1,541 matches
-
1. Dulce otravă ar fi putut să fie o bijuterie, dacă autorul n-ar fi conceput un final "autoironic" care distruge atmosfera și strică totul: "Viața mea s-a făcut un banc bun./ O glumă de-a dreptul existențială./ O poantă aproape hilară". Ce rezultă de aici? În termeni pozitivi, disponibilitatea poetului pentru cât mai multe registre ale limbajului, interferate uneori inspirat. Combinatoria poate o fi artă la Mihail Gălățanu, și atunci pagina lui, străfulgerată de asociații surprinzătoare, respiră aerul straniu
Sex și mistică by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9631_a_10956]
-
șarjă nu te trag. O mică scenetă, demnă de orașul cu Mitici și cu dame venite să caute procopsirea, se petrece într-o "cameră de dormit" (luată cu chirie, de mai mulți, într-o pensiune nu tocmai onorabilă - varianta cu poantă, verde, a cloroticelor asemenea așezăminte din Bonciu și Fântâneru): "A văzut el unul, - uite, ală dela perete, care se face că doarme, - cum îl pândea pe furiș, când scotea portofelul din buzunar... Se scoală și aprinde lumina, să-l vadă
Orașe care au fost by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9736_a_11061]
-
se desprinde definitiv de real, devine independentă și incontrolabilă pentru simplul motiv că ea însăși ține, de fapt, frîiele cuceririi minții lui Covaliov, precum și a concetățenilor săi. "Nasul"este un spectacol despre cum funcționează ironia, autoironia, tăcerea, mirarea, zîmbetul, respirația poantei, măsura. Despre cum doi artiști țin locul unei trupe, despre doi actori-muzicieni cu har, cu mare har, cu mare dăruire, cu concentrare și cu atenție la fiecare gest, la încărcătura lui exactă, la rigoare. Doi artiști speciali, modești, care umplu
Nasul maiorului Kovaliov de pe Sadovaia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/9778_a_11103]
-
600-700 de lei, desigur, o să vă-ntrebați cum de mai rămăseseră-n teatru și ăștia, puțini cîți erau! Bibanu (Dem Rădulescu) le explica odată studenților săi de ce vorbesc atît de mult eroii lui Cehov: „Fiindcă n-au servici, dragă!”. Ca poantă, merge... Tot așa, un actor care l-a interpretat cîndva pe Ivanov (tot dintr-o piesă a lui Cehov), și-a Întrebat iubita, actriță și ea, de ce se sinucide eroul titular:„Fiindcă-i rus, dragă!”. Asta nu merge nici ca
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
merge... Tot așa, un actor care l-a interpretat cîndva pe Ivanov (tot dintr-o piesă a lui Cehov), și-a Întrebat iubita, actriță și ea, de ce se sinucide eroul titular:„Fiindcă-i rus, dragă!”. Asta nu merge nici ca poantă... Revăd Titanic Vals, pe micul ecran. În rolul lui Spirache - Dem Rădulescu. Teoretic, ar trebui să teaștepți la o cascadă de giumbușlucuri, de la notoriul cabotin... Și totuși, e cel mai bun din spectacol. Cel mai discret, modern, profund. Dă clase
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
gros. Tipul părea băiat finuț. Dar îi e frică. S-a autohtonizat. A adoptat deja codurile populației invadatoare. A fost aproape asimilat cultural și lingvistic. „Mânca-ți-aș“, zice. Invers, asimilarea e mult mai greu să se producă. La o poantă fină aruncată peste graniță de autohtoni, aurolacii răspund prin tăcere. Sau răspund grosolan. „Hali-ți-aș bașcheții!“ Chestii de genul ăsta. Adică omul poate mult mai ușor să decadă în animalitate decât să escaladeze treptele evoluției. Și o altă concluzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
De fapt, nu de puține ori, în fața ei se înfățișau tot felul de ticăloși (care nu aveau răbdare și zornăiau din cheile de la buzunar, bâțâindu-se continuu nervoși de pe un picior pe celălalt), de bețivi (indivizi puși întotdeauna fie pe poante, fie pe scandal), sau de cerșetori josnici și, unii dintre ei, vicleni chiar (care stăteau pe la ușa instituției mai mult ca să înșele, decât ca să și ceară de mâncare). În astfel de situații delicate și care nu te lasă să te
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
decurse într-o atmosferă de bună voie, de bucurie, buchetată cu glume și toasturi adresate celor doi brazi ai familiei și cu felicitări pentru părinții care reușiseră să pună din belșug apă la rădăcina acestor arbori. Își făcură loc și poante rostite teatral de tanti Aglaia care, neținând cont de etichetă, își turna din când în când în paharul mereu gol băuturi din cele mai diverse. Nimeni însă nu o suspecta de impolitețe. Petrecerea dură nesperat de mult peste miezul nopții
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
eu o brumă de spectacol autentic, În mult mediatizatul spectacol sportiv. Deziluzie! M-am simțit stingher, Încă dinainte de-a Începe meciul : lume multă și nu de calitate, spărgînd tone de semințe și vorbind nepermis de tare, ca să se audă „poantele”. Și jocul era plicticos (deh, amical!) și nici nu vedeam bine la una din porți, și trebuia să suport urletele celor din jur, care se credeau procurori profesioniști, puși să ceară arestarea tuturor fotbaliștilor care nu dădeau gol. După ce i-
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Hamlet cu Rebengiuc În prinț și Mariana Mihuț În Ofelia... Acum 30 de ani, sigur s-ar fi putut... Am obiceiul să citesc unele publicații la...cîțiva ani după apariție : timpul, deh! Într-un număr mai vechi din Tribuna, Petru Poantă spune că-n anul 1968 un intelectual abia ieșit din facultate avea Între 1.300 și 1.500 de lei. Nu cred că orice inte lectual : În anul 1970, spre exemplu, știu din sursă sigură, 162 un pictor scenograf debutant
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
fuuooaarte simpatic de colegi, de superiori și chiar de studenți. Nu și de mine. În fond, uneori am senzația că și eu aș fi simpatic, scoțând glume la tot momentul. Mai nasol e că după aia, privind retrospectiv, realizez că poantele alea au fost cam nesărate. Tot e bine că, uite, am puterea să o mai și recunosc. Așa cum la fel de trist e și faptul că această glorioasă conștientizare se produce întotdeauna cam târzior, când zăresc privirile iritate și gurile lejer pungite
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
intuiesc comportamentul sufletesc. Era și un domn mai tânăr care venea numai singur. Unul Grig. Dădea impresia că el venea numai să se audă spunând bancuri și să aibă satisfacția că gazda e pe fază și că gustă de minune, poanta. Ca și cum dacă directorul considera că bancul este bun, acesta putea fi într-adevăr, scos pe piață. El venea la familia Paloș, aproape primul. Încă până să se termine cina venea, și primul cuvânt al lui era: Ce soacră tare am
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
ce mai... - completă Finica conclusiv și o privi atent pe Relia. Aceasta plecă privirile în pământ. Dar recunoaște, Finico, că noi nici nu avem prieteni fără farmec. Când pătrunde lumea aici, sub acest biet acoperiș, devine și mai receptivă la poante. La noi, domnule Gerard, după cum ai văzut, vine foarte multă lume. Și numai oameni și oameni. Unul și unul. Numai oameni care nu au voie să se supere pe nimeni. Iar începi să te lauzi, domnule director. Vorbește gura fără
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
șestache, ca să nu se afle, constituiau cele mai palpitante momente ale întrunirilor. Seara, la cină, îi povestea lui Karin-tante bancurile achiziționate proaspăt. Îi plăcea lui Karin și, fiindcă ea nu auzea prea bine, îl ruga pe Gerard să repete măcar poantele finale. Nu agrea bancurile cu perdea. Zicea că dacă bancurile sunt spuse cu perdea, își pierd tot ce au mai bun în ele. Era greu pentru Gerard să îndrăznească dintr-o dată să le spună așa, pe șleau. Mătușa îl tachina
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în apă cu țigara aprinsă la ordinul comandantului de pluton, la revenirea pe debarcader, țigara încă mai avea jar. Alea mașini! Alea țigări! Mergeai la bar la o cafea, mai ales seara, cu prietenii, numai ca să auzi tot felul de poante și, auzindu-le, simțeai că respiri mai ușor. Așa cum simți când pui în scris ceva ce nu poți discuta cu nimeni în această lume. Îți amintești de Titi, un om de tonaj greu, cât dulapul de înalt și solid și
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
haz. Aflăm, așa, că la respectivul sfârșit de săptămână națiunea huzurește în pat până pe la orele amiezei (în special doamnele), că se merge la un grătar, și că scăpăm, ce minune, de nesuferita slujbă. Asta n-ar fi nimic, fără poanta finală: cine iubește weekendul, va îndrăgi pensia! Adică cum?! La odihnă națiune, ce atâta... Vorba veche: munca l-a făcut pe om, dar nici lenea n-a omorât pe nimeni.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9174_a_10499]
-
vreun răspuns? Hai, ghici, de câte ori? — Mamă, o informez eu strângând din dinți, dacă o să mor, în șaptezeci și două de ore o să se simtă mirosul de cadavru. Te asigur! — Nu mai vorbi așa! Doamne ferește! strigă ea. Ei, și-acum urmează poanta drăguță, cea cu care știe c-o să meargă la țintă. Da’ cum să mă aștept la altceva? Pot eu să-i cer imposibilul propriei mele mame? — Alex, e-așa de ușor să pui mâna pe-un telefon - și-apoi, cine știe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de boală, strigând în răstimpuri, când unul, când altul, ba „Tată, cum ai putut să...?“, ba „Mamă, de ce-ai...?“ și spunem tot felul de povești în vreme ce vaporul uriaș se cutremură zgâlțâit de ruliu și tangaj, ne dăm mari cu poante gen - a cărui mamă era cea mai sufocantă, care avea cel mai tembel babac, cu mine ți-ai găsit nașul, ticălosule, ține umilință pentru umilință, rușine pentru rușine... vomatul căznit din WC-uri de după mesele zilei, hohotele de râs isteric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Bine-nțeles că aici și acum. Când crezi că o să ți se mai ofere un asemenea prilej? Nu știi ce-i fata asta care doarme lângă tine? Ia uită-te puțin la nasul ei. — La care nas? Păi, asta-i poanta - aproape că nici n-are nas. Ia uită-te la părul ei, parcă-i scos de pe vârtelniță!! Ții minte „inul“ despre care ai învățat la școală? Ăsta-i in omenesc! Băi, Bulă, asta se cheamă marfă! O șikse! Și, pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
să-l citească pe Kafka - un veritabil Mesia domestic. De bună seamă că, în amintirea adolescenței sale rebele, poate o să-i mai scape prin casă câte un căca-m-aș și futu-i - chiar și de față cu copiii - dar poanta incontestabilă și absolut mișcătoare e că stă întotdeauna pe lângă casă. Nu tu baruri, nu tu bordeluri, nu tu pariuri la curse, nu tu nopți întregi de table la Racquet Club (de care a aflat și ea în trecutul ei monden
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
zbura. Am auzit-o fluierând: — Nu că ar fi o chestie? — Ce să fie? — Să fii matur. Știi? — Uimitor, am făcut eu. — Ce anume? — Sunt aproape trei zile de când nu ți-am mai auzit textele de țărancă, de Betty-Booppizdulice tolomacă, poantele de puștoaică hipiotă... Eu îi făceam un compliment, dar ea s-a simțit ofensată. — Nu-s „poante“, nu-s texte - sunt eu. Și, dacă prin felul meu de-a fi nu-s de nasul tău, n-ai decât să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Știi? — Uimitor, am făcut eu. — Ce anume? — Sunt aproape trei zile de când nu ți-am mai auzit textele de țărancă, de Betty-Booppizdulice tolomacă, poantele de puștoaică hipiotă... Eu îi făceam un compliment, dar ea s-a simțit ofensată. — Nu-s „poante“, nu-s texte - sunt eu. Și, dacă prin felul meu de-a fi nu-s de nasul tău, n-ai decât să mă pupi în cur, domnule Adjunct. Ia nu mă mai pune atâta la punct numai pentru că ne apropiem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
necăjită de ce, de ce trebuie să fiu așa de... „neatrăgător“? Ce plăcere mi-o fi făcând să fiu așa de „nemanierat“. Ce Dumnezeu „am dovedit“ cu asta? De ce-a trebuit să fii atât de moacă? A fost atât de neavenită, poanta aia. Moacă însemna dezagreabil în vocabularul unei tinere din înalta societate. La așternut? Nimic extraordinar, fără acrobații, fără numere de virtuozitate sau, știu eu, deosebit de îndrăznețe; ne-o trăgeam la fel ca-n prima zi, eu o asaltam și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-i cu o stradă mai încolo. Îmi închipui că au niște coarde vocale groase ca frânghia de rufe! Niște plămâni cât dirijabilele! Nu trebuie să le spună nimeni niciodată să nu mai mormăie și să vorbească mai tare! Și ce poante scandaloase aruncă din ei! Trăncăneala de pe terenul de joc nu e, pur și simplu, trăncăneală, ci chibițare și (pentru băiețelul ăsta, care tocmai începe să desprindă arta bășcăliei) sursă de ilaritate, mai ales când vine vorba de insultele ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
nebună, că ești de-a dreptul mândru de faptul că te-mproști de unul singur cu umorul tău ciudat. Cred că, de fapt, nici nu vrei să duci o viață mai bună. Într-un fel, ori de câte ori zici ceva, mereu faci poante, trebuie neapărat să fii „haios“. Și-o ții așa cât e ziulica de lungă. Oricum ai da-o, totu-i ironie, autominimalizare. Autominimalizare? — Autodezaprobare! Mișto de sine! — Exact! Și ești un om extrem de inteligent - or asta face treaba și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]