265 matches
-
paragrafele CXLIX-CLXIII). În această nuvelă, acțiunea se petrece ""pe la sfârșitul lui septemvrie 1686"", când o oaste poloneză în frunte cu Ion Sobiețki, regele Poloniei, și hatmanii Iablonovski și Potoțki, ajung în fața cetății. În fortăreață se aflau în acel moment 19 plăieși trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire. Dorind să pună mâna pe averile pe care bănuia că domnitorul le-a trimis aici, Sobieski poruncește asedierea cetății. După cinci zile de lupte, timp în care au murit zece plăieși, iar în
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
moment 19 plăieși trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire. Dorind să pună mâna pe averile pe care bănuia că domnitorul le-a trimis aici, Sobieski poruncește asedierea cetății. După cinci zile de lupte, timp în care au murit zece plăieși, iar în cetate se terminaseră merindele și praful de pușcă, străjerii predau cetatea și primesc făgăduința de a fi lăsați liberi să plece la casele lor. Văzând că din cetate ies numai șase oameni, din care trei duceau pe umeri
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
din cetate stăteau întinși pe iarbă și așteptau să fiarbă mâncarea. În timp ce unul dintre ei răstoarnă mămăliga din ceaun, la porțile cetății sosește o oaste poloneză flămândă abătută aici de aburii de mâncare. Supărați că au fost deranjați de la masă, plăieșii refuză să le dea polonezilor de mâncare. Regele Sobieski decide să bombardeze cetatea pentru a pune mâna pe mămăliga moldovenilor, în timp ce principala grijă a acestora din urmă este să ferească ceaunul din calea bombelor. După o săptămână de asediu, lihnit
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
lui Ștefan cel Mare, rănit și învins de turci, dar care este rugat de mama sa să plece pentru a-și strânge o nouă armată, deschiderea porților fără luptă în fața armatelor lui Mihai Viteazul sau rezistența dârză a celor 19 plăieși în fața armatelor lui Sobieski. După cum scrie în povestirea ""Cetatea Neamțului"" (1908), prozatorul Mihail Sadoveanu a călătorit și el aici împreună cu un prieten. Scriitorul vede ruina cetății ""neclintită în moartea ei"", ""ca o fantomă încremenită (...) pe vârful coastei goale"", un ""schelet
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
la etajul I se află „Sală Henri Coandă”. La faima Palatului Culturii a contribuit și ceasul cu trei cadrane din turnul clădirii. Având diametrul de 3,25 m, acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentând cele 12 zodii. Câte doi plăieși, în costume naționale, zugrăviți pe zidul turnului, stau de straja, încadrând ceasornicul, după modelul oștenilor pictați la castelul Peleș. Atât vitraliile, cât și crenelurile, în formă de cruce ale turnului, erau luminate electric în cursul nopții. Carillonul ceasului este un
Palatul Culturii din Iași () [Corola-website/Science/299819_a_301148]
-
participanților. Sub un baldachin de catifea roșie și cu perdele de atlaz albastru, a fost depus tronul lui Ștefan cel Mare săpat în piatră, găsit în satul Vânători-Neamț (județul Neamț), sub poalele Cetății Neamțului. Dezvelirea a fost făcută de patru plăieși. În momentul dezvelirii, mulțimea a rostit un uriaș ""Ura"" și s-au tras 21 salve de artilerie. Cu aceeași ocazie, Regele Carol I a dăruit două tunuri "Krupp", care flanchează și astăzi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din Războiul
Statuia lui Ștefan cel Mare din Iași () [Corola-website/Science/307924_a_309253]
-
al lui Gheorghe Magheru o lungă perioadă de timp. Portretul a fost datat în anul 1848 și poartă mențiunea "Niță Magheru". Confuzia a venit din cauza faptului că Gheorghe Magheru a fost unul dintre fruntașii revoluției și "Comandantul - șef al tuturor plăieșilor și dorobanților de peste Olt", în timp ce Niță Magheru a fost un nepot de frate al acestuia, el fiind "junker în armata valahă". După eșecul revoluției, Niță Magheru a emigrat și a fost internat la Brussa, acolo unde pictorul Ion Negulici i-
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
presteze anumite robote în folosul „domnilor”. Sporadic, în conscripțiile satului apar și „"vagii"”, țărani pribegi care nu aveau locuințe statornice și deci, care se deplasau mereu pentru a-și câștiga cele necesare traiului. O categorie restrânsă de locuitori o formau "plăieșii", care erau încadrați în „"Corpul plăieșilor"”, veche instituție feudală creată pentru asigurarea granițelor țării. Aceștia patrulau pe potecile munților, împiedicând emigrările, zădărnicind contrabanda și asigurând un cordon sanitar în perioada deselor epidemii de ciumă și holeră. Tot acestor plăieși le
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
Sporadic, în conscripțiile satului apar și „"vagii"”, țărani pribegi care nu aveau locuințe statornice și deci, care se deplasau mereu pentru a-și câștiga cele necesare traiului. O categorie restrânsă de locuitori o formau "plăieșii", care erau încadrați în „"Corpul plăieșilor"”, veche instituție feudală creată pentru asigurarea granițelor țării. Aceștia patrulau pe potecile munților, împiedicând emigrările, zădărnicind contrabanda și asigurând un cordon sanitar în perioada deselor epidemii de ciumă și holeră. Tot acestor plăieși le revenea sarcina de a încasa veniturile
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
formau "plăieșii", care erau încadrați în „"Corpul plăieșilor"”, veche instituție feudală creată pentru asigurarea granițelor țării. Aceștia patrulau pe potecile munților, împiedicând emigrările, zădărnicind contrabanda și asigurând un cordon sanitar în perioada deselor epidemii de ciumă și holeră. Tot acestor plăieși le revenea sarcina de a încasa veniturile munților. Plăieșii se recrutau din rândurile iobagilor și își păstrau portul lor național. Drept răsplată pentru serviciul prestat, ei nu numai că erau scoși din rândul iobagilor dar se bucurau și de anumite
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
instituție feudală creată pentru asigurarea granițelor țării. Aceștia patrulau pe potecile munților, împiedicând emigrările, zădărnicind contrabanda și asigurând un cordon sanitar în perioada deselor epidemii de ciumă și holeră. Tot acestor plăieși le revenea sarcina de a încasa veniturile munților. Plăieșii se recrutau din rândurile iobagilor și își păstrau portul lor național. Drept răsplată pentru serviciul prestat, ei nu numai că erau scoși din rândul iobagilor dar se bucurau și de anumite privilegii, fiind scutiți de sarcini feudale. În 1721, pe lângă
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
din rândurile iobagilor și își păstrau portul lor național. Drept răsplată pentru serviciul prestat, ei nu numai că erau scoși din rândul iobagilor dar se bucurau și de anumite privilegii, fiind scutiți de sarcini feudale. În 1721, pe lângă scutirile obișnuite, plăieșului racovicean i se asigura și hrana zilnică. Pentru credința și statornicia lor dovedită în îndeplinirea pazei granițelor, plăieșii și-au dobândit încrederea stăpânirii astfel încât în anul 1667, principele Mihai Apafi I le-a încredințat acestora și paza trecătorilor și a
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
erau scoși din rândul iobagilor dar se bucurau și de anumite privilegii, fiind scutiți de sarcini feudale. În 1721, pe lângă scutirile obișnuite, plăieșului racovicean i se asigura și hrana zilnică. Pentru credința și statornicia lor dovedită în îndeplinirea pazei granițelor, plăieșii și-au dobândit încrederea stăpânirii astfel încât în anul 1667, principele Mihai Apafi I le-a încredințat acestora și paza trecătorilor și a cetăților de graniță, asigurată până la acea dată de către detașamente ale armatei regulate. Arhivele sibiene au păstrat documente în
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
astfel încât în anul 1667, principele Mihai Apafi I le-a încredințat acestora și paza trecătorilor și a cetăților de graniță, asigurată până la acea dată de către detașamente ale armatei regulate. Arhivele sibiene au păstrat documente în care sunt consemnate nume ale plăieșilor racoviceni dintre anii 1749 - 1760: "Pușcașii" formau o altă categorie de locuitori ridicați din starea iobăgească. Cunoscuți în documente ca „"sclopetari"”, „"venatores"”, „armaliști” sau „pixidari”, aceștia erau înarmați cu puști și în schimbul unor scutiri erau obligați să întrețină cetățile în
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken — Racovița de astăzi. Fiind localitate de frontieră, satul a fost asimilat de timpuriu în unitățile de plăieși și pușcași, culminând cu militarizarea sa totală în cadrul Companiei a VII-a a Regimentului I de Graniță de la Orlat,în perioada 1765-1851. În perioada 1698-1765, premergătoare înființării graniței militare, populația s-a confruntat cu conflicte interconfesionale cauzate de procesul de
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
încartiruirea și întreținerea oastei; de "crâșmărit"; obligații militare etc. Din punct de vedere al componenței sociale, în sat trăiau: "iobagi", dotați cu „sesii iobăgești” în suprafață de 10-15 jugăre; "jeleri" fără sesii, dar obligați să presteze și ei anumite „robote”; "plăieși" ce erau obligați a păzi granițele țării; "pușcași", "curieri" și "libertini", unul dintre aceștia fiind Ion Bobanga, menționat în anul 1765, căsătorit cu Maria, una din surorile lui Ștefan Hadju, nobil de Racovița. În cel de-al treilea deceniu de
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
și se continuau până la Carpați, cantitatea de ploaie a fost și este mare”. Clima orașului nu confirmă însă, cel puțin pentru ultimul veac, această ipoteză, regimul precipitațiilor nedepășind aici media pe țară. Leonida S. Georgescu, în lucrarea „Orașul Ploiești sau Plăieșii”, publicată în 1928 la tipografia „Concurența” din localitate, propune o variantă inedită: în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „"aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
pentru ultimul veac, această ipoteză, regimul precipitațiilor nedepășind aici media pe țară. Leonida S. Georgescu, în lucrarea „Orașul Ploiești sau Plăieșii”, publicată în 1928 la tipografia „Concurența” din localitate, propune o variantă inedită: în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „"aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre Transilvania"” (Cf. Florica Dumitrica - "Monografii și publicații documentare privind orașul Ploiești", Sesiune de comunicări și referate - 29 mai 1971 - Arh.
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Georgescu, în lucrarea „Orașul Ploiești sau Plăieșii”, publicată în 1928 la tipografia „Concurența” din localitate, propune o variantă inedită: în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „"aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre Transilvania"” (Cf. Florica Dumitrica - "Monografii și publicații documentare privind orașul Ploiești", Sesiune de comunicări și referate - 29 mai 1971 - Arh. St. Pl., 1973, p. 179). Ioan Moruzi, pornind de la afirmația lui Nicolae Bălcescu - că
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Arh. St. Pl., 1973, p. 179). Ioan Moruzi, pornind de la afirmația lui Nicolae Bălcescu - că aici ar fi fost încă din timpul lui Mircea cel Bătrân o Căpitănie a județului Prahova (ca. 1413) - a pretins că numele ar veni de la plăieși, de la oștenii destinați să apere granițele. Se sugera chiar revenirea la numele „Plăieși". Oricât de seducătoare ar fi această ipoteză, nu a găsit nici ea prea mulți sprijinitori. Cei mai mulți s-au raliat ipotezei pe care au îmbrățișat-o și Nicolae
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Bălcescu - că aici ar fi fost încă din timpul lui Mircea cel Bătrân o Căpitănie a județului Prahova (ca. 1413) - a pretins că numele ar veni de la plăieși, de la oștenii destinați să apere granițele. Se sugera chiar revenirea la numele „Plăieși". Oricât de seducătoare ar fi această ipoteză, nu a găsit nici ea prea mulți sprijinitori. Cei mai mulți s-au raliat ipotezei pe care au îmbrățișat-o și Nicolae Iorga, aceea că numele orașului ar veni de la un strămoș comun, acel Moș
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
(în ) a fost un teritoriu militarizat care a făcut parte din fâșia strategică Militärgrenze (Granița Militară), care în secolul al XVIII-lea se întindea din Voivodina până în Năsăud. După desființarea organizației plăieșilor și a pușcașilor, Curtea de la Viena a hotărât militarizarea regiunilor transilvănene de la granița cu Moldova și Țara Românească, prin înființarea pe aceste teritorii a unor regimente grănicerești formate din rândurile populației locale. Considerentele care au stat la baza acestei hotărâri
Granița Militară Transilvăneană () [Corola-website/Science/310631_a_311960]
-
de peste Olt [...] le-am umplut cu zaherele și cu panduri; acolo mă pot ține doi sau trei ani, luptând pentru drepturile țării până le voi căpăta”. Duminică 23 ianuarie/4 februarie 1821, la Padeș, în prezența a aproximativ 100 de plăieși și a colaboratorilor săi apropiați, Tudor Vladimirescu a lansat chemarea la luptă „către tot norodul omenesc”, care a devenit cunoscută în istorie ca Proclamația de la Padeș. Prin această declarație, poporul era mobilizat la luptă împotriva răului din țară, pentru statornicia
Revoluția de la 1821 () [Corola-website/Science/306244_a_307573]
-
Felekiensis din Avrig, datat în anul 1627. În conscripțiile secolului al XVIII-lea se menționează existența unor racoviceni care îndeplineau diferite funcții pe lângă castelanii de la Turnu Roșu, pe lângă organele scăunale de la Tălmaciu, precum și pe lângă cele două curți din sat, ca: plăieși, călărași, crainici, libertini etc., „slujbe” care implicau o minimală știință de carte. Ținând cont de aceștia dar și de faptul că în conscripțiile amintite sunt menționați numeroși preoți care îndeplineau funcțiile de „grămătici” , cum a fost cazul lui Ioan Vasile
Școala comunei Racovița () [Corola-website/Science/313676_a_315005]
-
feudală”" (P. P. Panaitescu). "Oastea cea mică" este așa numita curte, constituită în principal din boieri și săteni privilegiați, datori să se afle la dispoziția domnului, cu arme, cât mai repede cu putință. Din această oaste făceau parte categorii precum "plăieși", datori a apăra trecerea peste munți, și "opăcinașii", care aveau obligația de a furniza vâslași. Prezența mercenarilor la curtea lui Mircea nu este exclusă, deși prima mențiune a acestora datează din vremea lui Dan al II-lea. Ei erau călări
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]