82,518 matches
-
dramatism, greu de uitat), pe scenă se înalță instantaneu zidul înalt și zgrunțuros care trebuie escaladat. Dan Puric nu se rezumă să joace roluri, el creează, singur, o lume. Când se aprinde lumina în sală și ne ridicăm toți în picioare, ca să-l aplaudăm, frenetic, această lume dispare, ca un miraj. Se retrage în mintea celui care a creat-o, dar rămâne și în amintirea noastră, ca un vis. (Inspirat titlul spectacolului, Vis!) La ieșire, îl așteptăm, ca să-i strângem mâna
N-aveți un bilet în plus? by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14575_a_15900]
-
celorlalți, celor cu care își reglează conturile. Procedeul abil, asemănător unei scamatorii, este mistificarea la vedere. "Eu pretind că reglez conturi cu mine, de fapt le reglez cu ceilalți și păcălesc pe toată lumea." Autorul nu se sfiește să calce în picioare codul de onoare al purtătorului de cuvânt, căruia deontologia îi impune o anumită conduită. Un purtător de cuvânt vede multe și aude multe. Uneori trebuie să ia asupra sa greșelile altora. Face parte din meserie. Dar Răsvan Popescu pare străin
Curiozități frauduloase by Eugen Șerbănescu () [Corola-journal/Journalistic/14563_a_15888]
-
stat se află, nu este nici o diferență de esență. E vorba tot de poluare, este tot o invitație la promiscuitate publică. Sunt doar alte fumigene, cu ștaif și cu pretenții scriitoricești, aruncate în agoră. Un om care își calcă în picioare statutul de fost și actual demnitar de stat, mimând umbrela superiorității scriitoricești asupra condiției umane; un om care amestecă registrul scriitoricesc cu registrul demnității publice și sare, în aceeași clipă, când într-unul, când în celălalt, după cum îi dictează impulsurile
Curiozități frauduloase by Eugen Șerbănescu () [Corola-journal/Journalistic/14563_a_15888]
-
putem obține din paginile argheziene, cu toate că fluctuantă, purtată prin derutante meandre, înclină spre desacralizare, spre o umanizare ironică, iremediabil depreciativă. Ștefan Melancu citează începutul tabletei 84, din Tablete din Țara de Kuty, conturînd un Dumnezeu de-a dreptul luat peste picior: Am discutat într-o zi - afirmă savantul, intermediat de Pitak, naratorul-martor al evenimentelor vizate în această bizară utopie - cu Dumnezeu, despre care se pretindea că e mai mare decît mine. Ce decepție! Nu știa lista urmașilor lui Papură-Vodă și nu
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
iar deplasarea mai puțin sprintenă ca altădată, totul pare a nu fi decît o echilibrare pe care natura (sau poate cultura!) însăși a operat-o în profunzimea ființei sale. Fragilitatea trupului este compensată prin vigoarea proiectelor, iar sprinteneala pierdută a picioarelor s-a mutat și ea, în mod legitim, în vioiciunea privirilor și în agilitatea gîndirii. în fața unei prezențe de o asemenea autenticitate și vigoare, dincolo de orice moment aniversar sau convenție calendaristică, gîndurile bune și urarea simplă la mulți ani își
Tinerețea unei senioare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14607_a_15932]
-
în întuneric și ploaie, un bătrîn mafiot (Paul Newman, ca "un Dumnezeu al orășelului, el dă și tot el ia"), se îndreaptă spre mașină, înconjurat de oamenii lui; cîteva rafale de împușcături îi lichidează pe toți, numai stăpînul rămîne în picioare, calm, așteptînd; cel care se apropie, ca să-l împuște privindu-l în ochi, cu ochii împăienjeniți de lacrimi (Tom Hanks), e un om pe care îl iubește și care l-a iubit, ca un fiu adoptiv; replica bătrînului nu va
Pe vremea lui Gosford Park by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14608_a_15933]
-
pe urmă iar la bătut, la scărmănat, la curățat, apoi la prima mașină care îl trage într-un fuior gros cât un butoiaș, după aceea în furioare tot mai subțiri, la început cât un trup de om, apoi ca pe picior, apoi cum alte mașini îl împrăștie în zeci de fuiorașe ca zăpada, mereu mai subțirele și mai curate, până ce nu mai rămâne aproape nimic, decât niște liniuțe de spumă, care sunt apoi toarse în nenumărate calități. Ana vroia să spună
Femei, comunism, psihanaliză by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14598_a_15923]
-
privatizată. Nu Înțeleg de ce nu Își dă nimeni seama că actualii guvernanți sunt simple păpuși trase de sfoară, marionete ale marilor creditori care fac legea. Nu pricep cum nu vede nimeni că Uniunea Europeană stabilește câte fabrici trebuie să rămână În picioare, căte bucăți să punem În oală și ce să cultivăm pe ogor cu banii lor. Oare nimeni nu observă că suntem sufocaț i de dator i i Împovărătoare și regulile jocului sunt impuse de marile instituții financiare internaționale? Face cineva
Hai acasă!. In: Editura Destine Literare by Ion Anton Datcu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_344]
-
ținut dezolant, în aer vârfurile sălciilor plângătoare deveniseră geamanduri de avertizare, Anton contempla apele de dedesubt, trunchiurile gârbovite, sprijinite de cioturi cavernoase, mlaștinile puturoase, în smârcurile tulburate. Încercând să-i agațe de undiță, peștii se sufocau în aer. Ajuns acolo, piciorul teafăr, întreg, rămânea nefolositor, suspendat, în vreme ce celălalt, altoit în trunchiul de salcie, se nutrea, furnicător într-o comuniune cu vegetația și cu apa, și cu aerul proaspăt al înălțimilor. Din rădăcini urca sângele împreunat cu seve, în ramuri brațe se
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
cartea lui Radu Vasile este spovedania unui învins. A unui om care a atins o culme nesperată, care a cunoscut lingușirea oamenilor și reversul ei, trădarea, și care a văzut, la un moment dat, cum i se surpă pămîntul sub picioare și totul se prăbușește. Un om care nu își ascunde trecutele ambiții și frustrări, speranțele și dezamăgirile, dar care are, în final, puterea de a trage o concluzie ce ar trebui să dea de gîndit multora: ""regula în politică este
Culisele unei mari dezamăgiri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14642_a_15967]
-
orbeau// cînd se făcuse o furtună/ de silabe în larg/ și fîntînile au strigat în somn/ săgetate de dincolo/ în noaptea aceea era lepădarea pietrei/ arborii s-au lăsat în genunchi/ lepădîndu-și aripile de umbră/ drumurile s-au ridicat în picioare/ ca niște sulițe lungi și negre/ rănind văzduhul// în anul acela care ne-a dus corăbiile/ pentru totdeauna în larg/ în noaptea fîntînilor/ ce-au strigat în somn vinovat/ sfinții s-au desprins din icoane/ și umblau printre noi// era
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
Constantin Țoiu Doamnei Doris Jurgea Colombina și-a scrântit glezna; pe teren plat, se descurcă, însă când urcă și trebuie să îndoaie articulația piciorului drept, mai greu... Așa-i spun în gând, ca servantei agere și poznașe din teatrul italian. Pe față, nu mi-ași permite... La început, ce-i drept, nu înțelegeam de ce Gh. Jurgea-Negrilești, autorul volumului memorialistic de succes Troica amintirilor, proprietar
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
viața o ia doar Dumnezeu, tot se temea; de teamă ochii îi țopăiau pe obraji și pe chip numai gîndindu-se la spadasini. Frica asta îi fu întărită de un ghicitor. Care trăia într-o cisternă de apă numai găuri, spăla picioare în ciorapi iar singurătatea i se terciuise ca o brînză. Lui Leandru i s-a spus: - Dacă îi dai o pará, o să te bărbierească, dacă îi dai două, o să-ți ghicească în timp ce te bărbierește. Dar, ai grijă, ghicește mai bine
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
stăpînește bine un repertoriu larg de strategii textuale), importante sînt povestea și, abia în al doilea plan, fragmentarismul, această organizare, a istoriilor care se "îmbucă", în cadre filmice (începînd cu stop-cadrul inițial, care-l lasă pe unul din eroi cu piciorul spînzurat în neant preț de vreo 10 pagini). Florin Lăzărescu e un autor cu simțul acut al dialogului frust (iarăși o extensie a vocației lui scenaristice; Povestea chiriașului grăbit e construită aproape exclusiv din schimburi de replici), deținător al unui
Autopsie (Trafic de critică) by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14001_a_15326]
-
oglinda de vină" (versiunile anterioare) în comparație cu "Dacă mutra ți-e pocită, nu da vina pe oglindă"(versiunea Iliescu, ce denotă simț muzical și cunoștințe de prozodie, câtă vreme cele două părți ale zicalei sunt aici făcute aproape să rimeze iar piciorul metric este egal). ...de Serghei Cerkasski la TNB În textul publicat în caietul-program al spectacolului de la TNB, intitulat Împreună, Serghei Cerkasski mărturisește: "Nu am crezut vreodată că voi monta Revizorul. Se părea că văzusem piesa în prea multe spectacole, montate
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
intrare în pământ. În clipa de față, înfloritoarea Securitate nu mai are nevoie nici măcar de brațul său înarmat, de mâna forte întrebuințată la începutul anilor ’90: directocrația ( termenul e al lui Andrei Cornea). Astăzi, după ce economiei i-au fost retezate picioarele, vechii și noii directori au devenit un balast. Dacă n-au reușit să facă saltul pe covorul fermecat al patrioților cătușei, cârligelor atârnate în tavan, cizmei spaniole, călușului ori ochelarilor de tablă, ei sunt eliminați ca niște măsele stricate ce
Îngerii de rigips by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14028_a_15353]
-
societatea e pacificată ( cunoașteți, din istorie, sensul cuvântului, nu-i așa?), fiți siguri că neocomuniștii vor zburda ca mielușeii pe pajiște în preajma Paștelui. Semnând un pact de neagresiune cu occidentul, pesedeii au, ca să zic așa, mână liberă să calce în picioare absolut orice și pe absolut oricine. Va exista întotdeauna un reprezentant al UE sau NATO ( știți la cine mă refer, nu?) pregătit să închidă gura puținilor români care mai îndrăznesc s-o deschidă spunând că nu-l deranjează că structurile
Îngerii de rigips by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14028_a_15353]
-
în burta asta de viață cum dorm/ insultele în gîtul unuia care scuipă în apă un sentiment/ de doi bani și cînd mă gîndesc că altă dată/ mi s-ar fi făcut milă și l-aș fi împins încet cu piciorul/ pentru a salva ce se mai poate salva/ un sentiment de doi bani îmi urcă în gît/ și dacă aș vorbi acum s-ar auzi pînă pe fundul apei/ unde stau liniștit" ( un sentiment de doi bani). E vorba de
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
sperii ploaia!" Mitică în piața Amzei. Văzând un Mercedes negru care turtește botul unei Dacii verzi, exclamă vesel: Hai că l-a-ndreptat!" Ticul unui profesor bătrân de franceză care din când în când spune: Verité, pas debout! Adică atunci când stai în picioare, fiind tensionat, de obicei, nu poți rosti calm un adevăr durabil, necesar... De unde obiceiul vechi al rușilor de a lua loc pe scaun, oridecâteori se pregătesc să plece la un drum lung. Dacă țin bine minte, în rusește se zice
Războinicul ciung by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14040_a_15365]
-
îi asigură spatele, cum se spune, și lui Ion Caramitru, amfitrionul, cel care conduce și girează un spectacol de aproape patru ore. Din punctul meu de vedere, seara Galei a fost lungă, ternă, cu trei momente care au sculat în picioare Sala mare a Naționalului: premiile pentru întreaga activitate acordate lui Victor Rebengiuc, Jean Constantin și Miriam Răducanu. Sentimentul de neîmplinire, de tristețe, de alarmă interioară vine din incoerența nominalizărilor, care se reflectă în mod logic și imediat în palmaresul Galei
Trăiască teatrul! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14046_a_15371]
-
tot felul de inși cărora, altminteri, n-ar merita să le reținem nici măcar numărul de pe tricou. Când nu se gratulează unii pe alții cu apelative gen "Mister", "Cobra", "Briliantul" etc. - am mai scris despre această manie a unor lucrători cu piciorul de a-și lua bombastice "noms de guerre" -, se mulțumesc cu unele mai puțin onorabile, gen "don Corleone". (Un caz special îl constituie cel ce răspunde la țipuritura "Pinalti", un domn agitat și extrem de simpatic, care-a ajuns să descrețească
Gura analfabetă a poliglotului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14054_a_15379]
-
din punct de vedere lexical și stilistic: " Am răspunsu cu multă smerenie că: «Un prințip plin dă jale și un prințipat plin dă întristăciune mi-au dat lacrămile lor în pumni, rugându-mi-să ca să le aduc și să le vărsu la picioarele sfintei tale măriri și să pociu printr-această vărsare a lacrămelor lor să dășărt dân comorile cele nedășărtate ale milostivirii tale o clemență spre a înveseli acești ochi cu vederea întoarcerii acestor doi fii ai prințipului Ypsilant în Valahia»" (p.
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
acest filosof al istoriei care a avut un succes de librărie fantastic! Acuma e lăsat uitării, cu drept cuvânt - după părerea mea - pentru că a luat-o razna cu niște teorii total aberante, dar el este cel care "mi-a pus piciorul în scară", ca să zic așa; mi-au trebuit nouăsprezece ani ca să isprăvesc teza mea de doctorat, făcută în timp ce lucram în diferite părți ca să-mi câștig existența ( în 1961 am plecat în Africa și aveam deja zece ani de când o începusem
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
timpului. Atașamentul său la realitate, la o lume a oamenilor și a obiectelor se petrece sub semnul aparenței sau, mai curând , al transparenței. Recuzita unei realități domestice (scaune, personaje, păsări, pești) se împletește cu elemente de factură simbolică (piramida, urma piciorului Mântuitorului, Zodiacul etc.) conturând o axă pe care se regăsesc deopotrivă spiritualul și teluricul, într-un dialog calm și profund în care factorul de coeziune este însăși valoarea expresivă a materialului folosit. Banalitatea aparentă a obiectelor împrumutate din concretul cotidian
Sticla în muzeu by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/14071_a_15396]
-
stăteau o femeie și o fată de vreo 10 ani. Scaunul de lângă ele, cel din fața țigăncii, era ocupat de un bărbat care călătorea singur. După vreo oră de zbor, mama fetei părea gata să facă o revoluție. Se sculase În picioare și-și flutura cu disperare o mână. Fata era și ea ridicată pe jumătate de pe scaun. Au venit două stewardese. Au avut o discuție cu glas șoptit, apoi femeia și fata s-au mutat pe alte locuri, În spatele cabinei. „He-he-he
Tămâie, unde mergi?. In: Editura Destine Literare by Florin Oncescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_358]