1,297 matches
-
nisipul, creioanele povestitorului stau risipite prin iarbă precum dincolo radierele, ochelarii, lupele, foarfecele. Un stol de porumbei care ar trece pe deasupra lor ar vedea doi oameni lejer întinși la oarecare distanță unul de altul, printre foi mari de brustur și pâlcuri cuminți de mohor. Mestecă încet și privesc în zare. Amândoi văd un deal. „Dacă i-aș înăspri puțin liniile - gândește povestitorul - mai că ar semăna cu un munte”. „Frumos deal, nimic de zis - gândește lectorul. De unde naiba a apărut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
merele mai mari în lădițe mai mari, iar merele mai mici le mâncau ei; spre grupurile de heruvimi care zburau ras cu pământul de-acolo, ducând cu voioșie spre un loc anume găleți cu nisip, cu mortar, bârne, cărămidă; spre pâlcurile de îngerele care coseau la gherghef sau mânuiau pașnicul război sau pliveau ceapa sau pur și simplu stăteau într-o minunată pauză; spre corurile de arhangheli care făceau vocalize; spre sfinții mai tineri care învățau să zboare sărind dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o încercare de a pune hornul la loc, între 1693-1696, prin osârdia logofătului Gheorghe Stoenescu, nepot al lui Radu, dă greș; conacul va rămâne de-acum înainte cu hornul mic. în zorii secolului luminilor ia foc aripa din stânga, de la un pâlc de tătari, și doar cu mare greutate și cu ajutorul băltărețului, care sufla invers, slugile reușesc să salveze corpul central și aripa din dreapta, dinspre eleșteu, veșnic umedă. în timpul războiului ruso-turc de 9 ani, când conacul trece de mai multe ori dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
LUI BARZOVIE-VODĂ (Iî în vremea când vestea fugii lui Sima-Vodă se preumbla pe ulițele târgului, dinspre sud, trecând lunca Bârladului, se apropiau de Ieși Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, rapsodul Broanteș și țigăncușa Cosette însoțiți de boierul Radu Stoenescu-Balcâzu și de-un pâlc de slujitori călări ai acestuia. Veneau în două căruțe cu coviltir, ca și cum ar fî negustori, iar în a treia aveau ascunși sub boarfe zece desagi cu barabule. Gândul lor era să pătrundă în Ieși, să nu precupețească nici un efort pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de-aici încolo pașalâc - spuse turcul cu mândrie. — Mă scuzați, n-am știut - zise Metodiu. Eu sunt moldovean, și știți, la noi nu... — Moldovean?! - spuse uimit ienicerul. Osman, Selim, Zaiafet, ia veniți bre, încoace! Din niște tranșee săpate la umbra pâlcurilor de salcâmi, răsăriră câteva busturi mahmure de turci. Alături de ele apărură și altele, mai tuciurii, cu inel în ureche și cu viori în mâini. Abia acum își dădu seama Metodiu de ce nu-i zărise pe turci și de unde venea muzica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
importanță, probleme general-umane, iubire, naștere, moarte, bătrânețe, libertate, cum va fi timpul, mă rog, chestiuni ce se discutau atunci pe Dunăre. Insă tocmai când Metodiu abordase cu aplomb problema general-umană a asupririi turcești, iacătă că la un cot, de după un pâlc de sălcii impasibile, pletoase, le tăie calea un masiv caiac la prora căruia stătea în picioare - nu mai încăpea nici o îndoială - un otoman. Grecul se pregăti să-l salute cu un gest larg și-un zâmbet respectuos pe față, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de ani de cînd Își dezvelește aici la marginea orașului trupul nerușinat și sfidător, milioane de ani de cînd se macină absent și răbdător În rădăcinile unui oraș prefăcîndu-i arborii și iarba, câmpurile de rapiță, lintița mătăsoasă de pe buza bălților, pîlcurile de ciulini și măcieșul feciorelnic În blocuri de piatră și beton, În pereți ermetic Închiși, sterilizați, albi, albi, după chipul și asemănarea sa. O moarte care se Însuflețește pe zi ce trece Într-o nouă formă de viață, rece, nesimțitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
parcă ar număra. Coada se Întinde pînă dincolo de bufetul Alba. Se strecoară Încet din rînd și o pornește cu pași clătinați spre betonieră. Șirul mai rămîne cîteva clipe neclintit, apoi oamenii Încep să se desprindă Întîi cîte unul, apoi În pîlcuri, merg tăcuți, cu capul În jos, se opresc după cîțiva pași, mai privesc În urmă, așteptînd parcă să-i cheme cineva Înapoi. „În vremea aceea era În tot pămîntul o singură limbă și un singur grai la toți. Purcezînd de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nici Marceline de Navarre, nici regina Egiptului, nu sînt nici poetessă, nici lesbiană, nici... sînt o femeie obișnuită. Lasă-mă În mizeria normalității mele! Se Întoarse brusc și o luă la fugă printre clădirile vechi la intrarea cărora se Înghesuiau pîlcurile de bolnavi pentru masa de seară. El rămase pe loc. Fața lui exprima o infinită tristețe. — Ai uitat tot, Marceline, tot. Anna nu-l mai auzea. Înainta pe aleea principală Îndreptîndu-se spre ieșire. Mergea mecanic cu ochii În jos ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
blondă și că țși afară e atîta soare și ce veselă eram) Mă Învîrtesc fără rost prin curtea betonierei. Nimeni nu-mi spune nimic. Nu Îndrăznesc să Întreb. Caut o urmă, un semn. Pe poarta mare intră și ies basculante, pîlcuri de muncitori fumează, Își povestesc, Își dau coate, fac cu ochiu, unii beau cafea din căni de tablă, stau pe vine sau pe cîte-un bolovan. I-aruncă, băi, un ochi, vezi n-a mai venit șefu? Unu tuciuriu se zgîiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de acolo. în depărtare am observat silueta cuiva care zăcea acolo, ghemuit sub niște copaci, stând probabil în propria vomă uscată. Asta ar completa decorul. Gazonul, neîngrijit și gol, era acoperit de frunze uscate. Se micșora până când dispărea într-un pâlc de copaci înalți și pe jumătate goi, cu crengile gravate strident pe fundalul unui cer palid al unei dimineți de toamnă, rece și clară. Aerul circula înviorător prin plămânii mei și am început să simt cu adevărat că sunt vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
banii. Mama stătea stingheră în paltonașul ei mâncat de molii și cu căciulița ei caraghioasă de sub care ieșeau șuvițe de păr cărunt (avea cincizeci și șapte de ani). Privea neajutorată și cu emoție vizibilă (care-i accentua aspectul jalnic) spre pâlcurile de liceeni care treceau în fugă pe lângă ea, râzând când o vedeau și strigându-și nu știu ce unul altuia. Ajuns aproape de ea, am vrut să trec neobservat, dar mama, văzându-mă, s-a luminat de un zâmbet blând și trist și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de mers, pornind din nou de-a dreptul la vale. Singurul lucru care îl mai îmbărbăta era faptul că printre brazi apăreau tot mai mulți stejari și fagi, ceea ce însemna că se apropie de poale. În față se ridica un pâlc de copaci tineri printre trunchiurile cărora care crescuseră lăstari deși. Îi văzuse de la distanță și începu se deja să-i ocolească. Nu avea nici un chef să treacă printre ei, ar fi fost un efort inutil și l-ar fi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în fața lor. Traversară și își continuară drumul, de data aceasta întorcându-se înapoi ca să ajungă iarăși în dreptul locului unde găsiseră picăturile de sânge. Mergeau de acum printre copaci, lăsând ravena în spatele lor. Stejari și fagi înalți se ridicau în jurul lor. Pâlcuri de lăstari tineri creșteau din loc în loc, acolo unde lumina soarelui reușea să răzbată printre coroanele dese. Nu puteau străbate printre aceștia așa încât le ocoleau, încercând să păstreze totuși direcția. În fața lor se afla un trunchi imens prăbușit de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era despicată de un curs de apă. Un pârâiaș ce scurgea la vale de-a curmezișul pantei printre pietre și bolovani acoperiți de mușchi verde. Pe maluri, din loc în loc, mai ales acolo unde albia se întorcea în meandre, crescuseră pâlcuri de arini. Printre ei, câțiva aluni se aplecau peste apă. Coborî pe mal și alese o tulpină de alun mai groasă pe care o tăie cât mai aproape de rădăcină. O curăță de crenguțe și frunze și apoi o reteză în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de burta mașinii. Inspectorul conducea încet, atent să nu nimerească în vreo groapă ascunsă de vegetație. Apoi, în fața lor se deschise o poiană largă, aproape circulară. Soarele strălucea intens, deasupra muntelui, aruncând o lumină crudă peste pădure. Sânzienele crescuseră în pâlcuri înalte până la nivelul capotei, iar printre ele se vedeau smocuri de mierea ursului. De sub umbra copacilor, tijele lungi ale ferigilor se aplecau spre lumină. Opriră acolo, chiar la marginea poienii și coborâră din mașină. Era liniște și în aer plutea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Locul în care se afla era perfect pentru a ține sub observație tabăra de dincolo de drum, însă nu îi oferea nici o protecție din spate. Ori acum, tocmai din direcția aceea se auzeau pașii. Câțiva metri mai departe se afla un pâlc de arbuști deși. S-ar fi putut ascunde în mijlocul lor și, chiar se pregătea să se repeadă într-acolo. Din păcate, nu putea să facă acest lucru fără ca necunoscutul să prindă de veste. Pe jos se întindea un covor des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
săpat iazuri, zămnice, râmnice, erau neîntrecuți, erau un fel de excavator însuflețit. Flora și vegetația Datorită așezării sale, în nord-vestul Colinelor Tutovei, comuna Filipeni are o vegetație specifică silvostepei, unde se întâlnesc plantele specifice stepei, cu păduri mici, mai mult pâlcuri. Dacă în epoca medievală pădurile ocupau 70% din suprafața țării, a Podișului Moldovei și a Colinelor, în epoca modernă, ca urmare a defrișărilor masive, suprafața pădurilor a scăzut dramatic: 1832 - 47,37%, 1893 - 21,9%, 1970 - 18,8%, chiar dacă încă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în nordul și nord-vestul Colinelor Tutovei, numai dacă ne raportăm și comparăm cu alte zone ale Podișului Central Moldovenesc și cu Podișul Bârladului. în comuna Filipeni s-a mai păstrat pădurea Iapa, Dealurile Ungurenilor, Dobreana, Rânza și Știubiana și un pâlc de pădure Sub Margine. De asemenea, trupuri de pădure mai păstrează satul Fruntești, la apus, spre Poieni și deasupra satului Slobozia. Pâlcurile de pădure care se păstrau pe crestele dealurilor au fost tăiate după 1949, când toate pădurile au devenit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Bârladului. în comuna Filipeni s-a mai păstrat pădurea Iapa, Dealurile Ungurenilor, Dobreana, Rânza și Știubiana și un pâlc de pădure Sub Margine. De asemenea, trupuri de pădure mai păstrează satul Fruntești, la apus, spre Poieni și deasupra satului Slobozia. Pâlcurile de pădure care se păstrau pe crestele dealurilor au fost tăiate după 1949, când toate pădurile au devenit proprietate de stat. în pădurile rămase se găsește o vegetație specifică: stejarul și din familia stejarului: gorunul și cerul, apoi fagul, frasinul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
dincolo de zidul mânăstirii, ajungea supărătoare până la urechile sale, amplificată de ecoul zidurilor. Văzu că străjerii se adunaseră sub poarta deschisă, uitându-se la ceva de afară. Încercând să Își pună ordine În gânduri, coborî În claustru. Prin portal se Întrezăreau pâlcuri de bărbați și de femei la drum. Veneau dinspre Oltrarno, trecând pe Ponte Vecchio și Îndreptându-se spre partea septentrională a orașului. - Unde se duc? Îl Întrebă pe unul din soldați. Dar știa răspunsul dinainte. - Spre Maddalena, priorule. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
său. - Mda, se pare că numele orașului nostru e tot mai cunoscut În lume și pentru asta, nu doar pentru calitatea țesăturilor. - Dar nu sunt toți florentini, dimpotrivă, replică Menico. La Ceccherino, majoritatea sunt străini și continuă să sosească În pâlcuri. Brusc, Dante deveni atent. - Cine sunt? De unde vin? Ce face straja de cartier? - Ce vrei să facă? E o rușine numai să te atingi de ușa aceea, suspină Menico resemnat. Acum, nici un om demn de acest nume nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să calce orbește În gol. Dar cam la trei metri de la margine, fata a slobozit dintr-o dată un țipăt și s-a aruncat Într-o parte, prăvălindu-se de pe cal și, rostogolindu-se de două ori, a aterizat Într-un pâlc de buruieni, cam la un metru de buza prăpastiei. Calul s-a prăbușit În abis, cu un nechezat disperat. În câteva clipe Amory s-a aflat lângă Eleanor și a observat că ținea ochii deschiși. - Eleanor! a strigat el. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pâcla albăstrie a unei dimineți de vară arcul încordat al Carpaților, pata gălbui-verzuie a Bărăganului, linia subțire strălucitoare a Dunării, apoi formele neregulate ale orașelor, orășelelor, satelor, lanurilor, fânețelor și, apropiindu-te și mai mult și pregătindu-te de aterizare, pâlcuri de oameni plecând la câmp, turme de oi, pescari singuratici, remorci părăsite la umbră de salcâmi, toate semne ale vieții de-acasă ce te emoționează profund, mai ales dacă ai fost plecat departe... Când „Bourul” atinse cu o ușoară zguduitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mea, și degeaba vrei tu... — Ia stați puțin! făcu pilotul, ascultând. Se-aude ceva. Comandantul ciuli urechile. Se auzea într-adevăr un zgomot crescând, un fel de duduit. După un minut, îi zăriră sursa. — Ei, drăcie! exclamă comandantul. De după un pâlc de salcâmi din capătul lanului cu orz se ivi, venind spre ei, un tractor. Episodul 5 Tractoristul Când tractorul ajunse cam la treizeci de metri, uimirea celor doi pământeni, în loc să scadă, spori: la volanul autovehiculului nu stătea nimic care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]