358 matches
-
două câte două, În haine negre de uniformă. Cu fețe destul de albe pentru a fi ofticoase. Călugărițele care le supraveghează Își țin mâinile vârâte În mâneci ca să și le Încălzească. Bălțile de pe strada murdară sunt adânci și acoperite cu o pojghiță de gheață. Adulții tolerează la copii această iluzie - a realității reale. Până la o anumită vârstă n‑ai ce‑i face. În familiile Înstărite s‑ar putea să dureze mai mult. Dar Ravelstein ar fi susținut că În menținerea acestor false
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
spus nimic! Femeia așteaptă. Cine ești tu? o întreabă părintele. Și se apleacă puțin înainte, ca și cum ar vrea să fie sigur că va auzi bine răspunsul. Femeia îl privește așa cum o privește și părintele. Ochiul său limpede n-a prins pojghiță, cum se întâmplă multor oameni în vârstă. Strălucește senin și fără fund. În lumina acelei priviri care-i radiografiază fără părtinire și fără emoție, oamenii se zăpăcesc și mulți uită ce au de spus. Doar și-au pregătit de acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
zice Mihaela. După-amiaza de februarie se îngustează. Azi-noapte a nins din nou, nu prea tare, dar tot s-au pus câțiva centimetri de zăpadă, mai ales pe nasurile și brațele statuilor. Soarele se apleacă spre Militari și formele capătă o pojghiță care le face translucide. Mai târziu, după ce va cădea întunericul, vor fi și mai albe, niște hieroglife pe fața unei mări îmghețate. Străbătând orașul cu troleibuzul pe care-l ia de la Universitate, va urmări felul în care se reflectă luminile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
făcut. Iată că a coborât, fără să alunece. Face câțiva pași mărunți pe gheață, bodogănind. Ce spune? Ce spune? Dar șoptește atât de încet și nedeslușit încât nu se poate înțelege. Mai face un pas și galoșii crănțăne trecând prin pojghița subțire de gheață ce acoperă câmpul de zăpadă. Și picioarele i se afundă în zăpadă, se afundă și parcă n-are fund, stratul de zăpadă. Și? Și? Și gata. Părinte, cred că bărbatu-meu a murit, spune femeia. Părintele Ieronim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
îi puseseră fotografia pe prima copertă, după ce câștigase concursul de afișe antiamericane. Insul își scosese pălărioara roșie și își lustruia cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi, cornițele. Transpirase. Sudoarea însă nu se prelingea. Înghețată, poleise cornițele cu o pojghiță lucioasă, verzulie. „Dom Condrat! Aspasia, vară-mea...“, strigă insul, răspicat, mustrător. Vocea sa guturală, trecând peste capetele celor dintre ei, venea poticnită, de parcă ar fi urcat și ea, treaptă după treaptă, până la el. „Aspasia, n-a mai putut aștepta. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Cola umplută cu vin, o oală cu sarmale aproape râncede, o altă oală de ciorbă, cinci borcane începute cu gem de prune și diverse batoane de ciocolată. În congelator am descoperit o cutie albastră, de carton, care avea pe alocuri pojghițe subțiri de gheață. Era sigilată, așa că am scuturat-o ca să-mi dau seama ce ar putea fi înăuntru. Sunetul și greutatea erau neconcludente. Am pus cutia la loc. În cămară mi-am băgat nasul numai pentru o clipă, apoi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mamița!... Și dacă nu avem nici un chef de înfăptuit, belim belingherul!... Astfel vorbea, simțindu-și papila gustativă beteagă de la niște citate aramaice, grecești și latinești, cu ajutorul cărora triumfase recent în câteva turniruri teologice, rașchetase învățăturile mai multor biserici, împinsese sub pojghițele demnităților eclesiastice sumedenie de inși, dar și din pricina cărora i se aplecase, zbura acuma mofluz, la doar două degete de a deborda, abătîndu-se deasupra Capitalei, nu în ultimul rând pentru a-și clăti și tăvăli cerul gurii prin aroma pipărată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
catifeaua, să știi că înțep la tine până începe burta a-ți emite bulion... Nu din dușmănie. Ca să aibe mă-ta să presare mirodenie peste sarmale! - ...Uite! îi arătă înfuriat deșiratul, după ce-i descolăci cracul și i-l trânti pe pojghița de pietriș. - Ce e, bă?... Unde, bă? se izmeni ălălalt - cu un braț susținându- și încă, pe capul târât prin glod, clopul - în realitate însă nezărind în nici un fel hardughia, cufundată în întregime în beznă, 42 DANIEL BĂNULESCU Iar singura
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a mers și Omoroaica. Că nu ți le-ai tăia... și că nici noi nu ni le-am ciopârți, de durere, scândurile alea, pe care ni le montase de-a curmezișul... D-aia a întins Omoroaica peste rafturi și cîte-o pojghiță de carne, care să te sece la ficați, numai să fi încercat să-ți storci vreun coș de pe ea. Așa că ne-am lăsat scândurelele pe piept în plata lui Dumnezeu. Ne-am culcat fiecare pe bucățica lui de trotuar. Prin
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Nu pui la suflet antecedentele lui... Un desăvârșit cunoscător al mediilor prin care te va purta... Cu fiecare învîrtitură de roată, te pune mai aproape de cele 99 de înțelesuri ascunse ale poeziei perfecte. Cu fiecare... zmucitură de volan - citi talmudistul pojghița argintie - mai sigur vei fi uns, întîi, drept tătuc al orașului... Apoi, precum îți prezic... Iar, dacă vei fi mulțumit, poate te vei îndura și de el... Scurgând licoarea asta peste osemintele puradelului, topindu-i-le și ștergându- l de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și-a strâns, de prin toate moleculele berii unde se-mprăștiase, inelul la loc. L-am auzit recitând una din șmecheriile lui talmudiste. Și, când și-a dizolvat iarăși belciugul în halbă, ca pe-o pastilă de calciu efervescent, în pojghița lui au apărut imprimate și numărul și seria mea de pașaport. 92 DANIEL BĂNULESCU lui - un ins, Cărtărescu, al cărui pontificat fusese apreciat drept cel mai împlinit al ultimelor zece... ...Pe numele său laic, noul Papă al Poeților a fost
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
1912, localnicii fost-au împiedicați a-și mai paște vacile în interstițiile caldarîmului). Ostenea prin curțile stolnicului Gligorașcu, prin grădinile de zarzavat ale fraților Șantalioru, adunîndu-și puterile pentru a se revărsa, printre gropile de lut ale polcovnicului Zamfir, pe primele pojghițe de pietre cubice ce placaseră, parcă în glumă, grumajii Uliții Vergului (Calea Călărași). De unde nevătămata Bucureștioară, pîrîiașul-mireasă, se scurgea (cînd nu primise încă antonimul nume de familie de Căcata) prin copăile mahalalelor Olari și Olteni, prin cele ale nărăvașei Uliții
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în ultima clipă, la Cramă, nu se înfățișară nici unii, nici alții. Își expediară fiecare niște emisari cu mutre nătânge, care raportară că, măcar în acea după-amiază, la Cramă nu se băgase pe fir nici Miliția. Și atunci arăboii, prinzând o pojghiță de curaj, anunțară un alt loc de întîlnire, cerîndu-le să-i aștepte o săptămână încheiată, seară de seară, la "Cafeneaua Veche". Și angajîndu-se că, dacă blaturile li se vor părea că pică normale, se vor învoi ei de la unele 294
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
corpul, păcălit, o lua într-o parte, iar eu puteam să-mi văd liniștit de treburi. Dacă voiam să adorm, rosteam: "Important ar fi să citesc!" și astfel prezentate lucrurile, în aproximativ trei-cinci minute, reușeam să întind peste mine o pojghiță subțire de somn. Trebuia să mă tund, dacă voiam să mă încalț, trebuia să-mi trag ghetele peste mâini și să le leg, dacă doream să dau telefon. Mă apropiam de aparat ca un hoț, fluieram indiferent și deodată, brusc
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
De la cimitir se mai auzea rar clopotele, bătând fără noimă: 222 -Bang! - Bang! -Bang! Rudele plângeau sfâșietor, rătăcite între muierile, și bărbații îndirjiți. Cei ce purtau sicriul se opriră lângă o podișcă mișcătoare ce spmzura deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiță subțire verde si părea nemișcat. Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulțimea mspaimintată parcă de judecata care avea să urmeze, privind fără milă la bărbații care îl duceau pe cămătar. Numai milogii cântau la nesfârșit, în speranța unei pomeni: " Primește
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tensiune a așteptării, chemările acestui univers anchilozat, tînjind timid spre lumină, nu se rezolvă, iar sfîrșitul e o ruptură presimțită În degradarea peisajului, În distanțarea de lumina solară și răcirea atmosferei: „Parcă pe pînzele subțiri de păianjen ale atmosferei, o pojghiță a lunecat; În ogrăzi securile izbesc cioturile de lemn cu un regret vibrînd ca o vîslire de păsări. Am lăsat departe mărgelele galbene ale soarelui. Aici buruienile se rup cu un zgomot sec și cîmpul zbîrcindu-se pe nesimțite se pregătește
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
adunându-le într-un stâlp orbitor. Apoi, la fel de brusc cum izbucniseră, limbile de foc se traseră înapoi între buzele cenușii. Petrache stătuse atât de aproape de rug, încât acum fața lui strălucea. Nu știa că obrajii păstraseră dogoarea ca pe o pojghiță, atâta doar că, dintr-odată, înțelese mai multe lucruri care i s-ar fi părut de necrezut cu câteva clipe mai înainte. În loc să coboare spre oraș, urcă din nou spre castel. Cum trecuse de al șaselea ceas, Petrache se opri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ți-e frică să te întorci noaptea în somn... Bătrânul se ridică într-un braț și se înfipse cu călcâiele în podea. Întunericul îl împresură cu toate plăsmuirile lui, șoptind, sâsâind, respirând hârâit și țâșnindu-i din gât, ca o pojghiță spartă. Ridică brațul drept, cu degetele desfăcute, să se apere, dar șoaptele fumegau printre degetele lui, de neoprit. Acum ar fi fost clipa, gândi omul iluminat, care asculta, peste drum, tăcerile. Acum ar fi trebuit să te găsească învățăceii porniți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
toate erau amintiri de demult. Asta pe care o stârnea mirosul de portocală de sub pernă era atât de aproape, de parcă nici nu se întâmplase încă. O aștepta să vină, cu ochii ei care mistuiau lumina, cu pielea albă ca o pojghiță de marmură și cu pasul săltat, asupra căruia pământul nu avea nicio putere... Închise ochii, în somn se putea apropia de ușă și, trăgând zăvoarele, putea s-o deschidă... Privită de la poalele dealului, mulțimea forfotea, dar nu puteai spune că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca un ghem de lumină. Melania se așeză pe podea, rezemată de marginea patului, luă portocala în poală și plânse. Era prima ninsoare. Poate tocmai de aceea subțire, silindu-se să ajungă până la pământ. Crengile negre luceau, învelite încă în pojghița nopții. Melania ațâțase focul în sobă, plita răspândea o căldură înecăcioasă. Golea dădu perdelele la o parte și se așeză. — Mi-e foame ! spuse, după ce nu-i veni în minte nimic altceva. Avem ceva de mâncare ? — A mai rămas un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca a unuia care își caută cuvintele. Și asta fu tot ce găsi să spună : — Sărut mâna... Rada îl salută scurt, de parcă ar fi așteptat mai mult. Nu mă cunoașteți ? întrebă el, dibuind, ca și cum ar fi încercat cu talpa o pojghiță de gheață. Rada clătină din cap, încă neștiind cum să i se adreseze. — Nu v-a spus domnu’ căpitan... ? — E căpitan ? întrebă ea, intrând în vorbă pe nebăgate de seamă. — Știu gradele... confirmă bărbatul ca pentru sine. Am făcut armata
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să le încuviințeze. „Gata, c-o omori !“, mai auzise, înainte de a leșina. Probabil crezuseră că îndemnul de a opri loviturile venise prea târziu, căci, văzând-o astfel, o traseră de brațe până la fântâna arteziană din apropiere, în care doar o pojghiță băltită pe fund, din ploile mai vechi, amintea de rosturile ei. Și nu atât celelalte corpuri aruncate deasupra ei o treziră, cât atingerea persistentă a apei, căreia suprafața verde și catifelată de mătasea-broaștei îi arăta rezistența încăpățânată la lumină. Câteva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care atârnase cândva o slănină. Ioanide își modifică profund ideea despre idilicul rural. Gazda și nevastă-sa, cu un ferăstrău mare de două persoane, tăiau un buturug, în vederea aprinderii focului și încălzirii unui ceaun ce aștepta trântit afară, căptușit cu pojghița uscată a mămăligii. Fata cea mare, cu un enorm tambur de scoarță pe cap, se pregătea să meargă la moara din vale, la măcinat porumb. Purceii guițau într-un loc ascuns și izbeau o piedică de lemn, în vreme ce scroafa, târând
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
argintul strecurat/ Cum Maică-sa din cer l-a lăsat’’. Apoi se sting trei cărbuni: unul de întâlnitură, altul de pocitură și al treilea de diochi. Când o vită sau un alt animal se lovea la ochi sau lăcrima prinzând pojghiță, trebuia descântat de „albeață”. Se folosea un fir de mălai tătărăsc, luat de la mătură și un fir de lână roșie. Se descânta trei duminici la rând, înainte de răsăritul soarelui. În timp ce se dădea cu firul de mălai tătărăsc și cu lâna
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
retrăseseră undeva cine mai știe ce ascunzișuri, pentru totdeauna. Pentru a-și întări convingerea, își mai zise odată cu glas tare de data aceasta: „N-a fost decât o locomotivă” și parcă se mai liniști, însă în mod ciudat, sub această pojghiță de liniște, curând o grijă ciudată începu să-i alerge nebună prin colțurile întregii sale ființe. Se așeză pe prispa mică a casei ridicată în pripă după viitură, lăsându-și capul în palmă, ațintindu-și privirea în țărâna curții de parcă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]