253 matches
-
în cadrul natural al munților, constituie un element ce favorizează "activitatea turistică în zona". Portul național tradițional, pitoresc și autentic al locuitorilor, existența unui folclor bogat și nealterat, instrumental și coregrafic, a unui artizanat specific constituie de asemenea atracții turistice. Nedeia păstoreasca anuală de la Vaideeni, ""Învârtita Dorului"", de la "Sânziene", la care participă, de fiecare dată, zeci de mii de vizitatori din țară și de multe ori din străinătate, pe lângă scopul principal, acela de a conserva, de a cultiva și apăra specificul național
Comuna Vaideeni, Vâlcea () [Corola-website/Science/299779_a_301108]
-
unei minorități cunoscute sub denumirea de "munteni" (gorali). Originea lor este una controversată, dar în general este acceptată ideea că sunt descendenții valahilor care au migrat aici până în secolul al XVI-lea, când s-au încheiat marile deplasări de populații păstorești din Carpați. Așezările întemeiate de păstorii români erau conduse potrivit dreptului valah (jus valachicum), de un "wajda" (în polonă, starostele unui sat de vlahi). Goralii au azi identitate poloneză, dar multe fapte de cultură amintesc originea lor românească: tradiții, obiceiuri
Zakopane () [Corola-website/Science/297820_a_299149]
-
starostele unui sat de vlahi). Goralii au azi identitate poloneză, dar multe fapte de cultură amintesc originea lor românească: tradiții, obiceiuri și cuvinte românești ("măgură", "vatră", "jântiță", "colibă", "baci" etc., multe din acestea de origine traco-dacă). În amintirea vechilor migrații păstorești din Carpați, în anul 2013, din inițiativă poloneză, este reconstituită transhumanța carpatică, începând din Rotbav (Țara Bârsei) și străbătând Carpații, prin , până în Moravia. Zakopane este situat în sudul Poloniei în apropiere de granița cu Slovacia. Acesta se află într-o
Zakopane () [Corola-website/Science/297820_a_299149]
-
operele care imitau integral realitatea înconjurătoare (mimesis), operele care își propuneau expunerea directă a unui conținut poetic (idei, sentimente) și cele care amestecau elementele primelor două categorii. În Evul Mediu s-a ajuns la împărțirea literaturii în: „humilis” (genul simplu, păstoresc), „mediocris” (genul evocând agricultorii) și „gravis” (genul sublim, având în centru eroii) etc. Clasicismul a impus separarea netă a celor trei genuri literare, în timp ce romantismul a optat pentru amestec. Tendințele actuale direcționează cercetările în sensul descoperirii unei puzderii de tipuri
Literatură () [Corola-website/Science/296566_a_297895]
-
rococo", după exemplul lui Jean-Honoré Fragonard. În anul 1844, Pauline moare de tuberculoză, iar Millet se întoarce la Cherbourg. După doar un an, 1845, Millet se mută la Le Havre împreună cu noua prietenă, Catherine Lemaire. Aici pictează portrete și scene păstorești. La sfârșitul aceluiași an, se reîntoarce la Paris și cunoaște pictori ca Constant Troyon, Narcisse Diaz de la Peña, Honoré Daumier, Antoine Louis Barye, Théodore Rousseau. Reușește să-și expună tablourile în diverse galerii. Se împrietenește cu Alfred Sensier, cu care
Jean-François Millet () [Corola-website/Science/304098_a_305427]
-
realizând o creație literară în care suprapune realitatea pe un mit. Romanul reconstituie o lume arhaică, cu acțiuni neschimbate timp de milenii precum transhumanța periodică potrivit anotimpului. Povestea prezentată în "Baltagul" are un accent pronunțat de baladă atât prin crima păstorească care stă la baza sa și a măiestriei cu care Vitoria încearcă să descopere adevărul, cât mai ales prin rezonanța acestor întâmplări în mijlocul naturii singuratice. „Căci așa cum balada populară a ridicat un incident sângeros din viața păstorilor la înălțimea eternă
Baltagul (roman) () [Corola-website/Science/311765_a_313094]
-
acestui an, conducerea Mitropoliei Slătioara a dispus schimbarea preotului paroh, noul numit fiind preotul stavrofor Mihai Marchidan ce păstorea parohia Adormirea Maicii Domnului din Salcia - Galați. Întrucât la Salcia se construia biserică nouă, s-a dispus ca preotul Mihai să păstoreasca în același timp ambele parohii. Astfel, în timp ce două duminici din lună preotul Mihai slujea la Salcia, preoți suplinitori la Bacău, pentru oficierea slujbelor de sâmbătă și duminică, veneau preoți de la mănăstirea Slătioara. Prin eforturile deosebite ale noului preot paroh, sprijinit
Biserica Sfântul Ilie din Bacău () [Corola-website/Science/308817_a_310146]
-
de 4480 locuitori. Numărul gospodăriilor individuale este de 1285. Localitatea este parțial gazificată (47%). Stema localității Crihana Veche se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în două părți. În dreapta, în câmp roșu, se află două cârlibane (toiege păstorești) încrucișate, ambele având mânerele tradiționale în chip de stindard dacic: capul de lup și coada de balaur. În partea stângă, în câmp albastru, se află trei pești. Scutul este timbrat de o coroană murală cu un turn crenelat. Semnificațiile elementelor
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
stareț al Mănăstirii Noul Neamț a devenit fratele său, arhimandritul Paisie Cecan. Mitropolitul Vladimir Cantarean al Chișinăului l-a ridicat pe ieromonahul Dorimedont la rangul de arhimandrit la data de 8 ianuarie 1993. În același an este decorat cu toiag păstoresc de către IPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove. Mitropolitul Vladimir i-a acordat la 28 noiembrie 1994 dreptul a purta crucea pectorală cu diamante. La 29 ianuarie 1995, arhimandritul a fost numit în funcția de prorector al Seminarului Teologic
Dorimedont Cecan () [Corola-website/Science/305385_a_306714]
-
că, după o milenară gestare a cântecului în folclorul fabulos al Greciei, Miorița pelegrinează prin Balcani și pătrunde în provinciile românești, trecând fluviul danubian undeva prin secolul al XV-lea: „Nu mai târziu de al XV-lea secol, acest cântec păstoresc a trecut peste Dunăre, unde s-a împlântat în memoria poporului sub forma baladei Miorița. Timpii și împrejurările au știut să schimbe multe într-însul; dar tot au rămas urme netăgăduite de clasica sa origine”. În schimb, Ion Mușlea identifică
Momentul genezei Mioriței () [Corola-website/Science/314191_a_315520]
-
dată termenul de testament al ciobanului. În linii mari, această teorie își va dovedi valabilitatea în timp, fapt confirmat și de concluziile fochiene. O lucrare cu caracter monografic avea să apară în 1922-1923 sub semnătura lui Ovid Densușianu (1873-1938) - "Viața păstorească în poezia noastră populară", care reinterpretează întreg scenariul mioritic dintr-o perspectivă etnografică specific pastorală, punând accentul pe rivalitatea economică dintre ciobani, aflați pe drumurile de transhumanță. În anexele lucrării, autorul reunește 44 de texte mioritice deja publicate. Ipoteza lui
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
plasată într-un spațiu al strămoșilor și al zeilor autohtoni. Așa cum remarca, în mod obiectiv, Ion Taloș, în variantele din Transilvania secvența e “saturată de obiectele pe care le dorește ciobanul”. Iar acestea se împart în două categorii: instrumente muzicale păstorești (fluierul, trișca, trîmbița, tilinca, buciumul) și arme de apărare, respectiv unelte ale păstorului (toporul, lancea, bota). Pe când, în textele din Moldova, Muntenia și Oltenia, “numărul obiectelor personale e redus la fluier, rareori în combinație cu buciumul și adesea ele sunt
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
Liceul Andrei Șaguna din Brașov. Studiile universitare le-a urmat la Universitatea din Cluj, unde a absolvit două facultăți, cu distincția "Magna Cum Laude". Prenumele Bucur, un nume frecvent în onomastica veche ungreană, are adânci rădăcini etimologice românești, denotă originile păstorești ale comunității. Din datele biografice prezentate, reies originile țărănești ale domnului Bucur Șchiopu. A fost intelectualul care și-a tras seva din înțelepciunea satului transilvan, a fost militantul valorilor pământului. A avut idei solide de dezvoltare și modernizare a agriculturii
Bucur Șchiopu () [Corola-website/Science/313969_a_315298]
-
Cernăuți (an III, nr. 11, sâmbătă, 18 februarie 1850) cu titlul "Mieoara". Textul este republicat, în 28 august 1850, de Vasile Alecsandri, în bisăptămânalul "Zimbrul" (Iași). În 1852, Vasile Alecsandri include balada Miorița și în volumul "Poesii poporale. Balade (Cântece păstorești)". În anul 1854, Jules Michelet publică prima traducere a baladei într-o limbă străină, la Paris, în "Légendes démocratique du Nord". În 1859, la Pesta, apare culegerea "Poezia populară. Colinde," culese și corese de A. M. Marienescu. Una dintre aceste colinde
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
variații, a realizat vreodată un mic poem așa de armonios și de artistic" Iar aprecierile lui Alecu Russo - care trăia cu convingerea că balada reprezintă doar rămășițele unei vaste epopei naționale, chiar și așa socotind-o “cea mai frumoasă epopee păstorească din lume” - aveau să devină obsesii. Dovadă că în 1982 Nichita Stănescu definește Miorița ca fiind "Iliada și Odiseea genetică a poporului nostru” Primul pas pentru a înțelege Miorița este de a pătrunde în specificul etnic, cultural și mai cu
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
Aici s-au păstrat multe tradiții multiseculare care se regăsesc și în jumătatea vestică a Moldovei și în restul României, cu elemente comune popoarelor creștine din estul Europei. Multe evenimente tradiționale moldovenești reprezintă un amalgam de elemente caracteristice calendarului agricol, păstoresc, religios și civil, amestec, care în Moldova s-a transformat într-un permanent izvor de bunavoință, căldură și ospitalitate. Oaspeții Moldovei în timpul sărbătorilor pot participa la un șir de evenimente culturale: concerte („Mărțișor”, „Cireșar”, „Invită Maria Bieșu” etc.), teatre („Bitei
Republica Moldova () [Corola-website/Science/296551_a_297880]
-
religie care nu apăruse încă). De bucurie că nevasta lui a scăpat de pedeapsa lui necugetată, Crăciun aprinde un rug de cioate de brad în curtea lui și joacă hora cu toate slugile sale. După joc împarte Fecioarei Maria daruri păstorești (lapte, caș, urdă, smântână) pentru ea și fiul ei”. Etnologul afirmă că Moș Crăciun reprezintă o transfigurare a magilor ce i-au adus daruri lui Isus la nașterea sa și că este simbolul tipului creator. Sintagma „moș” din numele său
Moș Crăciun () [Corola-website/Science/296840_a_298169]
-
vechile biruri, iar privilegiile păstorilor români sunt restabilite. Răscoala demonstrează existența unei stratificări sociale superioare a vlahilor, precum și prezența lor în orașe. Se știe că încă din acestă perioadă, comercianți vlahi înstăriți, ce intermediau negoțul cu brânză și alte produse păstorești ale vlahilor, locuiau în orașe, în acest caz Larisa, având funcții importante în organizarea lor. Această categorie este esențială în dezvoltarea militară și apoi statală a Tesaliei vlahe. Începând cu 1250, regiunea grecească Thesalia era considerată un stat independentent sub
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
un toiag lung de un "„stat de om”" sau de un stânjen. Ea face parte din insignele și vesmintele distinctive purtate de ierarhi și monahi de rang înalt ai bisericii creștine apusene și de răsărit, fiind un simbol al autorității păstorești și al dreptului de jurisdicție. Paterița face parte din simbolurile componente ale stemei Patriarhiei Române adoptată în 1928. Din timpurile vechi, se purta un baston de către slujitorii sfințiți, ca semn al puterii pastorale. În Orient, cârja a fost întâi de
Pateriță () [Corola-website/Science/320969_a_322298]
-
cârje sunt toate din lemn. Până în secolul al XVIII-lea, numai patriarhii și mitropoliții purtau cârje argintate, numite la noi "„paterițe”". O astfel de cârja ține în mână Antim Ivireanul, în portretul sau ctitoresc de la Biserica Antim. Cârja sau toiagul păstoresc, „baculus pastoralis”, simbolizează rolul de bun pastor al ierarhului creștin. În evanghelia după Ioan, Iisus însuși se identifică cu Pastorul cel bun. Iisus este modelul Păstorului bun pentru apostoli și mai departe pentru succesorii lor, ierarhii bisericii. Aceștia din urmă
Pateriță () [Corola-website/Science/320969_a_322298]
-
O altă baladă din colecție este "Iancu și turcu". Iancu îl răpune pe turcul care fusese la nevastă-sa acasă, apoi merge și o pedepsește pe femeia necredincioasă: "Codreanu", care după clasificarea lui Al.I. Amzulescu intră în grupul baladelor păstorești, începe cu același element al naturii, frunza: Ajungând la stână, poruncește baciului: Codreanu în loc să-i mulțumească baciului pentru cele pregătite, îl pălmuiește. Baciul îl blestemă și Codreanu piere în codru fără ca mândra să-l jelească. O altă baladă, "Rafila", prezintă
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]
-
lui Romulus Vuia, a fost profesor universitar la Cluj și la Sibiu și Doctor Honoris Causa al universităților din Cluj, Sibiu și Alba Iulia. Gheorghe Pavelescu s-a născut în satul Purcăreți din Pianu, Alba, o localitate cu veche tradiție păstorească, la 18/31 martie 1915. A urmat studiile primare în satul natal, studiile gimnaziale la Sebeș, liceale la Orăștie și universitare la Cluj și București. A fost licențiat în filozofie (specializarea Sociologie rurală, filozofie și estetică literară) al Universității din
Gheorghe Pavelescu () [Corola-website/Science/325613_a_326942]
-
dobrogean cunoscut după nume este episcopul Evanghelicus (în jurul anului 303). Tot istoricul Sozomen relatează întâlnirea din anul 369 dintre episcopul tomitan Bretanion și împăratul Valens - el amintește "“un vechi obicei, care se păstrează și acum, ca un singur episcop să păstoreasca Bisericile întregului neam”." Din cercetările recente, s-a ajuns la concluzia că participarea Episcopului Gherontie la Sinodul ÎI Ecumenic, în 381, a dus la înființarea Mitropoliei Scytiei, cu reședința la Tomis. Întrucât există tradiția că în provincia română Scytia să
Arhiepiscopia Tomisului () [Corola-website/Science/322849_a_324178]
-
2010, în satul lor de baștină, Horești. Festivalul are loc o dată la doi ani și se află deja la cea de-a doua ediție, participând în fiecare an câte 14 familii. În cadrul acestuia, domină lirica populară - cântecul de dragoste, cântecul păstoresc, de cătănie, de jale, de dor, de înstrăinare, au fost nelipsite doinele și baladele. Varvară Buzilă, președinta Societății de Etnologie a afirmat: "“Festivalul este o formă prin care tradiția perpetuează. Sunt însă și multe alte forme de a promova tradiția
Surorile Osoianu () [Corola-website/Science/329350_a_330679]
-
Român, chiar în casa părinteasca. Surorile Osoianu au dezvoltat această idee și au mers mai departe. Grupurile dinastice care au participat la festival, fără excepție, au un repertoriu de o valoare aparte. A dominat lirica populară - cântecul de dragoste, cântecul păstoresc, de cătănie, de jale, de dor, de înstrăinare, au fost nelipsite doinele și baladele. Multe grupuri au prezentat instrumente populare. Surorile au amenajat și un Muzeu al familiei Osoianu, care reprezintă, de fapt, un Colizeu al spiritualității unei familii tradiționale
Surorile Osoianu () [Corola-website/Science/329350_a_330679]