978 matches
-
Roxana Detalii cutremurătoare ies la iveală despre tragedia de la Cernavodă. Inițial, bilanțul morților a fost: "trei adulți și doi copii". Dar o mamă și-a auzit copilul strigând-o înainte de a muri. Se afla și el în mașina care a plonjat în Dunăre. În cinci secunde, mașina a fost înghițită de ape. Până la mal erau 300 de metri. Soarta nu le-a dat nicio șansă celor aflați în mașină. La volan era un bărbat care nu avea carnet. O familie întreagă
TRAGIC. Ultimele cuvinte ale copilului înecat în Dunăre către mama sa by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/49332_a_50657]
-
erau 300 de metri. Soarta nu le-a dat nicio șansă celor aflați în mașină. La volan era un bărbat care nu avea carnet. O familie întreagă și-a pierdut viața, duminică seara, după ce mașina în care se afla a plonjat în canalul Dunăre-Marea Neagră. În prima fază au fost găsite cinci persoane: o fată de 5 ani, un băiat 10 ani, o tânără de 24 de ani, un tânăr de 19 ani și șoferul în vâstă de 44 de ani
TRAGIC. Ultimele cuvinte ale copilului înecat în Dunăre către mama sa by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/49332_a_50657]
-
Lumii, care are acum o expoziție de artă disidentă din perioada comunistă, la vernisajul căreia Wakefield va fi conferențiarul de onoare. Mai știe că este vegetariană. Părinții ei se ceartă pentru orice, inclusiv pentru actuala ei slujbă, pentru că ea a plonjat cu atîta plăcere În complicațiile lumii pe care ei o lăsaseră În urmă, dar erau și mîndri, În același timp, că fata a putut să-și transceandă trecutul și să devină o persoană americană extrem de rafinată, o Susan de la muzeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
am zis. Apoi persoana și-a ridicat cearșaful și a exclamat: —Hei, Anna, eu sunt! Era Aidan; am dat amândoi un țipăt de uimire și încântare. (Nu că era ceva uimitor în faptul că ne vedeam, dar, mă rog.) Am plonjat spre el, și el m-a prins în brațe, picioarele ni s-au încolăcit și în mine a țâșnit un val de dorință. L-a simțit și el pentru că expresia i s-a schimbat, devenind deodată serioasă. Ne-am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
au dat ca amic pe un tip care citise Adio Codependenței pe plajă. Venise singur în vacanță și fusese în echipă cu instructorul la toate celelalte scufundări. Ni s-au spus ultimele instrucțiuni înainte să sărim din barcă, apoi am plonjat în tărâmul liniștii. Dl Codependent n-a vrut să mă țină de mână, dar nu m-am supărat pentru că nici eu nu voiam. Înotând, ne apropiam de fundul oceanului rapid - e greu să păstrezi noțiunea timpului acolo-, când mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
făcut fericită. Fusese puțin cam deprimat de o zi-două: acum câteva seri primise un telefon - de la serviciu - care îi înecase corăbiile. Clătinându-se, taxiul s-a oprit lângă mine, am sărit înăuntru și, înainte să apuc să închid ușa, am plonjat, cu un scârțâit, înapoi în traficul aglomerat. Am căzut peste Aidan și a apucat să mă sărute, înainte să fiu aruncată în direcția opusă. Cu interes am spus: —Șapte din zece? N-am mai avut de mult unul de-ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
răsunat clinchetele a sute de camere foto și părinții își ridicau copiii ca să vadă mai bine. Uite unul, uite unul! O făptură uriașă, cu pielea strălucitoare, de un negru-cenușiu, a țâșnit furtunos din apă, întinzându-se după pește, apoi a plonjat înapoi în apă, stârnind un val uriaș de-a lungul bazinului. Mulțimea a respirat adânc, „Oau“, copiii țipau, blițurile licăreau, înghețatele uitate se topeau și, în mijlocul lor, eu și Mitch priveam impasibili, de parcă am fi fost propriile noastre siluete de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a zis Brooke. Am promis că voi vinde bilete de tombolă la gala pentru elan. —OK, ei bine, mulțumesc, Brooke, ai fost minunată astăzi. Ne vedem luni. —Miercuri, mi-a amintit ea. Nu mă întorc până atunci. —Așa, miercuri. Am plonjat în mulțime, căutând disperat înghețată. M-am întors, după cincisprezece minute chinuitoare, purtând triumfător un baton Eskimo, un baton Dove și alte trei înghețate asortate. Spre a acoperi toate fronturile. Posacă, Candace a acceptat batonul Eskimo și a stat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Jake se măriseră de panică. —E cu castravete, nu? Nu putem s-o folosim la... nu știu... pe post de sos de salată? —Jake, asta e cremă de față. Nu poți s-o mănânci. Dar Jake n-o mai asculta. Plonjase în coșul de gunoi și scosese la suprafață, cu o expresie torturată, un pachețel pe jumătate deschis. —Doar nu vrei să le arunci și pe astea, nu? Alice a înghițit în sec. „Astea“ nu fuseseră o descoperire tocmai plăcută. —Jake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
dimensiune șomajului intelectual, găsindu-i utilitatea supremă: somnul de douăzeci de ore (în slujba ei punea o armată de perne, puiuleți și somiere de dimensiuni și culori diferite, pe care le-achiziționa în cele patru ore de veghe); Castravetele Mascat plonja ca-n bazin în oglinda instalată pe treptele turnului său de ceapă (leguma îi servea deopotrivă ca locuință și desert). Mai erau și oamenii adevărați, ca mine și ca voi, care o puteau păți oricând: Rahan, stăpânul cavernelor; Dr. Justice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
motiv temeinic și rațional au să-și risipească 204 400 de ore, adică 8 516 zile, adică 23,3 ani din viață tăcând și sforăind. Patru miliarde și jumătate de inși bătuți măr, aduși la stadiul de legumă sau anemonă, plonjând seară de seară sănătos - nici ei nu știau unde. Șaptezeci de ani împărțiți ca un tort mare, cu-o felie lipsă. Am căutat întotdeauna să aflu ce se întâmpla în mintea lor când închideau ochii, cu câtă liniște iresponsabilă primeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
maiou și chiloți, care, indiferent de oră sau anotimp, deraia prin Herăstrău cu-o pungă de la Billa într-o mână și mingea de baschet în ailaltă. Eu mă ocupam de lucruri serioase. Când nu luptam cu-o emisferă împotriva somnului, plonjam direct pe calculator. Mă lăudam cu-o râșniță chinezească, bricolată din bucăți aduse de Mihnea timp de-un an (le strângea din Facultatea de Matematică, unde lucra ca asistent) și branșată la Internet. Nu plăteam nici un abonament, mergeam pe cablul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
arși, cu măștile de-oxigen pe față, și eu, la clasa a doua, n-aș fi știut nimic. Din „TWA 800“ aș fi avut timp să zăresc cerul, scaunele trecând la verticală și jumătatea cealaltă a avionului, ruptă de explozie, plonjând înaintea noastră în Atlantic; totul ar fi durat destul de mult, vreo treizeci de secunde. Cu Concorde-ul AF 4590 m-aș fi făcut terci înainte să văd ceva; nimeni n-ar fi înțeles nimic, poate doar camionagiul de pe-autostradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ca într-un garaj imens. Mall-ul avea de toate, de la cafenele la florării, și de la magazine de mobilă la locuri de joacă pentru copii. Veneai ca-n parc, cu toată familia. Din cofetărie, dădeai la coafor și de la restaurant, plonjai în sala de cinema. Simțeai că trăiești cu-adevărat, că Mall-ul are grijă de toate și, mai ales, de tine. Puteai să-ți petreci viața aici, până la adânci bătrâneți, te întrebai dacă nu montaseră și-un cimitir. Oamenii încăpeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
credea dumnezeiește-n ea: „Băi-băi, odată to-tot mi-o dă și mie!“ Altfel, fetele nu lipseau din cartier. Se hârjoneau sub nasul nostru, bine-mersi, ca pe-o plajă. Unele săreau coarda (așa i-au spart lui „Bucată“ un dinte), altele plonjau de pe garduri pe barele metalice de atârnat covoarele, altele plimbau câte-un cățeluș, zâmbind mârșav, caragialian. Nu le băgam în seamă. Mare greșeală! Mai târziu aveam să realizez că trebuia să mă uit cu mai multă atenție. Fetițele astea multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aruncate pe trotuar. Bufetul cu vitrină și trei ușițe cu cheie, care se deschideau în sus, ca aripile unui Lamborghini Espada, la fel. Acolo dormeau vesela de porțelan și tacâmurile nemțești de argint, verzui, cu arome de fier și mentă. Plonjase de la etaj și cufărul striat, cu capac din rafie și clapete aurii, în care bunica Aneta își îndesa pernele dolofane și răcoroase (exact cum îmi plăceau mie) și-o plapumă stufoasă de lână. Ultimul pe listă rămăsese șifonierul, sprijinit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sau la Curtea Sticlarilor. După icoană, interesul se muta imediat la comodă. Două nivele etalau trofeele Mariei: sute de chiloți, sutiene, dresuri, corsete, jartiere, portjartiere, exact așa cum îmi imaginasem în visele adolescenței. Trebuia doar să tragi de mânere și să plonjezi în sertar, în intimitatea țesăturilor. Sosiseră în Dorobanți odată cu puloverele, sortate pe căprării; când Maria pleca la „Hanul cu Tei“, răsturnam cu voluptate ordinea lor prestabilită, răscolind bumbacul și catifeaua, vârându-mi degetele prin mătăsuri, deznodând barete și trăgând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sau o glumă proastă o înzestraseră pe biata femeie cu funcția etern-provizorie de administrator. Becurile din tavan lipseau, iar televizorul zăcea pe covor, acoperit cu-o față de masă. Apartamentul nu mișca. Dacă totuși reușeai să intri, nu știai cum să plonjezi afară mai repede. Mirosea a gaz, sulf și closet, iar pe hol și în sufragerie te împiedicai de șisturile de praf și întuneric. De două ori pe an, doamna Matei uita apa deschisă (în baie sau bucătărie, după inspirație) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ketschup și maioneză. M-am apucat și eu să mănânc. Mihnea mi-a întins telefonul, înainte să-l mânjească de ulei și grăsime. „Ai terminat?“ „Da, dom’ profesor. Da’ acum, lasă-mă să bag la ghiozdan. Vorbim după aia.“ Am plonjat toți trei în aluatul călduț, cu berile aproape. Ar fi mers altceva, un pahar de vin roșu, dar nu eram în Montmartre. Nici fetele nu semănau. Studiasem îndelung problema, în timpul unei burse: franțuzoaicele aveau niște picioare uscate, nervoase, cu gleznele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să repare scaunul. După câteva zeci de secunde, ne-am oprit amândoi. Ne aflam undeva între Slavici și Creangă, volumele groase, biblice, se pregăteau să ne cadă în cap. Recunoșteam imediat edițiile de la „Minerva“: cotoarele bombate, cu litere aurii, îți plonjau în ochi, ca niște patrafire. În față, dar jos, la nivelul parterului, se aprinseseră câteva lumini și se simțea mișcare. Mi-am cercetat ceasul: 22.30. La ora asta, Facultatea de Litere chiar se închisese, iar biblioteca nu mai primea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de viață și frământări. Când trenul oprea în câte-o stație, le auzeam respirațiile; dar oare dormeau sau mă judecau și ei pe mine, așa cum procedam eu acum în papilele conice și, mai departe, pe ecranul tubular al minții? Dacă plonjai vagonul într-o celulă retinală și îl micșorai de câteva milioane de ori, n-ai mai fi dat de noi acolo, ci de-alte creaturi, imposibil de închipuit. La 200 de nanometri, pe granița dintre viață și radiațiile terminale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu actul semnat de papă și s-a aruncat pe mine, că eram În dreptul ferestrei... ți-am povestit... - Da. Când a Încercat Amir să lupte cu tata la iatagan și a fost cea mai proastă idee a lui, că a plonjat direct În apa canalului... mi-a povestit și el, la Istanbul... râdea... niciodată n-a pățit așa ceva. Dar când a aflat cu cine voise să lupte, a fost mândru. Cel puțin scăpase cu viață. - Mda. Rar să scape cineva cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
2006, servind ca Prefață la volumul din urmă). Sfătuindu-ne să căutăm adevărul poetic la nivelul întregului, criticul notează că fragmentarismul postmodern, amestecul de scriituri, ecuația imaginarului și cumpăna contrariilor hrănesc "un adevăr în devenire" și definesc poezia ca încercare, plonjând într-un holism transmodern. La apelul lui Theodor Codreanu vin în sprijinul tezei și prestigioase nume din spațiul european. Astfel, demersul Svetlanei PaIeoIogu-Matta. Încercând "restaurarea transparenței", este compatibil cu noua paradigma a transmodernismului (p. 265). Cunoscuta analistă, "una dintre "logodnicele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pusă omenirea, și nu numai ea, ci întregul univers, era chiar sacrificiul lui Dumnezeu în strădania lui de a încorpora tot ce crease într-un suflet sau vas care se făcuse țăndări, și datoria fiecărei ființe era, poate, de a plonja în adâncul creației pentru a aduna scânteile acelei spire de lumină care se sfărâmase. Ecleziastul care primise tot, dând la rândul său mult, ca înțelept, simțea imposibilitatea de a realiza „ceva nou sub soare”; acest „ceva nou” nu-l privea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
mi-a lăsat-o câmpul. Florile de toamnă - trifoiul, garofițele, clopoțeii, valerienele - erau toate înflorite. Vița sălbatică era verde încă. Apoi, ne-am urcat într-o barcă cu motor și am zburat pe lacul Biwa. La un moment dat, am plonjat în apă. Peștișorii care trăiau printre alge s-au frecat de picioarele mele. Umbra picioarelor, ce se vedea clar pe fundul lacului, se mișca odată cu mine. Imaginea aceasta n-avea nici o legătură cu ceea ce discutam eu cu mama, însă mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]