KorAP: Find »[drukola/base=pântece & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...77 >

1,924 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

cărare spre dealul cu mușuroaie. Vierme cu chip de înger, înfipt în lumina ochilor; vierme ronțăind sinapsele ca pe niște acadele din zahăr ars; vierme lingând coastele, molfăind pielea, niciodată singur pe dinăuntru, niciodată singur pe dinafară; vierme însămânțat în pântecele mamei. "Gata, poți duce și tu povara desfacerii!" spuneau ursitoarele și el a dus-o cât pentru toți desfrunziții din carne, a dus-o fără să o mai facă parte cu nimeni. Viermele a părăsit ochiul și osul, și pielea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și să-l scuipe prin closetele publice, la masa bogaților sau în obrazul sfinților? Ce-i mai trist decât să îngădui viermelui să te lepede părticele printre cearșafuri, prin săli de așteptare, în gări din care doar se pleacă, în pântecele șotronului, în uterul locomotivelor, în sângele șinelor de cale ferată? Ce-i mai dezgustător decât să ascunzi în buzunarul de la piept un fir de vis cât grăuntele de nisip, să crezi în el, să aștepți rodirea și, apoi, când lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și dă-o la o salcie sau la un crin frunza verde trebuie să fie, petala albă. Eu vreau să pipăi întunericul pe dinăuntru și să mângâi lumina cu bastonul când traversez strada. Dă-mi, Doamne, văzul ochilor stinși în pântecele mamei! Se ruga dimineața, când soarele printre mușcate dădea buzna în casă. Dar cine să audă, dar cum să se audă, când, dincolo de zid, din fiecare zid, țipete de pământ ars, de pământ mlăștinos, sfâșiau timpanele cu chemările lor de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
movile de saci cu boarfe putrede, vândute la kilogram). Deșeurile celor bogați, veșminte peste scheletele ambulante ale târgului: "Slavă ție, mult milostivă piață liberă!" Limbricii capitalismului erau râmele de odinioară. Mușuroaiele securității ascundeau firimituri pentru îndulcit simțurile. Buzunarele capitalismului îndestulau pântecele nevertebratelor moderne. Nicio diferență între o cochilie de melc și o coajă de nucă. Foamea uniformiza simțirile. Ascaris lumbricoides démocraticus populum: Aliniere la curul Europei! Dreptul de întâi venit nu motivează inerția mâinii întinse. Ca să fii domn, mai întâi, tovarăș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pe o sfoară, peste care, mai apoi, călugării ar fi înnodat rugăciuni. Zâmbea cât să descrețească măști de duminică: Ochii închiși, dragilor, ochii închiși... Pentru voi, soarele se exfoliază din fotografii, pentru mine, lumina este o prostituată ieftină. Desfă-ți pântecele, mamă! Toamna bobul de grâu blestemă spicul, nu rădăcinile. Bobul de grâu, sub brazdă, a încolțit cruce, a crescut cruce și s-a copt cruce. Rădăcinile bobului de grâu, dacă nu cresc în cer, niciodată nu vor domoli foamea, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
slavă ție"; irelevant numărul semnelor din palmă. Umplea lumea cu el, decor diform printre alte decoruri, decor înfășurat în alte și alte decoruri. Lumea, o ceapă degerată; peste inimă, cămăși de împrumut; pământul, generosul SE HAȘ, încape pe fiecare în pântece, indiferent de mărimea cocoașei. Era încă util. Avea umerii puternici precum un soclu. Creșteau iluziile ca lăstarii de tei pe lângă trunchiul retezat. Pădure în tocul ferestrelor; în grinzi, pădure, în carnea corăbiilor; pădure în cimitire. "Hai, întinde mâna, omule, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ușă, o umbră lichidă, gelatinoasă, hâdă, ruptă din tencuiala zidului, crescută din mozaicul lipicios al pardoselii, cursă din clepsidra fisurată a abajurului, o umbră diformă, proiectată de razele lunii într-un ciob de oglindă. Liniște... Frica de întuneric începe în pântecele mamei, chiar dacă fătul vegetează nouă luni cu ochii lipiți de un cer oval și îngust. Începe și se încheie la fel, singura diferență sensul. Un fals este suferința de claustrofobie (fie și cea sentimentală) atâta timp cât pământul îi încape pe toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
roșie! Decupează, Doamne, din mine atât cât să-ți ajungă pentru un preș la intrare! Împletește, Doamne, din acest fir năvodul pescarului! Îmi este foame de furtună, de mare adâncă, de catarg rupt, de pânze sfâșiate, de stâncă înfiptă în pântecele corăbiei. Suferința este incomoditatea sufletului de a se disipa în stările altora, durerea este disponibilitatea; trupul primește cât poate duce; ce trece peste semnul umerilor moarte se cheamă. Durerea face parte din fiecare. O dispoziție naturală este durerea, menire de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lângă ghemotocul de viață, nu a lăsat-o inimă să-l arunce pe gârlă sau să-l îngroape sub un copac. Cristian, după 6 luni, nu s-a lăsat pierdut. Eugenia a mutat mobila, până când fătul s-a rupt din pântece ca un fulger de pe un cer cu furtună. Vasile avea o slujbă bună, împărțea banii, darurile și veștile satului. Coletele miroseau frumos: a drojdie, detergent, biscuiți, rahat, bomboane, marmeladă, țigări, parfum... Cam atât puteau trimite tinerii de la oraș. Părinții le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
claustrofobiei. Fereastra tăiat-n zid de dragul luminii nu îndreptățește fuga spre soare. Libertatea este o alunecare lichidă spre nicăieri. Timpul se despletea râu, Petru înota împotriva curgerii, se lovea de stânci. Venele pietrelor se legau noduri, hemoragie de nisip în pântecele scoicilor. Libertatea de a fi râu nu-i tot una cu blestemul de a fi mal: curgeau în aval dezlegările, precum sângele lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru s-a făcut punte peste ape și peste furtuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
propria zidire, Dumnezeu clipea precum un bliț de aparat foto în miez de zi. S-au locuit câțiva ani, se vor aparține o eternitate: Dincolo de contur și de formă, Doamne, oare ce formă a pământului îmbracă absența și în ce pântece de lut se desface lutul? Exiști atâta timp cât portretul ce-l port în inimă nu-ți uită numele. Petru săpa fântână în oglindă; la miezul nopții, un duh senin usca izvorul. Pe cealaltă lume, setea nu este o curgere. 36. Oglinda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mimau fericirea; păpușarul slobozea strânsoarea, închipuirile destrămau cordele de sânge multicolor. La Socola erau opt internați la "risc maxim". Ziua, imobilizați de pat cu o chingă precum gura de ham strânsă în jurul inimii; altă cingătoare, ca un cerc închis sub pântecele butoiului cu murături; un fel de harnașament cazon peste burta ofițerului rus; la capătul chingii, o verigă, un lanț, un belciug de oțel, un pripon înfipt în perete. Caii cavalerilor traci dormeau sub șa. Noaptea, peste pijama, li se punea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se gândise cum să-și motiveze prezența tocmai acolo, în creierul munților. Când ți se face de Dumnezeu sau de odihnă, cauți un loc, altfel decât Mănăstirea Fântânele. Când vrei să ți se piardă urma, desfaci muntele și intri în pântecele lui ca într-un mormânt. Petru se simțea cu adevărat salvat de la moarte. Portarul i-a sugerat o poveste credibilă. Erau zeci de schituri în Munții Neamțului, confort sporit (primești ascultare, îți faci treaba sau îi pui pe cei veniți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
înrămate, cotorul de pâine uscată în buzunarul paltonului coace spice ca un pământ sub unghia lui Dumnezeu. Aceeași durere apasă mereu altfel. Deschizi larg fereastra să golești casa de lumină, dar odaia, precum o oală de lut, ascunde cerul în pântece. Să fii melc, să fii scoică, să fii coajă de nucă tot una este atâta timp cât te lași locuit ca o burtă fertilă ce așteaptă să-i vină sorocul, așteaptă să i se rupă apa înainte de vreme și să plouă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
răchită, respira gârla, brumă de octombrie peste chipul lui Dumnezeu. Deasupra mesei, calendarul: anul 1993, octombrie, pe 26, sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sărbătorile. Praznicele împărătești, lăsatul-secului, dezlegările la pește subliniate cu pix roșu; posibil, toate calendarele aveau evidențiate îndestulările pântecelui: pește prăjit, borș de pește, chifteluțe de pește, icre de pește, saramură de pește, o cană, două căni, trei căni de vin bunătățurile monahului de obște abureau așteptările, trapeza puțea a cherhana, leușteanul împrospăta aparențele. Paginile calendarului miroseau a inimă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sfântă. Când au ajuns acasă, în tindă, vecina Varvara a pus masa: borșul era sleit, sarmalele crude, mămăliga aburea la fel în fiecare porție. Un scaun a rămas stingher: tată-său a uitat-o pe mamă-sa deasupra mormântului cu pântecele desfăcut, acolo s-a născut cel de-al patrulea copil și tot acolo l-a lăsat. Petru avea 6 ani când, pe sobă, la lumina opaițului, seară de seară, cu mămuța repeta Tatăl nostru. Nu înțeleg, bunico, cum putem spune amândoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu le mai trebuiești. 54. Petru și-a ales mânăstirea, precum apa curgătoare pietrele. Apa muntelui, cea mai torturată materie: smulsă din izvoare, lovită de stânci, prăvălită-n cascade, cursă în mare ca o avalanșă a durerii. Apa muntelui umple pântecele mărilor cu tristețe. Sărată-i marea în golful pescarilor, năvodul plin cu lacrimi se rupe, năvodul ca o cataractă a cerului pătează valul și malul cu înstrăinare. În mănăstire, Petru își căuta piatra, inima ca o compensație a numelui îngrămădea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
strada, un decor al absențelor, Dumnezeu a furat mireasa, lăutarii cântă cu ochii închiși). Este păcat să-mi caut toamna în icoană, părinte? Dimineața, la 4, înainte de binecuvântarea Utreniei, mă găsesc ramură ostenită în brațele ei; îi simt umărul, bărbia, pântecele, sânul, respirația, lacrima, de noiembrie. (Tristețea livezilor îndulcește suferința rodului copt.) Este păcat că vorbesc cu ea: mă ascultă, îmi zâmbește, mă alintă, mă îngână. Jumătate de oră suntem doar noi doi în biserică, niciodată nu ne-am gândit că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în mănăstire fiecare sugea fericirea de la o țâță imaginară: țâța nostalgică țâță stearpă, țâța triumfală țâță prolifică, țâța zadarnică țâță seacă, țâța iluzorie țâță sterilă, țâța visătoare țâță prolifică, țâța meditativă țâță fertilă, fiecare sugea de când a tresărit gând în pântece de împrumut; în mănăstire, deasupra lumânărarului pentru morți, monahii coceau intenții pe ambele părți, ugerul nopții avea gust de tămâie și ceară topită; în mânăstiri, tresărea inima la fiecare aromă de sânge tânăr, ploaia avea gust de cer rânced, râul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lumină în cupele trandafirilor). Absolutul, un maxim abstract: ploaia dezamăgirii sparge ferestrele, grădina vecinului înverzește, busuiocul după icoană îmbată sfinții, frânghia de rufe leagă destinul cămășilor. Absolutul, un minim insignifiant. S-au adunat gâzele la praznicul trupului: câtă lumină în pântecele viermelui ce sfredele irisul, câte perisabilități în spatele unei furnici, cât confort pentru o conștiință de greier lenevind într-o ureche înfundată! Dumnezeu insuficiența omului singur, absolutul personal raportat mereu la impersonalitatea sfinților. În mânăstirea Fântânele, un Dumnezeu mic, uscățiv, pleșuv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc, absența sfredelește inima. Mi-e dor de tine, aproapele meu îndepărtat. Durerea monahului este alint, dorul umple pântecele pământului cu pământ: Retează-mi, Doamne, un deget din cele ce te întregesc în treime și ajută-mă să înțeleg durerea mădularului desprins din podul palmei și nu a rădăcinilor! Scoate-mi, Doamne, ochiul clarvăzător și lasă-mă să privesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
relaxează pe un fund de lemn. Auzi cum se ceartă trei frații de la singura lingură de lemn ce o aveați în bucătărie? Îți amintești? Eram în pasajul de sub strada Unirii, glasul copiilor ce urmau să se nască îngâna un refren, pântecele meu ca o catedrală în noaptea de Înviere. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Miros! Primăvara în siropul de tuse scutură păpădia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nimeni nu-și ia zborul din colivie, e clar? Iertați-mă, fraților, iertați-mă! Părinte Ioane, nu te mai ruga pentru mine, dezleagă-mă de toate cele ce nu au fost ale mele. Poiana Fântânele, piatră peste piatră, nici în pântecele muntelui. Valea, ca un mormânt ermetic, își desfăcea blestemele. 68. În munții Bârgăului, noaptea cobora pe la 18. La ora 20, procurorul Ieremia a încheiat ancheta "la fața locului". Arhi-mandritul Ioan a semnat câteva acte de constatare, apoi, împreună cu obștea, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
capului cu o cheie de roți, apoi l-a îngropat și pe el, mai la vale, tot ca pe o comoară. Petru, legat de o banchetă în mașina procurorului, îngâna versetul 21 din cartea dreptului Iov: "Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat! Fie numele Domnului binecuvântat!" Vă rog, dați-mi voie! Am uitat ceva, mă întorc. Dați-mi voie! Trebuie să cobor, trebuie, dezlegați-mă! Bă, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cum te mănâncă în cur! Dacă te aude, rămâi aici legat în locul bolândului. Ești tălâmb, ce-i cu tine? Ți s-a urât cu binele! Domnul procuror este omul prefectului, tacă-ți fleanca! Ieremia mușamaliza tot ce cădea greu în pântecele partidului. Specializarea sa era să ascundă probe; după el, nimeni nu se mai încumeta să facă anchetă. În Bistrița era personaj celebru, o împușcase pe soacră-sa și tot el a fost desemnat să întocmească rechizitoriul. În urma cercetărilor, s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]