610 matches
-
și docții. Din punct de vedere muzicologic, este important să subliniem faptul că liturgia inițială a creștinilor a constituit punctul de plecare pentru compozițiile genului sacru și a fost terenul fertil în care s-au maturizat primele experimente melodice și polifonice. Cântul creștin este prima expresie muzicală atestată în istoria muzicii occidentale, din muzica greacă și romană netransmițându-se nimic, cu excepția unor mici fragmente greu de interpretat. Vorbim de fragmente muzicale și nu de tratate teoretice. Așadar, liturgia creștină a constituit
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
propice asupra căruia și-au exercitat propria genialitate. În perioada carolingiană, și polifonia a fost integrată cu drepturi depline în cadrul liturgiei și a avut privilegiul, pentru prima dată în istorie, să fie transmisă de izvoare scrise. Posibilitatea de a îmbogăți polifonic cântul liturgic este atestată cu multe secole înainte, și polifonia făcând parte pe deplin din tradiția orală. Muzicienii secolului al IX-lea, așadar, nu au inventat nimic; au orientat doar vechea practică de a cânta pe mai multe voci spre
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
diferitele sărbători și solemnități. În sfârșit, reușita lui își găsește rațiunea și în faptul că aceste cântece „se nasc din cuvânt”, formând cu acesta o mirabilă simbioză. Cântul gregorian „va fi cântat timp de secole, va fi integrat în compozițiile polifonice, citat și parafrazat, fragmente din el vor fi folosite drept cantus firmus. Aproape 2000 de ani, coralul gregorian rămâne temelia stilistică a cântărilor liturgice (de rit catolic), dar și sursa pentru toată muzica europeană „cultă”, laicizată de-a lungul secolelor
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
nici nu va genera ramuri secularizate, care să pătrundă în sala de concert. Va rămâne timp de secole în biserică, influențând desigur uneori și creația „cultă”, schimbându-și doar în mică măsură fizionomia”. 4. DECĂDEREA CÂNTULUI GREGORIAN ȘI DEZVOLTAREA FORMELOR POLIFONICE În perioada Evului Mediu târziu și începuturile Renașterii, viața liturgică a cunoscut o puternică decădere. Creștinismul, care până atunci a fost însuflețit de entuziasmul extinderii sale, acum, când era răspândit aproape în întreaga Europă, s-a aflat în fața exigenței de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
mari transformări. Avea loc trecerea de la vechile la noile sisteme; muzica încerca să-și lărgească orizonturile expresive fiind orientată spre cucerirea a noi modalități, a unor forme și a unui limbaj încă neaprobat. Punctul de plecare a fost descoperirea posibilităților polifonice și dorința aprigă de a le experimenta. Or, experimentele, cel puțin la început, au avut loc doar în humusul muzicii ecleziastice sau, mai exact, erau realizate cu acel cântec ce zilnic era în mâinile muzicienilor, adică melodia gregoriană. Noile posibilități
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
divin. De comportamentul ireverențios al cantorilor se vor ocupa ulterior statutele ce vor reglementa disciplina capelelor muzicale. Acest document muzical a avut un răspuns aproape nul în sânul bisericii și nu a avut nicio influență asupra dezvoltării viitoare a muzicii polifonice sacre. Cauzele erau multiple: lipsa autorității și prestigiul redus al papei în „captivitatea” din Avignon; nașterea spiritului umanist, nu întotdeauna inspirat din valorile credinței, al artei din Trecento și Quattrocento; puternica dezvoltare a tehnicii polifonice, tot mai complexă și de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
asupra dezvoltării viitoare a muzicii polifonice sacre. Cauzele erau multiple: lipsa autorității și prestigiul redus al papei în „captivitatea” din Avignon; nașterea spiritului umanist, nu întotdeauna inspirat din valorile credinței, al artei din Trecento și Quattrocento; puternica dezvoltare a tehnicii polifonice, tot mai complexă și de neoprit, și, de asemenea, ambițiile capelelor muzicale. Totuși, anumite indicații au fost aplicate. Motetul politextual, de exemplu, cu argument profan, a ieșit definitiv din Biserică. De asemenea, în așa-numitele „mise de Avignon” (manuscrisele de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
bazează pe o arhitectură ritmică echilibrată. Din punct de vedere legislativ, Docta sanctorum a intrat în „Corpus juris canonici”, tutelând astfel existența muzicii gregoriene și normativitatea sa până în zilele noastre. Așa se explică prezența sa în cantus firmus din compozițiile polifonice sacre ulterioare. Muzicologic vorbind, anumite problematici delimitate atunci, precum raportul cuvânt-melodie, inteligibilitatea și integritatea textului sacru, raportul sacru-profan sau coerența morală în stilul executiv, vor constitui obiectul de reflecție în toată istoria muzicii sacre. Documentul va rămâne un punct de
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
câțiva cantori flamanzi și francezi, experți în contrapunctul în vogă de atunci, și nu a mai simțit nevoia de a readuce la viață desființata schola cantorum din Lateran”. Astfel, pontiful avea capela sa muzicală, care executa noul gen de muzică polifonică; și tocmai pentru că uzanța de a celebra funcțiunile liturgice pontificale în capelă s-a instaurat și la Roma, tot aici s-a născut și figura cantorului de capelă, diferit de cel din vechea și abolita schola cantorum, fie datorită tipului
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
nu o înțelegeau și a rolului marginal de simpli spectatori pe care îl aveau în cadrul unor ceremonii somptuoase. Între secolele XV și XVI, școlile muzicale abațiale și ale catedralelor au devenit astfel realități muzicale prestigioase și adevărate laboratoare de artă polifonică rafinată. Aici, cantorii-compozitori s-au format tehnic și profesional, iar muzica și-a asumat roluri ieșite din comun și de înaltă ținută. Limbajul muzical se dezvoltă și devine mai transparent: se cizelează tehnica imitativă-contrapunctică; armonia merge în direcția consonanței și
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
să-și asume rolul de ghid în producția de muzică sacră. Începând cu Josquin, compozitorii străini s-au stabilit în Italia, fiind maeștri-cantori ale celor mai faimoase capele muzicale. Principalele puncte de atracție erau Roma și Veneția. 4.3 Misa polifonică În secolul al XV-lea, misa se afirmă în mod definitiv, înțeleasă ca o compoziție unitară a celor cinci părți din Ordinarium. Acestea au pierdut aproape complet trăsăturile lor liturgice și funcționale în interiorul celebrărilor. Misa în cantus firmus se naște
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în schimb, dezvoltă în partida din superius (sopran), parafrazându-l, un motiv luat dintr-un motet sau dintr-un alt cântec, pe care îl imită în toate celelalte voci. Atunci când, pe lângă cele cinci fragmente din Ordinarium, autorul compunea în formă polifonică și melodiile din Proprium, era vorba de Missa plenaria. Cea care a avut mai mult succes în istoria muzicii a fost Missa pro defunctis (mai târziu, numită misa de Requiem), care cuprindea toate cântecele din Ordinarium (fără Gloria și Credo
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
lui J. Ockegem (1425 cca.-1496 cca.). 4.4 Motetul Motetul, în secolul al XIV-lea, era o compoziție izoritmică, alcătuită din suprapunerea mai multor voci deasupra unui tenor preexistent. În secolele XV și XVI a devenit, însă, o compoziție polifonică liberă, formată din mai multe secțiuni, determinate de frazele textuale, fiecare având un sens muzical împlinit, de sine stătător. Fiecare secțiune era formată din mici episoade imitative, construite pe o idee tematică ce migra printre voci. Frazele melodice se identificau
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
fiecare având un sens muzical împlinit, de sine stătător. Fiecare secțiune era formată din mici episoade imitative, construite pe o idee tematică ce migra printre voci. Frazele melodice se identificau cu cele textuale și se întrepătrundeau una cu cealaltă. Arta polifonică a fost folosită și pentru imnele liturgice, realizate sub forma motetului polifonic imitativ sau sub forma izoritmică, sau prin strofe alternate cu cântul gregorian, imitându-i melodia. Același lucru a avut loc și pentru psalmodia solemnă, în special pentru Magnificat
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
formată din mici episoade imitative, construite pe o idee tematică ce migra printre voci. Frazele melodice se identificau cu cele textuale și se întrepătrundeau una cu cealaltă. Arta polifonică a fost folosită și pentru imnele liturgice, realizate sub forma motetului polifonic imitativ sau sub forma izoritmică, sau prin strofe alternate cu cântul gregorian, imitându-i melodia. Același lucru a avut loc și pentru psalmodia solemnă, în special pentru Magnificat, Benedictus și Nunc dimittis. Arta polifonică s-a extins și la alte
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
imnele liturgice, realizate sub forma motetului polifonic imitativ sau sub forma izoritmică, sau prin strofe alternate cu cântul gregorian, imitându-i melodia. Același lucru a avut loc și pentru psalmodia solemnă, în special pentru Magnificat, Benedictus și Nunc dimittis. Arta polifonică s-a extins și la alte texte, precum secvența Stabat mater, cele patru antifone mariane „majore” (Salve Regina, Alma Redemptoris Mater, Ave Regina coelorum, Regina caeli), sau alte texte spirituale, luate din Biblie sau inspirate de aceasta, fie în latină
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
pretau mai bine la bogăția lor poetică și la natura lor lirică. Odată cu invazia polifoniei, cântul gregorian și-a menținut o poziție limitată și marginală, fiind apreciat numai în teorie, dar puțin executat în practică; deseori, era folosit pentru compoziția polifonică asemenea unei cărămizi de construcție. A decăzut astfel și abilitatea executivă transmisă de secolele precedente, împreună cu capacitatea comprehensiunii sale stilistice și artistice. Pentru o cunoaștere adecvată a autorilor principali și a școlilor polifonice, se poate recurge la cărțile de istorie
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
în practică; deseori, era folosit pentru compoziția polifonică asemenea unei cărămizi de construcție. A decăzut astfel și abilitatea executivă transmisă de secolele precedente, împreună cu capacitatea comprehensiunii sale stilistice și artistice. Pentru o cunoaștere adecvată a autorilor principali și a școlilor polifonice, se poate recurge la cărțile de istorie a muzicii. Aici, schematizând, amintim că, în secolul al XV-lea, se manifestă predominanța absolută a flamanzilor, precedați de englezii L. Power (+ 1445?) și J. Dunstable (+ 1453). Numele mai semnificative sunt: Guillaume Dufay
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
semnificative sunt: Guillaume Dufay (+ 1474), exponentul prin excelență a primei jumătăți de secol; J. Ockeghem (+1495?) și J. Obrecht (+ 1505); Josquin des Prey (+ 1521), cel mai renumit de la sfârșitul secolului. În secolul al XVI-lea, s-au dezvoltat diferite școli polifonice, în mare parte datorită impulsului dat de flamanzi care au divulgat în toată Europa sofisticata lor tehnică de contrapunct. Amintim: Școala romană, cu G.P. da Palestrina (+ 1594); Școala spaniolă, cu T. L. da Victoria (+ 1611); Școala franco-germană, cu Orlando di
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
contrapunct. Amintim: Școala romană, cu G.P. da Palestrina (+ 1594); Școala spaniolă, cu T. L. da Victoria (+ 1611); Școala franco-germană, cu Orlando di Lasso (+ 1594); Școala engleză, cu W. Byrd (+ 1623) și Școala venețiană, cu Giovanni Gabrieli (+ 1612). 4.5 Lauda polifonică Nașterea artei polifonice a coincis cu nașterea și afirmarea în Europa a limbilor moderne. Cele două situații au dus la excluderea credincioșilor de la orice participare activă la ceremoniile liturgice: limba latină devenea tot mai enigmatică, capabilă să fie înțeleasă numai
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
romană, cu G.P. da Palestrina (+ 1594); Școala spaniolă, cu T. L. da Victoria (+ 1611); Școala franco-germană, cu Orlando di Lasso (+ 1594); Școala engleză, cu W. Byrd (+ 1623) și Școala venețiană, cu Giovanni Gabrieli (+ 1612). 4.5 Lauda polifonică Nașterea artei polifonice a coincis cu nașterea și afirmarea în Europa a limbilor moderne. Cele două situații au dus la excluderea credincioșilor de la orice participare activă la ceremoniile liturgice: limba latină devenea tot mai enigmatică, capabilă să fie înțeleasă numai de clerici, iar
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
cu nașterea și afirmarea în Europa a limbilor moderne. Cele două situații au dus la excluderea credincioșilor de la orice participare activă la ceremoniile liturgice: limba latină devenea tot mai enigmatică, capabilă să fie înțeleasă numai de clerici, iar muzica, devenind polifonică, era accesibilă numai unui grup restrâns de cantori și muzicieni calificați. În aceste condiții, poporul a dat naștere unor forme de pietate și devoțiune, în limba populară, în afara liturgiei. Am văzut deja cum s-a născut lauda populară monodică. Odată cu
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
din Trento a avut loc între anii 1545 și 1563 și a fost convocat pentru a rezolva problema reformei protestante. Spre sfârșitul sesiunii, părinții conciliari au discutat și reforma muzicii sacre. După cum am văzut, muzica a atins perfecțiunea în arta polifonică, ajungându-se la un superb florilegiu de opere, autori și școli. În muzica sacră, însă, dincolo de incontestabila valoare artistică a compozițiilor, au avut loc și abuzuri, ceea ce a provocat nemulțumiri în rândul prelaților bisericii, mai sensibili față de liturgie, și a
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
care nu era gregorian, precum celebrul cântec L’homme armé din acel timp, pe baza căruia mulți compozitori și-au realizat misele lor, de la Dufay până la Ockhegem, Josquin și Palestrina. Nu mai erau permise nici misele parodii, construite pe compoziții polifonice profane preexistente. Compozitorii s-au adaptat acestor norme sau, mai bine zis, uneori s-au prefăcut că se conformează, deoarece, deseori, au omis să semnaleze în titlu proveniența profană a materialelor lor constructive, dând naștere astfel unor serii de mise
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
se conformează, deoarece, deseori, au omis să semnaleze în titlu proveniența profană a materialelor lor constructive, dând naștere astfel unor serii de mise sine nomine (fără titlu). În sfârșit, Conciliul din Trento a insistat asupra inteligibilității cuvintelor: intercalările și întrepătrunderile polifonice trebuiau simplificate, astfel încât să se respecte, ca o prioritate absolută, dicția clară și corectă a textului liturgic; în fond, era aceeași exigență care l-a determinat pe Papa Ioan al XXII-lea, cu mai mult de două secole în urmă
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]