513 matches
-
să se oprească din mestecat, își păstră ochii ațintiți asupra lui Shudian-gun. Cu vârfurile degetelor, războinicul apucă o margine sfâșiată a tunicii sale dalmatica și trase de ea cu un gest sec, lărgind ruptura. — Tu... romanule! Tu, arătare urâtă. Unde platoșa ta? Unde manta de purpură? Unde coif cu pene? încet, Sebastianus se întoarse spre el și îi întâlni ochii plini de ură și batjocură. îi susținu privirea fără să se tulbure, până ce Balamber, în dialectul lor, îl chemă la ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se strânse în jurul său, iar una din ele ajunse la țintă, atingându-l într-o coastă. Frediana interveni, însă, pe un ton aspru: Nu! Prindeți-l viu! O clipă mai târziu, un războinic îl apucă pe hun din spate, de platoșă, și îl trase jos din șa. Trei-patru burgunzi săriră pe el și îl imobilizară, nu însă fără o luptă dură, căci era foarte viguros și, deși rănit, se apăra cu o îndârjire de fier. între timp, Sebastianus venise lângă Frediana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
află prins în luptă, apărându-se cu vigoare de doi războinici hiung-nu, care îl prinseseră ca într-un clește, se năpusti, la rândul său, într-acolo. îi tăie drumul un bărbat blond și corpolent, ce avea ca unică armură o platoșă de fier. Balamber pară lovitura securii sale cu două tăișuri, care îi trecu șuierând pe deasupra capului, și își cabră calul, ca să se protejeze de alte lovituri. în momentul acela, comandantul dușman îi zvâcni pe dinainte, căutând să-și facă loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrebe dacă nu cumva uitase de el, cu atât mai mult cu cât plinuțul Fereolus se pregătise de mai multe ori să părăsească balustrada, în mod evident nerăbdător să plece de-acolo - se considerase obligat, pentru vizita aceea, să îmbrace platoșa, iar acum transpira de căldură, trăind, în plus, o senzație neplăcută datorată faptului că generalul îl primise în haine civile. în realitate, Etius acum aproape că nu-i mai dădea atenție, întrucât era cu gândul în altă parte. Totuși, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bine rași; nasul acvilin sugera un caracter puternic, impresie în parte contrazisă de bărbia puțin vizibilă și îngroșată de grăsimea gâtului. Buzele păreau să se lase trist către bărbia flască, ceea ce îi dădea un aer îndurerat. Pe piept lucea, peste platoșa alcătuită din solzi metalici lucitori, un colier gros din monede de aur legate între ele. Părul îl avea, după obiceiul poporului său, vopsit blond, dar la rădăcină, acolo unde creștea, se vedea că avea o cu totul altă culoare; îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că o să ne biruie așa ușor, atunci se înșeală! Ajunși la o sută de pași de baricadă, hunii își încetiniră caii, iar apoi se opriră. Din rândurile lor, Sebastianus văzu înaintând, pe un frumos cal european, un războinic cu o platoșă magnifică din solzi. Ținându-și animalul la pas, hunul înaintă spre care, urmat la mică distanță de ai săi. Chipul său sever, împodobit de mustăți lungi și subțiri, privirea atentă, ațintită asupra baricadei și chiar și ținuta sa nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și deformat din cauza distanței, un vuiet nedeslușit. Fremătând de-a dreptul, Vitalius arătă cu degetul înspre armata romană. — Uite, Prefectule! Catafracții! într-adevăr, în compania ce se găsea în apropierea drumului puteau fi recunoscute acum însemnele puternicei cavalerii imperiale cu platoșe. Și încet-încet cavaleria acoperea câmpia întreagă. — Unde a găsit Magister atâta cavalerie? întrebă Maliban. — Vizigoții! îi răspunse emoționat Sebastianus. Se vede că cele două armate s-au reunit. Ovații se ridică din mulțime la o sută de pași în stânga lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se prelungi prea mult. Se zăriră curând grupuri de călăreți ce fugeau trimițând săgeți către urmăritorii lor și traversând într-o goană nebună tabăra răvășită, fără nici o grijă față de infanteriștii care mai rămăseseră pe-acolo; în spatele lor, alți cavaleri cu platoșe sclipitoare năvăleau în galop printre corturile răsturnate, amestecându-se cu fugarii și trecându-i fără milă prin tăișul săbiei. în vreme ce cavaleria romană, victorioasă acum în fața adversarului, inunda tabăra dușmană și își încheia devastările, Sebastianus își întoarse privirea spre sud-est, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de luptă și să pornească, mai întâi la pas și aproape imediat la trap, în urma comandantului său și al stindardului ce flutura în vânt ținut de Mandzuk. Balamber, care, pentru a câștiga timp, își luase peste cămașa de in doar platoșa cu plăci metalice, umerarele și coiful ascuțit, se afla în fața lui Mandzuk la două lungimi de cal și scruta atent înaintea sa, în căutarea dușmanului. Refăcând drumul pe care-l străbătuseră până atunci, mingan-ul urcă, apoi coborî de mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lăsă jos pumnalul; își desfăcu apoi panglica roșie ce îi încingea toracele, ca semn distinctiv al comandantului suprem și, după ce o împături, o puse pe masă. Apoi chemă, printr-un semn, servitorul pentru a-l ajuta să se elibereze de platoșă. în timp ce acela era ocupat să-i desfacă legăturile platoșei, Magister întoarse, în sfârșit privirea spre cei doi ofițeri, pentru a o opri în final asupra lui Sebastianus. Nu fără emoție, acesta înțelese că foarte curând avea să afle care urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi încingea toracele, ca semn distinctiv al comandantului suprem și, după ce o împături, o puse pe masă. Apoi chemă, printr-un semn, servitorul pentru a-l ajuta să se elibereze de platoșă. în timp ce acela era ocupat să-i desfacă legăturile platoșei, Magister întoarse, în sfârșit privirea spre cei doi ofițeri, pentru a o opri în final asupra lui Sebastianus. Nu fără emoție, acesta înțelese că foarte curând avea să afle care urma să fie misiunea sa pentru a doua zi. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
burgunzii lui Chilperic și trupele auxiliare ale reților și alanilor, care constituiau centrul aliniamentului; în dreapta oamenilor lui Sangiban, după alte câteva unități de auxiliari, era dispozitivul vizigoților: o masă compactă alcătuită din zeci de mii de infanteriști și cavaleri cu platoșe, ajutați de scutieri și de sute de servitori combatanți. Privind în spatele său, puțin mai la dreapta, Sebastianus putea să-l vadă pe Magister militum, înconjurat de cei mai înalți ofițeri și de gărzile sale personale, înaintând pe calul său alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lumină doar câteva ore și totul o să se rezolve fără noi! exclamă cu amărăciune. Asta o fi răsplata pentru ce am făcut ieri? îi răspunse doar printr-un mormăit cu jumătate de gură, în timp ce, în sfârșit, Vlaszo îl eilbera de platoșă. — îți dai seama că, dacă ai noștri de colo ajung la tabăra lui Etius, o să ia ei totul? Iar noi, care de la Aureliana am pierdut prada, rămânem aici să gonim muștele! Balamber nu avea nici o poftă de conversație: Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tocmai discuta cu Odolgan despre asta, când sosi la el un trimis al lui Atila cu ordinul de a se înfățișa imediat înaintea regelui. în sfârșit! Inima porni să-i bată într-un ritm nebunesc. Cu o iuțeală incredibilă îmbrăcă platoșa, sări în șaua pagului său, îl biciui cu furie și își făcu loc fără prea multe scuze printre demnitari până ajunse în fața regelui său, mai aproape decât reușise vreodată. Atila descălecase și, ajutat de un servitor, de Utrigúr și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
părăseau tabăra. Luându-și rămas bun de la cei care rămâneau, se îndepărtau peste câmp în grupuri mici, ducându-și atârnate de sulițe legăturile cu bruma de lucruri pe care le aveau, unii dintre ei câte un coif sau câte o platoșă, luate de la dușmanii uciși, pe care voiau să le prezinte ca pe niște trofee când aveau să ajungă în ținuturile lor. Când vreunul din dezertorii aceia îl recunoștea, le dădea coate celorlalți, iar câte unii nu ezitau să-l salute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acestui Filistean." Și Saul a zis lui David: "Du-te, și Domnul să fie cu tine!" 38. Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă, și l-a îmbrăcat cu o platoșă. 39. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui, și a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: "Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obișnuit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
iar la fiecare pas efectuat, mersul devenea tot mai nesigur! Avea o senzație nelămurită a cavității bucale În timp ce respirația Îi era tot mai anevoiasă! O sudoare rece Îi brăzda fruntea, fiindu-i frică...! Cu ochii puternic injectați privi cu teamă platoșa de ghiață, Încremenind. Uriașa carapace dansa ondulatoriu, trosnind infernal!! Puțin mai lateral un pește crap de dimensiuni uriașe birui Învelișul masiv de ghiață al lacului, se avântă În aer cu masive iceberguri ce alunecau pe spinarea lui solzoasă, făcând un
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și guler. Ducea o sacoșă din hîrtie sub braț... S-a prefăcut că nu mă vede, dar să nu-și Închipuie că mă poate duce de nas cu una, cu două. Partea de sus a corpului era imobilă, ca o platoșă. Ce-ar fi s-o trîntesc pe iarbă?... Va cădea ușor, fără să scoată nici un sunet... ca o statuie din piatră; cu siguranță va simula pierderea cunoștinței... Deoarece paltonul cel alb va sări În ochi oricui, voi presăra niște iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe ascuns, fără să observe eunucii puși de pază. Că totul vine și pleacă, asta e roata lumii ca la bâlci, nimic nu rămâne, nici ei nu vor rămâne... Eram în februarie, anul 1948, fluviul curgea la vale nestingherit sub platoșa de gheață, peste câteva săptămâni sloiurile vor curge la suprafață dimpreună cu strălimpezimile apei, aceeași de milioane de ani și doamna Carolina Pavel va ieși peste o oră în fața bucătăriei, va scutura în curte fața de masă de fărâmiturile rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și-ar fi pierdut cunoștința din pricina rănilor primite, și, la apropierea grifonului, îi dădu o lovitură prin cre i-a retezat una din apripi. Dar căzând, monstrul îl încleștă în ghearele-i lungi și ascuțite ca niște pumnale, străpungându-i platoșa și zalele; atunci Rolando i-a mai înfipt o dată sabia în trup, cu furia deznădejdei și aceasta a fost lovitura de grație. Rinaldo a intrat apoi în peștreă unde a găsit calul minune, cu frâul și șeaua pusă. Animalul era
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
Străinul, fără a răspunde acestor semne de dușmănie, s-a pus în gardă. Caii lor, împunși în aceeași clipă de pinteni se repeziră unul către celălalt ca niște vijelii. Scuturile lor fură străpunse de lăncii și numai oțelul călit al platoșelor le-a salvat viețile. Ambii cai au fost aruncați îndărăt de violența ciocnirii,dar acela al necunoscutului își reveni repede sub atingerea pintenilor, pe când al regelui sarazin a căzut mort, târându-și stăpânul după el. Cavalerul alb, văzându-și adversarul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
înaintea unei locuințe modeste, dar care părea totuși destul de bună spre a oferi un adăpost pentru o noapte. Locuitorii săi, de cum l-au văzut, s-au grăbit și i-au ieșit în întâmpinare. Unul îi lua calul, altul scutul și platoșa, iar un al treilea îi scotea pintenii. Această căssuță era tocmai aceea unde Medor fusese adus rănit, unde Angelica îl îngrijise și după aceea se măritase cu el. Ciobanului, care trăia în ea, îi plăcea să spună fiecărui nou venit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
vederea mantiilor albe. În a doua curte interioară se opriră și descălecară. Sute de făclii luminau interiorul cetății, iar forfota nu părea să Înceteze prea curând. De pe scările donjonului din dreapta coborî un bărbat fără mantie, doar În cămașa acoperită de platoșă. Alexandru se Întoarse spre el și fața i se lumină. Tatăl și fiul se Îmbrățișară lung, fără să spună un cuvânt. Aveau aceeași Înălțime. Dar pletele castanii ale căpitanului Oană Începuseră deja să Încărunțească, iar chipul Îi era mai obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de săbii. Ca un animal uriaș, târându-se prin negura dimineții, urdia otomană Își Începuse Înaintarea spre podul peste Bârlad. Era o Înaintare vastă, care cuprindea parcă Întinderi nesfârșite. - Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat cu cămașă de zale și platoșă de oțel, purtând la centura cu diamante spada genoveză de două mâini, cu mânerul Încrustat cu zimbrul Moldovei. Săgeata roșie zbură peste cețuri, spre oastea dușmană. Se auziră tropote. Avangarda spătarului Pop ocupă ieșirea podului cu trei rânduri de arcași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
smulge din rădăcini ultima certitudine și că de acum totul cade Într-o negură rece și rea, ca o prevestire a morții. Ieșiseră la mai puțin de o sută de pași de locul În care Apărătorii rezistau atacului călăreților pe platoșele cărora Alexandru văzuse semnul șarpelui și al săgeții. Prin perdelele ceții confruntarea se zărea, totuși. Voievodul nu se mai afla În pericol direct, dar nici nu mai putea coordona ansamblul bătăliei. Toate șansele se jucau pe două fronturi: cel depărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]