118,725 matches
-
mai greu și, poate, imposibil. Academia s-a înființat sub patronajul lui, ca director al teatrului. Și mai e ceva: amîndoi am avut norocul să trăim anii formidabili, să întîlnim marii profesori ai școlii românești de teatru. De aici am plecat. Am citit mult, am încercat să astup multe lacune teoretice pe care le aveam, m-am plimbat pe la toate școlile din Franța, am asistat la cursuri, am învățat administrație instituțională, organizare. Toate în același timp. Și scurt. Trei ani de
Am fost vindecat de blazare - interviu cu Paul Chiribuță by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14855_a_16180]
-
trezite altfel, se intră într-o metafizică a simțurilor, a sunetelor pe care le poate produce o voce antrenată zilnic. Astfel, ei își conștientizează eul artistic, fac cunoștință cu el, îl investighează și atunci știu pe ce mizează. Cu ce pleacă la drum. Și totul, dar totul, trebuie explicat ca un exercițiu fundamental al comunicării, ca o formă de respect. - Simți că etapa Limoges este un fel de răscruce în viața ta? - Da, începe să se definească așa. Atunci cînd am
Am fost vindecat de blazare - interviu cu Paul Chiribuță by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14855_a_16180]
-
la drum. Și totul, dar totul, trebuie explicat ca un exercițiu fundamental al comunicării, ca o formă de respect. - Simți că etapa Limoges este un fel de răscruce în viața ta? - Da, începe să se definească așa. Atunci cînd am plecat, am crezut că o fac doar pentru trei sau patru ani. Am stat, o vreme, între două țări cu sentimentul că nu trebuie să o pierd pe nici una. Anii aceștia mi-au schimbat felul de a gîndi, de a vedea
Am fost vindecat de blazare - interviu cu Paul Chiribuță by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14855_a_16180]
-
căror întîlnire este semnificativă? - Una este bunica mea maternă care în 1916 s-a dus pe jos, de la Buhuși, pînă la linia frontului, cu haine de schimb și mîncare pentru soțul lei. L-a găsit, s-au văzut și a plecat înapoi, făcînd cam o săptămînă pe drum. Așa încît, vestea morții bărbatului ei a ajuns acasă, prin poștă, înaintea întoarcerii ei. A doua este o mătușă, o soră a mamei care și-a dorit ca odraslele ei să învețe carte
Am fost vindecat de blazare - interviu cu Paul Chiribuță by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14855_a_16180]
-
stîncă. Impresie pe care am avut-o și eu, stînd de vorbă cu scriitorul, la mulți ani după repetatele și cumplitele întemnițări la care a fost supus în timpul regimului comunist. În 1968, la intervenția lui Günter Grass, Hans Bergel a plecat din România, stabilindu-se definitiv în Germania unde își continuă cu succes cariera scriitoricească și publicistică. La nu multă vreme după ce l-am întîlnit pe Hans Bergel la Berlin, m-a înștiințat că i-a fost acordat titlul de doctor
Hans Bergel - suferință și iertare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14833_a_16158]
-
și anume scrisul. Constat însă că o parte din colegii mei de aici și din România ocolesc într-o oarecare măsură evocarea ororilor trecutului. Eu nu fac parte din această categorie. Cred că este de datoria mea, în ceea ce privește România (am plecat din țară în 1968), să vorbesc în conferințe și expuneri, să scriu fie în cărți, fie în publicații, cît se poate de mult în legătură cu cele trăite de mine, în fond adevărate secvențe din istoria secolului trecut. R. B.: D-voastră
Hans Bergel - suferință și iertare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14833_a_16158]
-
piețe, după ghizdurile de piatră ale fîntînilor. Îi vedea umbra topindu-se în umbra neagră a portalurilor și în aceea, mai îngustă și mai gălbuie, de după coloanele bisericilor. De fiecare dată, prezența lui întrezărită îi umplea inima de fericire. Își pleca pleoapele de îndată ce-i întîlnea privirea. Uneori se purta ciudat și rămînea adusă de spate, foarte palidă, sau dispărea prin unghere, chiar și în plină zi. O cîștigă de partea lui pe slujnică. Sau dimpotrivă, ea l-a căutat. E un
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
Fața îi este roz, blîndă, prelungă, slăbită, gravă. Sub ochi are cearcăne. Părul lung e legat simplu la spate, peste boneta cenușie. Poartă o rochie cenușie, un guler alb. E mai frumoasă ca oricînd. E aplecată deasupra lui. - Trebuie să pleci imediat. Meaume se așază pe pat. Își freacă ochii cu degetele. Își aranjează părul cum poate. - Trebuie să pleci din oraș. Chiar azi. - De ce? - Chiar acum. - De ce chiar acum? - Pentru că o să vină. Vrea să te ucidă. Ea îi atinge cu
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
peste boneta cenușie. Poartă o rochie cenușie, un guler alb. E mai frumoasă ca oricînd. E aplecată deasupra lui. - Trebuie să pleci imediat. Meaume se așază pe pat. Își freacă ochii cu degetele. Își aranjează părul cum poate. - Trebuie să pleci din oraș. Chiar azi. - De ce? - Chiar acum. - De ce chiar acum? - Pentru că o să vină. Vrea să te ucidă. Ea îi atinge cu repulsie chipul și spune: - Îmi plăcea chipul tău dinainte. Sînt mîhnită că l-ai pierdut. - Dar ce ai făcut
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
azi. - De ce? - Chiar acum. - De ce chiar acum? - Pentru că o să vină. Vrea să te ucidă. Ea îi atinge cu repulsie chipul și spune: - Îmi plăcea chipul tău dinainte. Sînt mîhnită că l-ai pierdut. - Dar ce ai făcut? De ce trebuie să plec chiar acum? întreabă Meaume trăgîndu-șui capul din mîinile ei cu un gest violent. Nanni Veet Jakobsz tace. Își apropie încet mîinile de cămașa pusă pe pîntecul pictorului ca să-i acopere goliciunea. Prin pînză, îi apucă sexul apoi îl strînge ușor
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
mînecă. Îi spune: "Voiam să te ucidă. Acum nu mai vreau." Abia își termină vorbele, că Meaume se smulge din brațele ei. Se ridică, se îmbracă, coboară două etaje, intră în apartamentul meșterului, discută cu el și cu soția lui. Pleacă neîntîrziat. Meaume spune: "Aveam să-mi duc în altă parte cîntecul meu amar. Așa cum există cîntece de pierzanie, există și o pictură de pierzanie." Acidul este mai ciudat decît o culoare. Chipul fiindu-i ars, cunoscuții nu-l mai puteau
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
da, are un prunc. Al cui? Ea nu răspunde. Își înalță pleoapele. Rîde. Îi ia mîna. - Vino, îi spune ea. - Nu, spune el. O privește. Apoi, cu capul, face semn că nu. Fuge. Capitolul VII Meaume fuge, a fugit. A plecat din Mainz. Douăzeci de zile a rămas într-un han de pe celălalt mal al Rinului, fără să scoată nasul afară, găzduit împreună cu alți șase bărbați într-un soi de grajd. Douăzeci de zile de suspine înăbușite, dormind în fîn și
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
a rămas într-un han de pe celălalt mal al Rinului, fără să scoată nasul afară, găzduit împreună cu alți șase bărbați într-un soi de grajd. Douăzeci de zile de suspine înăbușite, dormind în fîn și în mirosul greu. Apoi a plecat mai departe, a trecut prin Württenberg, a străbătut cantoanele helvete, Alpii, statele pontificale, Roma, Napoli. Timp de doi ani și-a ascuns chipul la Ravello, mai sus de micul sat, într-un sălaș săpat în faleza ce domină golful Salerno
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
țigănești controlează piața trimițîndu-și oamenii cu noaptea în cap să cumpere pe nimica marfa de la țărani și să o revîndă la prețuri piperate. Primarul a destituit Administrația pieței. Dar ar fi trebuit să se uite și în ograda primăriei, de unde pleacă regulat, cu o oră-două înaintea raziilor, informațiile necesare mafioților de la tarabe ca să-și ia, provizoriu, tălpășița. La lumina becurilor, Piața Obor arăta, în dimineața zilei de Sf. Maria, așa cum arată și la lumina soarelui: ca o groapă de gunoi. Administrația
Evul Mediu neîntîmplător by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14887_a_16212]
-
și de femeia iubită, de care se desparte în hohote de plîns, rămîne loc întotdeauna, mult loc pentru cărți, pentru culoarea cerului, pentru dansul norilor. Așa cum aici, în acest jurnal, soldații ruși se amestecă în viața de liceean: "Rușii au plecat. Fac bună teză la română, extemporal la igienă, după-masă două ore de gimnastică". Și o observație care cu siguranță n-ar fi trecut de cenzură: "Ce partid cu 15000 de membrii a pus pe lista lui de candidați dîmbovițeni pe
Viața privată în "obsedantul deceniu" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14870_a_16195]
-
concrete mă privesc (pe mine ca și pe majoritatea celorlalți din aceeași categorie) ca pe niște străini: Academia, Uniunea Scriitorilor, Universitatea, G.D.S.-ul, Spațiul Locativ, Tribunalele, Autoritățile de pașapoarte, mă rog, lista poate continua. Cine e o dată plecat, e bun plecat". Din păcate! Lumile au între ele un hotar postideologic ce nu are de gînd a se "spiritualiza" precum hotarele Europei. În pofida unei astfel de circumstanțe, Virgil Nemoianu rămîne un observator atent al fenomenului românesc, un analist penetrant al acestuia, cu
Un româno-american (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14873_a_16198]
-
schimbă locuința după locul de muncă în diverse orașe sau chiar diverse țări, lucrurile stînjenitoare sînt abandonate. Am văzut în filme cum își pun în cutii de carton strictul necesar, își iau copiii, cîinele, cîte o plantă de apartament și pleacă fără să se uite în urmă. Cred că e bine așa. Singurul lucru cu care eu una nu mă pot împăca e ce se întîmplă în societatea românească de consum cu obiectul carte. Majoritatea volumelor cumpărate de mine începînd din
Material by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14907_a_16232]
-
venit pe la Amărăști și bineînțeles și la Glăvile, iar eu i-am Însoțit pe tot timpul vizitei. Mă țineam de ei ca scaiul, nu știu de ce mă atrăgeau atâta. După ce au petrecut câteva zile pe la noi, s-au hotărât să plece, dar nu Înainte de a mai trece o dată și pe la bunicii de la Glăvile, ca să-și ia la revedere. Eu, Însoțitor fidel. Drumul de la Amărăști la Glăvile și retur, 10 km În total, l-am parcurs ca de obicei, pe jos. Pentru
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
10 km În total, l-am parcurs ca de obicei, pe jos. Pentru ei era o frumusețe și plăcere, dar pentru mine un chin, deoarece Îl parcursesem de sute de ori - și vară și iarnă. Deci... s-au hotărât să plece. Înapoi până la Amărăști și apoi la Drăgășani, cam 18 km pe jos. Dar bagajul se mărise și pe vremea aceea nu existau mijloace de transport. Le dădusem și noi câte ceva, printre care și o damigeană cu vin bun, plus cu
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
m-am gândit că este cea mai bună ocazie să scap de acasă să ajung la circ. Drumul la Zăvideni Îl cunoșteam, că mergeam deseori cu Săndel al Venuței lui Gheorghe Costeanu la scăldat și pescuit la Olt. Deci, am plecat peste dealuri, uitând de oboseală. Ce drum greu!, dar până În dealul Oltului ne-a Însoțit Ionel, fata care sta pe la mămica s-o ajute, pentru ca să care damigeana cu vin. La coborâtul dealului Oltului am preluat-o noi, eu cu Gabi
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
dulciuri. În tren, le-am mărturisit scopul meu ascuns de a ajunge la Drăgășani și mi-a mai dat Florel 10 lei, să plătesc biletul la spectacolul de circ. Am ajuns la Drăgășani, ne-am luat la revedere și au plecat mai departe, iar eu m-am orientat unde este amplasat circul. După ce am Întrebat o doamnă, care mi-a explicat drumul, am ajuns la piață, locul unde se instalase renumitul circ. În piață, lume multă pentru cumpărături, dar și pentru
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
așa s-a născut și purta alte discuții Între adulți. Asta era atracția cea mai mare În afara circului, am admirat tot ce era acolo și m-am hotărât ca imediat, la primul spectacol, să intru să-l văd, ca să pot pleca mai devreme acasă. Dar mă frământa o Întrebare - cum ajung acasă atâta drum și ce mănânc, fiindcă Începuse să mi se facă foame. La intrare se ridică o perdea când intrau oamenii la spectacol, m-a furat miracolul circului din
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
și de ce au dat acel spectacol mai la urmă, fiindcă deja era târziu, cred că după miezul nopții și nu mai erau copii la circ să se sperie de animalele acelea fioroase. După spectacol am ieșit afară, dar unde să plec eu acum? Nu cunoșteam pe nimeni În oraș, pe drum Îmi era frică să plec singur noaptea fiindcă era Întuneric și câini mulți. Ce să fac? Până la urmă nu am avut de ales și am luat-o către bariera trenului
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
după miezul nopții și nu mai erau copii la circ să se sperie de animalele acelea fioroase. După spectacol am ieșit afară, dar unde să plec eu acum? Nu cunoșteam pe nimeni În oraș, pe drum Îmi era frică să plec singur noaptea fiindcă era Întuneric și câini mulți. Ce să fac? Până la urmă nu am avut de ales și am luat-o către bariera trenului, reperul de unde venisem. La barieră era un restaurant „La Ligheru”. Cred că era ora două-trei
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
nu am avut de ales și am luat-o către bariera trenului, reperul de unde venisem. La barieră era un restaurant „La Ligheru”. Cred că era ora două-trei dimineața, oameni puțini În local, care veniseră cu trenul sau care așteptau să plece, unii dormeau cu capul pe masă, fum gros de țigară, miros de picioare. Am văzut un ciomag la ușă ca o coadă de sapă de gros, l-am luat În mână și am pornit spre casă În noapte, fiindcă de la
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]