45,675 matches
-
recente încercând să despartă "ce e rău de ce e bine". Amendând excesele, propune lectura și relectura. Clasicismul, olimpianismul lui Tudor Vianu, dar mai ales romantismul criticii lui G. Călinescu. Că este așa o poate proba chiar și un fragment desprins parcă din Cronica mizantropului : "- Hopa, să știi că omul acesta are principii, țin minte că mi-am zis, foarte surprins, când am aflat (totul se află, în țara noastră mică și veselă) că Horia Gârbea mă ia în tărbacă în "Contemporanul
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]
-
se află în proporții sensibil egale, vrând-nevrând se instalează o stare de expectativă (dacă nu chiar de perplexitate), o lipsă de reactivitate sine die, proptită pe o lene gregară, ocrotitoarea unui status-que imanent. Este cazul muzicii savante contemporane, în care parcă s-a atins un punct inert grație blocajului sever de la nivelul acțiunilor dar și al opțiunilor. Moderniștii și postmoderniștii se anihilează reciproc, fie prin pacturi de neagresiune (fundamentate pe teama ori ignoranța față de celălalt), fie, dimpotrivă, prin sforăitoare declarații de
Plictiseală generalizată by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14501_a_15826]
-
regimului comunist (în varianta sa est-germană) - cât și una destul de bună a țării noastre. Acest din urmă fapt nu reiese, cu toate acestea, suficient de clar din cuprinsul cărții sale despre Ceaușescu. Aprecierile sale referitoare la etosul românesc sunt menite parcă să provoace iritare printre istoricii și cititorii locului. Că autorul nu e, cel mai adesea, foarte îngăduitor în ceea ce ne privește, e chestiune care ține de opțiuni și de empatii pur personale și nu trebuie, în fond, dramatizată. În ceea ce privește însă
Portretul unei dictaturi by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14511_a_15836]
-
hotărârea liderului de la Kremlin, Putin, de a reveni la imnul de stat al sucombatului URSS, urmând ca textul să fie adaptat la condițiile actuale din Rusia (oare doar atât țintea "reîntoarcerea"?...). Știrea aceasta paradoxală, după mici comentarii temperate, a fost parcă ștearsă cu buretele și nu s-a mai amintit, până acum măcar, dacă a și fost pusă în aplicare sau a fost doar o "testare" a opiniei publice internaționale. Pe noi însă semnificația veștii nu ne-a preocupat, preluând-o
Imnul național - pagini de istorie by Mihai Apostol () [Corola-journal/Journalistic/14536_a_15861]
-
care nu au justificat materialul filmat printr-o coerență epică ori intențională, dacă nu chiar printr-o mizanscenă. Pe de altă parte, un paradoxal efect secundar a fost acela că la asemenea lungimi de film "artistic", faptele s-au integrat parcă singure unei intrigi ficționale - au forțat, cu alte cuvinte, marginile documentului, au intrat într-o relație imaginară unele cu altele, mai mult sau mai puțin clară, și l-au împins pe spectator la invenție dincolo de text. Au existat în acest
Orele astrale ale Sibiului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14554_a_15879]
-
distribuiți în rolurile principale ar fi lucrat mai mult la nuanțe, la elaborarea blândeților și sadismelor uneori exacerbate ce le caracterizează personajele. Liliana Ghiță (Mama) dă vibrație tragismului conținut al rolului, însă cadența nu e suficient respectată. Marius Manole e parcă prea stingher în rolul Paulie, personajului său lipsindu-i plasma fierbinte ce l-ar fi tăcut pe deplin convingător. Mihaela Trofimov, Elena Andron, Cornel Cimpoae, Valentin Terente, Emilian Oprea, în multiple roluri fără vorbe, demonstrează că noțiunea de "figurație specială
Debut pe o scenă românească by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14577_a_15902]
-
să se afle panorama unui Paradis profan ("un Rai Böcklin, pictural, artistic și cu singura santinelă a cedrului monumental la intrarea dinspre ape"), în dezacord cu conceptele biblice (" Plec înainte, ca în Sfintele Scripturi: ce mă poate opri? Mă oprește parcă noțiunea"), bizuit pe temele unei "romanțe" ("temele acestei romanțe de peste Biblie și Apocalips"), ajungînd la concluzii ce n-au nimic comun cu sacrul, de ordin apăsat teluric: Singurul lucru ce se poate vedea într-un individ: scheletul impersonal, uniforma esențială
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
reflex de a-l "concura" pe Demiurg, a-l contrabalansa printr-un cosmos artificial: "Subordonat acestei frenezii cu totul speciale de a orchestra universuri aflate într-o continuă facere și desfacere, între distorsiune și coeziune și sub un alt cod parcă al gravitației ("gravitația argheziană", la care face trimitere Vladimir Streinu), imaginarul pamfletar se prezintă, în consecință, ca un spațiu ficțional complex, ale cărui linii de forță surclasează un real bulversat, supus, printr-un discurs coroziv, deriziunii și unor neobișnuite mutații
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
1935), în care, dincolo de mesajul oricînd stenic "banii n-aduc fericirea", veți constata - comparînd stilul lui Adam Sandler cu stilul lui Gary Cooper și umorul lui Steven Bril cu umorul lui Capra - că "pe vremea lui Gosford Park" totul era, parcă, mai rafinat, chiar și culoarea banilor...
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
blocurilor sunt acoperite cu reclame multicolore, care caută să espompeze mizeria din spatele lor. Vreau să mă Întorc acasă, dar din ce În ce mai mulți analiști politici și economici avertizează că România este În mare pericol. Tot ce mergea prost, merge și mai prost. Parcă suntem mereu sub presiunea unui blestem, care revine mereu, sub forma unor curbe de sacrificiu, care afectează generațiile prezente și, implicit pe cele viitoare. În istoria recentă, țara a avut doi mari conducători, care s-au remarcat prin multe realizări
Hai acasă!. In: Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_344]
-
iunie 1946, a fost Îngropat Într-un loc secret. Pe Nicolae Ceaușescu nu avem voie să-l amintim. Nici În cazul lui nu știm unde are mormântul. Ctitorul imenselor cartiere de blocuri și a pădurilor de fabrici, a fost Împușcat, parcă intenționat În ziua de Crăciun a anului 1989, tot de comuniști. Cei care l-au sfătuit cu perversitate În ultima perioadă, trebuiau și ei ciuruiți pentre faptul că nu au fost sinceri. Cel puțin la final, nu i-au spus
Hai acasă!. In: Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_344]
-
prostiei de a se fi lăsat duși de nas doisprezece ani la rând. În societatea românească a momentului se petrec lucruri cumplite, dar lumea ridică lehamisită din umeri. Avem asociații și fundații cu duiumul, specializate în violarea drepturilor omului, dar parc-au intrat în pământ. Cu o singură excepție - scandalul OTV -, nici una dintre consumatoarele de fonduri externe nu s-a lăsat trezită din somnolența indusă de sunetul plăcut foșnitor al eurodolarilor. Dar și atunci când două doamne oneghiste au ieșit în arenă
Negrul de sub unghiile puterii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14615_a_15940]
-
auzită, încă din copilărie, de mii de ori. Nimic de protestat, dacă ea n-ar fi dobândit valențe înalt pozitive: un fel de mândrie tembelă că deși ne bate vântul prin buzunare, trebuie să ne mândrim cu mizeria atotstăpânitoare. De parc-am proveni direct din Sfântul Antonie și alt ideal decât de-a ne retrage în deșert n-aveam! Chestiunea deșertului s-a rezolvat de la sine. Patruzeci și cinci de ani de comunism, plus doisprezece de deșuchere politică, ne-au transformat
Negrul de sub unghiile puterii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14615_a_15940]
-
ar fi inferioare din punct de vedere estetic. Nimic mai neadevărat. Aerul de parabolă, fraza scurtă, tăiată nervos, notația exactă, concisă, toate reușesc o bună sugestie a atmosferei. Poeziile sunt mai mult niște fotografii ale unei lumi depărtate, melancolice, aflate parcă sub presiunea observației și nu rezistă decât până la tâlcul final. Sunt admirabile unele dintre ele: țipătul ierbii, Pământul alb, Chemarea, Minus infinit, Fereastra dinspre lume. Fantasticul și absurdul alcătuiesc sinapsele unor tablouri, mai ales în ultimele două exemple. Sunt și
Un "pre-șaizecist" recuperat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14645_a_15970]
-
al guvernului, de parcă ar fi fost în afara guvernului, undeva într-o instituție paralelă, înzestrată cu atribuția de a reflecta critic opinia premierului. încorsetat într-o morgă sastisită și profund dezamăgită, Răsvan Popescu, vădit neîncrezător față de comunicatele pe care le citea parcă cu de-a sila, sub amenințarea unei primejdii numai de el știute, oferea presei imaginea unui purtător de cuvînt care știa mult mai bine decît premierul cum stau lucrurile într-o chestiune sau alta. Omul acesta lăsa impresia că intuia
Culisele unei mari dezamăgiri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14642_a_15967]
-
dintre mine și câțiva critici literari în curs de afirmare (sau de ratare, depinde de ei). Este o situație caraghioasă ca un ziarist să creadă că are competență de critic literar. Nu mai rămâne decât ca purtătorul de sacouri făcute parcă din tablă zincată să-și spună părerea despre teoria relativității sau despre transplanturile de inimă.
Potențialul semnificant și virtutea valorizantã by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14654_a_15979]
-
fără semne prevestitoare// îmi bat valurile exilurilor în umeri/ valurile apelor moarte/ păsări ciudate își leapădă aripile uscate/ aproapele păsării mute sunt// aici la hotarul tîrziei/geme neștiutul de îmbrățișarea sîngelui/ înveninatule înveninatule/ tu crezi că-i răsăritul timpului tău// parcă aud geamătul surd/ al unei religii murind" (aproapele păsării mute sunt). Pînă și embrionii vieții, semințele, se văd hărăzite inevitabilului surghiun: "dinspre dicționarele tăcerii/ vin veghetorii insomniilor/ nu putem să ne împotrivim au zis/ hotărîrii de-a merge-n exil
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
joacă în prezent interminabile partide de șah în Câmpiile Elizee... Prin urmare, intrând în Muzeul d'Orsay, o las la parter pe Colombina, din cauza entorsei, în sala imensă scăldată de lumină, străjuită de orologiul străvechi al fostei gări Paris-Orléans, de unde parcă și ești gata să pleci într-un voiaj mult râvnit... Mă uit bine în jur, să țin minte locul, nu cumva să ne rătăcim unul de altul, - se așezase pe o banchetă nu departe de nudul foarte gol a lui
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
sub ochiul cu vocație cinematografică a lui Lăzărescu, un puzzle postmodern. Ce e pulp fiction (altceva decît Tarantino-Travolta-Samuel L. Jackson)? Cu pulp fiction, în pulp magazines, s-a născut literatura americană a secolului XX, la început prost plătită, pe hîrtie parcă igienică, experimentînd noi genuri, cu precădere exploziva, exuberanta și de atunci mereu în vogă proză detectivistică. Din tot acest amalgam care este pulp fiction-ul, Florin Lăzărescu exact asta alege - amalgamul, fragmentarul, plus, mai ales, tăietura cinematografică á la Tarantino. Naratorul
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]
-
energie. Energia aparent molatică, pătrunsă de lehamite, însă în esență teribilă, a dezamăgirii cinice: "singura dată cînd am fost îndrăgostit m-am îndrăgostit pe viață/ cu ce ușurință spun azi pe viață de parcă aș fi de tot sprinten/ la limbă / parcă viața așa cum își dădea peste cap poalele/ n-ar fi vrut nici brumă de cap/ iar nepăsarea mea odată nepăsătoare i-ar fi ajuns pînă la brîu/ atît de înalt era pe atunci cerul" ( puțin pămînt îndrăgostit). Dincolo de chipul său
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
pusă pe hîrtie de Friedgard sub titlul "Nasul Sfinxului". Statuia lui Cioran, așezată în fața casei în care s-a născut, a făcut un efect deplorabil asupra aceleia care i-a fost apropiată în ultimii lui ani. Nu numai că bustul, parcă modelat din plastilină roșie, nu aducea deloc cu modelul, dar nasul cum se întîmplă cu statuile din vechime , suferise o groaznică mutilare. Ulterior, purtate în iureș la Sibiu de profesorul van Itterbeck, la redacția unui ziar local ne-a fost
Cu Friedgard Thoma, dincolo de Ușa interzisă by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13992_a_15317]
-
încălzește un pic și care, decolând brusc, speriați, aripile lor înghețate scot un zgomot de sticlă spartă. Câțiva se așează pe capul statuii lui Eminescu de la Ateneu. E secetă. După un timp, câțiva nori se adună în fine deasupra Bucureștiului. Parcă ar sta să plouă. Un tip, pe Transilvaniei, unei tipe care încearcă de zor să deschidă o umbrelă veche, defectă: "Tâmpito, închide umbrela, sperii ploaia!" Mitică în piața Amzei. Văzând un Mercedes negru care turtește botul unei Dacii verzi, exclamă
Războinicul ciung by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14040_a_15365]
-
proporțiile, ca Ceaușescu pe Leana. În altă ordine, ne amintim, încântați, cum îl asculta, smerit, führerul pe Antonescu sau cum nu i-a plăcut turnătoria de valet a lui Horia Sima cum că mareșalul ar fi anglofil. Și ce dacă?! Parcă serviciul secret german nu știa?... Apoi, care părinte și-ar sacrifica fiul? Stalin, contactat de nemți, când Vasile al lui căzuse prizonier, nu refuzase, oare, orice discuție cu ei?... Numai în antichitate se mai găsesc asemenea exemple. Pe urmă, chestia
Mecanica lacrimilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14060_a_15385]
-
tragedii, câte suferințe în acest secol lung și greu cât un mileniu!... Am văzut multe lacrimi, la români. Văzui și lacrimi poloneze. Sau ungurești. Lacrimi germane. Rusești, bineînțeles. Englezești, franțuzești... De toate. Nu că fiece nație ar plânge altfel. Deși, parcă diferă, după temperament... Totuși, mie mi se părea că, dintre toate lumile, Asia, cu misterele ei, ar fi fost incapabilă să plângă. Până când am văzut la t.v. o mulțime de kirghizi plângând la reînhumarea câtorva mii de victime kirghize
Mecanica lacrimilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14060_a_15385]
-
pentru istorie? - Cred că am avut-o de foarte tânăr. Primele cărți care m-au pasionat, la zece - unsprezece ani au fost romane istorice cu povești care se petreceau în timpul războaielor napoleoniene, apoi cărțile de istorie românească ale lui Tocilescu; parcă văd și-acum în fața ochilor o carte de istorie franțuzească, având-o pe copertă pe Jeanne D’Arc cu drapelul! În ultimul an de liceu, în Franța, am fost trimis la concursul general pe țară, pentru istorie și pentru latină
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]