253 matches
-
nici o țiitoare, și n-a putut să doarmă. 19. În revărsatul zorilor, însă, împăratul s-a sculat și s-a dus în grabă la groapa cu lei. 20. Și apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plîngător. Împăratul a luat cuvîntul, și a zis lui Daniel: "Daniele, robul Dumnezeului cel viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujești necurmat, să te scape de lei?" 21. Și Daniel a zis împăratului: "Veșnic să trăiești, împărate! 22. Dumnezeul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
câte două perechi de palme zdravene, iar pe urmă le zise supărat: ― Acu să-mi spuneți cine a furat porumbul arendașului? ― Spuneți, măi băieți, spuneți degrabă, să nu vă mai zdrobească oasele de pomană, adăugă primarul cu glas părintesc și plângător. Trebuie să-mi găsiți pe hoți din fundul pământului, altminteri e foc mare, că voi trebuie să-i știți de n-oți fi cumva chiar voi... Iacob Mitruțoiu, cel mai bătrân și gârbovit puțin, cu urmele degetelor plutonierului pe obrajii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și... ― Apoi acu mai ai răbdare și dumneata, că-ți vine acasă băiatul cel mare de la oaste și are să ia el cârma, făcu Dragoș, căutând s-o liniștească. ― Of, măcar de I-ar aduce Dumnezeu! bâlbâi femeia cu glas mai plângător. Dar văd că alții au venit și lui Petrică nu-i dă drumul și nu vine și, Doamne, mult mă mai chinuiesc singură, și multe lacrimi vărs, și nu știu ce am păcătuit de m-a bătut Dumnezeu așa de rău... ― Vine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și pace, învoielile făcute, numai muncile nu le-a început încă. Îi era frică de ziua de mâine, pentru că bestiile astea turbate nu merită nici o încredere. ― Cum să fiu calm, domnule, când îi cunosc cum îi cunosc eu? strigă Ștefănescu plângător. Dumneata ai jandarmii colea, sub streașină. Eu nimic, sunt singur cu bietele fete la cheremul tâlharilor. Cerui generalului Dadarlat măcar un pichet de soldați pentru paza copilelor, cel puțin. Aș! Nu poate. Nici la moșia lui n-are decât o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
trecând după tejghea, adăugă: Mă Spiridoane, tu ești bețiv și oropsit, dar tot parcă ai mai multă minte ca ceilalți, că barem nu te mai ostenești de pomană! Țăranul, slăbănog și bătrân, își potrivi o mutră mai amărâtă și zise plîngător: ― D-apoi că alții mai beau și de bine, dar eu numai de supărări și de necazuri, măi nea Cristache! Că de când mi-a murit baba, uite-așa mă zbat, că noră-mea nu mă rabdă, și mă huiduiește, și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a pornit focul? ― Apoi întîi ardeau numai stogurile de paie și clăile de fân, dar pe urmă au luat foc și acareturile, că bate nițel vânt, nu tare, ca ș-aici... Logofătul apăru îmbrăcat. Din casă îl petrecu glasul nevestei, plîngător: ― Ia seama, Leonte... Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cât sunt de oțărîți acuma și... Porni cu primarul și cu straja, fără să întrebe nimic. Numai după câțiva pași, zise șovăind: ― Ce zici, dom
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oameni. Nu mai spuse nimic, mulțumindu-se a întoarce spatele cu dispreț. De altfel, nici țăranii nu-l mai luară în seamă, căci primarul Pravilă, auzind că mulțimea a dat buzna în cancelarie, sosi într-un suflet, galben, speriat și plîngător: ― Ce-i cu voi, măi creștini? Nu v-ajunge să vă războiți cu boierii de-ați început și cu statul? Ați nebunit, oameni buni, ori nu mai aveți mult? Trifon Guju, însă, sări, înfruntîndu-l: ― De ce-ai ascuns porunca lui
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zise tânărul Iuga bucuros de întîlnire. Ce-i pe la noi? Spune, spune repede, că dumneata nu se poate să nu știi! Cosma Buruiană nu voia să-i mărturisească numaidecât că el a fugit înainte de a se fi întîmplat ceva. Mai plângător ca de obicei, răspunse totuși: ― Păcatele noastre, coane Grigoriță! Pârjol și prăpăd!... Uitați-vă, așa am scăpat, cum mă vedeți! Când vă spuneam eu că țăranii noștri sunt câini, dumneavoastră mă batjocoreați și nu credeați... Și iată, nicăiri n-au
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pentru energia ce o desfășură, coborî din trăsură și se apropie de mulțimea prosternată, strigând și el, dar cu o milă oficială în voce: ― Ce-ați făcut, nenorociților! ― Iertați-ne, dom'le prefect!... Fie-vă milă! gângăviră sute de guri plângătoare. ― Vă pare rău de ce-ați făcut? continuă prefectul. ― Păcatele noastre!... Milă și îndurare! plânse corul în genunchi. După ce le puse în vedere că vor trebui să plătească toate pagubele până la un ban și că cei ce se vor dovedi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de câteva ori cu aer proaspăt, gâfâind cuvinte de revoltă, până ce dădu cu ochii de tânărul preot care rămăsese înlemnit lângă intrarea bisericii. ― Bine, părinte, cum ați putut îngădui asemenea nelegiuire?... Bietul Grigoriță! Are să fie zdrobit când... Preotul se scuză plângător. Toate s-au petrecut așa de năprasnic, că nici el, nici nimeni n-a putut interveni. Ulterior a aflat și dânsul că niște oameni din Amara ar fi fost ațâțătorii relelor și le-ar fi săvârșit chiar pe cele mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de speriată. Marea Împărăteasă a trimis doctori să o examineze, iar aceștia au ajuns la concluzia că are mintea tulburată. Soo nu s-a oprit din plâns nici măcar după ce a fost aleasă în mod oficial. Eunucii au numit-o Salcia Plângătoare. Marea Împărăteasă a devenit preocupată de calitatea „ouălor“ pe care le va crea Soo. „Nu dați ouă de calitate, nu primiți titlul“, ne-a zis ea tuturor. Dacă Soo va continua să se comporte astfel, Majestatea Sa Împărăteasa o va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
toată zarva, aveam nevoie de câteva zile de liniște. I-am invitat pe Nuharoo și pe Tung Chih să mă însoțească la Palatul de Vară, unde am plutit pe lacul Kunming, departe de distrugerile provocate de invadatori. Înconjurată de sălcii plângătoare, suprafața lacului era acoperită cu lotuși înfloriți. La sfârșitul verii, câmpurile fertile semănau cu regiunea de țară de la sud de Fluviul Yangtze, regiunea orașului meu natal, Wuhu. Tung Chih a insistat să stea în ambarcațiunea mare a lui Nuharoo, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
între care stătuse vin după el, și nu numai acelea: „parcă toate librăriile din lume, toate bibliotecile oficiale și particulare își concediaseră, pe ferești, convoiurile colosale de cărți care zburau umplînd cerul, iar vîntul le spunea numele lor cînd mai plîngător, cînd mai sălbatec...” 7) De unde a luat Bacovia ideea „zborului cărților”? Un răspuns a dat Marcel Marcian, care crede că poetul, trăitor printre evreii din Bacău, a cunoscut o legendă din martirologia iudee: „martirul în clipa supremă, se înfășoară în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
foi/ îmi spune-o poveste de noi.../ Adio, pustiu, și fior./ Va fi poate odată, amor”)17), sau o dorință („Fereastra e-o poemă de plumb, și de scîntei.../ O zi de promoroacă în cameră pătrunde.../ Sirenele de muncă vibrează, plîngător;/ Orașul e-un ghețar de fum, de clopoței,/ Și de fior.../- Unde... unde?!”)18) Fiorul ca promisiune de dragoste. Despre iubire Ibrăileanu avea dreptate: „cel dintîi sentiment, pe care trebuie să-l căutăm în opera unui poet liric, este iubirea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
futurist, suporter al mașinismului, iar cel de-al doilea dă o formă aparent optimistă obișnuitului său scepticism. Bacovia nu scapă din vedere nici aspectul constrîn-gător al muncii, - munca făcută de voie - de nevoie, la ore fixe: „Sirenele de muncă vibrează, plîngător...” Dar meditația sa cea mai dureroasă privește contrastul dintre implacabila necesitate de a munci și diminuarea capacității de a o face: „Ce trist e pe lume/ Un cîntec,/ Un cîntec ce-l tot aud:/ - La muncă.../ în zori de primăvară
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cîta oară? în aprilie 186961. Aflăm din aceste versuri că dacă ar muri el, chiar mort și încă ar iubi-o. Noaptea, cînd ea se va simți atinsă de "trista aripă a unei șoapte" și va auzi "o aripă vuind plîngătoare", ea să deschidă fereastra, ca să poată intra el, "ca o boare suntă" și s-o mîngîie cu suflarea-i "pe fața-i palidă și pe ochii gînditori". Dar dacă ar muri ea, el ar plînge-o "ca vîntul ce fluieră-n
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
ale unei roabe supuse. Din mijlocul lor ies spirale de volbură cu clopoței albi, rămurele de sălășitoare roz, amestecate cu cîteva ferigi, cu cîțiva lăstari tineri de stejar, cu frunze minunat colorate și lucioase. Toate înaintează plecat smerit, asemenea sălciilor plîngătoare, sfioase și imploratoare ca niște rugăciuni. Și vezi deasupra lor, fibrișoarele subțiri, înflorite, veșnic zbuciumate, ale parasinului purpuriu care își revarsă în valuri antenele aproape galbene, piramide albe de nourică de cîmp și de apă, coama verde a secărelei, penajul
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
este mai ales asociat cu festivitățile de Crăciun. Este arborele ce decorează casele, dar și magazinele și străzile. Semnifică așadar bucuria și sentimentul împărtășirii. Salcie Salcia are o simbolistică negativă, inspirată de crengile aplecate la pământ. Copac care plânge (salcia plângătoare), este expresia tristeții, a melancoliei, a depresiei. La fel ca plopul, poate fi semnul unei stări depresive pe cale de apariție sau deja conștientizate. Tei Teiul, prezent în piețele orașelor, evocă mai ales noțiunile de comunitate, de împărtășire și solidaritate. În
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
lui - „ochii scăldați în lacrămi”. Așa, în schițele și în însemnările pretins epistolare din Priveliști și amintiri (1912), Floarea iubirei (1914) și Dragostea unui trubadur (1916). Printre înduioșări, înfrigurări, deprimări, o „inimă tristă” bate și un peisaj, la rându-i, plângător intră numaidecât în rezonanță. Câteva vagi fizionomii și un umor silit nu destramă monotonia acestor debile narațiuni suspinătoare. SCRIERI: Flori de câmp, Vălenii de Munte, 1909; Priveliști și amintiri, București, 1912; Floarea iubirei, București, 1914; Dragostea unui trubadur, București, 1916
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287285_a_288614]
-
pereche,/ Atât de grațios port inelu-n ureche,/ Și-atât de-nflorite cravata și vesta./ Sunt cel mai frumos din orașul acesta”. Eugen Simion îl definește pe S., la care, de la un moment dat, viața și opera se identifică, drept „salcia plângătoare a acestei generații, oglindită în râul propriei conștiințe tragice”. Lucrurile nu stau altfel nici în ceea ce privește teatrul lui S. Enunțurile teoretice din capitolul Histrioneea - Despre teatrul literar, Metafora în arta regiei, Interiorizare și exteriorizare în arta actorului - sunt puse în operă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
unde recurge și la semnătura Atta Troll, „Noi pagini literare” ș.a. În 1912, a fost cooptat în Societatea Scriitorilor Români. Iscate nu dintr-o „toană de artist”, ci dintr-o decepție amoroasă, naivele versuri estudiantine ale lui F. sunt când plângătoare, când imprecatorii (Inimă de student, 1904). Exercițiile lui lirice rămân monocorde, chiar dacă tema suspinătoare a „iluziunilor pierdute” e tratată pe alocuri cu mici variațiuni de tehnică a stihuirii. Printre propriile confesiuni sentimentale sunt intercalate tălmăciri din Horațiu, Catul, Heine, F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287095_a_288424]
-
Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața Primăriei Municipiului Iași Magnolia (Magnolia acuminata) 1 exemplar de 35 ani, Bd. Carol I, nr. 11, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, corp A 2 exemplare de 15 ani, strada Maior Eremia Popescu, nr. 33 Salcie plângătoare (Salix babylonica) 1 exemplar de 120 ani, strada Peneș Curcanul, U.M. 02033 7 exemplare de 80 ani, șoseaua IașiBucium, Tabăra de copii Bucium Paulownia tomentosa 1 exemplar de 100 ani, strada Mihail Kogălniceanu nr. 10, în curtea liceului „Mihai Eminescu
Conservarea biodiversităţii în judeţul Iaşi/Conservation of biodiversity in Iaşi county by Mircea Nicoară, Ezsaias Bomher () [Corola-publishinghouse/Science/738_a_1241]
-
copleșit de simțul datoriei morale: „Copilul se deșteaptă; l-amenință răceala Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile, suspinele, salcia plîngătoare, trista filomelă, piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o rouă dulce. Ceea ce se și Întîmplă: „Pe un drum de piatră domnul Își repede Sprintenu-i fugar; Dupe-un vîrf de stîncă draga lui Îl vede Lăcrimînd amar. — « Noapte-oprește-ți zborul! stele mîndrioare, Mai stați În eter!ă Astfel roagă Încă juna plîngătoare Căutînd la cer. Iară printre umbră o cetate-albește; El s-a bucurat. Însă, o, durere! soarele lucește... Domnul s-a-nrouat!” Motivația lirică e discretă. Bolintineanu, atît de guraliv În alte poeme, nu introduce explicații inutile: o vagă sugestie despre existența nocturnă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se zărea lividă, dizlocată sau turtită ca prin panopticuri [...] ce deformau liniile, subliniau defectele". Privindu-se cu un ochi critic, se găsi "subțirică, trestie aproape, trestioară, cum îi spuneau colegele de la pension, numai linii și contur", cu ochi frumoși și plângători, și înțelege în sfârșit de ce acceptase să se mărite cu Lică: pentru că, lipsită complet de vitalitate (ca și Bizu), nici nu așteptase pe altul. Dar cum obsesia fericirii în doi și a vieții idilice la conacul de la Rădeana, alături de un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]