459 matches
-
de plumb orientate spre pubisul ei de culoare aurie Îi reveni În memorie; țevile se lăsau mai jos și mai jos, În timp ce clopotele de bronz răsunau rotindu-se amenințător deasupra coapselor sale cuprinse de o febrilă și În același timp placidă așteptare. Organul Extraterestrului, lung și subțire, aducând cu un tirbușon, și pâlnia spiralată căpătau forme și proporții neobișnuite În Închipuirea Mașei. „Nu cumva nemernicul mi-a făcut pocinogul, că am suferit astfel de transformări?“, Îi trecu prin minte. „Dar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
prăjituri. Și a mentă, deși, în casă, nu aveau nici măcar o frunză din respectiva plantă. Andy n-a plâns, deși trupul rece și solzos al lui Zach trebuia să-l fi șocat. Băiețelul avea ochi de culoarea crapului, niște ochi placizi, care acceptau liniștea sau agitația în egală măsură. Zach și-a pus mâna bandajată sub ceafa copilului și l-a ținut așa, cu blândețe, până când amândoi au adormit. Acum Andy a izbucnit în râs, iar Zach s-a îndreptat către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a găsit pe Pârvu stând liniștit în bancă și citind. ― Hei, dumneata, ăla cu milogeala, n-ai înțeles ce ți-am spus eu acum două ore? ― Ba da, domnule subdirector! ― Atunci, de ce n-ai plecat? Aci, Ciurea-Stîpînul, șeful clasei, interveni placid: ― De ce să plece, dom'le subdirector? ― Ce, faci și dumneata pe niznaiul? Pentru că n-a plătit taxa! ― Mă iertați că vă contrazic, dar a plătit-o! ― Cum așa, că eu nu știu nimic.... doar adineauri... ― Adineauri, mă scuzați, nu e
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
îngăduia nici un fel de ipoteză comună sau absurdă. Pe altă parte, Elena, nici ea nu se ocupa, ca de obicei, azi de cei clin jur; sta cuprinsă de o proprie absorbire destul de puternică pentru a-i schimba atitudinea calmă, aproape placidă. Buna Lina avea aerul ei de doctor, cel de zile mari. Bine observase Mini că verișoara și conacul ei îi erau foarte de aproape Linei. De mirare! Nimfa asta trufașă, așternută nesățios pe patul acelui amor conjugal, nu avea nimic
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Lică Trubadurul, Mini nu-l văzuse decât pe apucate, pe după o ușă sau alta, totdeauna fugind în momentul când intrai, ca o rudă subalternă, care ocolește musafirii. își închipuise că acel pierde-vară - cum îi zicea uneori Rim, cu glasul lui placid - le cere adesea servicii. - Da! Cred că îi ciupe de parale bune! confirmase Nory. Glasul lui Lică nu-L auzise Mini niciodată. Era afon, ceea ce corespundea cu silueta lui discretă și fugară, dar nici nu-l zărise altfel decât fluierând
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
-l vadă. S-a întins pe un fotoliu greoi, poleit, suflând fumul țigării pe fereastra deschisă. Dar nu doar prezența ei este revitalizantă (oricât de plăcută ar fi) ci felul în care vorbește despre Gittens. — Dumnezeule, Johnny, e atât de placid! Repetă mereu aceleași lucruri, ca o învățătoare! Nu-i de mirare că ai leșinat. Și eu intenționam să fac același lucru. Și este atât de convins că e un bun cunoscător al picturii; avea un fel oribil și enervant de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
STOHASTICI de Adrian Rogoz "Om uitător, ireversibil..." ION BARBU " Descoperim după ani de luptă că nu noi conducem o călătorie, ci că ea ne conduce pe noi". JOHN STEINBECK Totul a pornit dintro uitare. Pasămite Homer nu știuse că apele placide ale Lethei își au încă în lumea noastră izvorul. Și fiindcă orice efect se ivește dintro cauză, care ea însăși este o consecință, nu-i exclus ca uitarea să fi apărut odată cu germenii vieții, ca și negarea acesteia, moartea. Homer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
și smocuri de păr lunecate peste urechi, doi belferi păreau niște popice de lemn. Potrivindu-și ochelarii, se așezară, tușiră și-și ridicară nasurile către tribună. Era goală. Cu pleata căzută din ceafă, un poet anima un cerc de personaje placide. S-auzea rumoarea sălii. Enorm și sclipitor, nasul altui profesor urmărea, pe sub ochelari, elevele timide care înaintau printre scaune ținîndu-se de mînă. Cu capul nemișcat în piept, în rîndul din față ședea un actor; se afla pe raza nasurilor fixate
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
fost o mină de aur. A trebuit ca să vină timpul, când unor conducători de imperii ,să li se deschidă ochii de perspectiva extraordinară de supunere a poporului, pe care le-o punea la dispoziție această religie a nonviolenței, a existenței placide de dobitoc, mânat la muncă pe această lume, fluturându-i în față frumusețile unei vieți viitoare, (bineînțeles, după ce a dat totul de ce a fost în stare, pe pământul acesta și a crăpat creștinește, cum este sorocul fiecărui muritor). Și după cum
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
aude vreun discurs politic legat de finanțe și buget, românul care ar fi în stare să ia gâtul vecinului său de palier, că a parcat mașina pe locul lui, răspunde fără nerv și oricât l-ai impozita, el se comportă placid și bând, ca boul târât de lanț către Administrația Financiară. Atunci se trezește în el conștiința civică și se simte pe sine mai degrabă, ca pe un “simplu cetățean”, decât ceea ce este de fapt și mai ales de drept, un
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Oare Vivian chiar o făcuse idioată pe editoarea generală, în fața mea, în prima mea zi - și-n a treia oră - de lucru? M-am uitat la Dawn, așteptându-mă să-o văd jignită, dar chipul ei și-a păstrat expresia placidă. — A doua carte pe care o să lucrezi, a continuat Dawn, cu vocea calmă și egală, este o poveste picantă de... — știi ceva? a întrerupt-o zgomotos Vivian. Eu nu știu de ce sunt aici, Dawn! N-am timp să fac chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
potrivește. Așadar, el e Henry. Henry nu se simți deloc Henry. — Și el poartă un costum de epocă. Henry, fă cunoștință cu Raphael! Bărbatul cu prosopul pe coapse examină cu privirea blugii lui Wilt. — Au revenit anii ’50, zise el placid. Presupun că era inevitabil. Wilt se uită critic la o imagine cu brânză Connemara Cheddar și încercă să zâmbească. — Simte-te ca acasă, Henry, zise Sally și o luă pe Eva de lângă ei, ca s-o prezinte celei mai libere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Sally stătea în picioare, cu un pahar de băutură în mână, și discuta despre Lévi-Strauss cu un etiopian care tocmai se întorsese din Noua Guinee. — Am avut dintotdeauna impresia că Le-Se greșește complet pe frontul feminismului, spuse ea, studiind placidă fundul Evei. Vreau să spun că nu acordă nici o atenție similitudinii fundamentale... Aici se opri și se uită lung pe fereastră. Scuză-mă un moment, zise ea și se duse afară ca să-l scoată pe dr. Scheimacher din ghearele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
cu felie. Noaptea în care familia Vancea reînvie, revendicându-și întrebările vechi. Da, știa deja cele două secvențe în care vor reveni, văzuse și revăzuse și notase de zeci de ori cele două scene. Prima secvență: August târziu, război. Seară placidă, astm și arșiță. Sufrageria familiei Vancea. Încăpere albă, înaltă. Masă lungă, festivă, acoperită cu damasc. Opt tacâmuri strălucitoare, trei față în față, pe laturile lungi, și câte unul la capăt. Mesenii sunt încă în camerele lor, unde așteaptă, de multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
preferat o comunicare implicită, fără atâtea cuvinte, complicitățile unei familiarități caste și domestice. Oboseală, plictis... te întrebi asupra rostului atâtor artificii. Dar Tolea întețea moara de vorbe, doar-doar va obține interjecția-surpriză, un nou impuls. „Da, da, înțeleg“, încuviința, fără convingere, placidă. Plăcinta! gândi isterizat agresorul recepționer, agasat de vocea plăcută, de violoncel, care nu era decât ritmica expirație a plăcintei din fața sa. „Da, da, înțeleg“ rostise iarăși Venera. Beau ceaiul, se serveau tartine modeste, un păhărel de țuică, rareori, se sorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spectacolul nu se încheiase. — Vezi, dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul. Vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele nu mișcă, retras într-o superioara somnolență. Aerul însuși încremenise, înghețat, nu mai aveai timp, parcă, nici să te gândești la câte dejecta, dintr-odată, placida Venera, brusc explodată. Da, da, ipocritul Tavi, fiorosul Tavi! A tot rătăcit, s-a ascuns într-o fundătură. Încerca să râdă, batjocoritor, scutura doar sunete scurte, o tuse lătrată și ea. „Da, da, înțeleg“, încerca profesorul să bâlbâie, dar Venera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ajungem. SW3... SW11... SW4 ! În sfârșit ! Suntem În Clapham. Aproape am ajuns... Shit. Am prins alt roșu la semafor. Aproape că nu mai pot sta liniștită pe scaun Și șoferul se mulțumește să stea pur și simplu pe locul lui placid, ca și cum n-ar avea nici cea mai mică importanță. OK, e verde ! Hai ! Pornește ! Dar el demarează relaxat, de parcă am avea toată ziua la dispoziție... merge cu doi la oră... ia uite la el... cedează trecerea altui șofer ! Ce naiba face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
inspirația din zilele bune. Răceala, dacă n-ai observat, se răsfrânge cu un fel de cruzime asupra psihicului nostru. În bucătăria rece de dimineață, pachetul de Viceroy roșii, de care nu m-am mai atins de câteva zile, își îngroașă placid pelicula de praf. În climatul ăsta mai reușeam să gândesc pozitiv doar într-un dialog imaginar cu Suzy (de fapt un monolog pe două voci, amândouă atone. Uite, vezi, iubito (mă jeluiesc eu) ce-am ajuns? În ziua asta liberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
am făcut decât să pierd vremea adăugând tușe, consemnând gânduri care nu știu unde-și vor găsi locul și mai ales devorând clătitele din Vamă și borșul de pește de la „Lyana sau Mitocanul“. Aici, o fată plictisită într-un șort fraise servea placidă ciorba de pește cu păhărelul de ardei, împingându-mi sânii obraznici în ureche. La ora douăsprezece, bioritmul meu fusese dat peste cap de trenul de dimineață - sunt pe drum de la șase dimineața, spre un sat dezlegat de restul țării. După-masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
împodobeau capișonul brodat cu perle și fir de aur de pe capul șoimului său. Marele dragoman avea mâini fine, cu unghii foarte lungi, bine lustruite. Mâini de femeie. Privirea ochilor mici era schimbătoare. Trecea cu ușurință de la cruzime la o blândețe placidă, inexpresivă, privire de fanariot, de om care nu-și dobândea onorurile prin strădanii proprii, ci și le cumpăra. Și, cu această privire, își continuă ideea: ― ... m-aș putea bucura, pe de o parte, de protecția, poate chiar de prietenia țarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și de împărțire a Imperiului Otoman. De aceea consider că încheierea păcii n-ar mai trebui amânată nici măcar o zi. Dimitrie tresări. ― Știți sigur asta? Și marele dragoman primi aprobarea tacită a prințului. Își mușcă iar buzele și privirea lui placidă viră în cruzime. Era, în fond, teama. Se temea că va pierde totul și nu va apuca nimic. ― Ce-ar trebui să fac? ― Părerea mea este că ministrul de Externe, Galib Efendi, ar trebui să cunoască acest ultim aspect și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Apoi...apoi liniile tale nu valorează nici măcar cât un cuvânt. Nu poți fi profet. Ești doar un desenator abstract, un suprematist gălăgios care doar visează la sensuri profunde. Cine ți-a dat ție „sensurile” pe mână, mă rog? Iar mergea placid mormăind rapid vorbele mele. Zici că voia să le învețe pe dinafară. Mi-am dat seama brusc că mă „înghițea” încetul cu încetul. Era rândul lui acum. Deja dansam pe alocuri în cinstea accidentului. L VII Dimineața soarele bucureștean poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
îndeajuns cum de se pricopsise și cu porecla secundă, englezească). S-a marcat! Să trăim! Fără discuții! Limpede și în unanimitate! Drepți și la raport! Deci, când ziceați că vă trebuie? De trebuit, ne-ar cam fi trebuit alaltăieri, replică placid Fratele. Însă, pe secetă, mai c-ar merge și astăzi. Fii om și vino repede cu ea, da? completează Dănuț și râgâie din nou grobian, fără perdea. Mizăm pe tine. Știi, tu! Nea Petrică e mai nervos, de două zile
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
vreau să avem ordine, liniște și pace în județ! declară dânsul grav și solemn către cei patru șefi de autorități, în cabinetul său. Le ținu un mic discurs patriotic vibrant și energic. Făcu impresie. Primul-procuror, Toma Grecescu, slăbuț, spân și placid, se uita cu admirație la figura plină și impozantă a prefectului, care răspândea atâta siguranță. Căpitanul de jandarmi Corbuleanu aproba din cap fiecare cuvânt al noului său șef. Președintele tribunalului Manole Obogeanu, bătrân, zgârcit, îmbrăcat prost, se simțea străin la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
climatului local alcătuiau esențialul discuțiilor lor, ― Nu putem merge nicăieri, observă Kane. În nici un caz în bezna asta. Ash își ridică ochii de pe consolă. Nu se clintise, părând satisfăcut atât fizic cât și mental. Kane nu-și putea explica atitudinea placidă a ofițerului științific. Dacă el, Kane. n-ar fi putut să-și părăsească pupitrul din când în când pentru a face câțiva pași, ar fi înnebunit. Ash, remarcând privirea colegului său ațintită , asupră-i, se eschivă, dându-le o informație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]