327 matches
-
a fost atunci de ne-a fermecat Omoroaica... Lângă mine - își modulă tulburat îndelungata relatare Gabi cel Norocos - la fostul etaj întîi, necunoscuta adăposti cubul de chihlimbar într-unul din buzunare. Paradoxal, filtrul măsliniu al buzunarului, în loc să-i domolească cubului pâlpâirea, nu făcu decât să-i stingă, aceluiași cub, nuanța atotînvăluitoare de coniac revărsat. 46 DANIEL BĂNULESCU zgomot intestinal, emis probabil, din pricina proastei creșteri, chiar de ea. - Vah! Vah! Vah! - Catralioane de ace nerupte degeaba, pe când te coseau, Norocosule! Secole de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
am tras în rugăciunea mea și mâinile și picioarele Am ieșit din lume ca și cum m-aș fi smuls dintr-un viol 39 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI și în pupilele alcooliștilor care, adunîndu-se în părculeț, ar fi putut confunda pâlpâirile cubului cu niscaiva irizări de lichid clătinat. - Pst, bă jimblă! Mă, Bruță! Cataroiule!... Băi, piele! Ia, belește-ți cepele, mă!... chema prin părculeț, tainic, c-o insistență sâcâitoare, un neica deșirat, pus pe harță, drapat în mijlocul verii într-un raglan
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lumina subnutrită a flăcăruiei ce a aprins-o imediat terchea- berchea, necunoscuta se zvârcolea cu șoldul străpuns, ca de o săgeată, de dantura incompletă a deșiratului. Bestia în raglan îi strângea între fălci carnea șoldului, buzunarul, prin care lepădătura deslușise pâlpâirea cubului și însuși cubul de chilimbar. Muchiile ascuțite ale cubului îi însîngeraseră degeneratului mucoasa bucală. L-am izbit, fiecare cu ce-am putut. Efect contrar. Cubul îi dispăru complet sub pielea elastică a obrajilor. Necunoscuta, zbătîndu-se, îi izbea hoitul de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bineînțeles, noaptea. Parcurseră restul distanței către Vizuină pe jos, cu mâinile în buzunare, cu aerul unor gentlemeni neșifonați de cea mai mică grijă, pudrând în urmă o dâră de bună dispoziție, pe ulicioara spoită, în culori de Ev Mediu, de pâlpâirile unei luni capricioase și dezinhibate. Cum dezinhibat, din gangul de la numărul 26, aproape că se prăvăli peste ei și aproape îi împrăștie pe pavaj, un grăsan. În sacou cu nasturi metalici și oribili. Și care, în loc de-a le prezenta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sau asupra neantului acestei vieți. Iar când ni se opune cazul acelor înțelepți antici ce se sinucideau în singurătate, eu voi răspunde că sinuciderea lor era posibilă numai prin faptul că au lichidat viața din ei, că au distrus orice pâlpâire de viață, orice bucurie a existenței și orice fel de tentație. A gândi mult asupra morții sau asupra altor probleme periculoase este desigur a da o lovitură mai mult sau mai puțin mortală vieții, dar nu este mai puțin adevărat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce poate exprima mai bine această formă decât fenomenul subiectiv al topirii, al spargerii tuturor barierelor individuației? A te topi în iubire înseamnă a încerca un fior organic, ce reduce toată viața din tine la o pulsație și la o pâlpâire, greu de definit. Cu ce te pune în contact iubirea? Nu este ea universalul și specificul absolut în același timp? Nu este paradoxul iubirii de a atinge un vag general, deși ea se orientează înspre o singură ființă? Comuniunea mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
forme în lume decât pentru a sustrage conținuturile existenței din haosul și anarhia vârtejului infinit. Că formele au o consistență iluzorie față de acest vârtej, o dovedește orice viziune mai adâncă, deoarece, dincolo de cristalizările efemere, realitatea adevărată se descoperă ca o pâlpâire și o pulsație dintre cele mai încordate. Simțul pentru forme rezultă dintr-o complacere în finit, în seducțiile inconsistente ale mărginirii, care niciodată nu vor duce la revelații metafizice. Metafizica, întocmai ca și muzica, nu răsare decât dintr-o experiență
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât acela al transfigurării. Mă atrag depărtările, mă atrage marele gol, proiectat din mine asupra firii. Un gol ce se ridică din stomac până la creier, trecând prin toate organele și membrele ca un fluid ușor și impalpabil, ca o insesizabilă pâlpâire internă. Și nu știu de ce, în întinderea progresivă a acestui gol, în mărirea neîncetată a acestui vid crescând în infinit, simt prezența misterioasă și inexplicabilă a celor mai contrare sentimente care agită sufletul omenesc. Sânt fericit și nefericit în același
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și debordant. N-aș regreta dacă după o astfel de risipire vocea ar răguși, ochii ar orbi și mersul s-ar împletici, n-aș regreta dacă funcțiile și posibilitățile organelor s-ar epuiza și focul din mine și-ar încetini pâlpâirile. Dacă există fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiți n-au conștiința fericirii lor? Le-am putea împrumuta noi o parte din conștiință, pentru ca ei să ne răsplătească din infinita lor inconștiență. De ce numai durerea are
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pesimist? O frecvență mare de depresiuni într-un om care are atât elan, încît în fiecare moment să fie viu. O fatalitate organică provoacă depresiuni incontinue, fără determinante și excitante exterioare, numai dintr-o adâncă tulburare internă; aceste depresiuni înăbușă pâlpâirile elanului, atacă permanent rădăcinile vieții și distrug bucuria naivă și instinctivă de a trăi. Se afirmă cu totul greșit că devine cineva pesimist în urma unei deficiențe organice, în urma unor slabe posibilități vitale. În realitate, nimeni nu devine pesimist dacă n-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înmuiate și nălucitoare. În întuneric, mormanul uriaș putea fi acum orice, povârnișurile se îndreptau, grohotișurile de cioburi colorate, țesăturile destrămate, cartoanele și lemnele putrezite ca de corăbii scufundate căpătau culoarea opacă și grea a zidurilor, vârfurile se arcuiau. Orașul, cu pâlpâirile lui, rămase în vale ca un cuibar, încât, privind orașul, pe de o parte, urcușul de gunoaie, pe de alta, te întrebai care sunt, cu adevărat, resturile : ceea ce se aruncă sau ceea ce rămâne ? Isaia făcu un semn, prapurii o luară
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
originar și rămâne așa. Înălțimile pe care le urci, adâncurile în care te prăbușești, distanța pe care ai apucat să o străbați - nu sânt toate, nimic altceva decât reflexe ale neclintitului centru. În timp cade doar clipa descoperirii lui, o pâlpâire abia perceptibilă care face vizibilă promisiunea certitudinii luminii - altceva nimic. Însoțirea mâinilor reprezintă punctul ferm ce duce spre centru, spre ceea ce a existat necontenit, există și va exista necontenit, o adiere a inaccesibilului, o atingere a de-neatinsului, o previziune
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
din argint, o Evanghelie veche, icoane vechi de patrimoniu, un vas de agheasmă. Zidurile albe ca laptele, la interior, poartă picturi fabuloase pe icoane, luminate de o lumină slabă ce se strecoară timid prin strâmtoarea ochiurilor de geam și de pâlpâirea timidă a candelei. Biserica e încărcată de legende, care nu s-ar fi răspândit atât dacă nu ar fi avut și un sâmbure de adevăr. Ambele biserici din Tarnița aparțin ca filiale de parohia Oțelești. Au slujit pe Domnul în
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
strălucitoare a grupului creator la Bârlad la începutul secolului al XXlea (Al. Vlahuță, G. Tutoveanu, T. Pamfile - cel mai complet conducător de publicații, scriitor folclorist, vezi Rev. Ion Creangă, 1908-1921, episcopul Iacov Antonovici, apoi G.G. Ursu, Gh. Vrabie etc.), după pâlpâirea mai vioaie dintre cele 2 Războaie Mondiale la Vaslui și Huși (prof. Constantin Capră, ministrul C. Angelescu, acad. Gh. Vrânceanu, C-tin Ciuhodaru, Alexandru Mironescu etc.) și cei 50 de ani de lentoare sub comunism, cu slabă reprezentare națională, iată
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
pieptul lui cu mâinile sale micuțe atârnând fără viață. Îi luă capul în palme și de abia atunci văzu că în timp ce-i vorbea, peste ochii mari de copil fâlfâise necruțătoare aripa neagră a morții. O zgâlțâi puțin, sperând într-o pâlpâire a pleoapelor, apoi mai mult intuind decât știind cu certitudine adevărul, o puse ușor pe pământul cenușiu, îndepărtă un bulgăre uscat și diform ce părea că o incomodează. Îl trase apoi pe Nenea alături, luă capul care acum părea că
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
cu niște strângeri de pumni repetate, ca semn de solidaritate, însoțite la scurt timp de o lumină albă, izvorâtă de undeva de sus. Erau cele două tuburi cu neon din tavanul compartimentului care s-au aprins de la sine, după câteva pâlpâiri parcă dinadins programate. Bidaru încă nu realiza ce s-a întâmplat. La lumina puternică a tuburilor cu gaze rarefiate, observă că toți cei din compartiment sunt veseli și-i fac semne cu mâna: "Felicitări!", "Să vă trăiască nepoțica!", "Sunteți un
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Radu Paraschivescu și alții. Nicicând ajuns la unitate interioară, bântuit de neliniști (apăsătoare psihic, fecunde în plan creativ), introvertit și clocotitor, admirator al armoniilor antice și modern spontan, în poetul Baaad-ului se topesc iluminări și enigme, accente de superbie și pâlpâiri de asceză, enstaza și ekstaza. Niciodată stări neutre, plate! Poezie de circularități, spectacol de lumini și umbre, de tipic și atipic; lui De profundis și umilităților li se suprapun înălțări subite cu suport metafizic în așteptare. Moartea, cuvânt-temă, o fixațiune
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
no? Tensiunea între materialitatea corpului dansator, costumat și mascat, și un text care îl conduce spre imaterialitatea unei voci și a unei melodii. Ambivalența invizibilității și a vizibilității acestui spectru care: La rîndul său se apropie ș...ț și în pâlpâirile făcliilor, nevăzut de nimeni, prinde a cânta din lăuta jertfită zeului. Ciudată arătare această fantomă văzută/nevăzută, care vine să adaste din nou printre oameni ca să participe la jocurile lor nocturne, ferindu-se în același timp de orice privire! În
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ilegală a lucrărilor omoară lent producția științifică, într-o indiferență cvasigeneralizată a majorității stakeholderilor, decizia Editurii Economice de a se opune curentului dominant și de a continua să publice lucrări de specialitate poate reprezenta lumina de la capătul tunelului sau ultima pâlpâire înainte de lăsarea întunericului. Pentru menținerea luminii, mulțumim de asemenea cititorilor noștri adevărați, care se mențin ca sprijin pentru apariția în continuare a lucrărilor științifice în domeniul finanțelor. Autorii țin să mulțumească unui număr semnificativ de persoane care i-au influențat
Management financiar Volumul I Diagnosticul financiar al companiei by Victor DRAGOTĂ, Laura OBREJA BRAȘOVEANU, Ingrid-Mihaela DRAGOTĂ () [Corola-publishinghouse/Science/198_a_286]
-
uită carnea tiparul ei ciudat!// !niciun rege-al înțelepciunii n-o pipăie,/ ci mâini brutale ca satârul. eu/ stau la marginea speței mele/ și cu durere-mi privesc// părțile rușinoase-ale trupului/ și ca un lumânărar/ implorația mi-o îndrept/ spre pâlpâirile capului meu galben:/ o, amintește-ți, cât de puțin,/ cum arăta tiparul/ acelui vas ușor/ în care rodul ni-l purtam surâzâtori!" (Rod, III). Cu frecvență și finalitate similare apare și viermele, care în mitologiile consacrate este un chiar un
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
1971), Nocturne (Editura Junimea, Iași, 1975), Pentru cine exist (Editura Junimea, Iași, 1979), Poezie deschisă (Editura Junimea, Iași, 1984), Ascunsa rană (Editura Helicon, Timișoara, 1996), Poezii din secolul trecut (Editura Junimea, Iași, 2002), notele mistice, înfiorările carnale trecute în extaze, pâlpâirile melancolice datorită cărora clipele de împlinire în doi devin forme de revelare a transcendenței. Toate contrazic diagnosticul mai vechi, pus de unii critici convinși, ca Virgil Cuțitaru, că Nicolae Turtureanu este "un glacial sedus de dorul durerii și nu de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
accentuată notă decorativă are, mai degrabă, rolul de a aliena chipul, de a-l plasa într-o altă dimensiune, ușor hieratică, transcendentă, prin trunchiurile copacilor, ca niște coloane ce sugerează arhitectura unui templu. Există o geană de lumină în stânga, o pâlpâire misteriosă, un ton de alb și puțin albastru. Coroanele arborilor se pierd în brunul fundalului. De unde vine impresia de tristețe pe care o degajă acest chip și pe care pictorul o evocă și prin titlu? Kimon Loghi transferă un tragism
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dintre Cantacuzini, fără să pun la socoteală lucrătura lui Cantemir, bărbatul Casandrei... Să înțeleg că Bălăcenii ți-au rămas credincioși? Întrebarea rămăsese suspendată fără răspuns. Apăsătoare, liniștea săpă o cută aspră între sprâncenele marelui spătar, adâncită de umbrele mișcate de pâlpâirea lumânărilor. Vodă se întoarse, privirea pe care de obicei și-o păstra blajină, acum rece și cercetătoare o plimbă de la un Cantacuzin la celălalt. Fața i se alungise ca de o tristețe. — Ei, da, așa a fost. Vodă Șerban nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
marii aventuri îl arunca în agonie și extaz. Unul din ghizi ia o lampă, conducând pe drumul cel mai scurt. Înaintează și al doilea ghid spre scara în spirală. O ușă se deschide după ultima treptă. Lampa începe să aibă pâlpâiri timide. Cu mers abil cei trei înaintează și intră prudent într-o sală circulară. Ușa seculară de aramă, se închide cu zgomot în urma lor. Brusc cei doi gardieni de rit, îl opresc precauți pe timidul neofit. Un pas mai mult
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
în sus, avea ochii verzi țintiți în tavanul cu grinzi. Obrajii lui erau uscați, cu pielea lucioasă, întinsă pe oase, și atât de albă, că barba cafenie, resfirată peste învelitoarea sură, părea neagră. În ochi îi ardea o lumină cu pâlpâiri de suferință și exaltare și umilință, ca niște tainice respirații sufletești. Bologa se opri la vreo trei pași de pat, dar bolnavul nu întoarse privirea spre dânsul, parcă n-ar fi auzit nimic din ce se petrece pe lumea aceasta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]