282 matches
-
devine posibilă deschiderea către comuniunea spirituală bazată pe fundamentare și pe comprehensiune conștiente. Reflexivitatea este un însoțitor statornic al actului și îi conferă acestuia caracterul diferențial în ordinea unei colectivități axate pe principiul individualității, ea făcând posibilă, prin această implicare personalistă, variația infinită a contribuției subiective și armonia socială subsecventă ei (o armonie care infirmă înregimentarea și salvează de la orice fel de uniformizare). Apelul la propria conștiință se transformă în drept elementar la autoafirmare și o modalitate de implicare ce aparținea
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
sanitară întoarcere din spațiul public în zona mult mai specifică vieții reflexive a cercului privat individual. Experiența socială are nevoie de o ghidare înțeleaptă pentru a alcătui un corpus unitar de voințe individuale, adică pentru a statua armonia însumării diversității personaliste. Mai mult, în simetric angajament fenomenologic, raționalitatea își întărește temeiurile existențiale o dată cu forța cumulativă a agregării sociale. Pe bună dreptate s-a afirmat că "rațiunea umană, ca și omul însuși, este timidă și precaută atunci când este lăsată singură, și capătă
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
se schimbă, nu mai este același, primind amprenta noetică a actului conștiinței. Cu atât mai mult, apoi, implicarea concretă în elementul sufletesc va desăvârși opera abia începută de către demersul pur cognitiv. La nivelul fiecărei schematizări supraordonatoare care tinde către stabilitatea personalistă, polul elementar particular vizează întregul, iar întregul patronează dependențele reciproce de la nivelul fiecărui sector atomar. Altfel spus, există o dublă determinare reciprocă, cea între elemente și cea între elment și ansamblu, ceea ce sporește sarcina lecturii interpretatoare și impune adesea atitudini
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
conștiinței. Pentru a reveni la statutul impus de definițiile clasice și pentru a recupera sensuri încă actuale pe care le conține adevărul efortului metafizic tradițional, s-a repus pe tapet cu drepturile semantice adecvate noțiunea de "subiectivitate". Psihologia, sociologia, filosofia personalistă precum și consistente orientări ale eticii contemporane au readus în lumina demnității valorice specificul conștiinței de sine, tematica punctelor sale de vedere. În fond aceste distincții își pot pierde virtutea reciproc limitativă în câmpul experiențelor unitare și coezive ale individului cunoscător
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
valorile umane, ceea ce implică îmbunătățirea comunicării, implicare personală, relații interpersonale etc. și * randamentul, urmărindu-se creșterea calității serviciilor, creșterea performanței colective etc. Din combinația celor două aspecte rezultă patru situații, cărora le corespund tot atâtea tipuri de strategii: conservatoare, raționaliste, personaliste și decizionale. Fig. 6. Strategii de acțiune în fața schimbării organizaționale (după Constantin Ticu, 2004) Deși nu am stabilit aspectele esențiale ale culturii organizaționale a școlii, datorită faptului că școala operează cu valori umane, iar randamentul său este evaluat în funcție de calitatea
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
mișcă. Atât valorile umane, cât și randamentul sunt ignorate; b) Strategiile raționaliste se raportează la schimbare, accentuând importanța randamentului în defavoarea valorilor umane. Sunt specifice organizațiilor tradiționaliste ce promovează cultura defensivă, puternic centrate pe aspectele formale, de tip birocratic; c) Strategiile personaliste descriu situația opusă, în care interesul crescut pentru valorile umane nu este susținut de același interes pentru obținerea randamentului. Organizațiile centrate pe astfel de strategii încearcă să schimbe mediul, condițiile de lucru, fiind puternic interesate de nivelul de satisfacție a
Managementul schimbării educaționale: principii, politici, strategii by Valerica Anghelache () [Corola-publishinghouse/Science/992_a_2500]
-
N. Geisler, op. cit., p. 136. 53 N. Geisler, op. cit. p. 137. 54 Karl Barth, Fides Quaerens Intellectum, p. 171, apud Michael Palmer, The Question of God, Routledge, Londra, 2001, p. 26. 55 Johnosn J. Prescott, The Ontological Argument in Plato, Personalist 44, pp. 24-34, apud Daniel A. Dombrowski, Rethinking the Ontological Argument, Cambridge University Press, New York, 2006, p. 9. 56 Daniel A. Dombrowski, Rethinking the Ontological Argument, Cambridge University Press, New York, 2006, p. 10. 57 Alexander Baumgarten, Sfântul Anselm și conceptul
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
paralelei, de pildă, în Song of Myself (Cântec despre mine însumi), el este stăpânit de dorința de a prezenta detaliile, indivizii, fragmentele drept părți ale unui întreg, în ciuda slăbiciunii sale pentru înșiruiri, Whitman nu este de fapt nici pluralist, nici personalist, ci un monist panteist, iar efectul final al catalogărilor lui nu este complexitatea, ci simplicitatea. Mai întâi el își expune categoriile și apoi și le ilustrează copios. Metafora, care e-a bucurat de atenția teoreticienilor poeziei și a retorilor încă
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
ignorânduși forța - așa mi-a apărut întâia oară Vladimir Streinu, într-o iarnă bucureșteană, cu lumina gri, într-un local popular pestriț, apariție insolită și calm dominatoare, cu frumosu-i chip devastat de vârstă." Într-o carte ce îmbină discret confesiunea personalistă și sentimentală cu detaliul memorialistic și comentariul critic, Liviu Călin consacră câteva pagini cald-comprehensive lui Vladimir Streinu. Peste rânduri adie un vag aer encomiastic, subtil reprimat: "Ușoara afectare, un anume orgoliu aristocratic în mișcarea studiată a mâinilor, pauzele care te
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
nu se ocupă teribilă eroare ! de... opera sa, preferăm să păstrăm... discreție asupra reacțiilor noastre interioare. Individualism nu colectivism Două condiții prealabile, elementare, dar fundamentale, se cer îndeplinite. Dintre acestea, cea dintâi este, în mod indiscutabil, primatul valorilor individuale și personaliste asupra valorilor colectiviste de orice tip: familie, sat, comunitate, clasă, etnie etc. Nu negăm, în nici un caz, realitatea și funcționalitatea și a unor astfel de structuri. Ceea ce contestăm cu toată tăria este doar primatul, mitizarea, idealizarea și manipularea lor exclusivistă
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
până la jumătatea secolului XX s-a dezvoltat în trei direcții, constituindu-se trei modalități de abordare diferită a problemelor școlii și educației: școala formativ-organicistă, reprezentată în principal de G. G. Antonescu; pedagogia culturii, acoperită în special de Ștefan Bârsănescu; pedagogia personalistă, reprezentată primordial de activitatea teoretică și practică a lui Constantin Narly. În continuarea demersului nostru vom face o prezentare sintetică asupra doctrinelor și teoriilor pedagogice înregistrate în spațiul intra și extracarpatic românesc de până la 1918, apoi prezentarea schițată a operei
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
să fie asamblate în volume ulterioare (scurtele sale monografii se referă la următorii autori: Vasile Conta, Ion Găvănescul, Imm. Kant, Tolstoi, Helvetius, John Locke, Basedow, Georg Kirschensteiner, S. Freud). Opțiunea pedagogică a pedagogului moldav a fost catalogată deseori drept una personalistă, el însuși declarându-se pedagog social. Dinamica pedagogiei timpului său de la herbartianism spre pedagogia socială sau pedagogia culturii a fost amplu dezbătută în scrierile sale: ,,După pedagogia predominant individuală și cu repercusiuni individualiste, pe care mai ales herbartianismul o intensificase
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
dincolo de primele trei nivele ale ființei individuale - nivelul psihobiologic, nivelul social și nivelul cultural, investigând ,,adevărata educație care se referă la cea de-a patra treaptă a ființei individuale, treapta metafizică”. În legătură cu pedagogia esenței umane avem în vedere opțiunile pedagogice personaliste, pedagogia existențialistă, fenomenologică etc. Soluționarea conflictului dintre esență și existență umană la nivelul gândirii pedagogice moderne impune adoptarea unei teorii unificatoare, aptă să asigure instituirea unei corelații optimale între idealul educației - chintesența pedagogiei esenței - și activitatea instructiv-educativă focalizată pe competențe
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
dar la un figurativ ale cărui elemente sînt mai mult niște semne decît reprezentări ("Marii fotbaliști"), dar își alătură mai ales artiștii apăruți din grupul numit al "Tinerilor pictori de tradiție franceză", inițiat în timpul ocupației și din rîndurile căruia apar personaliști ca Bazaine, Manessier și Estève. În anii 50 li se vor alătura și alți pictori veniți fie din arta figurativă, ca Roger Bissiere, fie din suprarealism cum sînt Camille Bryen și Alfred Wols (născut la Berlin, stabilit la Paris în
Istoria Europei Volumul 5 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
statut ontologic, există, cred, o altă perspectiva a rostului vieții...Dar cum progres în artă nu prea avem, fiecare generație își manifestă excepționalitatea puterii sale creatoare, apoi se înscrie, vrând-nevrând , epuizată, într-o serie istorică. Poezia de acum e biografistă, personalistă, autenticista, minimalistă, etc. are nerv, îndrăzneala de a trece peste orice tabuuri, dar tot ea mai dă și rateuri, coboară la o autocontemplare narcisiacă, de jurnal intim, între nombrilism și banalitate. Valoarea noilor poeți este în afară oricăror îndoieli; din partea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Ei au fost niște uriași și va trebui să treacă o perioadă de timp până vom mai culege o recoltă la fel de bogată. În ceea ce privește Spania, după încheierea Războiului Civil, literatura a trecut printr-un șir de etape: formalistă, politică, simbolistă, hermetistă, personalistă etc. Aș avea nevoie de câteva pagini că să rezum măcar traiectoria literaturii postbelice. Un lucru însă este cert, operele literare date culturii noastre de generațiile lui Unamuno (1889) sau Garcia Lorca (1927) n-au fost depășite valoric încă. Iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mai puțin analoage monadelor leibniziene care, deși distincte unele de altele, se acordă în virtutea unei armonii prestabilite, vrute și conduse de Dumnezeu. Sub aspect moral, Renouvier considera persoana, ca și Im. Kant, totdeauna ca scop; iată un motiv pentru care personaliștii consideră concepția lor expresie a umanismului. De la începuturile sale, personalismul s-a manifestat ca o filosofie idealistă, de inspirație creștină, care reia unele idei ale teologiei și spiritualismului medieval sau modern (9, p. 47; 10, p. 21). Deși, în deceniile
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
renouvieriste, el s-a considerat o filosofie în al cărei centru se află persoana cu valorile ei ("persoana sacră"), o filosofie care se menține într-o strînsă legătură cu teismul. În literatura filosofică se vorbește de existența mai multor tendințe personaliste și chiar de atîtea personalisme cîți personaliști sînt. Se păstrează totuși suficiente note comune care permit recunoașterea apartenenței la aceeași tendință filosofică. Pentru personalismul francez din deceniile trecute, Gh. Vlăduțescu propunea gruparea filosofilor în aripa dreaptă și aripa stîngă (10
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în al cărei centru se află persoana cu valorile ei ("persoana sacră"), o filosofie care se menține într-o strînsă legătură cu teismul. În literatura filosofică se vorbește de existența mai multor tendințe personaliste și chiar de atîtea personalisme cîți personaliști sînt. Se păstrează totuși suficiente note comune care permit recunoașterea apartenenței la aceeași tendință filosofică. Pentru personalismul francez din deceniile trecute, Gh. Vlăduțescu propunea gruparea filosofilor în aripa dreaptă și aripa stîngă (10, pp. 13-14). Această clasificare are avantajul de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
materiale ale vieții sociale, pe primul plan puneau într-o interpretare creștină dimensiunile morale și spirituale ale ființei umane; omul este astfel desprins de condiționarea lui socială imediată. Acordînd un rol redus condițiilor vieții materiale ca factor al transformărilor sociale, personaliștii limitează "transformarea socială" însăși la un act de desăvîrșire individuală. O filosofie atît de puternic axată pe persoană nu putea să nu aibă, fie și implicit, unele idei cu privire la devenirea ființei umane. Unii dintre personaliști însă, cum sînt francezul LUCIEN
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ca factor al transformărilor sociale, personaliștii limitează "transformarea socială" însăși la un act de desăvîrșire individuală. O filosofie atît de puternic axată pe persoană nu putea să nu aibă, fie și implicit, unele idei cu privire la devenirea ființei umane. Unii dintre personaliști însă, cum sînt francezul LUCIEN LABERTHONNIÈRE, italianul LUIGI STEFANINI, elvețianul ALBERT KESSLER s-au manifestat și ca teoreticieni ai educației. LUCIEN LABERTHONNIÈRE (1860-1932) este unul dintre acei filosofi catolici care au respins neotomismul, mai ales pentru orientarea sa raționalistă, pentru
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
viața lui se cere a fi îndrumată. Dar cum este cu putință ca, în condițiile exercitării unei autorități, persoana umană să-și păstreze calitățile specifice tendința de a-și aparține ei însăși și de a fi liberă? Educatorul, sugerează pedagogul personalist, trebuie să vadă în copil un om în germene, ceva sacru care, prin originea, natura și destinul său, îl obligă la respect și dragoste. Tocmai astfel de sentimente trebuie să le încerce educatorul cînd se îndreaptă spre copil. Educația devine
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
împacă autoritatea educatorului cu libertatea elevului. În aceste condiții, autoritatea, decurgînd din "grația divină", nu mai este constrîngătoare, ci eliberatoare; "ea nu comandă și nu dirijează decît pentru a-i servi (copilului) în realizarea destinării sale eterne" (11, p. 60). Personalistul italian LUIGI STEFANINI (1891-1956) ține în spirit personalist să atragă atenția că obiectul educației nu este omul abstract, ci "acest copil", "această persoană", în toată singularitatea sa. În consecință, acțiunea educatorului constă nu în a transmite o "știință impersonală", valabilă
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
condiții, autoritatea, decurgînd din "grația divină", nu mai este constrîngătoare, ci eliberatoare; "ea nu comandă și nu dirijează decît pentru a-i servi (copilului) în realizarea destinării sale eterne" (11, p. 60). Personalistul italian LUIGI STEFANINI (1891-1956) ține în spirit personalist să atragă atenția că obiectul educației nu este omul abstract, ci "acest copil", "această persoană", în toată singularitatea sa. În consecință, acțiunea educatorului constă nu în a transmite o "știință impersonală", valabilă pentru toată lumea, fără deosebire, ci în solicitarea "ființei
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
domeniul educației practice, apelul la mijloacele extraordinare pe care Dumnezeu ni le-a hărăzit dă acțiunii noastre educative o eficacitate profundă, fără asemănare cu mijloacele omenești pe care noi putem să le punem în mișcare" (13, p. 381). În general, personaliștii, ca de altfel, cum vom vedea, și existențialiștii pun un accent special pe factorii emoționali ai educației; aceștia, mai mult decît discursul logic, favorizează apelul la grație, la comunicare de tip personalist (14, p. 103). Filosofia lui EMMANUEL MOUNIER, care
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]