999 matches
-
cuprinde humor, ironie, zeflemea, jocuri de cuvinte și alte năzbâtii verbale bazate pe omofonii. Antistene, cel dintâi, părintele fondator al școlii cinice - zis „Adevăratul Câine” -, afirma ca un nominalist sadea că vedea mulți cai, cu siguranță, dar nu și cabalinitatea platoniciană. Ideea de cal nu există, pentru că există doar realitatea pe care o denumește ea. Mai târziu, și pe baza aceluiași principiu, unii vor afirma că nici conceptul de câine nu latră. Căci, într-o lume a ideilor pure, viața lipsește
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
fiind omul său - obligându-l pe filosoful ideilor pure să-și precizeze conceptul și să adauge: cu unghiile plate... Orice s-ar spune, ambianța filosofică din agora Atenei nu era lipsită de picanterie! Pe atunci, ideile pure, idealismul și intelectualismul platonician erau combătute cu argumente mai bune decât discursurile interminabile. -2Elogiul peștelui masturbator. Nu prea-l vedem pe Platon masturbându-se în piața publică! El, care proslăvea meritele tuturor ipocriziilor posibile și imaginabile, n-ar fi ezitat, într-o cetate guvernată după
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
putea să treacă: onanist și petoman, filosoful ar adăuga ușor canibalismul la lista talentelor sale, numai că justificarea ridică niște probleme... Pentru că Diogene afirmă în aceste câteva rânduri un materialism prost văzut în tradiția filosofică: el susține principiul, foarte puțin platonician, dar de factură tipic materialistă, că totul e în toate și pretutindeni. Astfel încât pâinea, carnea și legumele nu pot fi distinse chiar așa de ușor între ele pe cât s-ar putea crede a priori, pentru că în pâine se găsește și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
figura istorică reală și ceea ce, după Deleuze, voi numi personajul conceptual este de o adâncime insondabilă. Absența detaliilor asupra unuia sau a altuia ar putea face să se creadă că filosoful Academiei profesează cuvinte evanghelice: să luăm mai degrabă travestirea platoniciană ca pe o nefastă perdea de fum interpusă între realitate și ficțiune. Dintr-o persoană, Platon face un personaj; cu ajutorul unei figuri, el construiește un actor: pe scena filosofică, Platon fabrică tragedii cu Socrate și, foarte adesea, niște comedii sau
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a lui Platon... Ca perfect imbecil, pradă ideală, el îmbrățișează teza hedonistă încă de la începutul dialogului și termină făcând din plăcere cea mai mare impostoare. între extreme, el oscilează, evoluând în voia valurilor, legănat de verbul socratic - sau cel puțin platonician. Filosoful idealului ascetic își alege cel mai bun rol pentru a evita comunicarea, dialogul și dezbaterea. Alegând un personaj sărac conceptual, teza sa va suferi de aceleași lipsuri. Dar procedeul își arată limitele! Socrate evoluează într-un decor în care
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cuvințel, nicio referință, niciun citat, nicio trimitere care să permită identificarea hedonistului emblematic cu cirenaicul? De ce nu Aristip în locul lui Philebos sau Protarh, așa cum a procedat în cazul lui Protagoras sau al lui Gorgias, figuri istorice confirmate înrolate în teatralizarea platoniciană? Nu vom ști niciodată de ce Democrit materialistul și Aristip hedonistul, cei doi mari dușmani teoretici ai lui Platon, nu figurează nicăieri în operă ca interlocutori credibili... închiși în această caricatură, cei doi hedoniști de paie - Philebos și Protarh - nu merită
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ca geograf, gândește ca un etnolog și reacționează ca un om interesat de tot ce vede. Gândirea lui este rezultanta unui număr la fel de mare de influențe. Școala pe care o deschide ține de materialismul democritean, fără însă a renega cosmogonia platoniciană. Ne imaginăm ce discipol problematic a fost pentru un Platon autoritar șef de școală! Relațiile dintre cei doi au cunoscut și momente supreme, dar și altele dificile. La început, Platon nu-i dă lui Eudoxiu chiar locul pe care acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
gânditorul instalat în superbia sa, înainte de a-i deveni un aliat mai util ca prieten decât ca adversar sau dușman. După ce Eudoxiu fusese refuzat în tinerețe la conducerea Academiei, episodul geometriei aplicate contează poate ca o ocazie de reconciliere... -2Un platonician hedonist! Platinician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxiu nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
redus la minimum. Bine, le clasăm la gândirile care celebrează bucuria, plăcerea, dar cum? Sub ce forme? După ce criterii cantitative? în ce limite? Nu vom putea ști... în labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit argumentelor lui Speusippos, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. în detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusippos afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxiu. Nu că ar mărturisi un
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
ce limite? Nu vom putea ști... în labirintul aristotelician, urmăm comentariul critic făcut de Stagirit argumentelor lui Speusippos, un platonician pur-sânge, apărător al corpusului ortodox. în detaliile umbrelor proiectate, putem vedea că Speusippos afișează o opoziție clară față de hedonism - ca platonician care se respectă. în schimb, Aristotel își afirmă cea mai mare proximitate față de Eudoxiu. Nu că ar mărturisi un hedonism sincer și clar, ci mai degrabă pentru că Etica nicomahică propune un eudemonism mai puțin opus hedonismului decât s-ar părea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înaintea erei noastre, iată o idee de-a dreptul genială - încă una - la un filosof ce reușește să cristalizeze singur o gândire care, în ciuda formei fragmentare în care a ajuns până la noi, are o importanță imensă în ce privește rezistența opusă regimului platonician, creștin și idealist de scriere a filosofiei occidentale. Iată așadar un trup glorios, în sensul păgân al termenului! Atrăgându-ne atenția că înțelepciunea nu-și poate avea punctul de plecare în orice fel de trup, Epicur adaugă totuși: nici în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante îplatonism, aristotelism), Epicur nu se va închina, evident, fantasmelor platoniciene - superioritatea Atenei, aristocratismul visceral, elitismul reacționar, conservatorismul politic, ezoterismul pedagogic, spiritualismul dualist, deismul arhitectonic, societatea politică închisă, imobilă, sfetnicul prințului, filosoful-rege și alte fleacuri ale unui Platon poreclit de Epicur „Cel numai aur” și recuzat în mod constant, așa cum o
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
adesea acest animal roz și rotofei cu discipolii lui Epicur. De ce? Grigore de Nyssa afirmă că, din cauza constituției sale fiziologice, acest animal nu poate să-și ridice capul și să contemple cerul. Așadar, nu are cum să devină un animal platonician în stare de o ascensiune dialectică care să-l transforme într-o vietate extatică orientată spre contemplarea ideilor pure; el rămâne o creatură grosieră condamnată să râme cu râtul în pământul cel mai murdar, scârbos și plin de gunoaie, hrănindu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sau Aristip, de exemplu; era, de asemenea, neîndurător, se zice, cu membrii corporației filosofice, însă aici este vorba de o practică agonică obișnuită în acest mediu în care școlile cunosc nu atât coexistența, cât competiția: faptul de a trăi ca platonician, cinic, stoic sau epicurian implică și alte interese decât cele ale simplelor practici teoretice... Proxenet, hoț, bețivan, mâncău, afemeiat, venetic, necioplit, oportunist, obscen, dezmățat, suferind de tulburări de caracter: cam multe defecte pentru un singur om! Prea multe pentru ca toate
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
putea continua orgiile demne de Trimalchio al lui Petroniu, Epicur afirmă teoretic și trăiește practic un hedonism ascetic care, luat în detaliu, li s-ar putea potrivi călugărilor din ordinele cele mai austere... Crima e folositoare pentru adepții idealului ascetic, platonicieni și stoici, nu peste multă vreme asociați în construirea creștinismului: ei vizează monopolul sectar asupra filosofiei și văd cu ochi foarte răi numărul important de noi elevi ai lui Epicur și ai școlilor sale, unde oamenii se îmbulzesc pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unui trup muritor: realitatea coincide foarte exact cu ceea ce vedem, simțim și percepem, cu ceea ce ne arată simțurile. Epicurismul combate aproximările teoretice care recurg la explicații mitologice. Nici în această privință nu ne putem împiedica să ne gândim la fabulațiile platoniciene: Prometeu și Epimeteu în Protagoras, androginul din discursul lui Aristofan sau nașterea iubirii în Banchetul, atelajul înaripat din Phaidros, peștera din Republica, Atlantida din Timaios, infernul din Phaidon, sau chiar Gyges, greierii, Er, Theuth, tot atâtea ficțiuni destinate să suplinească
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a construcției lumilor și a compoziției materiei. Niciuna nu face apel la ficțiuni, fabulații sau alte povești pentru copii. într-un îndemn concluziv, el cere excluderea mitului. Gândire puternică, oricând de actualitate... Pentru a mai arunca o piatră în grădina platoniciană, filosoful atomilor îi recuză - fără să-i numească! - și pe cei care studiază natura plecând de la axiome vide, nesocotind complet observația. Ne gândim la evidența cifrelor și a numerelor, la formele arhetipale explicitate de Platon în Timaios, la zeu și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
evident, faptul că, în ciuda riscurilor, reducerea complexului la simplu produce uneori cele mai bune efecte... Discursul epicurian despre dorințe figurează, într-adevăr, printre paginile clasice, alături de câteva pasaje obligatorii: sfera parmenidiană, râul heraclitean, felinarul și butoiul lui Diogene, alegoria Peșterii platoniciene, măsura aristoteliciană, îndoiala pyrrhoniană etc. Epicur face așadar deosebire între dorințele naturale și necesare, cele naturale nenecesare și cele nenaturale nenecesare. Toate pot fi efectiv clasate în una dintre cele trei rubrici. Niciuna nu scapă - cel puțin după Epicur... Primele
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu șiretlicuri pentru a evita confruntarea, să recuze validitatea sau chiar posibilitatea tezelor hedoniste. Proasta reputație a lui Epicur nu ne aduce informații atât asupra adevăratei naturi a filosofiei Grădinii, cât asupra inhibiției, complexelor și mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
antinomice: e suficient, pentru a ne convinge, să nu neglijăm nici biografia lui Epicur, nici textele lui Aristip, în vreme ce tradiția ignoră viața primului și cunoaște prost teoria celui de-al doilea... Numai voința de a reproduce categoriile clasice ale istoriei platoniciene a filosofiei justifică dualismul care opune plăcerile stabile epicuriene plăcerilor dinamice cirenaice. Epicur nu s-a putut mulțimi cu această dimensiune negativă a hedonismului, nici Aristip doar cu măsura instantanee a jubilării. Practica Grădinii ateniene și corpusul doctrinal transmis la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unei plăceri vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în schimb epicurienii, mai fini, mai tolerabili, în ciuda hedonismului lor - ei aduc atât de mult cu niște asceți încât ar fi niște amici aproape convenabili pentru platonicienii și stoicii tolerenți... -, nu pot decât să celebreze superioritatea cărnii asupra spiritului, a trupului asupra părticelei de divinitate puse de zei în oameni. Epicur consideră că plăcerile cele mai mari se află de partea sufletului; Aristip... de partea trupului! Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
află de partea sufletului; Aristip... de partea trupului! Pentru a avansa astfel de argumente, trebuie să pleci de la considerentele obișnuite ale dualismului, care opune cele două instanțe ireconciliabile: un trup material, un suflet spiritual. Așa ceva e valabil pentru pitagoricieni și platonicieni, la care, într-adevăr, cele două ordini există separate, distincte, fiecare dintre ele ținând clar de lumea sa. Creată, coruptibilă, constrângătoare pentru primii, necreată, eternă, nemuritoare, necoruptibilă pentru ceilalți. De o parte, o osândă sub formă de mormânt; de cealaltă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
un artificiu retoric și o poziție antinominalistă permit recurgerea la cele două momente ale dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei scrieri platoniciene a istoriei filosofiei, incapabilă să redea corect ceea ce nu se supune legii sale: imanența, materialismul, atomismul, relativismul, ateismul. A vorbi despre Epicur ca un platonician permite aplicarea noțiunilor de suflet și de trup definite după ordinea idealistă, și nu după
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al unei scrieri platoniciene a istoriei filosofiei, incapabilă să redea corect ceea ce nu se supune legii sale: imanența, materialismul, atomismul, relativismul, ateismul. A vorbi despre Epicur ca un platonician permite aplicarea noțiunilor de suflet și de trup definite după ordinea idealistă, și nu după principiile formulate de filosoful din Samos. -14- Geniul vieții filosofice. Dar dacă opera lui Epicur s-ar afla în viața filosofică pe care o postulează
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
poți să o încalci dacă și numai dacă ea a fost făcută în mod clar, între indivizi liberi, consimțind la aceasta, excluși din comunitatea delincvenților relaționali. Sau în ceea ce privește orice altă virtute - dar și viciu... - care nu trimite la măsura ideală platoniciană, ci la relativitatea existențială a părților contractante și implicate. Hedonismul în Grădină sau oriunde în altă parte, dacă vrei să trăiești după legea lui, presupune niște condiții obligatorii: afișarea intențiilor, neascunderea proiectelor, formularea motivelor, elaborarea în comun a regulii jocului
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]