347 matches
-
de mult cu privire la asta: va trebui să te judeci de-o să ți se urască, chiar mai mult decât ai putea plăti - și acum ia-ți catrafusele și cară-te. Și W. plecă, traversă în pardesiu și cu pălăria pe cap piațeta din fața clădirii, se așeză în mașina lui, care ar fi trebuit să-i redea siguranța, pe urmă își luă fața în palme. Tata ședea în fotoliu, în halatul lui vechi de casă, citea despre „gândirea pozitivă“ fără să-și miște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Sunt În stare să fac aproape orice, să sufăr aproape orice pentru a auzi iar ca pe vremuri. Pentru că ziua era frumoasă, ieșiră la plimbare. Beaumont Street, care dădea În St Giles, era amplasată convenabil pentru explorarea străzilor, aleilor și piațetelor orașului studios, tocit de timp. Petrecură o jumătate de oră plăcută răsfoind cărțile din excelenta librărie Blackwell’s, verificând pe furiș stocurile existente din propriile cărți, așa cum fac Întotdeauna scriitorii. Henry avu plăcerea de a vedea câteva exemplare din Lecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Morris. De pe parapetul turnului pătrat se vedea la o distanță de mai bine de treizeci de kilometri. Era așezată În mijlocul unui cimitir presărat cu morminte vechi și mărginit de căsuțe Încântătoare de lemn. Într-o zi, pe când pășea din această piațetă spre West Street, recunoscu, cu un mic fior de plăcere, Camera Grădinii din desenul lui Edward Warren. Era legată de sora mai mare, Lamb House, așezată În unghi drept față de ulița printre pietrele căreia crescuse iarba și care cobora abrupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
rîului, statuia de bronz se ridică cîțiva metri mai În spate, privește de-acolo valurile, am făcut Împreună o fotografie, „Grup de scriitori din materii diferite”, la asfințit, bătea vîntul, cerul era rece auriu. Ne-am plimbat puțin prin mica piațetă din centru, am mai făcut o poză, și-atunci am remarcat pavajul, un pavaj În degradeuri, la Început gri-albastru, albastru-Închis-deschis-tonuri-de-verde-zeci-de-nuanțe-și-În-cele-din-urmă-portocaliu-rubiniu, sclipind ușor, am depășit limita de viteză pentru imaginație ușoară, m-am urcat În mașină și am Închis ochii. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
monumentele. În centru, catedrala O. L. Vrouw, 123 de metri Înălțime, secolul XVI, cînd spaniolii au distrus În mod firesc orașul ce și-a revenit abia peste două sute de ani. Biserica Saint Paul, primăria. Pe străduțele Înguste, deschise În microscopice piațete, se Înșiră restaurante cochete, cu prețuri inaccesibile. Casa lui Rubens. Închisă. Muzeul Groot. Deschis. Intrăm, Rembrandt, Rubens (aproape trei săli), Brueghel, Frans Haals, Jan Steen, Jacob Isaaksz Ruisdael, Jan van Eyk, Adriaen van Ostade, Împresurați de foarte mulți pictori flamanzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
socialiști și naționaliști, despre care încă se mai vorbea, ciocnire în care mai intervenise și armata, cu morți și răniți, cum se burzuluise deci toată acea mulțime, probabil exact aceeași mulțime ce se îngrămădea, acum calmă, în nava catedralei, în piațeta cu doi sau trei arbori bătrâni crescuți în pavajul de granit și pe străduțele din apropiere - mulțime de femei cu invariabile pălăriuțe albe sau în culori deschise, cu bandă lată și boruri largi, sau pălăriuțe cu voaletă sau bascuri simple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de celebrul Paul Boissonnas sau de altul, nu mai ține minte. Coborând, după treizeci și cinci de ani, în aceeași gară Cornavin, s-a surprins recunoscând fără dificultate ziduri și locuri, peste care timpul parcă nu trecuse, nu ca în Bucureștii ei. Piațeta din fața gării era ușor modificată și altele erau taxiurile, lipsite de cubul din spate, ca un cupeu de trăsură; dar bufetul era în același loc, la dreapta ieșirii. Ulmii din piața Bourg de Four nu mai erau, nici Le Café
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
În stare să intru, spuse Viv. N-am putea sta jos undeva? Doar cinci minute? Vocea Îi trepida, amenințînd să se frîngă. — Bine, zise Betty, conducînd-o pe o stradă laterală. După cîțiva pași, se treziră Într-o zonă rezidențială cu piațete și intrară Într-o grădină. Era genul acela de loc În care n-ai fi avut acces Înainte de război; acum, desigur, grilajele dispăruseră și intrară direct. Găsiră o bancă, la distanță de tufele dese, În partea cea mai liniștită a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și intrară Într-o grădină. Era genul acela de loc În care n-ai fi avut acces Înainte de război; acum, desigur, grilajele dispăruseră și intrară direct. Găsiră o bancă, la distanță de tufele dese, În partea cea mai liniștită a piațetei. Nu se Întunecase de tot, dar se Întuneca În continuare, iar Betty aruncă o privire În jur și zise: — Ei, ori o să fim violate, ori cineva o să creadă că sîntem fete ușoare și o să ne ofere bani. Nu știu ce crezi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mine? N-am vrut să spun asta. Viv privi Într-o parte. Se Întunecase de-a binelea. De pe trotuarele de dincolo de grădină apăreau umbre nedeslușite de la lanterne, raze care scădeau, se-mprăștiau și țîșneau. Dar casele Înalte, simple, care mărgineau piațeta erau cufundate În tăcere. O simți pe Betty tremurînd, și Începu și ea să tremure. Dar nu se ridicară. Betty Își strînse gulerul și-și Încrucișă brațele. — Ai putea vorbi cu Reggie, zise ea din nou. — Nu, spuse Viv. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Ajuns la fața locului, surpriza fu multiplă: mormântul se învecina cu cel al reginei fado-ului, Amália Rodrigues (transferată între timp în Panteonul Național); incinta, cu alură de parc, e situată în cartierul Campo d'Ourique, unde locuise Pessoa; din piațeta alăturată pornește emblematicul tramvai nr.28, care traversează întreaga Lisabonă fermecân-- du-și pasagerii. Ei bine, acest spațiu atât de special, cu monumentele sale funerare din piatră albă și chiparoși de un verde-negru profilați pe estuarul Tejo-ului, se numește Cemitério
Humorescă by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/8361_a_9686]
-
cu nepoții lui Matache la ușă (locuiau în Ferentari, și cu-asta am spus totul). Cam așa ziceau vorbele. Dacă nu erau adevărate, sunau oricum bine, potrivite cu orașul ăsta nervos și sucit. Cine ridicase Bucureștiul, adică spațiul potolit, cu piațete umbroase și vile adăpostite în fundături întortocheate, pe care îl știam din poze și din poveștile bunicilor, procedase cu cap. Străzile curgeau după coturi și-n spirale, niciodată drepte, iar casele, adunate în mănunchiuri mici, dar aerisite, se-adăposteau vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
epocile cu-același zâmbet larg și-aceeași șapcă albă pe cap, călare pe bicicleta „Turist“. Doar șaua și-o mai reglase, fiindcă îi crescuseră picioarele. Supraviețuitorul ăsta zglobiu nu putea trece neobservat. Trebuia să-l vezi cum pedalează continuu în jurul piațetei, indiferent de vreme, cu mașinile claxonând din toate părțile, ca să-ți dai seama că ceva nu e-n regulă. Uneori îi sărea lanțul, cădea pe burtă sau în cap, se ridica, o lua de la capăt cu pedalatul. Pe la paisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Am sărit din nou în mașină și-am luat-o spre casă, cu Brutus mieunând discret. Îmi asortase bancheta, parcă evadasem dintr-un depozit de făină. Ideea bună era însă alta, nu aia cu secția de poliție. Am oprit în piațetă, chiar în mijloc. Se umpluse ca de-obicei, numai Dacii, Trabanturi și Loganuri cu bătrânei sosiți să-și trateze artritele la policlinică. Toți păstraseră în memorie, într-o perfectă stare de conservare, imaginile fricii și-ale dezolării. Fuseseră dresați pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
echipa lui Moiceanu. Cartierul fusese împărțit în două de ei, pe zone și numere: stradă cu stradă, casă cu casă, canal după canal, ca Mafia sau Yakuza, fiecare venea doar pe partea lui, dar blocul nostru fusese construit într-o piațetă și nimerise exact la mijloc. Când îi chemai, strâmbau din nas. Întrebau mereu unii de alții, să nu intre peste lucrarea rivalilor. Pe Moiceni, îi recunoșteai ușor, toată familia, după tricourile cu „Vieri“ și „Del Piero“ și tenișii chinezești, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cât despre Leana, n-am aflat nici ce s-a-ntâmplat cu ea, nici ce fel de chiloți purta. Ultima oară când am văzut-o, era într-o seară de toamnă. Ne adunasem pe bordură, strategic, de partea ailaltă a piațetei. Căscam și noi gura, așteptând să închidă magazinul. Tanti Leana întorcea pancarta mare cu „ÎNCHIS“, după care punea lacătul și controla clanța. Atunci se apleca puțin, dacă bătea lumina cum trebuie și încuia din profil, i se zăreau țâțele mișcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
făceau CUAC!-CUAC!-CUAC! în marșarier, cu tot cu luminițe. Norocoșii își cumpăraseră de-astea sau „de perimetru“: cum bătea puțin vântul sau fugea o pisică pe dedesubt, credeai că a început războiul și te cheamă în adăposturi: săreai reflex, cu tot cu pat. Piațeta se umplea de mașini, pe lungime, lățime, rotunjime sau diagonală, lumea dădea buzna la policlinică să-și repare prostata, dantura, rinichiul sau mai știu eu ce, oricum ceva important, care nu suferea amânare. Te baricadai în bloc și-așteptai week-end-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
flăcări, aș fi topit toată melasa asta umană, făcând-o să fumege bolborosit. Lângă bloc, mai era și depoul. Exista de mult, îl identificasem în pozele sepia făcute de bunicu’ Vitalian din Messerschmitt, cu tramvaiele de lemn care întorceau în piațetă, sub coroanele castanilor. Numele i se schimbase în funcție de marotele politice ale conducătorilor: comuniștii îl botezaseră „Ilie Pintilie“ (suna bine și se memora ușor); ceilalți, veniți după ’89 (dar de fapt cam tot aceiași, dacă te uitai la televizor), îi ziseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
urmat de gestul cu mâna al Angelei Similea, blajin și rotund, și lucrurile reintrau în normal: mi se zâmbea și, cine știe de ce, eram lăsat în pace. De pe Kärtner, după lanțul de cafenele Starbucks, se ieșea direct în Ring, în piațeta Operei. Clădirea părea în renovare, împachetată în plase gri de protecție, cu emblema municipalității. Din piațetă, strada cădea în benzile unui bulevard circular, ce aduna toată circulația Vienei: mașini, tramvaie, autobuze, taxiuri, biciclete și, pe banda întâi, câteva zeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mi se zâmbea și, cine știe de ce, eram lăsat în pace. De pe Kärtner, după lanțul de cafenele Starbucks, se ieșea direct în Ring, în piațeta Operei. Clădirea părea în renovare, împachetată în plase gri de protecție, cu emblema municipalității. Din piațetă, strada cădea în benzile unui bulevard circular, ce aduna toată circulația Vienei: mașini, tramvaie, autobuze, taxiuri, biciclete și, pe banda întâi, câteva zeci de calești pornite de la Dom. Turiștii săreau de peste tot, năvăleau spre orice mijloc de transport, manevrând umbrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
înainte de noaptea Ajunului); portocalele (te întâlneai doar două zile cu ele, în decembrie); cănile cu ceai sau cacao fierbinte (nici ciocolata nu se mai găsea, în ultimii ani). Depozitasem tot ce merita depozitat în rafturile memoriei. Spațiul dintre Rathaus și piațeta mea din Dorobanți era complet, nu mai încăpea nimeni și nimic altceva. Și totuși, pe măsură ce închideam bucla spre Schottenpoint, ceva se întâmpla, cheagurile memoriei începeau să alunece, trase spre zone aglomerate, populate cu mii de priviri. Fiecare pas crea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ferestre. M-am gândit la Maria și Mihnea. Ce se mai întâmpla cu ei? Plecaseră amândoi la cumpărături sau Mihnea chiar rămăsese în cameră, butonând calculatorul, în căutarea nu știu căror soluții de ultim moment? Nu îi invidiam: în centru, piațetele și trotuarele cubice care se deschideau din Kärtner sau Graben spre magazinele cu blănuri, ceasuri și bijuuri erau luate cu-asalt nu numai de turiști, ci și de-o faună experimentală. Primii soseau ecologiștii, adunați din toată Austria: prezentau filme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
doar norocos. Disparițiile și aparițiile astea făceau deliciul concurenților și sporeau miza jocului, înfierbântând mințile și-așa supraâncărcate de marfa amintirilor. Nimeni nu știa de unde pleci și, mai ales, unde o să ajungi. Deschideai ochii dimineața și erai fericit să vezi piațeta din Dorbanți în fața ochilor. Am făcut un efort și m-am uitat pe geamul tramvaiului. Viena defila cu viteză moderată pe sticla memoriei. Casele potolite, cu acoperișurile pătate de zăpadă, se ștergeau treptat de pe retină, ca decorul cafenelei „Rocco“. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
atât eu, cât și tu, ce vină avem că Joyce folosea și cuvinte „din alea“), acum am râs cu poftă când mi-am reamintit de calul nărăvaș Johnny, care și-a reintrat în vechile obiceiuri și s-a învârtit în piațetă de mai mare dragul. Mă regăsesc cu încântare în acest Joyce. Am să încerc acum să-mi țin promisiunea de a mai spune câte ceva despre Gogol. Îți mai aduci aminte că Dostoievski susținea că „toți ne tragem din Mantaua lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
călătorie pe un culoar unde numai lumina farurilor noastre sfâșia împărăția neagră a nopții boreale, am început dintr-odată să ne întoarcem la civilizație. Întâi câteva lumini palide, apoi lumină după lumină, trotuare care se succedau continuu conducând către o piațetă circulară și, ajungând acolo, taxiul a oprit brusc șoferul anunțându-ne: "Vot kino Zvezda!62". Am răsuflat ușurați, ba chiar am și zâmbit, am plătit șoferului adăugând un bacșiș generos peste tarif și ne-am îndreptat spre casa din fața cinematografului
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]