286 matches
-
și ciorne se asociază ca să contureze un spațiu al inocenței, al autenticității unor senzații și imagini rememorate minuțios. Numai cine știe cât de greu e să scrii despre copilărie fără să cazi în melodramă, poetizare sau banalitate își poate da seama câtă poeticitate cuprinde volumul Simonei Popescu. Poeta nu comentează imagini, ci ajunge acolo cu toată ființa ei. E o reconstrucție din mii de senzații retrăite, tactile, vizuale, cenestezice, a unui timp pierdut, cu limbajul și mitologia lui. Biografismul prozaic este împins aici
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
a ființei pentru că, iată, chenarul alb din jurul textului și scena, cu aspațialitatea ei (avanscenă, față și spate de cortină, arlechinii, fosa, culisele) reprezintă astfel de zone securizante ale poetului și actorului. Într-o altă ordine, cât/cum se poate regăsi poeticitatea scenei în definiția de antologie a unui poet contemporan, George Vulturescu ("Unii dintre noi știm că scândura scenei/e un loc înghețat pe care îl poți traversa/ dacă întâlnești privirea celuilalt") și observațiile pline de miez ale unui alt poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și de sacralitate, să ne alegem postura de spectator. Căci dacă spectacolul se desfășoară sub ochii noștri, atunci identitatea dintre joc și act sacru, pe care o revela Platon, devine evidentă, tocmai prin depășirea narativității cotidianului pentru a intra în poeticitatea scenei. Însuși cadrul fix al unui spectacol de teatru oprește mintea din căutările ei iluzorii, o înțelepțește, o ajută să se focalizeze asupra unor valori profund umane și, printr-un efect cumulativ, se produce empatia cu sacralitatea ce există în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Corabia Portugheză” socotește că și promisiunile trebuie Înțelese: Este greu de spus dacă suntem Îndreptățiți să vedem În cărțile de debut semne definitive ale unor destine literare. La prima lor carte, poeții caută formule originale, instituie lumi, Îmbină secvențe de poeticitate și ajung de multe ori să pună laolaltă poeme Între care există un pronunțat „écart” valoric. O excepție fericită o constituie volumul Alinei Tăcu, ,,Corabia portugheză” (Editură Moldova, 1996), În care unitatea de profunzime este susținută de o sensibilitate aparte
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
respectarea cuvântului, cei care nu devin instrumente ale disimulării flagrante Își câștigă dreptul la respectabilitate. Eduard al III-lea instituie un cerc virtuos spart din când În când de tentații și provocări. Tocilescu reușește să nu priveze textul de o poeticitate faptică, adică de un nivel doi care dă dimensiune acțiunilor propriu-zise. Regizorul echilibrează stratul poetic și background-ul actanțial, aducând anumite accente lexicale contemporane. Tocilescu lucrează cu noțiuni etice liminare. Paradoxul situării lor la limita dintre asumarea până la capăt a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
de a depăși formația călinesciană ș...ț Este evident că N. Manolescu divulgă aici o concepție naiv-romantică despre actul poetizant, neînțelegând imperativele moderne și avangardiste, implicate în noul discurs ce schimbă orizontul de așteptare, mutând accentul de pe lirism pe categoria poeticității”. Marin Mincu face în aceste patru articole din decembrie trecut o analiză necruțătoare, dar măsurată și fără derapaje polemice. Nu sunt multe lucruri de adăugat. Ar mai fi de comentat subtitlul „Lista lui Manolescu”. Pe mine nu mă trimite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
suntem într-un decalaj (provocat de comunism și prelungit de... postcomunism!) de tematică, de sensibilitate și, în special, de idei. Norman Manea e o excepție care întărește, cum se zice, regula. Cu poeții ar fi mai simplu. Și lirismul, și „poeticitatea” textului se transmit direct. Realitatea care a fost și a rămas atât de diferită - dar nu chiar ca în timpul lui Dinicu Golescu! - nu are priză asupra versului. Uitați-vă, de pildă, la Cărtărescu: poet și nuvelist fantastic, a fost acceptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
asemenea presocraticilor, la modul ideal gândirea cea mai profundă cu poezia. Întreaga sa filozofie are vibrație și elevație lirică, în pisc aflându-se Also sprach Zarathustra. Așa fiind, Platon și Nietzsche sunt citiți mai mult decât alți filozofi, tocmai pentru poeticitatea gândirii lor. La fel și Spinoza citit mai ales de filozofi ca Hegel și Nietzsche din cauza purității poetice și a elanului intelectual amor intellectualis Dei din Ethica sa, depășind infinit faptul că vorbește în teoreme și demonstrații cu aer rigid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Bogza”; „influența viziunilor demonice ale lui Arghezi”, dar și: „confesiunea propriilor experiențe”; „lipsă de plasticitate a viziunilor”, „vocabular cu totul desuet”; „accente de simbolism diluvic”). Dincolo de diagnosticul sever („document”), Boz e singurul critic interbelic care intuiește, la tînărul Bogza, depășirea poeticității canonice înspre explorarea - transestetică - a unor teritorii-limită ale psihicului, valorificate doar de Urmuz și suprarealiști: „La urma urmei, în aceste domenii de limită ale poeziei moderne, Éluard și Breton au scris o carte de poeme care imitau formele de psihoză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
imitativă, semnele având un grad minim de emancipare față de obiect. Funcția poetică va fi, teoretic, subordonată funcției referențiale: „Încerc să scap de literaritate și să mă apropii mai mult de literalitatea personajului, Îl spionez pas cu pas“ (p. 15). Practic, poeticitatea irumpe În mai multe secvențe, contrazicând fericit punctul de vedere teoretic ce echivalează scriitura cu lectura unor tipuri de discurs pur, neafectate de artificiul retoric - „să scrii un roman citindu-l“ (p. 16). Marin Mincu Își declară aderența la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
extaze și torturi ce se succed mereu și aceste potoliri, pentru un scurt timp, în fața mării?!” (p. 113) Sandu rămâne, până la urmă, un imatur captiv al unei adolescențe prelungite pentru care amestecul trecutului cu prezentul devine o sursă nebănuită de poeticitate. Arhitectura romanului este una circulară, în care fragmentele analitice vizând mereu alte nuanțe, dau impresia unei repetări infinite. Senzația de mișcare într-un fel de cerc vicios îl copleșește pe protagonist și ea vine din perpetuarea la infinit a tensiunii
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
și sugestia ocupă un loc aparte în romanul Ioana, mai mult decât în celelalte scrieri ale autorului. Mitul lui Tristan și al Isoldei, imaginea mării, pustiul Cavarnei, pisoiul Ahmed, toate acestea sunt elemente simbolice care contribuie la conturarea dramei eroilor. Poeticitate romanului vine și din reducerea la maximum a evenimențialului în favoarea exprimării unei game cât mai variate de emoții și sentimente: „Consider Ioana drept un poem în proză. Subiectul este redus la maxim și nu am alcătuit decât o îmbinare de
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Lucian Blaga. La fel de interesantă și de oportună este antrenarea exegetică, cu acest punct al creației Ilenei Mălăncioiu, ca o altă manifestare foarte sumbră a poeziei subversive care, desigur, deschide un viitor spațiu analitic. Trebuie să reținem că: deconstrucția canonică a poeticității realizată de marii reprezentanți ai Generației 60, cea a neomodernismului literar, scoate în evidență o particularitate esențială a acestei paradigme și anume aceea de a fi fost un puternic antidot estetic la acțiunea sterilizantă a literaturii proletcultiste, idee importantă, subliniată
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
autor la altul, ci și în cadrul operei aceluiași autor. Este vorba despre acea revoluționare a limbajului postromantic, despre care vorbește și Ioana Em. Petrescu, în studiul despre modernism postmodernism, când își dă seama că totul pornește de la "restructurarea conceptului de poeticitate, care corespunde unei mutații fundamentale a modelului general al gândirii, mutație pregătită în a doua jumătate a secolului trecut și săvârșită prin epistema secolului nostru"81. Această mutație a modului de gândire social se reflectă, desigur, la nivel cultural, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
realitatea, creația lor constituindu-se în reprezentări tautologice ale unor aspecte ale "lumii noi", festiviste, din care afectele, universul interior, trăirile autentice lipseau cu desăvârșire (...) Apelul la tradiția lirică autentică, recursul la imperativul autonomiei esteticului, cu alte cuvinte, întoarcerea la poeticitate, dar, în același timp, și apelul la o motivație etică a discursului liric, toate aceste trăsături ale neomodernismului poetic românesc se regăsesc la acești poeți ce au valorificat și valorizat, deopotrivă, candoarea și luciditatea, patosul trăirii autentice și interogația morală
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
au aderat la o viziune ontopoetica similară, cu firești nuanțări și diferențieri"85. Sursele de inspirație, temele și motivele comune vor constitui, astfel, coordonatele unificatoare ale unei Generații: "Apelul la tradiția lirică autentică, recursul la imperativul autonomiei esteticului, întoarcerea la poeticitate, cu alte cuvinte, dar, în același timp, și apelul la o motivație etică a discursului liric, toate aceste trăsături ale neomodernismului poetic românesc se regăsesc la acești poeți, care au valorificat și valorizat, deopotrivă, candoarea și luciditatea, patosul trăirii autentice
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
analiza noastră va fi în intimă legătură cu elementele biografice ale Anei Blandiana, pe care le vom pune în strânsă legătură cu opera acesteia, având convingerea că doar astfel putem să realizăm o percepție complexă, variată și de ansamblu, a poeticității sale. Mecanismele creatoare le urmărim, așadar, și dintr-un unghi interior, care vizează traiectul evolutiv al poeticii Anei Blandiana, lumea poeziei sale fiind o formă de proiecție interioară a lumii exterioare. Contextualizând scrierile acestei autoare în interiorul Generației șaizeciste, pornim de la
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
caz, vizibil destinul unui poet de excepție adulat, fără doar și poate, mai ales de către mulți dintre douămiiștii ce-l consideră un veritabil deschizător de drumuri, dar și indexat, deja, poate prematur. Cum apare, totuși, poetica și în ce rezidă poeticitatea de substanță a textelor atât de puțin lirice, în aparență, ale lui Constantin Acosmei? Cum se poate proba originalitatea unui poet așezat, fără drept de apel, în descendența lui Bacovia (Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian ș.a.), în principiu pentru figurația și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nici înveșmântarea ideii în materie sensibilă"). Și totuși, deși poemelor marca Acosmei pare a le lipsi orice intenție lirică, orice proiecție hiperbolică, orice propensiune spre mit, metaforă sau metafizică, cititorul nu trebuie să se resemneze. El descoperă că există o poeticitate de substanță în înșiruirea, plină de o cruzime deloc studiată, de tranches de vie specifice: individuale și nu prea, autobiografice și nu prea, dar cu siguranță greu masticabile, din cauza unei zgure de balast existențial, a unei cruste ce se îngroașă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al dramei demențiale de a trăi. Coerența de perspectivă, de construcție și limbaj nu trebuie în acest caz inventată, căci nu este reperabilă, vorba criticului, doar la analiza în retortă. Fiecare bucată scrisă de Aruștei poartă în sine, indubitabil, mărcile poeticității specifice, putând, la rigoare, să fie considerată textul poetic decisiv, emblematic. Adică Poemul. Ceea ce îngreunează considerabil, în treacăt fie spus, operația de selectare a secvențelor celor mai sugestive, din perspectiva datelor esențiale ale scriiturii. După cum frapează, chiar și la o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
își neglijeze temporar creația poematică. Volumele sale de poezii, în ciuda unei circulații restrânse, contrazic, totuși, această impresie, dovedind că travaliul de traducător și antologator ori veleitățile de critic literar doar i-au oferit suficiente resurse din care să își extragă poeticitatea de substanță. Unele, dintre cele mai evidente desigur, sunt cele recunoscute de poet în elementele peritextuale. Motoul volumului despre iluzie și discrepanță. about illusion and discrepancy. sobre ilusión y discrepancia (Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2009), spre exemplu, e împrumutat
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
critică literară, II, 1968; G. Călinescu, în Literatura nouă, 1972; Emil Manu, Eseu despre generația războiului, 1978; Eugen Simion, Scriitori români de azi, IV, 1984; Grigore Ilisei, Portrete în timp, 1990; Constantin Coroiu, Mărturii în timp, București, 1997; Marin Mincu, Poeticitatea românească postbelică, 2000; Al. Piru, în Istoria literaturii române, 2001; Bogdan Crețu, Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană, 2006; Stănuța Crețu, în Dicționarul general al literaturii române, vol. P/R, 2006; Ana Selejan, Poezia românească în tranziție. 1944-1948, 2007
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
forțe sau chiar agresivități de "tigru la bătrânețe" ori de "lup însingurat" nu ascunde altceva decât voința de a se recunoaște însemnat cu această capacitate vizionară, care-l face a trăi continuu într-o singulară Zodie a nopții. De aici, poeticitatea de substanță a scriiturii lui Cassian Maria Spiridon, ce propune, în definitiv, o mistică a existentului trăit la modul total, cu o durere vie, pătimașă, cum rareori se mai mărturisește astăzi în poezie. Referințe critice (selectiv): Cristian Livescu, în "Luceafărul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Scriitori români de azi, I, 1984; Gh. Grigurcu, Existența poeziei, 1986; Ion Negoițescu, Scriitori contemporani, 1994; L. Ulici, Literatura română contemporană, I, 1995; Mircea A. Diaconu, Fețele poeziei. Fragmente critice, 1999; Gh. Grigurcu, Poezie română contemporană, II, 2000; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, 2000; Ioan Holban, Istoria literaturii române. Portrete contemporane, I, 2003; Dan Mănucă, prefață la Suflet de seară, 2003; Alex Ștefănescu, Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, 2005; Mihaela Ursa, în Dicționar analitic de opere literare românești, I, 2007; Marin
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
glorie”, LCF, 1999, 9; Cărtărescu, Postmodernismul, 316, 393; Milea, Sub semnul, 17-19; Mircea A. Diaconu, Petre Stoica. Melancolie și beatitudine, CL, 2000, 7; Bucur, Poeți optzeciști, 202-203; Dicț. esențial, 803-805; Grigurcu, Poezie, II, 395-419; Micu, Ist. lit., 416-417; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 122-124; Regman, Ultime explorări, 96-99; Alex. Ștefănescu, Petre Stoica, RL, 2001, 7; Marius Chivu, „Insomniile bătrânului”, OC, 2001, 66; Vasile Spiridon, Petre Stoica, „trecătorul de demult”, CL, 2001, 2; Dicț. analitic, III, 244-246, IV, 279-282; Manolescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]