457 matches
-
această diferențiere spirituală devenea cauza primă și originea tuturor acuzațiilor filozofilor păgâni. Concepția absolutistă și tiranică a puterii nu se putea concilia cu esența creștinismului, apărut în numele eliberării de rău (cf. In 8, 32-34), identificat cu Roma, mama și leagănul păgânismului și al demonului. Tertulian (cât timp a fost creștin) și alți gânditori creștini, analizând efectele benefice în favoarea creștinismului, prin formarea Imperiului, îi aprobau puterea și îi doreau viață lungă: Creștinul nu este dușmanul cuiva, și nicidecum al împăratului: el știe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Tatianus Originar din Siria, Tatianus (120-180) a fost ucenicul lui Iustin (100-165) pentru o scurtă perioadă; a fost unul dintre cei mai îndârjiți opozanți ai filozofiei grecești. Rigorismul excesiv l-a condus spre refuzul intransigent al diferitelor manifestări socio-religioase ale păgânismului, inclusiv de natură militară. În Oratio ad Græcos, 11, înșirând o serie de mondenități, în contrast cu spiritul său ascetic, autorul ne prezintă funcțiile militare drept glorii pământești inutile: Așadar, cum voi putea să admit o creație de tip fatalist, văzând asemenea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
oferind contribuții deosebite elaborării teologice grecești. Ulterior, când s-a exprimat prin categorii preluate din filozofia greacă, avea să cadă în aceiași contradicție ca și Tatianus. Folosirea acestor subiecte monoteiste prezente în filozofia și în poezia greacă, în polemica cu păgânismul, era inevitabilă și necesita supunerea acestora unor elaborări atente și prezentate în funcție de mesajul creștin, ținând cont de gradul de cultură al ascultătorului păgân. Respingerea culturii păgâne, în opinia sa, era o reflexie a refuzului concepției unui stat sacralizat, care nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
față de natura umană, Arnobius (255-327) vedea fundamentul Imperiului roman în vexațiune și războaie. Un astfel de exemplu ne este oferit de Adversus nationes, I, 6, inserată în respingerea acuzației ce imputa creștinilor cauzele și efectele calamităților publice. Diversitatea radicală dintre păgânism și creștinism referitoare la pace este arătată în Adversus nationes, III, 26. Aici se constată inconsistența acelui sedator militaris insaniae, simbolizat de Marte, dușmanul omenirii, pentru că în realitate el nu urmărește pacea. Arnobius vrea să demonstreze că războiul este o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Cornelia, motivând că numai un aristocrat sau libert roman ar fi putut avea o influență decisivă asupra celorlalți care, la rândul lor, îmbrățișând o religie străină, întrerupeau tradițiile strămoșești ale familiilor lor legate atât de mult de viața și istoria păgânismului. În această situație putem observa două lucruri: a) acceptarea creștinismului de către unii aristocrați a fost facilitată de obiceiul împământenit, de aderare ori de simpatizare a religiei mozaice: Cornelius era un exemplu dintre atâția cucernici, despre care ne grăiesc Faptele Apostolilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Imperiului. Un iudeu necunoscut asemenea lui Petru, datorită naționalității sale, putea fi privit cu neîncredere, nu putea să ajungă cu ușurință până la curtea imperială și nici nu ar fi putut să-și apropie cu facilitate romanii ori nou-convertiții proveniți din păgânism. Evanghelizarea viza îndeosebi grupurile iudaice din diasporă datorită afinităților lingvistice ori de natură religioasă ale acestora, afinități evidente iudaismului și creștinismului care plecau de la același monoteism (exprimat prin Biblie) și îndeplinirea voinței divine (căutarea sfințeniei și glorificarea faptelor dumnezeiești). Însă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de modul său de a gândi și de a acționa, creștinul s-ar fi regăsit pe sine însuși; trăind în lume ar fi trebuit să ignore lumea, pentru a nu cădea victimă și pradă lingușirilor sale. Pentru montaniști, lumea însemna păgânismul: lumea și păgânismul formau un binom indivizibil, iar armata imperială cu riturile sale păgâne și cu scopurile sale de violență, era sinteza uneia și a celeilalte. Interzicerea serviciului militar se adăuga legilor morale enunțate de Montanus care, ca vizionar și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de a gândi și de a acționa, creștinul s-ar fi regăsit pe sine însuși; trăind în lume ar fi trebuit să ignore lumea, pentru a nu cădea victimă și pradă lingușirilor sale. Pentru montaniști, lumea însemna păgânismul: lumea și păgânismul formau un binom indivizibil, iar armata imperială cu riturile sale păgâne și cu scopurile sale de violență, era sinteza uneia și a celeilalte. Interzicerea serviciului militar se adăuga legilor morale enunțate de Montanus care, ca vizionar și bărbat fără virilitate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a evreilor. Dacă plătirea tributului la templul lui Jove Capitolinus din Roma pentru evrei căpăta aspectul unei capitulări etnice, a celor învinși față de învingători, pentru creștini era absurdul religios, supunerea cea mai umilitoare a adevărului în fața erorii, cedarea creștinismului în fața păgânismului, servitutea Dumnezeului adevărat față de zeii falși. Prin plătirea acestui impozit religios, predicarea Evangheliei era lovită din plin și batjocorită chiar în obiectivul pentru care apăruse și își propusese să-l atingă: doborârea idolilor. În conștiință, creștinii nu se regăseau în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de cultură. În 355 a fost numit cezar în Gallia, iar în 361 a ajuns împărat. Se pare că atitudinea sa confuză și complexă a devenit tot mai vizibilă în aceste împrejurări în care, creștin aparent, a încercat să restaureze păgânismul. Cu acest prilej apar și ultimii obiectori de conștiință. Pentru a înțelege eficient schimbarea politicii imperiale este imperioasă analizarea sufletului acestuia și a politicii sale față de creștini în general și de soldații lor în special. Iulian este unul dintre împărații
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de laude, iar cea creștină l-a ilustrat lipsit de personalitate, superficial și fără scrupule, înconjurându-l de ură și dispreț, după cum am văzut mai sus. Prin disprețuirea creștinismului, Iulian își propusese restaurarea imperiului pe baza tradițiilor păgâne, prin renașterea păgânismului lipsit de putere și în agonie, cu templele sale în bună parte închise, devastate și cu sacerdoții în plină decadență. Acțiunea sa era foarte dificilă. Păgânii, după implicarea directă a lui Constantin și a fiilor săi în viața creștină, erau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
după implicarea directă a lui Constantin și a fiilor săi în viața creștină, erau deja în minoritate cel puțin în Orient, unde arătau indiferență față de lumea antică și se resemnară în fața istoriei favorabile creștinismului. Revenirea la sfârșitul secolului IV în favoarea păgânismului era de neconceput după aproape o jumătate de veac de inițiative susținute în sprijinul creștinismului, prin legi și edicte imperiale. Păgânismul era în plină agonie, se reducea lent și inexorabil asemenea unui lan de grâu încercuit de incendiu copleșitor de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
unde arătau indiferență față de lumea antică și se resemnară în fața istoriei favorabile creștinismului. Revenirea la sfârșitul secolului IV în favoarea păgânismului era de neconceput după aproape o jumătate de veac de inițiative susținute în sprijinul creștinismului, prin legi și edicte imperiale. Păgânismul era în plină agonie, se reducea lent și inexorabil asemenea unui lan de grâu încercuit de incendiu copleșitor de pretutindeni. Prin erupția fanatismului său, Iulian spera într-o schimbare a părților, ignorând ideile aflate în comă care nu mai puteau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
știm cu ce opinie din partea celor prezenți; b) sacrifica în secret zeiței Beluna și imediat după aceea vorbind trupelor sale din Orient, se adresa Dumnezeului cerurilor, adică celui al creștinilor; c) glorifica puterea și misticismul riturilor idolatrice, ridiculizând mai apoi păgânismul care își făurea zeii, asemenea meșterului care confecționa păpuși, detestând uzanța de a aduce onoruri divine persoanei împăratului; d) chema unii episcopii din exil, în semn de liberalitate și pentru a pune capăt discordiilor ecleziastice, iar pe ascuns îi întărâta
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de a pătimi de foame și de a nu fi remunerați, fie pentru că erau insuflați de opoziția constantă a unor ofițeri legați afectiv de Constantius, chiar și după moartea sa, iritați de lenta și vizibila sa luare de atitudine în favoarea păgânismului. Lentă, pentru că Iulian se temea să izbească simultan împotriva credinței religioase a acestora și se ferea să provoace o reacție necontrolată; își manifesta hotărârea unei reîntoarceri progresive spre păgânism, după cum ne mărturisește Ammianus spunând că: Deși era înclinat spre cultul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sa, iritați de lenta și vizibila sa luare de atitudine în favoarea păgânismului. Lentă, pentru că Iulian se temea să izbească simultan împotriva credinței religioase a acestora și se ferea să provoace o reacție necontrolată; își manifesta hotărârea unei reîntoarceri progresive spre păgânism, după cum ne mărturisește Ammianus spunând că: Deși era înclinat spre cultul divinităților păgâne din primii ani ai copilăriei, iar în tinerețe dragostea pentru acest cult i-a devenit arzătoare, anumite motive îl făceau la început să se ocupe cât mai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și absolute a hotărât să se deschidă templele și să se aducă jertfe pe altare în cinstea zeilor. După ce a urcat pe tronul imperial și-a aruncat masca și a apărut cu adevărata sa înfățișare. Opera sa de reîntoarcere spre păgânism cu multă înflăcărare a eșuat. Nefiind vorba de recucerirea pozițiilor pierdute de către idolatrie, ci chiar de o reacție a păgânilor împotriva creștinilor desfășurată mai mult în domeniul politic decât în cel religios prin uciderea și îndepărtarea din funcție și de la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
într-o grămadă de cadavre, iar banchetele care urmau au devenit adevărate orgii, dezgustând din ce în ce mai mult lumea rafinată a Orientului Mijlociu. Fără să-și dea seama, tocmai aceste excese au determinat lumea orientală, inclusiv păgână, să urască tot mai mult păgânismul și împăratul, adevăratul autor al acelei vulgarități care (...) vărsa prea des pe altare o mare cantitate de sânge, sacrificând uneori câte 100 de tauri și turme întregi de oi și capre, păsări albe de uscat și de apă, până într-
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
-i ducă la cazarmă. Între toți se distingeau prin asemenea excese petulanții și celții, care în acel timp credeau că-și pot permite orice. Metodele și mijloacele folosite de împărat nu erau tocmai potrivite pentru atragerea sufletelor soldaților creștini la păgânism. Cu toate acestea, în mania sa distrugătoare, suveranul nu-și dădea seama de falimentul inițiativei sale, căreia i-a mai adăugat alte trei. Cu prilejul recurenței sărbătorii romanilor și a zilei de naștere a împăratului și a orașului imperial, suveranul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
spiritual, care erau creștini de nume și nu în suflet, aceia care în locul fericirii veșnice preferau bogățiile și onorurile lumii. Printre aceștia se numărau și filozoful sofist constantinopolitan Hecebolius, care în timpul lui Constantius II îmbrățișase creștinismul cu bucurie, revine la păgânism la cererea lui Iulian Apostatul și apoi iarăși la creștinism după moartea acestuia. Libanius (314-393) îl considera un sofist mizerabil, unul dintre atâția oportuniști; au fost și mulți soldați apostați care se întreceau în aducerea de sacrificii; expresia sa este
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
gest, împăratul l-a exilat într-un castel ridicat într-un loc singuratic, poruncind să fie torturat. După ce a stat închis un an și câteva luni, a primit conducerea imperiului ca răsplată a mărturiei sale; momentul decisiv al trecerii de la păgânism la credința creștină, care a avut loc abia după un secol, după conciliile de la Constantinopol I (381) și Calcedon (451). 3. Religia soldaților din armata romană a secolului IV Problema religioasă nu interferează în fidelitatea soldaților față de suveran, înconjurat tot
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu atinge esența problemei inițiale a acceptării serviciului militar alături de apartenența creștină, chestiune destul de actuală; canonul 3 al conciliului de la Arelate (Arles, 314) este perplex și oportunist. Pentru secolul IV nu se cunosc dizertații despre religie: diferențele dintre creștinismul și păgânismul soldaților s-au perpetuat și în secolul IV la fel de bine ca și în secolele II-III cu intensități și consecințe diferite. În general, pentru masele militare problema religioasă nu era la fel de importantă, ca pentru ofițerii din anturajul lui Iulian Apostatul (361-363
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Cetăți; totuși li s-a dat tiltlul: «Despre Cetatea lui Dumnezeu», pentru ca să poarte, de preferință, titlul celei mai bune”. Lucrarea cuprinde două părți: primele zece cărți combat acuzele pe care le aduc păgânii Bisericii, iar Biserica, la rândul ei, atacă păgânismul cu politeismul său. Celelalte douăsprezece cărți expun originea, dezvoltarea și sfârșitul celor două cetăți. Fericitul Augustin analizează cu o deosebită atenție situația omului în Raiul pământesc, căderea lui în păcat și urmările ei. Dumnezeu știa că omul va cădea în
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
Biserici și confesiuni creștine. 3. Combaterea superstițiilor După cum ne informează istoricul Ghenadie de Marsilia, în Catehismul Sfântului Niceta de Remesiana erau cuprinse și două lucrări, care, din nefericire, nu s-au păstrat. Titlul lor era De gentilitatis erroribus (Despre erorile păgânismului) și Adversus genthliologiam (Împotriva horoscopului). Cele două lucrări aveau un loc bine stabilit în planul Catehismului. Despre erorile păgânismului era așezată după prima cărticică a Catehismului, în care Sfântul Niceta prezentase candidaților la Botez importanța credinței creștine și rostul exorcismelor
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Remesiana erau cuprinse și două lucrări, care, din nefericire, nu s-au păstrat. Titlul lor era De gentilitatis erroribus (Despre erorile păgânismului) și Adversus genthliologiam (Împotriva horoscopului). Cele două lucrări aveau un loc bine stabilit în planul Catehismului. Despre erorile păgânismului era așezată după prima cărticică a Catehismului, în care Sfântul Niceta prezentase candidaților la Botez importanța credinței creștine și rostul exorcismelor, timpul când se făceau și „lepădările” de diavol și de toate lucrările lui. A doua cărticică avea menirea să
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]