255 matches
-
amiază, m-am oprit să mă odihnesc. M-am dezbrăcat, m-am aruncat în mare, apoi m-am lungit pe o stâncă. Deasupra mea, cerul n-avea nici un nor. M-am gândit atunci cât de copt eram totuși să înțeleg panteismul, care nu-l așează pe Dumnezeu deasupra creației sale, ci îl încorporează în ea; ceea ce înseamnă că Dumnezeu curge, îmbătrânește odată cu creația sa și nu o mai poate tiraniza din moment ce-i aparține; e încătușat în ea ca Prometeu în stâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de nici un loc... "Cu excepția unuia", a adăugat el, enigmatic. ― De aceea am venit aici în Asybaris, de unde nu se mai poate pleca nicăieri. Aici sunt forțat să fac ce n-am făcut niciodată, să rămân. 4. Mă gândesc la îndrăzneala panteismului de a-l socoti pe Dumnezeu interior creației sale. Ceea ce ar însemna că Dumnezeu "curge" o dată cu noi. Sfârșitul creației sale ar fi și sfârșitul său. 5. Cineva care s-ar uita în sertarele mele cu medicamente n-ar avea, probabil
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Ce-a zis pomul? ― Acela nu era un pom fermecat și n-avea darul vorbirii: așa că n-a zis nimic. ― Dar de ce trebuie să fie fermecat ca să poată vorbi? întrebă Chabù. Mă simții puțin încurcat și-mi spusei în gînd: panteism. ― În sfârșit, așa e povestea; nu toți pomii au suflet, numai cei fermecați. Chabù vorbi ceva foarte aprins cu Maitreyi, și pentru întîia dată regretai că nu le înțeleg deloc limba. Erau sunete dulci, italienești, și vocale prelungite, parcă dintr-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ei? ― Nu e chiar pom. E arbustul din curte, acela cu ramurile pe balustrada verandei. Chabù îi dă în fiecare zi de mîncare: turtă și prăjituri, și firimituri din tot ce mă-nîncă ea. Eram fericit și-mi repetam în gînd: panteism, panteism. Mă gândeam ce documente rare am eu în față. ― Bine, Chabù, dar pomul nu mănâncă turte. ― Dar eu mănînc! răspunse ea foarte mirată de observația mea. Mi se părea că descoperirea aceasta nu trebuie pierdută, și, pretextând că mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Nu e chiar pom. E arbustul din curte, acela cu ramurile pe balustrada verandei. Chabù îi dă în fiecare zi de mîncare: turtă și prăjituri, și firimituri din tot ce mă-nîncă ea. Eram fericit și-mi repetam în gînd: panteism, panteism. Mă gândeam ce documente rare am eu în față. ― Bine, Chabù, dar pomul nu mănâncă turte. ― Dar eu mănînc! răspunse ea foarte mirată de observația mea. Mi se părea că descoperirea aceasta nu trebuie pierdută, și, pretextând că mă duc
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
În anul de rație '60, ajuns între timp redactor șef la "Viața Românească" (alt supliciu), putea să-i reintroducă în literatură pe Vinea, pe Negoițescu, pe Philippide... De la omoruri la onoruri. De Blaga n-avea chef. Blaga rămăsese la "misticism/ panteism". Și cine crezi că făcea sumarul Tratatului de istorie literară? Călinescu? Nu. Crohmălniceanu îl făcea. Călinescu nu era decît un "histrion", "un saltimbanc burtos". Așa îl prezintă în Amintiri deghizate, chiar dacă tocmai "Lumea" lui Călinescu îl lansase în critică, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
tăi frumoși nu se măsoară,/ Chiar îngerii pălesc sub ochii tăi/ Când sunt spălați de-o lacrimă amară.” Dar „pofta de-a pătrunde taina firii” îl duce adesea la o jubilare naturistă, la frenezia bucuriilor estivale, la un soi de panteism naiv. Conștient în ultimă instanță și de „lucirile străine” ale poeziei sale, lucid și față de „gloria fără nădejde”, poetul-actor crede în cuvânt chiar cu riscul ignorării rostirii sale sau cu prețul pedepsei. SCRIERI: Versuri, I-II, București, 1969-1972. Repere bibliografice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]
-
Lucian Blaga și, din când în când, a lui Arghezi. Dragostea și nunta sunt invocate în incantații biblice, nașterea înseamnă îndumnezeire: "Și roiam, înfloream, înfrunzeam, mă-ndumne-zeiam/ în zori lumea era gata de nunta.". Dumnezeu răspândit în univers ne amintește de panteismul arghezian: " Cineva trece prin oameni și arbori". Ca și la Blaga, omul devine o prelungire a peisajului. Tot universul tradiției se subordonează în poezia lui sentimentului iubirii, al morții, al trecerii timpului: "Copaci fiind, ne-om inunda de muguri,/ ne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Mâna păianjenului rece/ un fir de noapte mă petrece;/ mâna oracolului tristă/ mă sfarmă ca pe o ametistă,/ mâna cu degete de fum/ destramă un tâlc ce-i trist acum." Imaginile dantelate în jurul unui singur motiv ne trimit la Desnos. Panteismul, metamorfozările, metempsihozele stau sub impresia vagului și a stărilor muzicale, dizolvându-se de foarte multe ori în gratuitate. "Vom pribegi într-o sămânță poate/ sau într-o proră sângerând spre zare,/ în asfințitul care trist se surpă peste un sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
c-un bun prieten să povestești/ Despre iubirile de altădată" ("Cântec de primăvara"). Această întoarcere la un principiu vitalist nu se face cu entuziasmul acela dezmărginit, dionisiac, din poemele de tinerețe ale lui Lucian Blaga, nici cu gingășia miniaturală a panteismului arghezian. Tentativa ridicării la cer e intuită de Ioan Alexandru ca și de T. Arghezi ("Cărticica de seară"), în principiul formativ al individuațiilor din toate regnurile; el se declară mai explicit în cel vegetal. Verticalitatea florilor și a plantelor învederează
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
regiunea in-umanului). Poate că umanitatea este echivalența laică a divino-umanității asigurând vecinătatea nevăzută a Divinității. * Marea noutate a fenomenologiei derivă din ruptura de ordine pe care vrea s-o producă, din căutarea extraordinarului în cotidian. Este o formă laică a panteismului. * Miza unui jurnal, bazată pe exemplaritatea pe care și-o asumă, poate fi gândită în două modalități simultane: a face și a nu face ceva. Însă în ambele cazuri el se desfășoară în cadrele umanului. * Dorința de a fi exemplar
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Poe în ansamblul ei, inclusiv cu speculațiile lui estetice, ori metafizice, nu doar cu "Prăbușirea Casei Usher". A ignora acest aspect și a proceda altfel, ar însemna să abdicam de la metoda barbiana de creație, care presupune doar "zborul înalt"7 ("Panteism") și este călăuzita de "unitatea" și "legile regești" ale "numerelor foarte mari"8. Discutăm relația lui Ion Barbu cu Edgar Poe în termeni de intertextualitate, pentru a evidenția deopotrivă analogiile, dar și disjuncțiile dintre cei doi autori, încercând astfel să
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
liber”, „Cronica mondenă”, „Vitrina cărții românești”, „Cronica zilei”, „Rampa în provincie” ș.a. Se publică versuri semnate de Octavian Goga (Atât de veche, Răsună toaca, Moș Crăciun, Coboară toamna), Tudor Arghezi (Peisaj, Monotonie creștină), Lucian Blaga (În marea trecere), Ion Barbu (Panteism), G. Bacovia, Ion Minulescu, Ion Pillat, Nichifor Crainic, V. Voiculescu, Adrian Maniu, Ștefan Petică (inedit, în numărul 2558/1926), Demostene Botez, B. Fundoianu, Elena Farago, Eugen Jebeleanu, Camil Baltazar, Radu Gyr, Virgil Carianopol, Aron Cotruș, Tudor Mușatescu, Victor Eftimiu, F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289125_a_290454]
-
anulat; ele constituie în primul rînd domeniul religiei, unde, bunăoară, divinitatea personală ia atribute generale, precum și invers, atributele generale sînt personificate. Nu mai știm atunci dacă Dumnezeu este individual sau general, ceea ce explică eterna oscilare a religiei între teism și panteism. Răsturnarea recesivă este principial posibilă și în morală". Scriitorii în marea lor majoritate au fost conservatori, ca să nu spunem reacționari. De altfel E. Lovinescu afirma că literatura este prin definiție reacționară. Se ridică întrebarea: care sînt cauzele ce determină această
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
în anii copilăriei, lirica lui este un elogiu continuu al universului natal, imaginat rotund, ca întreaga țară, ca soarele și pâinea, un dialog tăinuit și inițiatic cu natura în curgerea ei ciclică, „de la strămoși până la noi”. Însă dincolo de un anume panteism, mai degrabă o comuniune străveche între om și fire - căci „zeul Pan el însuși te destramă în fulguirea viselor terestre” -, scrisul lui V. se asimilează credinței ortodoxe cu o vizibilă coloratură gândiristă: „Dumnezeu a coborât în România/ Și-n Țara
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]
-
mitologia getică. Se cunoaște în mod curent Rugăciunea unui dac și ceva mai puțin poemul faustian Mureșan. În acesta din urmă, patriotul ardelean, încredințat că temelia istoriei este răul și că universul e un proces etern pe baza ideilor platonice (panteism schopenhauerian), visează o renaștere română prin împerecherea lui cu Dochia (ca Faust cu Elena). Totul în cadru get, într-o zonă de mijloc între nord și sud, căci Eminescu identifică împreună cu Iacob Grimm pe geți cu goții. Proiectele puțin cunoscute
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
este o Légende des siècles, luînd-o de la omul paleolitic și terminând cu Napoleon III, trecând bineînțeles prin episodul Daciei Traiane. Pretextul e romantic și comun, spiritul e românesc. Poemul ciclic al lui V. Hugo se ridica pe ideea de progres, panteismul pesimist al marilor romantici ca Lamartine e superficial, fondul fiind acolo mai mult emoția exotică. Hronograful lui Eminescu aduce acel pesimism placid, acel tragic impasibil și somnolent ce se pare că e al naturii noastre, împăciuite cu eterna întoarcere a
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
general e flagrantă. Ea tratează un caz de metempsihoză. Faraonului Tlà i-a murit soția și el, îndurerat, consultă pe Isis într-o oglindă de aur care oglindește cerul înstelat. Isis îi comunică în stil ermetic o învățătură înrudită cu panteismul transformist al lui Goethe din Die Metamorphose der Pflanzen. Tlà mai consultă și un flacon cu apă de Nil, înlăuntrul căreia, printr-un procedeu divinatoriu, vede cu anticipație avatarii săi în decurs de 5.000 de ani. Nuvela avea să
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
simbolist. De aci încolo Ion Pillat își sistematizează descoperirea, prefăcînd-o în "tradiționalism". El caută a se reînnoi mereu și e oricând un poet interesant, mai mult de afectare artistică decât de sentiment. B. FUNDOIANU Tradiționalismul lui B. Fundoianu e un panteism olfactiv și tactil, o îmbătare de exalațiile vitale. Poetul are o capacitate extraordinară de a se bucura de prezența materiei. Totul îl îmbată: târgul care "miroase-a ploaie", creșterea "de sfeclă, de mărării, de ceapă", nările boilor cu "miros de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
versuri ale lui Lucian Blaga (Poemele Luminii) au o pulsație panteistică scurtă, apăsată metaforic într-un singur punct: Atâta liniște-i în jur de-mi pare că aud Cum se izbesc de geamuri razele de lună!... În Pașii Profetului, Zamolxe, panteismul, superior artisticește, ia forme virgiliene. Pan întrupează voluptatea de a participa la toate regnurile, de a surprinde cele mai mărunte mișcări vitale: Ah, Pan! Îl văd cum își întinde mâna, prinde-un ram - și-i pipăie cu mângâieri ușoare mugurii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de bolnavi. Acesta e cazul tuberculosului Ioan Ciorănescu (de reținut Ruga de bolnav și Ante mortem), al lui Alexandru Călinescu și N. Milcu, ftizici și ei, întîiul cântăreț de marasme provinciale, al doilea poet setos de viață în forma unui panteism discret în care domină vegetalul cu miros delicat (salcîmi, chiparoși, plopi). ESENINIȘTII Esenin a avut o înrîurire apreciabilă mai ales la poeții de mică cultură proletară. G. Lesnea face în acest spirit un abuz de metafore supărător, Virgil Carianopol dă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
antiteză. Sinteza de apolinic și dionisiac, aspirația către absolut și experiența intensă, orgiacă, a trăirii, tensiunea dintre un acolo, sus și un aici, jos se vor dovedi extrem de fecunde pentru lirica barbiană. Un poem se intitulează chiar Nietzsche, un altul, Panteism, se încheie cu două versuri definitorii („Cutremurând vertebre de silex ori granit, / Va hohoti, imensă, Vitala Histerie”); sufletul universal vorbește - și se exprimă - prin glasul „munților” (soliditate, „supremă încordare de granit”), al „lavei” (fluid solidificat), al „banchizelor” (soliditate aparentă, ascunzând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
p. 54) 37 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: În textul completat la Sinodul II din Constantinopol s-a spus din ființa Tatălui pentru a nu se da impresia că Fiul Se naște din ființă și nu din persoana Tatălui, lăsând impresia de panteism. (n.s. 141, p. 72) 38 Sfântul Împărat Constantin cel Mare, pe baza hotărârii dogmatice a Sinodului I de la Niceea - n.n. 38 „Dar trebuie propovăduit că Fiul este de o ființă cu Tatăl, pentru că Fiul nu are nimic egal cu creaturile
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
această zămislire din Fecioară? Dacă 320 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Cum S-ar fi arătat de oameni iubitor, dacă ar fi topit umanitatea pe care a asumat o, sau n-ar fi rămas ca Dumnezeu izvorul vieții nemuritoare pentru aceasta? În panteismul monofizit nu poate exista iubire reală de oameni. Valorile cele cu adevărat mângâietoare ale umanității nu pot exista decât în relația dintre un Dumnezeu personal și omul ca persoană. Panteismul face iluzorii toate valorile care-l însuflețesc pe om și
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
fi rămas ca Dumnezeu izvorul vieții nemuritoare pentru aceasta? În panteismul monofizit nu poate exista iubire reală de oameni. Valorile cele cu adevărat mângâietoare ale umanității nu pot exista decât în relația dintre un Dumnezeu personal și omul ca persoană. Panteismul face iluzorii toate valorile care-l însuflețesc pe om și dau sens existenței. Prin această expunere Sf. Maxim afirmă deplinătatea firii omenești, contrar hotărârii lui Sergie pe care pare s-o aprobe în rândurile dinainte. (n. s. 320, p. 154
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]