292 matches
-
refuza să aducă de la fântână apa pentru spălat și pentru gătit, Mașa Îi șfichiuia piciorușele de cârpă cu o nuielușă sau o Închidea În cutia de la pantofi. Sau o speria cu moartea, care bântuia prin ograda lor. Cu un glas pițigăiat, păpușa o Întreba: „Cu ce se ocupă oamenii când mor?“. Iar Mașa Îi răspundea țâfnoasă: „Cum cu ce se ocupă? Repară ceasuri...“ „Repară ceasuri?“, se mira păpușa. „Da, răspundea Mașa, după ce repară toate ceasurile care s-au stricat, Învie iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și escorta sa. Pentru că până ce Gosseyn să-l observe, băiatul deja ridicase mâna. Câteva secunde mai apoi, acesta vorbi cu aceeași voce de copil, pe care o auzise deja Gosseyn; și cu aceeași furie. - A trebuit să așteptăm! spuse vocea pițigăiată. Ce v-a făcut să-ntârziați? Unde ați fost? Vocea Patru se opri în loc, plin de respect. Fața sa, văzută din profil, era încordată din cauza nerăbdării nejustificate din întrebare și a imposibilității de a explica unui băiat că era nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
a știut că nu trebuia să întârzie nici o clipă. Așa că, atunci când fusese împins pe ușa de lângă podium, o rupse la fugă de bună voie. Scurta trecere în revistă a acestor momente fu întreruptă. - Aduceți-l aici în fața mea! porunci vocea pițigăiată. Îi arăt eu lui! De data aceasta, abia mergeau. Dar creierul lui Gosseyn mai remarcă ceva. Super-creierul său era stimulat. Primea un flux energetic. Diferit. O asemenea senzație nu mai fusese percepută de nici un predecesor Gosseyn, a căror memorie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
În felul ei, ținând cont de cele întâmplate, era o acțiune curajoasă. Și ochii lui exprimau tot curajul atunci când îl fixă pe prizonier. Brusc, fața i se contorsionă. - Ce ai făcut? Ce mi-ai făcut? Era un atac. Vocea era pițigăiată, furioasă, îndrăzneață. Totuși, după un moment, Gosseyn simți că această îndrăzneală era de altă factură; și pe loc. situația păru mai puțin amenințătoare decât... mai devreme... În sala tronului. ...Ca și cum scurta ședere a băiatului - rege în întunericul din capsulă - i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
după ce serviți micul dejun, va trebui să vă legăm. Șeful vrea să vină să te vadă. Nu prea era momentul indicat pentru o mișcare rapidă. Păru că și Majestatea Sa Imperială își dădea seama de asta; pentru că vocea sa deveni pițigăiată, dar controlată: - Să-i las să facă asta, domnule Gosseyn? Era necesar un răspuns. - Nu, Enin. Gosseyn analizase informațiile din vorbele purtătorului de cuvânt al intrușilor. El explică: - Sunt de părere că îi vom întâlni pe câțiva dintre cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
în blocuri executate neglijent, după un grafic întâmplător, cu materiale de o calitate execrabilă, pomădată de presă, prin metamorfoze stereotip. Mircea o însoțește, la fiecare înapoiere, pe Cristina, până în pragul vilei acesteia, cu portiță care se închide, scârțâind, în tonuri pițigăiate, ca al unor glasuri de bătrâne clevetitoare. După ce, încă o dată și încă o dată, îl plesnește cu cele două bile albastre de safir, fata dispare, ca și acuma, sub căciula unui acoperiș de țiglă roșie, unde străbunici din poze ale unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
aici un Ame-kō? Stai liniștită. Tipul e cumsecade. Vocile au încetat brusc. Femeile au îndreptat lanterna spre Gaston, care stătea ghemuit. Parcă se uitau la o pisică abandonată. 5 Pustnicul Orientului — Ăsta e? întrebă una din femei cu o voce pițigăiată. I-a băgat lanterna în față, făcându-l să clipească. Purta un pulover decolorat, pantaloni bărbătești și o pereche de pantofi roșii, cu toc. Cea de-a treia, rotunjoară ca un pepene, avea pe ea un costumaș jerpelit și niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
între gusturile bărbaților și ale femeilor în ce-i privește pe bărbați? Oricât se uita la el, Gaston nu era pentru ea decât un nătăfleț, mai exact, un prost. — Scuză-mă că am întârziat, Tomoe, spuse Ōkuma cu vocea lui pițigăiată. Era îmbrăcat elegant, cu o jachetă neagră peste care scosese gulerul cămășii, de un alb imaculat. Cravata era de bun-gust, cu nod Windsor. Era atât de elegant, încât chelnerițele nu-și mai luau ochii de la el. — Te-am făcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ca niște măciulii de mac și din ele se-mprăștie creiere-miez-de-nucă. Unele ard ca iasca. Altele aruncă tentacule de caracatiță, se-acoperă, se-nghit, se topesc. Rămâne unul singur, din care se desprind funigeii. - Chaetomium olivaceum, se-aude o voce pițigăiată. - Mycelliofora lutea! nu mă mai contrazice, știu eu mai bine. - Nț, pseudobalsamia microspora... - Ba nu! Aspergillus, e aspergillus... - Ei, belgaforu’ și gadina voastră de râtani! Ia mai terminați! - Nu mai mișcați patul! am țipat. Lăsați-l, nu-l ridicați, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
o clădire sinistră ce adăpostea o firmă de construcții. Am apăsat pe butonul de lângă plăcuța pe care scria „Staggio Heaven“ și o voce care părea să fie a unui moșneag urâcios sau a unui copil răgușit Întrebă pe un ton pițigăiat: „Cine-i acolo?“. „Mă numesc Miyashita.“ Un sunet metalic mă avertiză că ușa de sticlă urma să fie descuiată. Se deschise automat În fața mea. Mai multe plăcuțe erau incrustate pe un perete acoperit de carouri multicolore; printre ele erau unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
omizile și rămăsese aproape fără crengi. Cum a pornit vântul, a început să facă un fel de plecăciuni țepene și caraghioase, ca niște temenele de clovn, însoțindu-le cu niște țipete scurte și scâncete ce păreau și tânguire și râs pițigăiat. Zgomotele astea îmi întăreau și mai mult senzația că eram victima unei farse. De fapt, domnilor, mi-e foarte greu să vă fac să înțelegeți exact ce-am simțit atunci. Acum m-am obișnuit cu aerul de moarte ireală care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ucenicii fuseseră capabili să rezolve toate sarcinile pe care le aveau de executat. Cel mai tânăr dintre ucenici răspunse la telefon, iar domnul J.L.B. Matekoni știu imediat, din tonul lui, că se întâmplase ceva grav. Vocea tânărului era neobișnuit de pițigăiată și emoționată. — Mă bucur că ați sunat, Rra, spuse el. Au trecut niște polițai pe aici. Voiau să vorbească cu dumneavoastră în legătură cu menajera. Au arestat-o și au băgat-o la răcoare. Avea o armă în traistă. Sunt foarte supărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
a biruit. Înfrigurat, începu să bată mătănii, psalmodiind tropare alandala, de slavă și bucurie a biruinței. Acela mai horcăi o vreme, apoi dădu ochii peste cap și se liniști. Chiar în clipa aceea controlorul deschise ușa compartimentului, cu un entuziasm pițigăiat: „Biletele la control!“ Popa Băncilă, urcat pe banchetă, făcea întruna cruci și mătăni, aproape țopăind într-un înfocat joc după psalmodiata bucurie a crucii biruitoare. Acela, cu ochii larg deschiși, cu gura căscată, părea că-l ascultă bucuros nevoie mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie. Un bătrânel, cocârjat, cu o bărbuță colilie, stângând la piept o servietă din vinilin verde, se ghemui la picioarele lui. Râdea pițigăiat, sclipindu-și și el tăciunii aprinși, ascunși sub obloanele unor pleoape zgrunțoase, groase, răzbuzate. Din stufăriș mai scoase capul, întrebător, unul, deșirat, cu o față prelungă, mai mult albastră decât neagără, muiată în albastrul închis al apelor coclite. Își săltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
calculase eternitatea era un firav picioruș. Cealaltă mână, celălalt picioruș. Întregul corp de bătrân, corp de insectă vânătoare. Numai capul minuscul era al profesorului. Un gnom, puțin mai mare decât o palmă, agita un clopoțel către cer strigând cu voce pițigăiată: Uniți-vă, înmulțiți-vă, nu există altă lege, altă țintă decât dragostea! După care îngână cu jumătate de voce, ca pentru el: Și mai apoi trăiți dacă puteți, acest lucru nu mă mai privește! Ce stai, profesore? îl luă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
braveze. Ce am face dacă ar veni Gardienii? I-am lua de gât și i-am târî prin colbul străzilor și otrava apelor din pârâurile orașului. Și tot așa mai departe. Velail? se auzi la un moment dat o voce pițigăiată. Uită-te un pic! "Velail" nu i-a atras atenția numai lui, ci și celorlalți de lângă el, adică nouă. Pe ecran erau scările blocurilor dimprejur. Erau pline de oameni care se îmbulzeau și se îmbrânceau, se împiedicau în graba lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se strigă la ei, sunt Împinși, repeziți, bruftuluiți de toată lumea și În tot acest timp ei surâd, fac glume, Își cer singuri scuze și, când se dovedește a fi mai puțin cazul, Încep dintr-odată să urle cu glas răgușit, pițigăiat, mâinile tremurându-le, obrajii congestionându-li-se: — Cum ai putut să faci o asemenea neghiobie? Când mi-ai spus că ai de gând să vorbești cu el și să-i ceri ceva, ți-am interzis, e adevărat, spune? Deci, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
fiți alcoolici sau dependenți de tot felul de substanțe. Mai târziu, în aceeași zi, a venit un nou pacient. Prima dată am aflat atunci când, după prânz, Chaquie a intrat grăbită în sala de mese și a spus cu o voce pițigăiată: Avem o fată nouă! Am văzut-o când dădeam cu aspiratorul. Când am aflat că noul pacient era o fată, n-am fost fericită. Eram și așa în mare competiție cu nenorocita de Misty O’Malley pentru atenția lui Chris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
avea guturai de când îl știam. Mereu se ferea de curent, ca de ciumă, și în timpul prelegerii stătea cu căciula pe cap, iarna ca și vara, după ce ne cerea scuze pentru asta. Dar când începea să vorbească (avea și o voce pițigăiată!) devenea altul. Ieșea parcă din proptia-i piele, făptura lui se mărea pe nesimțite, lua proporțiile unui uriaș care ne stăpânea cu forța verbului său sclipitor. Uitam de el, uitam de noi și ascultam o simfonie de cuvinte rnai fermecătoare decât
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să rămână calmă. Din când în când arunca chiar câte un răspuns nervos vecinului conciliant. Rudele toate în preajmă, cu demnitate. Cărarea impecabilă a lui Michel se prelungea, lată și albă prin părul negru, sticlos de pomadă. Apoi un popă pițigăiat a început Isaia dănțuiește, și au început cu toții să se învîrtească după vocea lui. Tot mai repede și mai dizgrațios. Irina șoptea mereu vecinului: "Ah, cum mă enervează!" În mers, voalurile i se deranjaseră. Mă gândeam cum să mă răzbun
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
se înfigea în peretele faianțat. Și așa începe o nouă zi, ca atâtea altele, cu o pișare bună. — Ua, făcu Terry străbătut de un fior. — Ce-ți mai face ștrumeleagu’? Se uită în jos. Încă verde, spuse cu vocea lui pițigăiată, imaterială, de grăsan. — Mai ai chestia aia pe care ai luat-o în Bali? Ce era? Sculament? — Sculament? făcu el. Sculament? Nu, amice. Am luat o blestemată de ciumă. Apoi mutra lui de om împușcat în aripă deveni serioasă. — John
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu toporișca scrisului, măcar o așchie. Dar pe când voiam să mă întorc din nou, cu fața și cu toate forțele spre banda de tâlhari de la putere, iată că de printr-un colț mai întunecat, aud un glas mărunțel, așa mai pițigăiat, ca de individ castrat de timpuriu, ce se tânguia: „Da’ pe mine coane, cui mă lași?”. Sunt milos din fire, așa că nu puteam lăsa omul fără să-i dau vreo atenție și m-am întors spre colțul acela, destul de mucegăit
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
copaci și nici urmă de pachucos, polițiști sau pifani însetați de sânge. Până să-mi dau seama ce fac, m-am trezit alergând într-acolo. Aș fi alergat până cădeam lat dacă nu m-ar fi țintuit locului un râs pițigăiat, ce venea dinspre o verandă din apropiere. M-am îndreptat spre locul de unde auzisem râsul. Aceeași voce stridentă mă interpelă: — Ești al doilea copoi tinerel care o șterge din tevatura asta. Nu te condamn. Îi destul de greu să spui cui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
țâșnit sângele pe nas fiindcă mă uitasem la el chiar în clipa când am zis ceva despre Dumnezeu și a avut impresia că l-am înjurat. „Să se învețe minte, bine i-ai făcut”, l-a aprobat cu un glas pițigăiat, lungindu-și gâtul, o femeie care avea părul vopsit în culoarea morcovului. După ce mi-am șters sângele și m-am îndepărtat, mă pregăteam să-l înjur fără ocoluri pe agentul de circulație când m-a luat de o parte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și paharele (văzusem asta Într-un film, În vremea când Încă mai aveam televizor - ha, ha, ha). Se Împrăștiau cu sunete stridente, țipătoare, care-mi aminteau de vocea domnișoarei Cojan Petruța, profa de mate (Năsoasa, Cârma, Scârțâitura). Zbiera la noi pițigăiat, printre eternele-i răgușeli, și ne lovea cu cartea de algebră peste cap, atunci când eram scoși la tablă și Încurcam formulele matematice. Era foarte slabă, exagerat de slabă, tipa asta, cu niște mâini atât de subțiri, de te așteptai să
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]