579 matches
-
Scuipatul cade înapoi în secolul XXI. Vântul îmi suflă părul peste întuneric și Seattle, și mâinile strâng până se albesc balustrada de oțel acolo unde au mai strâns-o un milion de alte mâini, ștergând vopseaua. În hainele sale, în locul platoșelor de mușchi duri care înainte mă scoteau din minți, acum grăsimea îi împinge cămașa peste curea. E din cauza Premarinului. Umbra sexy a bărbii sale de la ora cinci dispare din cauza pastilelor de Provera. Până și degetele i s-au umflat în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
să aibă mai mult respect pentru ea. Gus Van Sant n-o recunoaște deschis, spune că fiecare face filme despre adolescenți așa cum îi dictează experiența și structura. Van Sant este însă singurul care a reușit să pătrundă cu atenție în spatele platoșei care înconjoară lumea interioară a adolescentului, singurul care a putut reda panica interioară, dorința de comunicare și refuzul de a comunica. Cred că Gus Van Sant a rămas el însuși un adolescent și dacă e să caut o morală în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
Dar al doilea fu cel care îi reținu atenția lui Gosseyn. Acesta fusese victima unui accident. Era o monstruozitate alcătuită din cârpituri. Un braț îi era de plastic, la fel unul dintre picioare, iar spatele îi era acoperit de o platoșă de plastic. Craniul părea făcut din sticlă opacă: nu avea urechi, iar ochii ― doi ochi omenești ― te priveau printr-un dom perfect lins, de plastic chirurgical. În oarecare măsură putea fi considerat un norocos: de la ochi în jos, partea inferioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
pe ascuns, fără să observe eunucii puși de pază. Că totul vine și pleacă, asta e roata lumii ca la bâlci, nimic nu rămâne, nici ei nu vor rămâne... Eram în februarie, anul 1948, fluviul curgea la vale nestingherit sub platoșa de gheață, peste câteva săptămâni sloiurile vor curge la suprafață dimpreună cu strălimpezimile apei, aceeași de milioane de ani și doamna Carolina Pavel va ieși peste o oră în fața bucătăriei, va scutura în curte fața de masă de fărâmiturile rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de milă. În jurul ei puțea a pucioasă. De gât Îi atârna un șarpe albăstrui care zvârlea furca neagră a limbii. Prin spărturile zdrențelor Își ițeau capetele gușteri și broaște, popândăi, salamandre portocalii și Încete, nevăstuici furișate, câte o rădașcă În platoșă lucitoare, clămpănind din cleștii fioroși. Gemeau, răsuflarea scurtă le ardea piepturile. Se Împiedicau În ciolane vechi de vite ori alunecau pe leșuri ce putrezeau, colcăind de târâtoare. Din când În când, trăgeau cu coada ochiului la trupul Balaurului răspândit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Încrucișeze ciomegele și să se pună, după aia, pe chefuit cu vin nou. Câte unii se Îmbată, se Încaieră de-adevăratelea, ca să aibă după aia ce povesti un an Întreg. Când pleacă la Război, mulți cară după ei chivăre și platoșe sparte și Îndoite ca vai de mama lor, moștenite din vremuri vechi ori mai dincoace. Cel mai de preț, Însă, este vinișorul cel roșu cărat pe câmpul de bătălie În damigene și sticle. Câmpul marilor Înfruntări e un petic Înțelenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Cehiei, or, recunoașterea lui în calitate de patron al țării se producea într-un moment esențial pentru integrarea societății și constituirea națiunii medievale. De acum încolo s-a considerat că în înlănțuirea timpurilor deasupra cehilor veghează stăpânitorul veșnic, Sfântul Václav, înfățișat în platoșă, cu scut, spadă și drapel, care acordă țara Přemyslizilor temporar, spre administrare. Să reținem că suveranii cehi au exercitat puterea în evul mediu în calitate de vicarius al Sfântului Václav, și nu de vicarius Christi, cum era cazul celorlalți regi europeni. Protector
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
tras, laolaltă cu alți legionari, consecințe foarte profunde din experiența concentraționară de care a avut parte, Înțelegând că, din momentul În care iese, trebuie să se poarte „mascat” În cultură: că trebuie să ascundă substanța autentică a gândirii sale sub platoșa unei formule culturale de acoperire. Acesta a fost, după mine, ontologismul heideggerian, care e orice altceva, În accepțiunea lui Noica, dar nu anistoric sau supraistoric, cum ar trebui filosofic să fie. Heidegger coboară din fenomen În ființă, pe buna logică
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
bea și bea și este vesel ca și muzica populară a poporului nostru, așa cum poporul vesel este poporul total, pentru că un peisaj popular poate pe toate să le convingă la tot. TATĂL LUI MARIEDL: Daaaaaaaaaaaa, tatăl vostru arată ca o platoșă populară. Tatăl este mâncarea preferată în formă de muzică ușoară pe care sosirea zgomotos muzicală o face poporului nostru de burți. Poporul și-a însușit între timp totul, pe care cândva, așa cum e în firea lucrurilor, îl uitase cu desăvârșire
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
demnă de subliniat a demersului acestei teze de doctorat, alături de o avizată atenție la text, o apetență pentru exactității. Având în vedere consistentele merite științifice, ca și contribuția de originalitate a grilei interpretative propuse, pentru creativitatea ce-o incumbă, dincolo de platoșa bine folosită a citatelor din autoritățile critice, în genere, pentru ținuta demersului, cu a sa propensiune spre precizia stilului și proprietate a exprimării analitice, uneori alertă, dar nu în defavoarea ideii, și, nu în ultimul rând, pentru modul în care pledează
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
această biografie și cu aceste date caracteriale, Marlowe este o întrupare a străinului, a inadaptatului, a singuraticului nu doar incapabil să se integreze, ci și adversar natural al acestui univers. Ființă-aruncată-în-lume, el are senzitivitatea unui ecorșeu și reactivitatea unei mimoze. Platoșa verbală e mânuită cu abilitate - însă doar până în clipa când devine evident că partida a fost pierdută. Atunci, în singurătatea de ghețar a micului său apartament ori în recluziunea biroului prăfuit, învechit și deprimant, masca se sfâșie, durerea țâșnește și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ca alibi moral, comportamentul ireproșabil al lui Marlowe ne transpune într-un regim al valorilor absolute, al convențiilor atent respectate și al codurilor riguros administrate. Instinctiv, el caută pericolul - inclusiv tentaculele „vinii morale” -, dar rațional știe să îmbrace la timp platoșa protectoare a insului cu principii. Asediat de surorile Sternwood, care i se oferă cu o generozitate ce depășește limita decenței, Marlowe nu respinge din prima clipă atacul plin de seducție al feminității debordante. Și Vivian, și Carmen sunt amazoane lipsite
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Marriott, șantajistul care-i descoperise biografia deloc onorabilă; Moose rămâne consecvent imaginii din momentul intrării în scenă: un uriaș fără minte, obsedat de iubirea absolută pentru o femeie care nu merita decât dispreț; Marlowe își recâștigă stăpânirea de sine, reîmbrăcând platoșa de ironie care seduce și, în același timp, ține la distanță femeile. Dar tot el îi găsește scuze Velmei, văzând în sinuciderea ei o încercare de a-l proteja pe singurul bărbat - Lewin Grayle - care o iubise cu adevărat. Referința
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Și atunci? De ce era necesar ca Terry să fugă, recunoscând implicit că el era asasinul? Nici primirea scrisorii-confesiune a lui Terry - aflat într-un cătun din Mexic - nu-l convinge pe de-a-ntregul că omul în fața căruia renunțase să poarte platoșa obișnuită de cinism, sarcasm și ironie mușcătoare putuse să-l înșele atât de năprasnic. Un Terry Lennox asasin nu putea fi prietenul cuiva ale cărui păreri despre lume erau afișate cu o directețe aproape brutală. Undeva, pe lista întâmplărilor stranii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
la fondul folcloric milenar, la structuri consacrate. Somn și trezie, luciditate și tresăriri ale inconștientului, sublimități și dezvrăjire acestea prind în raza lor vibratilă însăși viața, alcătuind o lume personală, făcând ca în individual să se oglindească generalul. Sub o platoșă amăgitoare, la Nichita Stănescu, personaj profund scrutător, coabitează râsu' plânsu'; nu însă la un regim de egalitate: "Ah, Râsu' plânsu' / ah, râsu' plânsu' / în ochiul lucrurilor reci". Râsul său, niciodată enorm, e mai degrabă ironie subțire, grimasă, sarcasm, defulare; momente
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
formule, un ciudat. În realitate nu era deloc așa, iar unii l-au cunoscut și În alte ipostaze: sociabil, dornic de discuții, amator de un pahar de vin cu prietenii, dansator. Dar momentele acestea de destindere, În care nu purta platoșă, erau rare. Studiind dosarul său la CNSAS am ajuns la concluzia că bănuia, poate chiar știa că e urmărit, cred că-i știa și pe cei ce-l aveau În studiu. Era un spirit profund, analitic, experimentat. I-am citit
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
ceea ce Înseamnă că modelul s-a reprodus) după cum li-i și schema cognitivă de bază: unii acceptă dialogul, nu le e teamă să se prezinte așa cum sunt și se știu, alții expiră numai certitudini, emit judecăți definitive, se Înfășoară În platoșa rigurozității. Și-și prelungesc gândirea canonică În vestimentație: costume sobre, cravate asortate, politețe ceremonioasă. La mijloc, ceilalți. Las cititorul să completeze acest model de analiză, Îl Întâlnim și În mediul politic, În administrația Înaltă, În lumea slujbașilor mărunți. (05.05
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
și uman (cultura noastră „vitalistă”, fie opune aceste două polarități ale realului, fie le absoarbe în lăuntrul orizontului „biocentric” care întunecă surplusul de tip personologic); ruptura dintre uman și ceea ce depășește umanul (cultura de astăzi întâmpină greutăți să iasă din platoșa umanismului său unilateral care o împiedică să încerce ipoteza unei deschideri metaistorice și „supraomenești”); ruptura dintre etica privată și etica publică (sunt bătătoare la ochi și dureroase rănile provocate de această sciziune în atâtea sectoare ale umanului); ruptura dintre complexitatea
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
feri de ea. Cu iuțeala-i neîntrecută, saltul gândului în întâmpinarea ei e cornul viitor de hac celor mai aprige coarne - emolientul lor cel mai pătrunzător în imaterialitatea-i. Mintea noastră ia prima taurul de coarne, și-l conduce către platoșa de bronz fără răsunet a zădărniciei. De faptul că gândul însuși ar putea întârzia fatal, plumbuit de splendoarea formei plonjate în el, meșterul nu pomeni nimic; printre cretanii simandicoși de la curte, ce-l priveau ca pe-un barbar, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
trecut neașezat nu foarte îndepărtat 2. Nomazii se simțeau prea apăsați de masivitatea zidurilor pentru a se putea regăsi pe deplin la adăpostul lor. Își doriseră palate atâta vreme cât zidurile le respinseseră cu răceală avansurile, dar, odată încorporată lumii lor, masiva platoșă de zidărie se adeverise stânjenitoare. Intraseră în ea cât se poate de circumspecți, intuind poate o capcană de natură metafizică și vizând stăruitor ieșirea; dar poarta în permanență deschisă avea să sfârșească prin a le adormi temerile, ispitindu-i să
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
insinuează în spațiul social aparent nedistinct al prezentului. Cu atât mai bine pentru toți cei implicați! Dar Bart nu se lăsă: − Ne-om fi crezând noi mai flexibili și permeabili la alteritate decât strămoșii, dar ne-am meșterit și o platoșă de indiferență pe măsura incisivității noului. Antropofagii își cazau noii veniți de vază în stomac, iar noi le desfigurăm preventiv unicitatea cu sucuri gastrice neutralizante azvârlite în întâmpinare. Spațiul public a devenit un vomitoriu unde se lubrifiază contactul altfel abraziv
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
trimite la un personaj extravertit, necomplicat sufletește, egal cu sine însuși în orice împrejurare. Dar omul are o fire ciudată, este când aspru, închis, taciturn, cănd sociabil, candid, locvace. De obicei își ascunde prea via și vulnerabila sensibilitate sub o platoșă de om ironic, malițios. Își destăinuie felul de a fi doar trecut prin distileria cuvântului generos și plin de fervoare, în care se întrevăd însă luciri reci, metalice. Apelând la operă, G. Călinescu găsea calea cea mai potrivită pentru a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
Ahile de-a lungul întregii zile de crâncene lupte în al cărei amurg Hector va muri. Automedon reapare apoi cu prilejul jocurilor funerare în cinstea lui Patrocles, prilej cu care „acest drag scutier al lui Ahile“ îi aduce lui Ahile platoșa lui Asteropeu, ca să i-o dăruiască lui Eumelos. Ultima oară în poem Automedon apare în seara târzie când Priam vine să răscumpere leșul lui Hector și când Ahile, „departe de tovarășii lui“, este slujit și însoțit la cină numai de
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Înviere, atât pentru pacienții terminali, cât și pentru noi toți, căci nimeni nu‑și cunoaște clipa sfârșitului pământesc. Buni și biruitori prin jertfa lor, inegalabilii atleți ai lui Hristos, și‑au Împlinit lupta muceniciei Înarmați doar cu armura lui Dumnezeu, platoșa dreptății, scutul credinței și sabia duhului. V.7. Hristos suferă, Se răstignește prin martirii Săi și devine tăria lor În timpul supliciilor felurite și greu de Închipuit la care au fost supuși cu multă ură de cei care Îl urau pe
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
gunoi, suporta cu mare liniște sufletească prea multele lui bube, când alunga În bătaie de joc muștele care năvăleau să se hrănească din rănile lui deschise. Astfel, acel lucrător pentru slava lui Dumnezeu, apărându‑se de toate săgețile ispitelor cu platoșa și cu scutul răbdării, a redobândit Îndată de la Dumnezeu sănătatea corpului, iar averea pierdută și‑a dublat‑o”195. Apoi Tobit, după mari și nenumărate fapte mărețe de dreptate și milă, pus la Încercare prin pierderea luminii ochilor, a răbdat
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]