494 matches
-
atunci este momentul să „dea” ceva lui Dumnezeu, nu cerșetoarei oarbe, o profesionistă a meseriei și a emoției. Tentativă agresivă de intruziune în rând a unei pelerine, stopată prompt de un jandarm. Femeia protestează violent, ridică brațele în aer, puțin panicată de situația în care se află acum, prinsă în capcană între gardul de metal și fluxul turbat al mașinilor din zonă. Jandarmul se arată hotărât și inflexibil la toate cererile și motivele invocate, îi vorbește ferm, dar foarte politicos: „Doamnă
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Popincourt, din august 2004, provocat de un evreu originar din Maroc, a suprapus și el sloganuri destul de incompatibile " La France aux Français", care ar fi mai degrabă o deviză antiarabă, coexistând cu "Vive l'islams" (sic), fără să uităm zvasticile. Panica uneori disproporționată a evreilor de astăzi în fața antisemitismului își trage în parte intensitatea din excesele datoriei de memorie. Numeroși sunt cei care, în societatea franceză, au reținut numai semnele "exterioare" ale antisemitismului care a dus la anihilare, iar alții descoperă
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
doar trei... și nici un chior. Era un refuz, dar cel căruia i s-a cerut o țigară era fumător înrăit și lipsa țigărilor producea o adevărată panică. Cel care cerea fuma așa-zisele țigări "Cerșetorul" și lipsa acestora nu-l panica. Mergea din coleg în coleg și pînă la urmă tot pufăia măcar o țigară pe zi. Pe culoare erau și barosani cu țigări din belșug. Erau cei care erau deja profesori și făceau facultatea la f.f, adică la fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lui. Cu puțin timp înainte de numirea sa în postul de satrap cultural, devenise chiriaș la stat în frumoasa casă (pe atunci) în care locuiește și astăzi. Bătrînul șacal a rămas fără colții generați de lupta de clasă și acum era panicat de cursul luat de revoluția din '89. Oare o să mă spînzure? se gîndea moșneagul cu frică. Era convins că-și merită spînzurătoarea, nu pentru rolul de tîlhar și ucigaș de destine. El avea o logică bolnavă și mai ales ilogică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
puternic de răstoarnă cu fundul în sus o pîntecoasă de barcă pescărească. Nu știu dacă s-a dedat și la avioane, dacă pofta lui de a distruge se burică și la înaltul cerului. Cert este însă că noi eram puțin panicați de jocul avionului prin văzduh, de zăngănitul paharelor, de cei doi pași lateral dreapta întrerupți de alți doi la stînga și apoi sus și chiar jos. Parcă eram într-o mașină de spălat cu program automat, uitați acolo de gospodină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la o toaletă publică. Dacă o fi cazul... Se pipăie în buzunar și constată că are mărunțiș. Deodată, un alt tunet parcurge mai abitir interiorul său. De fapt, era mai mult trăsnet decît tunet. Crampe dureroase îl răscolesc și-l panichează. Se oprește și grimasele se succed pe fața sa uscată. Așa nu mai ajung pînă la... Dar iarăși dispare durerea și din nou merge încrezător. Însă iuțește pasul spre punctul care constituie speranța de moment a vieții sale. Salutare, camarade
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Bine, dar atunci dați două sticle. Fără două sticle nu stau de vorbă. Omul nu era prea antrenat și, cînd ajunge la înălțime, ezită. Apoi pornește pe bîrnă. Pantofii alunecă pe țeava de metal și după vreo trei metri este panicat. Nu merge, îmi scot pantofii, strigă aproape disperat. Atunci pierzi, țipă golanii rîzînd. Dar Gioni nu mai este preocupat de grupul spectatorilor. Pantofii erau largi și au căzut repede din picioare, dar ciorapii din supraelastic lunecau și mai tare. Disperat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spune. Numai că, de data aceasta, coperta se dă la o parte ușor, ca fulgul. Prima pagină e albă. Și următoarea la fel. Răsfoiesc pagină cu pagină și una după alta se dovedesc nescrise. Iarăși mă cuprinde frica, mă îneacă panica: dacă, pentru mine, cartea va rămâne albă până la sfârșit, dacă nu are nimic să-mi transmită? Caut un sprijin în ochii lui Lazarus. Ce aflu în privirea lui mă liniștește. Într-adevăr, curând apare înscrisul. Literele sunt rotunde, frumoase ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
care și acesta se stinse. În general, oamenii atât timp cât trăiesc nu renunță niciodată la dragoste și nici la ură. Valurile acestor sentimente de dragoste și ură vin și pleacă odată cu trecerea timpului. Lumea era foarte derutată, aș putea spune chiar panicată de acest eveniment istoric. Unii români erau supărați, iar alții savurau cu drag victoria. Multora le-a rămas zgomotul împușcăturilor în minte pentru mult timp. Din cauza faptului că subminaseră și neglijaseră doleanțele poporului, au ajuns să cunoască adâncurile morții. Mândria
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
marele hol al Ateneului!”. Ana Șincai, incitatoarea la o demonstrație a studenților pe bulevardele bucureștene. pentru care a suferit apoi detenție politică. E de imaginat forfota bruscă ce s-a iscat, securiștii și activiștii prinși de o agitație neobișnuită, telefoane panicate la și de la comitetul central, de unde, se pare, „conducerea superioară urmărea atent dezbaterile”, noi, membrii prezidiului, în număr de vreo douăzeci, ne-am retras, iar eu, încă o dată, am insistat ca Matei să intre în Birou. Alegerile fuseseră însă deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
evacuată cu o anume brutalitate din artele plastice, mai ales postbelice, dar și din artele literare sau muzicale ce fug de o „figurativitate umană” într-o formă, sau forme ale unui fel de expresionism abstract, un „tehnicism inventiv”, lacom și panicat de o continuă descoperire de noi modalități de expresie, de mereu noi teme, împrumutând din tehnica suprarealismului această ardoare pentru „originalitate” cu orice preț, pentru un „autenticism” care vrea să se apropie de „omul firesc, comun”, expulzându-i însă „figura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
spune, fără nici un preambul, că mi s-a implantat circuitul al treilea și că voi trăi o veșnicie! Chiar nu sunt lucruri de crezut! Am mai înotat puțin și am atins ceva tare. În primele fracțiuni de secundă m-am panicat puțin, neștiind ce să cred, dar mi-am dat imediat seama că era zidul stâncos pe care-l așteptam de mult. Reușisem să traversăm lacul acela subteran. — Am ajuns! Ea s-a apropiat și s-a convins că era așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
distraseră destul de bine la mall, răsfățând-o pe Jayne cu relatarea diverselor secvențe din filmul pe care îl văzuserăm, apoi a urmat o discuție lungă despre Victor (care nu mai voia să mai doarmă în casă, dar al cărui lătrat panicat din toiul nopții făcea imposibilă respectarea acestei dorințe). Singurul lucru care a avut un soi de impact asupra mea - singurul care a răzbit prin aburul acela - a fost când Sarah l-a adus pe Terby, deși nu-mi amintesc unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rătăciră afară, pe fereastră; era frig și fațadele magazinelor de pe Main Street cufundate în întuneric, semaforul legănându-se cu un galben intermitent deasupra intersecției pustii. Eram amândoi mai puțin severi. Devenisem mai simpli, ancorați, nimic nu trepida și nu ne panica aici, eram între noi doi, dorind să fim tandri unul cu celălalt. - La început omul ia o băutură, apoi băutura ia o băutură, apoi băutura ia omul, murmură ea. Am zâmbit în semn de scuză. A comanda ceva de băut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
orbitei plate, de forma unui disc. Robby: - Tată ce-i asta ce-i asta ce-i asta? Făptura s-a oprit în cadrul ușii dormitorului - schimbasem locurile - și începu să scoată iarăși acele scâncete. Am încercat din răsputeri să nu mă panichez dar îmi pierdusem respirația și mâna care ținea lanterna tremura atât de tare încât a trebuit să mă folosesc de cealaltă mână ca s-o țin și să localizez arătarea în fascicolul de lumină. Mi-am ținut mâna și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
amintirile nopții trecute începură să tremure în jurul copiilor - și imediat Marta se lansă într-o mică conversație despre cum chemase un taxi din holul hotelului astă-noapte pentru a se întoarce pe Elsinore Lane ca să-și ia mașina (și m-am panicat, trebuind să mă abțin s-o întreb dacă intrase în casă și ce culoare aveau pereții acum?) ca eu să mă pot folosi astăzi de Range Rover, așa că i-am mulțumit. (Totodată o contactase pe Rosa ca să-i explice de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-n vecii vecilor. Amin. Dragii mei. Ați fost martorii unei izbăviri. Sub ochii voștri a avut loc un miracol. Acum, o să vă rog să scoateți o foaie de hârtie și să scrieți ce vă spun eu. Aveți? Nu, nu vă panicați. Cei care nu aveți foaie de hârtie și pix stați liniștiți. La ieșire, asistenta mea (are un ecuson aici, pe piept, scrie pe el Lăcrămioara) o să vă întâmpine și o să vă înmâneze o carte de vizită pe care veți găsi
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
stâlpi de rezistență, ajung la locul de parcare. Opresc motorul. Liniște. Fetele rele nu îndrăznesc să deschidă portierele. Îmi aprind o țigară și stau liniștit. Mă uit drept în față, ca și cum ele nici n-ar fi acolo. Simt cum crește panica în ele. Trec cinci minute, de două ori mai lungi ca alea zece de dinainte. Blonda nu mai rezistă. Și acuma ce facem, dom profesor? Stăm așa? A încercat să fie agresivă. Nu prea i-a ieșit, i-a tremurat
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
îmi spune să continui să pisez și să cânt în același timp. Încep ceea ce, de fapt, este o muncă destul de obositoare, timp în care Alfonso pleacă să facă un foc mare pentru oala de ayahuasca. După puțin timp vine alergând, panicat: CE FACI, NU ȚI-AM ZIS SĂ CÂNȚI??!! CÂNTĂ!!! ...Ăăă... știi că nu prea am voce... deși mama mea e profesoară de muzică de fapt eu nu cânt așa de bine și știi că... Îmi taie vorba începând să fluiere
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
într-un hamac, gol până la brâu în zăpușeala din junglă. S-a trezit brusc, simțind ceva rece pe piele, ca să vadă un șarpe enorm, încolăcit pe burta lui. L-a recunoscut drept un boa constrictor și, încercând să nu se panicheze, a început să se gândească cum să scape nevătămat. Și-a adus aminte ca șerpii fug de fum, a scos încet niște țigări din geantă de sub cap ( Jorge nu fuma dar țigările făceau parte din ritualurile șamanice la momentul respectiv
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
luă înainte. Ea rămase pe loc docilă, cuminte, așteptând ca el s-o ierte. Renar se opri după doar câțiva pași, o privi și întinse mâinile spre ea. Fata fugi spre brațele deschise în timp ce băiatul îi veni în întâmpinare strigând panicat: Nu fugi, Luana. Nu ai voie să alergi. Se repezi la pieptul lui și Renar o luă în brațe, apoi îi prinse mâna și-o conduse acasă. Luana o găsi pe Sanda șoșotind cu Bica. Femeile amuțiră brusc la intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în parte cu o trestie lungă. Trecuseră mai mult de doisprezece ani de la acele zile fericite pe care le petreceam studiind printre cocori cenușii, bâtlani și găinușe de apă, privind sturzii care fugeau din stufăriș și corlele care atingeau apa, panicând rațele pitice albastre. Am ajuns la poarta dinspre nord a Concordiei pe când se făcuse aproape a cincea oră. Există situații care stârnesc în suflet un amestec de bucurie și de tristețe, combinate cu teamă: simți ca un gol în inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
eu cu gândul la noaptea răcoroasă. Atunci, vino cu mine! mi-a spus Sară zâmbind. Am ieșit împreună afară, aerul rece era atât de plăcut. Mă plimbam în iarbă cea udă, când i-am vazut în depărtare... călăreții. M-am panicat. I-am spus Sarei: Trebuie să plec! Tu esti, nu-i așa? Tu esti cea care a fugit de la palat? De ce nu mi-ai spus adevărul? Nu am timp de explicații! Acestea au fost ultimele mele cuvinte înainte să fug
ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
aveam încredere în ea, era singura mea șansă. Am fugit cu ea de la temnița și ne-am ascuns în cămara. Am luat niște provizii și, când să plecăm, am auzit alarmă. Toți văzuseră că am fugit iar. Nu ne-am panicat, ci ne-am asigurat că e liber și am fugit pe ușă de la intrare. Acolo însă eu și Sară ne-am despărțit. Am fugit cât de departe am putut, până am ajuns în alte ținuturi. Voiam să mă stabilesc acolo
ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_692]
-
știam că, printr-o hotărâre de partid și de stat, specializările la Jurnalism au fost mutate de la universitățile tradiționale la Academia "Ștefan Gheorghiu". Le-au trecut direct sub controlul partidului. Lucrul acesta l-am aflat în Iași și m-am panicat. Am vrut să mă întorc și să mă înscriu la Cluj, dar am aflat că și acolo era aceeași poveste și am optat pentru Istorie-Filosofie. Era o concurență de 22 pe un loc și eu am intrat primul. S.B.: Erau
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]