5,851 matches
-
noutățile cinematografice în avans și, dacă e posibil, să scrie despre ele cît de repede poate. O sarcină care mie una mi se pare nițel ipocrită. După cîte pelicule văzute și scrise" te faci cronicar de film orientat doar către pelicule viitoare? Se poate considera atunci că ți-ai făcut și temele trecutului? Aș prefera hibridul, încrucișarea dintre criticul de film și analistul de film (calchiez din engleză, firește), ultimul avînd privilegiul unei aprofundări eseistice a subiectului, care ar fi oricum
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
Leo Șerban, el menționînd că Gwyneth Paltrow ar fi meritat un Oscar de interpretare feminină anul acesta, eu nevăzînd filmul despre care vorbea și neputîndu-mă gîndi la o actriță căreia i-aș atribui trofeul. Ei, nici acum n-am văzut pelicula de care vorbea Leo, dar i-aș da un Oscar lui Joan Allen pentru rolul din Culmea furiei. Ca și în Da al lui Sally Potter, făcut cu un an înainte, joacă rolul unei femei căsătorite și nefericite, care găsește
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
că nu m-am lovit de vreun obstacol de veridicitate. În schimb, am bușit un prag de insatisfacție odată cu Piscina lui François Ozon (2003). Un regizor care, după gustul meu, joacă un soi de alba-neagra cu spectatorul. Mai exact, o peliculă bună, alta slăbuță, și tot așa. În ceea ce privește filmul de față, primul în engleză al regizorului, tind să cred că este unul dintre cele negre. Din nou, un rol remarcabil îl mai luminează: Charlotte Rampling în rolul scriitoarei de romane polițiste
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
că și către finalul lungmetrajului, cînd te-ai aștepta să apese puțin pe accelerație, Ozon refuză să îți ofere polonicul și îți hrănește așteptările tot cu lingurița. S-a invocat deja senzația de a fi fost păcălit care acompaniază sfîrșitul peliculei și nu mă pot lăuda că n-am încercat-o, principala problemă a filmului fiind că se oprește în mijlocul drumului: nici thriller pînă la capăt, nici defamiliarizare reușită. Că tot am progresat printr-un film stas la nivel de regie
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
fiind că se oprește în mijlocul drumului: nici thriller pînă la capăt, nici defamiliarizare reușită. Că tot am progresat printr-un film stas la nivel de regie, la unul ceva mai elaborat, ultimul pas este un lungmetraj care împrumută mult din peliculele experimentale, aducînd și naivitate cu banița: Reconstrucție, danez, al lui Christoffer Boe (co-scenarist și regizor). Structura e, bizar, mult mai de puzzle decît în cazul thriller-ului lui Ozon, dar și din cauza vocabularului stilistic mult mai bogat al lui Boe
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
Adunate și trecute în volum, aceste noutăți se relativizează și se șterg cu totul, făcând vizibilă - și, de multe ori, rizibilă - schema compozițională a autorului. Fără substanța unor convingeri proprii, necontextuale și fără un fond de cultură mai semnificativ decât pelicula ultimelor cancanuri, cărțile de publicistică semnate de așa-ziși profesioniști ai condeiului sunt niște încropiri editoriale, texte strânse cu furca și aruncate încă o dată publicului, în căutarea emoției trecute. Pe cât de masiv, impozant, impresionant ne părea jurnalistul daco-roman la lumina
Colecționarul by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10573_a_11898]
-
mă opresc la două absurdități dintr-o premisă simplă: filmul este remarcabil de prost, lipsit de orice viziune regizorală, așa că, dacă vă duceți de curiozitate, măcar să vă las plăcerea identificării aberațiilor. Ceea ce mă duce la un alt punct slab al peliculei: insultarea inteligenței spectatorului prin excesiva manie de a ilustra. Un personaj povestește ceva, iar fereastra lîngă care stă este folosită drept cadru în care ți se înfățișează ce narează, avîndu-l pe el în voice-over. Se apelează la un procedeu echivalent
Nimic de decodat by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10606_a_11931]
-
de obicei au habitate complet diferite - să se lupte. Firește, mi-a trecut prin cap să îl aplic și la filme, mai precis două recente, aflate pe marile ecrane: Maria-Antoaneta a Sofiei Coppola și Propunerea australianului John Hillcoat. Cele două pelicule sînt de ,genuri" extrem de diferite (sensul e cel de ,gender" aici), dar le unește somptuozitatea imaginilor - ironic, unul se detașează prin sălbăticia peisajelor, celălalt e filmat la Versailles, deci grădinile -, oricum desfătarea vizuală (iar paranteză, ca să precizez că ambii cineaști
Frivolitate versus machism by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10052_a_11377]
-
de-a școlii olandeze aplicată la niște natură australiană) pe care o oferă n-are prea multe precedente, dacă stai să te gîndești la recolta cinematografică din 2006. Să-ncep cu biata regină decapitată a Franței, interpretată de Kirsten Dunst. Pelicula se ține după trena ei doar pe perioada petrecută în Franța. Protagonista e actualizată, în sensul că sparge banii, prăjiturile și șampania ca să se consoleze pentru căsnicia anostă mai ceva ca într-un roman chicklit. Cu toată coloana sonoră extrem de
Frivolitate versus machism by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10052_a_11377]
-
pe care ea le-a ignorat cu grație. Ceea ce, repet, nu i-a impus nimeni. Mai ales că au existat și suverane care au știut să aplece urechea. I-aș mai reproșa ceva Sofiei Coppola (regizoare, scenaristă și producătoare a peliculei). Hibridizarea - mai exact încrucișarea dintre un studiu de personaj (principalul) și o biografie partizană, observați celebra replică despre cozonac, și doritoare să îndrepte erorile percepției de pînă acum - are mereu riscurile ei, iar în cazul acestui film ele își ițesc
Frivolitate versus machism by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10052_a_11377]
-
cu genericul... Îl și vezi pe ecran și nu e pentru cei slabi de înger (sau de stomac, firește). E o paralelă de la care mi-e greu să mă abțin, o veți vedea probabil în toate cronicile - cea cu vreo peliculă de Sam Peckinpah. Dar majoritatea au făcut-o cu Wild Bunch, western în toată regula. Or, cum eu urăsc să fac paralele dacă n-au relevanță în interpretarea filmului, aș opta pentru a sublinia legăturile cu un cu totul alt
Frivolitate versus machism by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10052_a_11377]
-
Emily Watson). Baia de sînge este minuțios pregătită, din amănunte, și excelent potențată. Iar combinația dintre aceasta, bașca literatură și peisajul australian al anilor 1880, conferă un lirism aparte lungmetrajului. Pe de altă parte, Propunerea intră pe lista mea de pelicule în care lumina ocupă rampa, grație directorului de imagine Benoît Delhomme. Orbitoare, ascuțită, inundînd fiecare colțișor de peisaj, sau contorsionîndu-se pentru a scoate totul dintr-un personaj, vezi imaginea lui John Hurt. Concluzie - titlul la categoria grea și profundă de
Frivolitate versus machism by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10052_a_11377]
-
în care lumina ocupă rampa, grație directorului de imagine Benoît Delhomme. Orbitoare, ascuțită, inundînd fiecare colțișor de peisaj, sau contorsionîndu-se pentru a scoate totul dintr-un personaj, vezi imaginea lui John Hurt. Concluzie - titlul la categoria grea și profundă de pelicule îi revine clar Propunerii. Notă: Mii de scuze firmei care distribuie pe DVD filmul Friends with Money la noi. La data la care l-am văzut eu/am scris despre el nu era încă disponibil și nu figura nici la
Frivolitate versus machism by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10052_a_11377]
-
fastuoasă și volubilă prin însăși materialitatea sa, tempera cu ou are o sonoritate stinsă, o suprafață caldă, absorbantă și atemporală. Lumina nu glisează pe suprafața pictată cu tempera, așa cum se întîmplă în cazul uleiului, nu se răsfrînge doar pe acea peliculă exterioară, pe care o părăsește apoi tot atît de subit, pe cît de spontan a și apărut, ci se interiorizează, se insinuează în particulele intime ale pigmentului pînă face corp comun cu acesta și împreună cu care iese din locvacitatea diurnă
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
Dar nu tocmai. A existat o trilogie hongkongheză care i-a pavat drumul, dar direcțiile se despart - chiar dacă urmele predecesorului mai subzistă prin dialoguri. Care sigur vă vor frapa prin inteligență și vervă. Ca și personajele, mustesc de viață. Noua peliculă își găsește un mediu adecvat în sudul Bostonului, controlat de mafia irlandeză. "Capul" ei are două detalii care îl scot din galeria clasică a gangsterilor, singularizîndu-l sus și tare: o cultură generală rarissimă - citează din Joyce și stăpînește cel puțin
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
care le trăiesc (toți trei) zi de zi. Avansînd în domeniul ironiei, e și un fel de legitimare a acțiunilor fiecăruia. Necazul fiind - săritor în ochi - că doamna literatură, în cazul de față, poate legitima orice. Cea de-a doua peliculă este, dimpotrivă, un debut în lungmetraj și pentru regizoare, și pentru actrița din rolul principal. E vorba de un film românesc cu scenariul scris de un ceh (dialogurile - a căror economie textuală și grijă minuțioasă de a spune doar strictul
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
un ceh (dialogurile - a căror economie textuală și grijă minuțioasă de a spune doar strictul necesar sînt ușor de recunoscut pe fundalul verbozității care domină adesea lungmetrajele autohtone - sînt adaptate de una dintre cele mai bune scenariste de la noi). Realismul peliculei, care de altminteri funcționează fără probleme și în cheie metaforică, a surprins pe toată lumea mai ales odată confruntat cu povestirea cineastei: ea afirma că și-a dorit ca filmul să aibă drept locație Delta Dunării, unde nici ea, nici scenaristul
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
filmul să aibă drept locație Delta Dunării, unde nici ea, nici scenaristul nu puseseră piciorul. Abia odată finalizată povestea, au realizat că îi venea ca o mănușă mediului respectiv. Aici se structurează din nou un set de diferențe notabile între pelicula nr. 1 și cea nr. 2. Cea dintîi lucrează cu o poveste familiară - mafia, informatorii, spionajul reciproc a două organizații - pe care o articulează atît de complicat încît îți dă peste cap toate structurile narative cu care asociai îndeobște povestea
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
banale. Contrast cu nr. 2 în urma căruia rămîn unele dintre cele mai frumoase imagini dintr-un film românesc, pînă și compoziției lor nu ai ce-i reproșa. Iar acum trec la miezul conceptual, care unește în mod paradoxal aceste două pelicule, atît de diferite sub cam toate aspectele: puterea. Ambele au cel puțin un strat complet dedicat ei. În ceea ce privește nr. 1, capul mafiei îți spune din prima miza luptei lui: vrea ca mediul să fie un produs al lui, și nu
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
inadecvată ar fi această expresie la starea de fapt). Protagonista este o ilustrare paradoxală in extremis a tezei Sandrei Bartky, cum că trupurile femeilor sînt formate pentru a fi mai docile decît ale bărbaților. Desigur, personajul principal care dă titlul peliculei nr. 2 este învățat să fie docil, dar tocmai suprimîndu-i-se feminitatea. Nu are nici o rochie, umblă tot timpul într-o salopetă care îi neutralizează genul, trebuie să fie rasă în cap. Protagonista este condiționată prin manipulare emoțională (poștașul), coerciție economică
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
o salopetă care îi neutralizează genul, trebuie să fie rasă în cap. Protagonista este condiționată prin manipulare emoțională (poștașul), coerciție economică (tatăl) și forță fizică (tatăl și primarul). Și astfel ajungem la ceea ce unește fără putință de separare cele două pelicule - adaptat în cuvintele regizorului peliculei nr. 1 - puterea anulează binele și răul, dar și orice șansă de redempțiune.
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
genul, trebuie să fie rasă în cap. Protagonista este condiționată prin manipulare emoțională (poștașul), coerciție economică (tatăl) și forță fizică (tatăl și primarul). Și astfel ajungem la ceea ce unește fără putință de separare cele două pelicule - adaptat în cuvintele regizorului peliculei nr. 1 - puterea anulează binele și răul, dar și orice șansă de redempțiune.
Violența și putere by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10081_a_11406]
-
Statele Unite, Australia, Coreea de Sud, Israel, China, Polonia, Austria etc.), așadar foarte cunoscut în lumea literelor, l-am cunoscut în anul 2011, la cel de-al 31-lea Congres Mondial al Poeților din Kenosha, Wi., USA. Îi place mult Râmnicul, înregistrează pe pelicula ochiului său de poet fie care crâmpei din orașul de la poalele Capelei. De câteva ori l-am auzit exclamând: formidabil! Deodată, s-a oprit din loc. Ochii i au rămas pironiți pe un afiș. Am rămas surprins și eu când
Printr-un hazard, în vizită la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/100_a_125]
-
Veneția și nu în ultimul rînd... Oscarurile. O singură nedumerire mă încearcă: de ce n-au adus și The Wind That Shakes the Barley, cîștigătorul Palme d'Or? Dar să lăsăm absenții și să începem cu deschiderea - Children of Men, ultima peliculă a lui Alfonso Cuarón, cineastul mexican pe care Harry Potter l-a ținut departe de proiecte mult mai promițătoare, ar zice cinefilii. Cu rezerve, însă, pelicula din festival pune degetul pe ele. Cuarón și-a păstrat intact flerul în a
Brittain attacks in patru pelicule by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10124_a_11449]
-
Or? Dar să lăsăm absenții și să începem cu deschiderea - Children of Men, ultima peliculă a lui Alfonso Cuarón, cineastul mexican pe care Harry Potter l-a ținut departe de proiecte mult mai promițătoare, ar zice cinefilii. Cu rezerve, însă, pelicula din festival pune degetul pe ele. Cuarón și-a păstrat intact flerul în a-și alege actorii (scoate o prestație excelentă și atipică de la Michael Caine, iar rolul Oanei Pellea se cheamă caligrafie actoricească), dar nu și răbdarea de a
Brittain attacks in patru pelicule by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10124_a_11449]