Ilinca. Această poveste are mai multe
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Novaci, Smilevo, Gjavato, Capari și altele. Smilevo a fost apărat cu 600 de rebeli, conduși de Dame Gruev și Sugarev Georgi, dar când au fost învinși, satele au fost arse. În 1912, Muntenegru, Serbia, Bulgaria și Grecia au luptat cu otomanii în Primul Război Balcanic. În conformitate cu Tratatul de la București, din 1913, regiunea a Macedoniei a fost împărțită în 3 părți, între greci, sârbi și bulgari. Bitola a fost dată Bulgariei, în conformitate cu un acord de alianță pre-război între Bulgaria și Serbia. Dar
Bitola () [Corola-website/Science/297488_a_298817]
-
prin care s-a încercat îndepărtarea minorităților neturce și nemusulmane din Imperiul Otoman, pentru crearea unui stat panturcic pur din punct de vedere etnic Genocidul Grec este un termen utilizat în unele cercuri academice cu privire la soarta populației elene din Imperiulu Otoman în timpul și după încheierea Primului Război Mondial (1914-1923). La fel ca în cazul armenilor și asirienilor, grecii au fost ținta diferitelor tipuri de atacuri din partea Junilor Turci și autorităților kemaliste. George W. Rendel, diplomat al British Foreign Office, a lăsat mărturii cu privire la
Panturcism () [Corola-website/Science/326875_a_328204]
-
adaugă descoperirile de la Oradea-Salca, Biharea, Roșiori, Cociuba, Valea Lui Mihai, Suplacu de Barcău, Deva . Ambele faze de evoluție a grupului Igrița se dezvoltă între secolele XIII-XII î.H.până în pragul Hallstattului A . În epoca bronzului în nord-vestul României predomină cultura Otomani cu nucleul în Țara Crișurilor. Templul cu megaron de la Sălacea prezintă certe analogii cu monumente din lumea Egeică . Dacă în epoca bronzului zona defileului Crișului Repede de la Bălnaca spre Șuncuiuș apare intens locuită, inventarul ceramic pledează pentru o locuire anterioară
Bălnaca, Bihor () [Corola-website/Science/300844_a_302173]
-
un mare număr de ctitorii religioase și un stil arhitectural eclectic ce-i poartă numele. În politica externă Brâncoveanu a acționat cumpătat, evitând să se poziționeze decisiv în tabăra imperială, care într-un avânt semnificativ recuperase Ungaria și Transilvania de la otomani. Și-a cumpărat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările și vărsând sume uriașe sultanului și funcționarilor de la Constantinopol, ceea ce i-a adus supranumele de „altın bey” (). Ținând agenți și spioni în toată Europa, domnul muntean era informat asupra știrilor de pe întregul
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
lucru a suscitat frici, întrucât se credea că i-ar fi putut pica în mână scrisori compromițătoare. Brâncoveanu nota pe marginea calendarului: După încheierea tratativelor de pace de la Karlowitz, în Peninsula Balcanică s-a restabilit un echilibru între austrieci și otomani. În prima lună a anului 1700, Brâncoveanu a fost nevoit să părăsească scaunul, pentru a-i da ajutor hanului tătar împotriva nogailor răsculați. A tăbărât la Drăgănești, unde a primit ordin de la sultan să se întoarcă, întrucât problema se rezolvase
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
și Anglia doreau păstrarea statu quo-ului; Rusia manifesta prime ambiții, iar Polonia făcea revendicări asupra țărilor române. Conform lui Ionescu și Panait, țările române, semiautonome, trebuiau să devină din obiecte ale istoriei subiecte al acesteia. Din diferite considerente, actorii mari (otomanii, habsburgii și rușii) au preferat să atragă țările române prin diplomație, decât prin forță armată. Imperialii au încheiat în 1687 un tratat cu Mihail Apafi, privind încartiruirea de trupe și contribuția financiară la vistieria imperiului, ceea ce i-a făcut repede
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
treburi în Țara Românească, întrucât bacșișurile plătite de domn erau foarte generoase. Brâncoveanu nu a pregetat să folosească fondurile sale personale în multe situații când vistieria statului nu putea suporta cheltuielile formale și informale pe care le presupunea vasalitatea față de otomani. Averea a fost de altfel și cauza principală a mazilirii sale, sultanul și marele vizir promițându-și mari beneficii (mai ales) de pe urma confiscării averilor mobile. În 1708, Brâncoveanu avea în stăpânire 111 sate și moșii. El avea pe întreaga întindere
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
din 1527 de raidurile Imperiului Musulman Somalez al lui Adel, Negus Claudius a câștigat bătălia cu sprijin portughez, în 1543. Claudius și succesorii săi subliniau independența creștinismului etiopian, iezuiților li se permiteau să desfășoare activități misionare din 1557. În 1555, otomanii organizează provincia Habes. Convertirea la catolicism de către Negus Za Dengel în 1607 și de Negus Susneus în 1622 a condus la răscoale sângeroase, pana cand Negus Fasilidas a alungat toți catolicii. În timpul domniei lui Iassus I, la începutul sec. XVIII
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
mici regate până în 1855 când un băștinaș din Amhara, Theodor ÎI, s-a urcat pe tron și s-a căsătorit cu fiica unui rege precedent. În timpul dominației otomane, coasta Algeriei, Libiei și Tunisiei erau disputate pe parcursul secolului XVI. Spaniolii și otomanii au concurat pentru supremația militară și comercială din Mediterana. Pirații, berberii, corsarii au reprezentat o amenințare permanentă fiind neloiali și prădau orașele de pe coasta. Cei mai cunoscuți au fost cei doi frați Khayr ad-Din ce conducea atacuri asupra galoanelor spaniole
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
ad-Din ce conducea atacuri asupra galoanelor spaniole, determinându-l pe Carol Quintul să atace principalele centre din nordul Africii, asediind Algerul și ocupând Tunisul în 1535. Pe termen lung, supremația de iure asupra părții estice a Maghrebului era deținută de otomani, aceștia cucerind Cirenaica în 1521, Tripolitana în 1551, Algeria în 1556 și Tunisia în 1574. În 1587-1671, Algeria era administrată de un pasă, guvernator turc, pana cand ienicerii locali au preluat puterea, fiind oficial dependenți de sultan. Dominația lor s-
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
Portugaliei care a asediat Marrakechul în 1515. În 1524, dinastia Saadita s-a răsculat în sudul Marocului, iar în 1554, a fost detronat ultimul suveran Wattasid. Fondatorul dinastiei saadite, Mohammed al-Mahdi, a pretins titlul de sultan, a încheiat alianță cu otomanii și s-a declarat descendent al profetului Mahomed-șerif-și calif al islamului. În 1578, la Ksar el-Kebir, Ahmad al-Mansur a zdrobit invadatorii portughezi conduși de regele Sebastian și s-a situat în fruntea unei guvernări puternice, țara prosperând. Aplicând politică "makhzan
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
și guvernarea de la Marrakech până în 1659. Șerifii dinastiei Saadite au fost succedați de dinastia Alaoulita, care a domnit până în prezent în Maroc. Primul suveran alaoulit, Moulay ar-Rashid, s-a instalat că suveran în 1666 la Fes, și în colaborare cu otomanii, în 1669 a cucerit Marrakech-ul, în final a supus întregul Maroc. În 1672 a fost succedat de fiul său, Ismail aș-Samin, principala personalitate a Maghrebului din secolul XVIII. Abil, curajos și brutal, a înfrânt rezistență șeicilor locali și a confreriilor
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
păstrează în integritatea să caracteristicile generale estetice ale artei islamice, iar materiale originale sunt conservate. Casbah are încă cetatea să, palate, moschei, mausolee și hammamuri care poartă mărturie a identității site-ului. Arhitectură militară a Casbah pare a fi activitatea otomanilor în timpul perioadei de dominație, dar arhitectură civilă păstrează autenticitatea orașelor din Maghreb. Cu toate acestea, Casbah apare că un loc schimbător, de fapt, în timpul colonizării unele clădiri au fost demolate pentru a construi case în stil european, în principal, pe
Casbah () [Corola-website/Science/311178_a_312507]