359 matches
-
Jones. Părintele Keeley și cu mine vrem să aranjăm un fel de slujbă comemorativă pentru August Krapptauer. — Înțeleg, am zis eu. — Nici părintele Keeley și nici eu nu credem că suntem în stare să ținem un discurs fără a ne podidi lacrimile, continuă Jones. Pentru oricare dintre noi ar fi o încercare sufletească îngrozitoare. Ne întrebăm dacă dumneata, un orator celebru, un om cu o gură de aur, dacă mă pot exprima așa... ne întrebam, așadar, dacă ai vrea să accepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
fost dat omenirii să vadă. Până și amintirile mele cele mai scumpe au fost acum transformate în hrană pentru pisici, în clei și leberwurst! am zis eu. — Ce amintiri? a întrebat Wirtanen. Amintirile despre Helga... Helga mea, am spus eu podidit de lacrimi. Resi le-a ucis și pe ele pentru interesele Uniunii Sovietice. M-a făcut să fiu necredincios acelor amintiri și în veci ele nu vor mai putea fi aceleași. Mi-am deschis ochii. — Le bag în p.... mă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
îi pare rău că a fost de acord să rămînă a lui Tiberiu Poenaru. "In fond, ce am cu el?! Eu ce-i pot oferi Inei mai mult? O sacoșă goală, cu care să umble pe la cozi..." Simte că-l podidesc lacrimile. Se ridică și plecă spre centru. Cu un băiat adolescent și două fetițe așa de lipicioase ar trebui să fie un om bogat și fericit totodată. Și poate că acum, după reîntîlnirea cu Simona, chiar și așa, exilați un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
până atunci nimic nu apucase să se înfiripe de la sine, puteam fi dintr-o dată oricum. Mă sculam în fiecare zi cu o altă imagine de mine, compunîndu-mă și recompunîndu-mă la nesfârșit în ipostaza mea de părinte: când tandru și cald, podidit de o iubire care nu își atinsese până atunci niciodată obiectul, când sever cu măsură, demn chiar și în slăbiciune, lăsând să se înțeleagă că afecțiunea mea stă la pândă, dar că nu se poate manifesta decât cu temei și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Vilma ar fi putut să se supere, fiindcă ea Îi făcea Întotdeauna nodul, un nod cum nu mai știa să facă nimeni. CÎteva picături de apă de colonie se prelinseră pe gîtul lui Julius - simțea cum Îl ard - și Îl podidiră deodată lacrimile, Încît Cinthia Îl Întrebă dacă nu voia cumva să-i schimbe cravata, dar el Îi spuse că nu și pe urmă, cînd văzu că Cinthia zîmbea ușurată, simți ceea ce simți atunci cînd strigi pentru nimic În lume!, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ei, poate că pînă la urmă Înțelegea ceva mai mult. — Unde erai pe douăzeci și șapte septembrie una mie nouă sute treizeci și șapte? Îl Întrebă Susan, cu un glas foarte ciudat și fără să rîdă, de teamă să n-o podidească plînsuL — Susan, iartă-mă, dar nu pricep o iotă. — Cine s-a apropiat de tine și cine stătea pe marginea micii lagune pe douăzeci și șapte septembrie o mie nouă sute treizeci și șapte? Nu pricep nimic, Susan; dar spune-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
plîngea și el și Carlos Își mușca mustăcioara ca să nu-i dea lacrimile. „Trebuie să-i anunțam pe Universo și pe Daniel“, spuse Susan și Carlos se apropie, mă duc, doamnă, Își puse chipiul, apoi și-l scoase repede, Îl podidi plînsul În timp ce se depărta În fugă spre automobil. Juan Lucas se Întoarse, după ce-l Însoțise pe doctor pînă la ieșire. Mergînd pe coridor, Își aminti clipa cînd i-i arătase arhitectul, de atunci nu mai trecuse pe acolo. „Bobby,! Julius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urmă se Înfuria fiindcă-l trecea durerea și el voia să plîngă și Încă de durere, Peggy era de vină. Julius Începu să plîngă cu sughițuri și Juan Lucas Își ducea mereu nervos șervetul la buze, atunci pe Julius Îl podidi plînsul și el puse jos șervetul și sînt sigur că timp de cîteva clipe toți se simțiră Îndurerați și Își aduseră aminte de Arminda și-i simțiră prezența așa cum o văzuseră pentru ultima dată, odihnindu-se acolo sus, moartă. Bobby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de ce pe Bertha o scoseseră pe ușa de serviciu, pe ușa din dos, cum Îi spuneau ei. Cinthia cum a putut avea grijă la Înmormîntarea Berthei și a adus cutia, pieptenul, periuța...? Cinthia a murit și ea... Atunci l-a podidit iarăși plînsul și au venit să-l ia de acolo, dar peste tot, În baie cu Susan, care-i dădea calmante, În dormitorul lui, culcat, se gîndea mereu la Cinthia; ei i-ar fi venit o idee pentru Arminda... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și de la o vreme a Început să plîngă zi și noapte bietul copil, sărmanul de el, nu știa să spună ce-l doare, mai mult ca sigur că-l omorîse doctorul dîndu-i să bea niște siropuri amare. Din nou o podidi plînsul pe Nilda și ceilalți stăteau În jurul ei complet zăpăciți. Așa i-a găsit Țanțoșa, cînd și-a făcut apariția Întrebînd dacă s-a Întors Julius. A fost de ajuns ca Nilda să audă numele lui Julius pentru ca, dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Împlinește unsprezece ani, numai că peste o săptămînă ea o să aibă de lucru și n-o să poată veni, În sfîrșit găsise de lucru la Lima. acum era mai ușor, acum cînd Îi murise copilul, asa e lumea... Și În timp ce o podidea din nou plînsul, scotea dintr-o sacoșă de pînză un pachet de hîrtie, avea niște găinușe, șase ouă de la găinușele ei pe care le adunase pentru Julius de ziua lui, În amintirea copilului ei... A Început să plîngă cu hohote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
un cometariu asupra Înfățișării noastre sau o Întrebare veritabilă. Lui Fermín i se lumină chipul dinaintea unei ocazii atît de providențiale. — Sicriul e În furgonetă. Mai Întîi am vrea să recunoaștem clientul. Un aspect pur tehnic. Am simțit cum mă podidește greața. Am crezut că vine domnul Collbató În persoană, zise călugărița. — Domnul Collbató vă roagă să-l iertați, Însă are de-a face cu o Îmbălsămare de ultimă oră, foarte complicată. Un voinic de la circ. — Dumneavoastră lucrați cu domnul Collbató
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de acord că nu mă exprim cum trebuie) apreciez extrem de mult și respect profund această atitudine, deși pe chipul Excelenței Sale, soțul dumneavoastră, se poate citi cât de puțin îi place... Hi-hi! râse el, încurcându-se de tot și deodată îl podidi o tuse atât de puternică, încât vreo două minute nu putu continua. — Chiar s-a sufocat! rosti cu răceală, tăios, Lizaveta Prokofievna, studiindu-l cu un aer de curiozitate severă. Ei, dragă băiete, ți-ajunge. E târziu! — Dați-mi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
foc». Uite, îi zic, cum sunt gata să garantez pentru tine!“ În clipa asta s-a aruncat în brațele mele, tot în mijlocul străzii, a început să lăcrimeze, tremura și m-a strâns atât de tare la piept, încât m-a podidit un val de tuse pe care de-abia mi l-am potolit. „Tu, zice, ești singurul prieten care mi-a mai rămas în nenorocirile mele!“ E un om sentimental! Ei bine, desigur, imediat mi-a relatat pe drum o anecdotă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
soldați și de câine, plutonierul se Îndreaptă spre mine, aproape În fugă și fără să mai spună nimic Îmi repede un pumn În plină figură, Încât am scăpat felinarul din mână, mi-au sărit zdrențele de pe umeri și m-a podidit și sângele, si țipând mă Întreabă: „Nu cunoști regulamentul, banditule? Vrei să evadezi, hai? Ia, să-ți dau eu evadare!”... Și-mi mai căra niște pumni tot peste față. (În acest timp, unul din soldați mă orbise cu o lanternă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
nestricată de momelile petrecerilor și de ațâțările ospețelor. Dar n-are cum să-l aștepte douăzeci și cinci de ani, până va fi lăsat la vatră. O s-o dea în acest timp ai ei după vreun alt fiu de căpetenie. Lacrimile îl podidesc. Se smiorcăie co pilărește și-și trece palmele peste față. Cu privirea încă înrourată, cată spre tovarășul său. Rufus pare dus cu gândurile departe. Și viața ta e hotărâtă de alții, ar vrea să-i strige. Nu ca să-și răcorească
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ceva de discutat cu... I-l indică din bărbie pe călăreț. — Iar ăsta? se plânge Rufus. Își proptește picioarele rășchirate în fața germanului: — Ce ai, măi omule, cu mine? Vittelius îi șoptește precipitat: — Din momentul ăsta... Spre stupoarea lui Rufus, îl podidește plânsul. Înghite de câ teva ori în sec și reia cu vocea sugrumată de emoție: — Te dezleg de jurământul pe care mi l-ai făcut... Evreul încremenește, impresionat nu de vorbe, ci de aerul grav al procuratorului. Își trece încet
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ale celor doi aplecate asupra sa. Se ridică încet și le adresează un mic zâmbet trist: — N-am să procedez precum gladiatorii învinși, încearcă să glumească. N-am să fac apel la public să-mi decidă soarta. Pe Vittelius îl podidește plânsul. Se apropie de Rufus și-l îmbrățișează: — Ai să-mi lipsești, suspină. Așadar e decis? întreabă instructorul, cu trăsăturile cris pate. Plecăm în seara asta? Procuratorul încuviințează în tăcere și îl avertizează din nou: — Ai grijă de bani! — Mă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
adînc. Linda gîfÎie enervată În timp ce strînge mai tare șireturile de la corsetul rochiei mele de nuntă, Înjurînd că marginile refuză să se unească. — Of, pentru numele Domnului! În cele din urmă se lasă păgubașă, Îngrozită că transpirația care stă s-o podidească Îi va strica machiajul perfect. — E total ridicol, spune ea, așezîndu-se pe vechiul pat din camera lui Dan. Credeam că ai fost la o probă acum două săptămîni. Cum se face că rochia nu te mai Încape? SÎnt tentată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mentorului său, după ce făcuse o greșeală pe scenă pe vremea când era doar un copil, o greșeală care ar fi putut fi hotărâtoare pentru performanța acestuia. După spectacol, iluzionistul bărbos cu figură demonică îl luase deoparte. Își aminti cum îl podidiseră lacrimile și cum nu-și putuse ridica privirea din pământ. Fusese întrebat atunci: - În ce constă iluzionismul? - În știință și logică, fu răspunsul instantaneu al lui Malerick. Mentorul își îndopase discipolii cu sute de astfel de răspunsuri de-a gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
de o posibilă verificare a Securității, întrucat avea fermă convingere că aceasta îi vizează doar pe românii lipsiți de patriotism, pe trădătorii de țară cu alte cuvinte. Se consideră un bun român și ori de câte ori auzea intonându-se Imnul Național o podideau involuntar lacrimile. Știa că nimeni și nimic nu ar putea-o niciodată determina să renunțe la țară ei, la dulcea limba românească și mai ales la satul natal. Ca atâtea fete drăguțe și inteligente care-și găsiseră o meserie în
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
căciula de jder. Ține-mă, sfântă Născătoare! Eu sunt, sfinția-ta! întocmai eu! — în halul ăsta?! - făcu uluit Metodiu. Dar pentru care fapte? — Știu eu? Cică drept plată că am... dar aici cel gras nu mai putu continua, căci îl podidi plânsul. — Nullius tantum flumen est ingenii, nullius dicendi aut scribendi tanta vis, tanta copia, quae non dicam exornare, sed enarrare, res tuas gestas possit, mărite Domn! - spuse tătarul, adânc mișcat. — Mulțumesc mult! - răspunse cel cu căciula de jder, ștergându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vos scitis, pater, mater, filii et filiae familiam faciunt. Pater in campo arat. Mater panem parat. Filii et filiae scholam frequentant. Da, și? - făcu Metodiu. — Ego filiam habeo, o mândrețe de fată. Et... - vru să continue hangiul, dar plânsul îl podidi iarăși. — Omule, nu ne mai fierbe atâta! Ce s-a-ntâmplat? — Hodie, de dimineață m-am sculat să dau la porci. Am cinci porci, nici mai mulți, nici mai puțini. Puteam, nici vorbă, să am și mai mulți, dar m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de față cu cineva, mai ales bărbat... Îi spun ce-am auzit, că e un Început În toate și că, dacă vrea ciuboțelele roșii, dacă nu vrea să mor... Ea se dezbracă și plânge. Când plânge mai cu foc, o podidește râsul: - Dar tu copil ești, cu ce-o să șăzi cu mine? - Cu ce se șede, zic și-i arăt cu ce. Ea scuipă de trei ori peste sânii goi și destul de dolofani (ai Teclei erau mai mititei și mai Întunecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
eu, mânios pe bătrân, mai degrabă că nu pricepuse ce fac eu, decât pe... „colibă”. - Da ce-i? - Ceva! Ceva bun - și nu spun! Ceva bun de tot, de să te lingi pe bot - și nu spun de loc! - mă podidește râsul. Ceva... țâță de mâță! - A-ha!, face Moș Iacob după o vreme - Îndelungată. Cum ar veni, ai născocit borta di la... - ... de la tunel, Îl ajut eu. După o vreme - după multă vreme, zic: - Nimica, Moș Iacob, ia o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]