8,430 matches
-
continuu, neîncetându-și niciodată înălțarea. Cuvântul din Cântare conduce sufletul sus spre înălțimi prin ascensiunile perfecțiunii, spunând „Ridică-te, vino”<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, In Canticum canticorum, GNO, 157-159.2.13. footnote>. În De vita Moysis, Moise funcționează ca paradigmă a sufletului care se înalță spre Dumnezeu, în timp ce în In Canticum canticorum, Mirele este exemplul. Ca și în De vita Moysis, Filip. 3, 13, indicând înălțarea fără sfârșit, este un text important<footnote Ibidem, 39.13-20, 119.16, 174.14-16
Editura Teologie și Viaţă devenirii și a dorinței la Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/176_a_431]
-
se naște dintr-o sămânță ideatică sau, într-o totală analogie cu zămislirea unui copil, în urma întrepătrunderii fecunde între imaginația creatoare și dinamismul realității, a determinat o „răsturnare a lumii” în sensul propriu al cuvântului. Consecința directă a schimbării de paradigmă a fost configurarea gândirii muzicale de tip simfonic, cu tot ceea ce presupunea aceasta: (1) geneza întregului discurs muzical dintr-un singur „sâmbure”, „grăunte”, „sămânță”, „miez”, „celulă” (spre deosebire de „figura” și „figurativitatea” retorică renascentistă sau barocă) sau - în termenii lui Boris Asafiev
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
acestei analogii, cei patru filozofi arabi privesc un film islamic pe care îl proiectează pe un ecran grec cu ajutorul unui aparat care, la rîndul lui, e grec. Cu alte cuvinte, viziunea pe care o au asupra lumii e islamică, dar paradigma pe care sprijină e greacă. Sub unghiul intensității cu care elementul elin s-a insinuat în substanța culturii medievale, indiferent că e vorba de cea creștină sau de cea islamică, grecii sînt ubicuitari. Pentru un spirit sensibil la ponderea pe
Prima poruncă a lui Allah by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10017_a_11342]
-
uscată" (Mîine). Teama "că nimic/ nu se întoarce/ nimic nu răzbește/ în palida literă" (Trecere) e contracarată de însăși prezența "literei" poetice în care trăirea se fixează nu o dată cu o mată strălucire. "Am deprins să rostesc/ silabe/ cuvinte/ precum pietrele" (Paradigme), declară Mariana Filimon în numele poeziei ce-și transcende fragilitatea în remarcabile împliniri. n
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
credincioșii creștini, pentru ca vulpea, din cauza vicleniei ei, să fie aleasă spre a-l personifica chiar pe diavol. Să nu ne facem iluzia că cititorului contemporan cuvintele Fiziologului îi vor provoca un ecou afectiv asemănător celui pe care îl trăiau medievalii. Paradigma s-a schimbat, și o dată cu ea și pragul nostru de receptivitate livrescă. Cu alte cuvinte, ne aflăm în față unei cărți destinate uzului cărturăresc al cititorilor culți. Fără umoarea sobră a unei priviri cultivate, cartea ar semăna cu o antologie
Un bestiar fără bestii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10076_a_11401]
-
subliniază dependența lor, complicitatea între discurs și putere sub condiționarea însușirii artei cuvântului. Subtitlul e detaliat în cele două mari acțiuni ale volumului. Cel dintâi, "Retorica sau puterea discursului", desfășoară o informație foarte bogată privind destinul și avatarurile retoricii până la paradigma postmodernă a discursului performant în politică, filosofie, literatură și deopotrivă în publicistică, propagandă vizuală, reclamă. Diversitatea domeniilor nu trădează nici legătura cu dialectica, nici unitatea mecanismelor de construire a discursului, mecanisme de ordin logic, ideatic, argumentativ și stilistic, înțelese ca
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
măcar simpatizanți ai extremei stîngi, precum Pablo Neruda, Paul Eluard, Howard Fast, Nazim Hikmet. Era evidentă intenția de "spălare a creierelor" și creare a unui spațiu cultural aseptic în care nu puteau lua naștere decît "oameni de tip nou", conform paradigmei sovietice. Relațiile cu cenzura ale scriitorilor autohtoni înfățișează un caracter simptomatic pentru moravurile epocii. Unii se retrag refuzînd compromisurile, alții, în primul rînd scriitorii însemnați care s-au apropiat de la început de regimul abuziv, e de presupus că au socotit
Din nou despre postbelic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10101_a_11426]
-
un anumit grad de aproximare, segmentul temporal cuprins între limitele "punctului turnant" al anului 1968 și anul 1979, moment în care Lyotard își definitivează raportul său. Semnificația primului reper, anul 1968, se referă la aspectul pur muzical al schimbării de paradigmă conceptuală. Este vorba aici despre un cumul de lucrări în care se relevă diferența calitativa a unei gândiri musicale noi (implicate fiind, în special, tehnicile citatului și colajului, însă nu doar), care se impune drept o alteritate indiferență față de standardul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sau K. Stockhausen; - un al doilea filon avangardist și non-tonal deopotrivă, îl reprezintă tradiția experimentalista (muzică concretă / acusmatică, muzica electronică, muzica aleatorica, muzica intuitivă, stocastica și minimalistă) debutând și el la începutul secolului XX, în atmosferă efervescenta a schimbării de paradigmă (epistemologica și estetică) și a mutațiilor în câmpul existenței sociale (Luigi Russolo, Charles Ives, Ruth Crawford, Henry Cowell și Edgar Varèse. Aici s-ar încadra o a doua generație - P. Schaeffer-P. Henry, J. Cage, Morton Feldman, I. Xenakis, W. Lutoslawski
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
footnote Pentru a evita confuzia cu perioadele istoriei culturale a Europei am adoptat următoarele departajări începând cu Renașterea că prima epoca de tip modern (laic) în opoziție cu Evul Mediu religios: 1. Prima modernitate - Renaștere-Baroc (1450-1600 - 1750) - emergentă laicității, schimbarea paradigmei de la teocentrism la antropocentrism, impunerea raționalismului că dominantă în gândirea filosofica, 2. A doua modernitate, cu origini în Iluminismul francez - Clasicism-Romantism (1750-1890), ideile de emancipare socială, încrederea în puterea rațiunii și științei drept garanți ai unui viitor mai bun și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
modernitate, cu origini în Iluminismul francez - Clasicism-Romantism (1750-1890), ideile de emancipare socială, încrederea în puterea rațiunii și științei drept garanți ai unui viitor mai bun și 3. A treia modernitate (1890-anii '60 ai secolului XX), revoluția industrială, multiple schimbări de paradigmă în filosofie, știința, arta. În cadrul ultimei modernități (muzicale) deosebim trei etape ale curentelor avangardiste: 1. Prima avangardă - 1890-1918 - antebelica, 2. A doua avangardă (1918-1940-'45) - interbelică și 3. A treia avangardă (1945-anii '60) - postbelică. footnote>. În această imagine postmodernitatea în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
parametri de specificitate, spre exemplu, ale unui stil sau ale unei școli. Obținem astfel trinomul evolutiv cristalizare-criză-dispersie că și coeficienți ai procesului evolutiv în plan stilistic, termenul median - criză - reprezentând atât indiciul unei disfuncții, cât și imperativul unei schimbări de paradigmă. Termenii marginali ai trinomului - cristalizare și dispersie - îi putem asocia cu imaginea estetică și ideologică deopotrivă a celor două stări stilistice paradigmatice în esență lor care sunt clasicismul și romantismul că "blazoane" istorice ale proceselor de cristalizare și dispersie<footnote
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
clasicismul că tensiune obiectivizantă, pe când romantismul va tinde înspre radicalizarea subiectivității. Chiar mai mult, putem încerca aplicarea acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse între Renaștere și Postmodernitate obținând următoarea imagine: Prima etapă (orfica): Renaștere (cristalizare, clasicism - nouă paradigmă - fetișizarea Antichității) - Baroc (dispersare - romantism); - perioadă tranzitiva (preclasicism - rococo) - A doua etapă (prometeica): Clasicismul vienez (cristalizare - clasicism - nouă paradigmă - beethovenocentrism) - Romantism (dispersare - romantism); contextul cel mai potrivit exemplificării prin analogia obiectiv/subiectiv - perioadă tranzitiva (post-romantism - verism) - A treia etapă (oedipiană
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse între Renaștere și Postmodernitate obținând următoarea imagine: Prima etapă (orfica): Renaștere (cristalizare, clasicism - nouă paradigmă - fetișizarea Antichității) - Baroc (dispersare - romantism); - perioadă tranzitiva (preclasicism - rococo) - A doua etapă (prometeica): Clasicismul vienez (cristalizare - clasicism - nouă paradigmă - beethovenocentrism) - Romantism (dispersare - romantism); contextul cel mai potrivit exemplificării prin analogia obiectiv/subiectiv - perioadă tranzitiva (post-romantism - verism) - A treia etapă (oedipiană): Avangardism <footnote În contextul ultimei avangarde (anii '50-'60) creația lui J. Cage, I. Xenakis și a minimaliștilor americani
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Ph. Glass, Ț. Riley, S. Reich și La Monte Young) reprezintă semnul prevestitor al unei dispersii prin însăși poziționarea lor drept "avangardism de reacție" față de ipostază pan-serială adoptată de către continuatorii lui Webern (Boulez, Stockhausen, Nono). footnote> (cristalizare / clasicism / nouă paradigmă) - Avangardism 3 (dispersare / romantism)1 - perioadă tranzitiva - emergentă postmodernității; A patra etapă (proteica): dată fiind atât complexitatea (consistentă moștenirii moderniste pulverizate), cât și specificul situației (emergentă gradata, "în valuri" a postmodernității), suntem puși în fața unei situații insolite, fără precedent în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
footnote Mahnkopf, Idem., pag. 12 footnote>. În ce măsură această declarație de intenții va reuși să evite spectrul manierismului și se va impune că o autentică diferența conceptuală față de postmodernismul muzical considerat depășit, se va relevă doar la o următoare schimbare de paradigmă<footnote “ În istoriografia mai recentă muzicologii (de exemplu, Reese, Bukofzer, Blume) au divizat muzică începând de la anul 1000 și (astfel - n.n.) stiluri de epocă precum Ars Antiqua, Ars Nova, Renașterea, Barocul, Clasicismul și Romantismul au devenit concepte familiare. Blume a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în: New Grove Dictionary of Music and Musicians, 2006). Periodizarea propusă reflectă, cu o minimă aproximare, succesiunea etapelor stilistice începând cel puțin din Renaștere. Astfel, pornind de la anul 1450, data aproximativă a începutului Renașterii (că schimbare în planul mai multor paradigme - de la teo- la antropocentrism, de la geo- la heliocentrism, articularea valorilor umanismului și raționalismului, relevarea tot mai puternică a laicității etc.), la 1600 ar trebui să plasăm începutul Barocului (ce-i drept, cu un decalaj de câteva decenii), la 1750 - începutul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
timpurie a lui Haydn, nașterea lui Mozart la 1561 și a lui Beethoven la 1770, după Clasicismul vienez urmând Romantismul), iar la 1900 - începutul Modernismului (incluzând Postmodernismul și, iată, Modernitatea secundă a lui Mahnkopf). Continuând șirul, o următoare schimbare a paradigmei ar trebui să intervină în jurul anului 2050. footnote>.
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
La prima mea întâlnire cu Cezar, la editură Facla din Timișoara ( dir. Ioan I. Iancu), i-am dăruit câteva ziare hune dorene din anii stalinismului lui Petru Groza, documente zdrobitoare ale noastre, celor de aici, ascunse prin arhive, toate sub paradigmă teribilului poem ”TATĂL MEU RUSIA”. Nouă dictatură, cred, este a remanentelor, una eclectica, a sfărmăturii așa ziselor „ obsedante decenii”. Și o dictatură pe care unii o numesc „ ură de sine”, sadomasochistă, dar să nu deviez în teorie. Nu uit că
Epistolar în memoriam. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
chiar și fiorul (pe)trecerii se pierde în imaginea luminoasă a eternității lui Unu și dincolo, în unul dintre cele mai frumoase poeme de dragoste scrise în lirica de azi: dragă a mea/ nu-i așa stă, valoric și în paradigma de sensibilitate, lîngă poeme (prea) bine cunoscute de Nichita Stănescu și Ion Mircea: „dragă a mea/ nu-i așa/ că ochii noștri/ unul în altul se vor scălda/ și după ce/ de tot vom pleca/ nu-i așa/ dragă a mea
Cum ai șterge din viață neantul by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/2832_a_4157]
-
experiență în domeniu, așa că ar putea lua premiul... Pulițer. * Ca să vezi, ieri ca sele alea „rău famate” se numeau bordeluri. Nu e departe de secularul bordei. Happy bordey! * Alt nume: „case de to le ranță”; toleranța a devenit azi o paradigmă socială globală... PARADOXISME PARȚIALE AND INTEGRALE-SMARANDACICE, DEDICATE LUI FLORENTIN Unele adevăruri sunt mai adevărate decât altele*Unele paradoxuri, sunt mai paradoxale ca altele.* Energia cosmică ubicuă - fosilă, a Fiindului este inteligența*Prefixul TELE este remanentul telepatiei, de dinaintea cuvântului?* Criza Ei
Amintiri Paralele. In: Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
unei culturi și mentalități occidentale, apărut ca urmare a unei anumie filozofii și la un anumit moment dat, bine definit istoric, la sfîrșit de secol XVIII. Roșe merge mai departe chiar, stabilind o conexiune între psy și liberalismul democratic, ca paradigmă în care libertatea individului reprezintă o valoare supremă, de unde și preocuparea oficială a societăților aflate într-un asemenea regim politic de a normă binele și confortul persoanelor, sondînd în acest scop interioritatea individului, pentru a se asigura că totul e
Vizită la PSI-holog by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17686_a_19011]
-
în oglindă; / rotile și rotitele mecanismului seamănă cu poemul - / se rostogolesc în mine, precum o pasare vînata - / peste deal străbate doar: // imaginea mea încărunțita..." (Film documentar). Ceea ce nu e decît o proclamație a independenței textului, care se simte chiar o paradigmă, o sorginte de real. E o demiurgie artistică. O ipostază străină însă de jubilația întemeierii, oglindind durerea făpturii ce se dedublează, se înstrăinează, ca "imagina" uzata, de sine... De fapt, căutarea Formei reprezintă în principiu o alienare , într-un oarecare
Formă si existentă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17692_a_19017]
-
altminteri artificiale - cu elitisi care declanșaseră nu doar o campanie demitizanta, demistificatoare împotriva valorilor oarecum obediente regimului comunist, ci și un fel de război de purificare ideologică, Petru Creția s-a văzut alături de toți denigratorii lui Eminescu, perceput că o paradigmă negativă." Încă o dată ne convingem că revelatorul paginii tipărite e necruțător și colorează strident prostia. Așa ca să-l lăsăm pe Aureliu Goci în plată Domnului și a Băncii Religiilor. Jocul că bătaie de joc de moarte Lumea fotbalului din România
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17737_a_19062]
-
Hylas, care iubește toate femeile, dar fiecăreia îi e sincer devotat, chiar dacă doar pentru o clipă. Hylas este seducătorul care nu înșeală, pentru că el nu are memorie, trăiește strict sub imperiul clipei. El și toate celelalte personaje masculine din aceeași paradigmă nu au însă putere de rezistență artistică, de aceea dispar odată cu secolul lor, în vreme ce Don Juan, susține Rousset, supraviețuiește mulțumită mai marii sale încărcături mitice și afective. Ultimul capitol al studiului, Don Juan astăzi, e interesant, dar parcă prea subțirel
Don Juan longevivul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17790_a_19115]