799 matches
-
în seama principilor: piețe, vămi, monede, mine etc. În secolul următor, în cursul războaielor pentru Italia, Hohenstaufenii au acordat primele privilegii generale principilor (anul 1138 marchează începutul domniei Hohenstaufenilor). Frederic I Barbarossa (1152-1190) a restabilit autoritatea imperială luptând contra puterii papalității, a autonomiei orașelor Italiei de Nord și a emancipării seniorilor feudali, în special a lui Henric "Leul", duce de Saxa (Saxonia)113. Tot în timpul domniei sale începe fărâmițarea teritorială, care sfârșește prin slăbirea puterii centrale. Seniorii ecleziastici și laici obțin cvasi-suveranitatea
Germania. O istorie de la antici la moderni by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
întărită. După domnia lui Henric al VII-lea de Luxemburg (1308-1313)140, până în 1346 reapare anarhia, pe fondul luptelor pentru tron desfășurate între familia dinastică de Habsburg, conții de Luxemburg și principii Bavariei. În aceste lupte au intervenit Franța și papalitatea, ceea ce a declanșat o mișcare protestatară sub conducerea arhiepiscopului de Mainz. Adunările principilor electori de la Oberlahnstein și Rense (1338) au proclamat necesitatea menținerii drepturilor coroanei imperiale și faptul că puterea monarhului este dată de votul electorilor, neavând nevoie de confirmarea
Germania. O istorie de la antici la moderni by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
1356). Situația a fost considerată de neacceptat de către puterea pontificală, dar intervențiile papei au fost respinse în septembrie 1344 de Adunarea principilor electori din Köln, iar o Dietă cu participarea reprezentanților orașelor a declarat-o "umilitoare". În această luptă cu papalitatea stările privilegiate se solidarizează, într-un fel asemănător atitudinii Statelor Generale în Franța. Acordul reprezentanților stărilor privilegiate în Dieta imperială față de propunerile și măsurile luate anterior de principii electori semnifică sporirea puterii principilor teritoriali, subordonarea puterii imperiale și a Adunării
Germania. O istorie de la antici la moderni by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
anul 1000) a proclamat "pacea lui Dumnezeu"175, stabilind pedeapsa cu excomunicarea pentru orice creștin care ucide alt creștin în intervalul celor patru zile interzise din săptămână (de miercuri seara până luni dimineața). Pentru că efectul nu a fost cel scontat, papalitatea a hotărât să canalizeze spiritul războinic al feudalității apusene într-o altă parte a lumii. În același timp, se făceau presiuni asupra monarhilor care nu recunoșteau primatul spiritualului asupra temporalului. În aceste condiții se arunca anatema, iar a fi exclus
Germania. O istorie de la antici la moderni by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
dovedit însă a fi un eșec, chiar după unirea cu forțele armatei regelui Franței, Ludovic al VII-lea. Două treimi din oastea împăratului german au pierit. Cruciada nu a adus nimic nou în politica imperială, și nici în cea a papalității. Reînceperea "războiului sfânt" (1187) și desfășurarea celei de-a treia cruciade i-au reunit pe regele Angliei, Richard I Inimă de Leu, al Franței, Filip al II-lea August, și pe împăratul Germaniei, Frederic I Barbarossa 184. De această dată
Germania. O istorie de la antici la moderni by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
Germania, conduși de Nicolas de Köln, au coborât spre Alpi pentru a ajunge în Italia și a se îmbarca. Au sfârșit însă tragic, iar francezii, în cea mai mare parte, au fost vânduți ca sclavi în Tunisia și Egipt. Politica papalității a menținut însă ca obiectiv prioritar continuarea cruciadelor. În anul 1251, Papa Inocențiu III lansează la conciliul de la Lateran reluarea "războiului sfânt", trădat de conducătorii celei de-a patra cruciade. În perioada 1228-1229, cea de-a șasea cruciadă s-a
Germania. O istorie de la antici la moderni by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
principate teritoriale (laice și ecleziastice) și orașe libere. Împărații Maximilian I (1493-1519) și Carol Quintul (1519-1556) au încercat, prin diverse măsuri, să unifice Imperiul și să întărească autoritatea centrală, însă fără succes. În perioada premergătoare Reformei, opoziția față de Biserică și papalitate a căpătat noi dimensiuni: principii și cavalerii, orășenimea și burghezia, țărănimea și plebea orașelor formulau programe de revendicări și de limitare a puterii Bisericii Catolice. Nemulțumirea crescândă suscitată de instituțiile religioase își va găsi o supapă de refulare în Reformă
Germania. O istorie de la antici la moderni by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
rebelii au numit un Directorat de 30 deputați, sub președinția lui Wenceslas Ruppa și au făcut public faptul că mișcarea nu este îndreptată contra persoanei împăratului, ci contra celor care au violat scrisoarea de Majestate 216. Habsburgii aveau ca aliați papalitatea, Spania lui Filip al III-lea (1598-1621), pe Maximilian I de Bavaria și Liga Catolică, ale cărei armate erau comandate de către Ioan Serclaes, conte de Tilly 217. Electorii ecleziastici (principii episcopi de Mainz, de Colonia și Treve, mai mult șefi
Germania. O istorie de la antici la moderni by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
s-au îmbunătărși ulterior, urmare a vizitei împăratului Wilhelm I la Milano, în aprilie 1875. În 1881, obosit de Kulturkampf și în drum spre Canossa, Bismarck va începe împăcarea cu sentimentele catolicilor germani și va iniția o campanie în favoarea independenței papalității. Susținut de Austria, el propune ca Italia să fie invitată să revizuiască legea garanțiilor, pentru a o pune de acord cu exigențele catolice, cerând în același timp convocarea unei conferințe internaționale pentru reglementarea situației papei 438. Membre ale Triplei Alianțe
Germania. O istorie de la antici la moderni by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
care vine din toate ramurile creștinismului. Mai mult decât atât, chiar primul său volum despre iudaism O concepție catolică a iudaismului e cel care propune un fel de reformă a iudaismului, după modelul catolicismului. De pilda, rabinatul universal, după modelul papalității, propune sistemul de indulgențe care există în Biserica Catolică. Propune, de asemenea, o relație între rabin și comunitate pe modelul catolicismului. Toate acestea nu înseamnă că Steinhardt se nuanța profund catolic, înseamnă ecumenism și înseamnă o convertire care, iată, vine
Literatură și convertire by Adrian Vasile SABĂU () [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
epocă mica ideologie disponibilă, din lipsa vreunei rivalități laice, ar rezulta așadar că prinții catolici puteau s-o folosească pentru a-și consolida statele dar n-o puteau controla, riscînd în orice moment să o piardă, grație diferitelor proiecte ale papalității romane. În schimb, fie că se revendicau din luteranism, din calvinism sau din vreun anumit intermediar, prinții protestanți nu erau expuși unui astfel de risc. Nici o biserică organizată ierarhic nu putea să le opună prestigiul sau dispozițiile proprii. Mai mult
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
În sânul său apăruseră ordine religioase militare și cavalerești, dar și marile ordine de călugări cerșetori, precum franciscanii (1209), carmeliții (1209), dominicanii (1215), care în numele sărăciei evanghelice renunțau la proprietăți, chiar și colective și se dedicau învățăturii și predicării. Astfel, papalitatea nu numai că s-a eliberat și a început să elibereze și Biserica o dată cu ea, de o oarecare aservire la ordinea feudală laică, dar ea s-a afirmat drept cap și al ierarhiei laice ca și al celei religioase. De
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
unității creștine a Occidentului a ținut piept, în fața apariției unor entități politice diferite, puternicelor dispute teologice din viața creștină, mișcărilor pentru reînnoirea Bisericii și tensiunii dintre cele două puteri (temporală și spirituală) din interiorul Bisericii însăși. "Lupta pentru învestitură dintre papalitate și imperiu a fost expresia cea mai înaltă a manifestărilor acestei tensiuni, dar a dus la un asemenea echilibru încât să poată susține etapa de dezvoltare din Evul Mediu târziu (sec. XII-XIV), în care s-au împletit renașterea demografică și
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
de-a lungul timpului, papii au ajuns să conducă lumea medievală. După ce au ieșit învingători împotriva pretențiilor împăraților, papii au fost nevoiți să cedeze în fața noilor monarhii naționale. Confruntarea dintre Bonifaciu VIII și Filip cel Frumos al Franței a umilit papalitatea, constrânsă după aceea la Avignon (1309-1376) sub controlul direct al monarhiei franceze. Marea schismă din Occident (1378-1417), care la un moment dat a prilejuit de-a dreptul înfruntarea dintre trei papi, a fost dovada că monarhiile naționale doreau un papă
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
V (1417) la conciliul de la Konstanz, s-a impus, pentru o scurtă perioadă de timp, teoria conciliară, care susținea supremația consiliului episcopilor chiar asupra papei însuși. "Captivitatea de la Avignon", marea schismă, teoriile conciliare au făcut să scadă importanța universală a papalității în favoarea bisericilor naționale. Între sec. XV-XVI papalitatea a căpătat, din punct de vedere politic, o dimensiune aproape exclusiv italiană. Adesea uitând de misiunea lor spirituală, s-au succedat pe tron papi care practicau nepotismul, recurgeau la orice fel de mijloace
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
a impus, pentru o scurtă perioadă de timp, teoria conciliară, care susținea supremația consiliului episcopilor chiar asupra papei însuși. "Captivitatea de la Avignon", marea schismă, teoriile conciliare au făcut să scadă importanța universală a papalității în favoarea bisericilor naționale. Între sec. XV-XVI papalitatea a căpătat, din punct de vedere politic, o dimensiune aproape exclusiv italiană. Adesea uitând de misiunea lor spirituală, s-au succedat pe tron papi care practicau nepotismul, recurgeau la orice fel de mijloace de a face rost de bani și
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
rezistat încă mult timp. Emanciparea de sub tutela tradiționalelor puteri universale și crearea unor domenii teritoriale permanente a fost rodul consolidării instituțiilor monarhice structurate în jurul suveranului și a curții sale. Procesul a fost întărit (așa cum am amintit mai sus) de criza papalității (captivitatea de la Avignon și marea schismă a Occidentului) și de primele deficiențe ale unității și stabilității doctrinare a Bisericii prin răspândirea ereziilor și a mișcărilor reformatoare cu puternice caracteristici naționale. În tot acest demers de argumentare istorică pe care l-
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
săi pretutindeni pe teritoriul actual al Franței, Germaniei, Italiei și Beneluxului după modelul de la Roma. Dacă Biserica Catolică a fost pilonul unității creștine occidentale, aceasta s-a datorat în mare parte și monarhilor carolingieni, care contribuie decisiv la consolidarea prestigiului papalității prin afirmarea rolului paradigmatic al Romei" (Ibidem). Interesant este și textul pe care îl vom așeza spre finalul acestui subcapitol. Trebuie observată cu multă luare aminte diferențierea dintre "Biserica apostolilor" și "Biserica imperială" pe care istoricul italian Girolamo Arnaldi ne-
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
integrării europene, vol. III, Editura Eikon, Cluj Napoca, 2005. Arion, C. M., "Provocările europenizării în protecția mediului: cîteva reflecții plecînd de la cazul României", în Dobre, A. M.; Coman, R. (coord.), România și integrarea europeană, Editura Institutul European, Iași, 2005. Arnaldi, G., "Biserica și papalitatea", în Le Goff, J.; Schmitt, J. C. (coord.), Dicționar tematic al Evului Mediu Occidental, Editura Polirom, Iași, 2002. Baconsky, T., "Comunitatea imatură și dimensiunea etică a tranziției", din volumulîn Puterea schismei. Un portret al creștinismului european, Editura Anastasia, București, 2001
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
căderea Ravennei, papa Ștefan al II-lea nu obține de la împăratul Constantin al V-lea (718-775; domnia: 741-775 cu întrerupere între anii 741-743) susținerea de care avea nevoie împotriva longobarzilor. El se întoarce atunci către Pepin cel Scurt, care oferă papalității exarhatul Ravennei, recucerit, fundament al viitorului patrimoniu al Sfântului Petru. Bizanțul se socotește trădat și rupe relațiile cu papalitatea. În mediul roman este elaborat atunci un fals celebru, "donația lui Constantin", potrivit căreia, în momentul când a pornit să întemeieze
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
întrerupere între anii 741-743) susținerea de care avea nevoie împotriva longobarzilor. El se întoarce atunci către Pepin cel Scurt, care oferă papalității exarhatul Ravennei, recucerit, fundament al viitorului patrimoniu al Sfântului Petru. Bizanțul se socotește trădat și rupe relațiile cu papalitatea. În mediul roman este elaborat atunci un fals celebru, "donația lui Constantin", potrivit căreia, în momentul când a pornit să întemeieze orașul Constantinopol, Constantin i-ar fi încredințat papei Silvestru întreaga putere asupra Romei și a Italiei. Ideea esențială a
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
caracterul roman al puterii sale, după cum stă mărturie relatarea soliei soldate cu un eșec a trimisului său, Liutprand din Cremona, la Constantinopol (968). Pentru prima dată, izbucnesc injuriile la adresa Bizanțului, care nu a făcut nimic pentru a veni în ajutorul papalității; doar Otto I este autenticul împărat al romanilor. Bizanțul, aflat atunci în culmea puterii sale, replică manifestându-și disprețul față de ambasadorul lui Otto și apărându-și cu tărie posesiunile din sudul Italiei. Ciocnirea unor interese concrete și antagoniste determină, așadar
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
integrată Europei mai mult decât România de astăzi. Dacă cucerirea Constantinopolului a putut trece aproape neobservată, dacă ajutorul cerut de ultimii basilei bizantini era condiționat de unirea cu Roma, ceea ce formal s-a încercat și așteptat, după această dată - 1453 - papalitatea și țările catolice vor privi cu alți ochi expansiunea otomană, care se apropia de teritoriile lor, iar percepția fenomenului turcesc la adevărata lui dimensiune, l-a făcut pe papa de la Roma să fie mai receptiv la nevoile țărilor aflate în
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
el era pus în situația de a recurge la războaie și măsuri coercitive pentru a-și apăra teritoriul al cărui suveran era și în egală măsură pentru a menține liniștea internă în regatul său. De aici numeroasele războaie la care papalitatea a particip at, sau chiar le-a întreprins, papii devenind astfel “omorâtori” de oameni, în vreme ce menirea lor era să pacifice omenirea în numele lui Hristos, „Fericiți făcătorii de pace - că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema’’. Exemplul papilor a fost
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
pe planul doi obligațiile sacramentale (sarcinile pastorale, predicația și administrarea sacramentelor) transformându - se în ucigători de oameni. Este evident că cei careși manifestau asemenea înclinații nu mai erau preoții lui Hristos care venise „ să aducă pe pământ pacea’. După Istoria Papalității scrisă de Hergenroether (unul dintre cei mai erudiți cardinali ai Vaticanului), urmarea a fost că scaunul apostolic devine jucăria unor prinți italieni, care-și disputau chiar dreptul de a ocupa sfântul scaun. Imediat și ca o consecință au urmat interminabile
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]