482 matches
-
coadă. — Unde e toată lumea? Tocmai îi adunăm. —E în regulă. Uite-le că vin. M-am uitat. Patru femei se apropiau de stand. Dar, instinctiv, am știut că nu veniseră pentru o schimbare de look à la Candy Grrrl. Aveau pomeți excelenți, tunsori la baza gâtului și erau îmbrăcate în nuanțe deschise de gri și bej. Arătau de parcă tocmai ar fi ieșit de la Ralph Lauren și s-au dovedit a fi mama, cele două surori mai mari și cumnata lui Brooke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
prea strălucitoare ca s-o privești. O perfecțiune orbitoare, tiranică. Maxilarul ei ferm, prelung și subțire era încleștat și împins în față, iar gura-i mare, mare, nu avea nici o urmă de zâmbet. Nasul scurt și drept era flancat de pomeții ca niște lame sau ca niște stânci albe și ascuțite. O față prelungă, cu oasele puse în valoare perfect de ochii mari, strălucitori ca două ape, de culoare celui mai închis albastru ultramarin, ochi prin care aproape că puteai vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să nu-și fi dat seama de ironia cu care rostise ultimul cuvânt. Închise rujul și îl puse în geanta minusculă neagră din fața ei. Scoțând o pudră aurie compactă cu sfere roz-brune, extrase o pensulă și începu să își pudreze pomeții, tâmplele și chiar și vârful nasului. —Perle bronzante, explică ea surprinzându-mi privirea în oglindă. Îți dau o nuanță de bronz până zbori într-un loc cu soare. Uite, aici se aplică. Cu pensula fără pudră acum, îmi arătă zonele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
lui Voltaire pe care Îl recitea de două ori pe an, acele două ori cînd Îl auzeam rîzÎnd din toată inima. L-am privit În tăcere. Avea părul albit, rar, iar pielea de pe față Începuse să-și piardă fermitatea În jurul pomeților. L-am contemplat pe omul acela pe care cîndva mi-l Închipuisem puternic, aproape invincibil, și l-am văzut fragil, Învins pe nepusă masă. Învinși, poate, amîndoi. M-am aplecat să-l Învelesc cu pledul acela pe care de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
aici. Părea să aibă puțin peste douăzeci de ani, dar figura ei copilărească, puțin speriată și obosită, nu se armoniza de loc cu fardul pe care și-l adăugase În grabă, la toaletă probabil, pe pleoape și pe sprâncene, pe pomeții obrajilor. Avea o frumusețe aparte, sportivă, sinceră și băiețoasă, cu un procent de feminitate foarte mic, dar perfect integrat În ansamblu. De altfel fiecare element al chipului ei părea urât luat În parte și numai privirea Împreună dădeau senzația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
o femeie bătrână greblând frunzele căzute pe peluza la fel de îngălbenită de vreme ca și clădirea. Ieși din mașină și se apropie de ea. De aproape femeia se dovedi a fi o adevărată frumusețe apusă: cu o piele palidă, aproape transparentă, pomeți înalți și cel mai frumos păr castaniu-argintiu pe care îl văzuse vreodată. Numai ochii nu se potriveau cu restul - erau prea vii și ieșiți din orbite. Buzz zise: — Doamnă? Fata bătrână se sprijini de greblă. Între dinții uneltei era prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ultima lui hârtie de zece dolari. — Doamnă, dumneavoastră ziceți că băiatul a dispărut în toamna lui ’42? — Da, exact. Iar sora Aimee vă mulțumește. — De ce a șters-o? Unde s-a dus? Delores păru speriată. Pielea i se înfundă peste pomeți, iar ochii ei ieșiră în afară încă vreo trei centimetri. — Coleman s-a dus să-și caute tatăl, oricine-o fi fost individul. Un bărbat scârbos, cu un accent scârbos, a trecut pe-aici și-a întrebat de el, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Pictorul privi din nou spre bătrân, intrigat. Bătrânul se lăsase pe spate și se uita, visător, la ferestrele palatului. Urmărind direcția privirii, Alexandru observă un chip ce apăruse la una din ferestre. Era un bătrân zbârcit, cu barba rasă și pomeții obrajilor ieșiți În evidență. Avea ochii mari și negri și sprâncene dese, Îmbinate deasupra nasului. În ansamblu, chipul era ciudat, aproape inuman, traversat parcă de o undă de forță malefică. Desenul se făcu În grabă și dispăru În mânecă. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de doamnă stilată este aceeași cu adolescenta de acum două decenii și jumătate înaltă, subțirică, cu fața luminoasă și ochii iscoditori. Nici în bărbatul cu mustață, cu început de chelie și de burtă nu-l identifică pe puberul slab, cu pomeții obrajilor proeminenți și cu începutul pufului de mustață abia mijit. Ora de dirigenție începe să capete pentru Dumitru Dascălu o desfășurare de videoclip, în care percepțiile se amestecă în chip neașteptat cu imaginile într-o succesiune obositoare și stresantă. Trăiește
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
Pran Nath este atât de frumos! Atât de alb! Un reușit exemplar din Cașmir! Fără îndoială, este un băiat frumos. Părul lui arămiu captează razele soarelui, ca al oamenilor care trăiesc sus, pe dealuri. Ochii au o tentă verde. Are pomeții înalți, proeminenți, iar pielea fină de deasupra lor, întinsă ca membrana unei tobe foarte scumpe, nu e nici măcar arămie sau de culoarea grâului, ci albă. Pielea lui Pran Nath este o mândrie pentru toți. Albeața pielii lui n-are nuanțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care presară puțin de ici, puțin de colo; puțină pastă dulce de nucă de cocos, puțină lămâie. Apoi, după ce așază niște bucăți suculente de betel deasupra, o împachetează cu grijă și cu o mișcare rapidă din degete o introduce în pomeții obrajilor. Pran zăbovește pe scară, urmărindu-l. — Apropie-te copile, să te văd. Pran face câțiva pași în față. Khwaja-sara îl cercetează cu atenție. — Ce ești tu, Rukhsana? sâsâie Khwajasara. — Băiat. — Adevărat? Ești sigur? Uite cum ești îmbrăcat! Confuz, Pran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
bine instruit. — E frumușel. — Le-am cerut să-mi dea ce au mai bun. Simțindu-și dintr-o dată gura uscată, Pran își plimbă privirea de la unul la altul. Se uită la cele două lentile ale ochelarilor fotografului, la obrajii cu pomeții lucioși ai lui Flowers, la turbanul împodobit cu pietre prețioase al diwan-ului și simte ceva năsănătos degajându-se dinspre cei trei. Dincolo de sfera portocalie de lumină, întunericul ascunde și alte oglinzi. Mai multă lumină n-ar face neapărat lucrurile mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
spus Ned Flowers. Și atunci, mi-a venit o idee genială! Jean Loup? Ești aici? Jean Loup este aproape, stă în rândul din spate, încolăcit, suplu, ca un arc galez. Este Jean Loup, scos dintr-o rigolă din Marseille, cu pomeții ca briciul, el, consolarea marinarilor, Jean Loup, gata să facă orice cu oricine, atâta vreme cât... ei bine, atâta vreme, doar. O va face. Cineva s-a trezit cu el la Cannes, altcineva l-a întâlnit pe un iaht la Cap d
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
accesorii, spuse Maria și dispăru În celălalt capăt al magazinului. Grozav! ― Alisia, ce surpriză, spuse Larisa. Nici măcar nu se chinuise să mimeze entuziasmul. ― Bună! M-am uitat șocată la chipul ei palid și Încercănat, la buzele ei aproape albe, la pomeții osoși și ochii Întunecați, ușor ieșiți din orbite. Arăta chiar mai rău decât ultima dată când o văzusem deși, dacă s-ar mai fi Îngrășat vreo cincisprezece kilograme, ar fi fost chiar frumoasă. ― Ai găsit ceva drăguț? mă Întrebă ea
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
Gheorghe) vodă în anul 7168 (1659) septembrie 8”. Dar vin și mă întreb: cum putea „Drăgana, și feciorii... cu nepoții Neagului sulițașul” să dăruiască „sfintei mănăstiri ce se cheamă la Dealul Mare, în Codrul Iașilor... o moșie, o prisacă cu pomeți, cu heleșteu” la 18 ianuarie 1658 (7166)? Asta nu se putea întâmpla decât dacă înainte de mănăstirea ridicată de Iane Hadâmbul a existat o alta... Confirmarea o găsesc în scrierile lui Nicolae Iorga, marele istoric care în revista „Floarea darurilor”, la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
carte...rugătorului nostru Ignatie egumen de la mănăstirea Bârnova, ca să aibă a-și lua venitul de pe moșiile mănăstirii di pe Lunca Bârnovii: din Găureni, din Todirel, din Piciorul Lupului, din Ciurea, de pe Ciurbești... din țarini, din toate semănăturile, din fânațe, din pomeți, din vii, din prisăci cu stupi... și dintr-altele din toate, pe obicei, cum și din grădini cu legumi din care vor ave de vânzare... Și tot omul gospodar... să aibă a lucra mănăstirii... pe an acele 12 zile... cum
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Nicolae Alexandru (Mavrocordat) voievod în care scrie... pentru mănăstire Copou, fiind căzută și lipsită, o au miluit cu o bucată de loc din hotarul târgului Eșului, care loc este alăture cu locul sfintei mănăstiri Copoului... Această bucată de loc... cu pomeți și cu paragină de vii, și cu loc de grădină, și cu pădure și cu tot venitul... ca să fie de la domnia sa dreaptă ocină și moșie...” Apoi la „Vălet 7223” același voievod dă 50 de lei pe an din vama domnească
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
speram eu, aducea cu stilul lui Carolyn Bessette Kennedy - decât petrecusem ca să mă îmbrac în ultimele trei luni. Apoi Bea și-a făcut apariția în garsonieră cu trusa ei enormă de machiaj, după care a început, disperată, să-mi caute pomeții și să-mi aranjeze sprâncenele. În ochi avea o sclipire febrilă care spunea că așteptase ani de zile să aibă șansa să facă chestia asta. Eram fericită fiindcă făcusem toate eforturile astea. Îmbrăcat într-un costum în dungi (care acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
era urât puteam să mă consolez. Da, cu asta, e grozav. Acum, Celeste, ai putea să te așezi cât se poate de repede, pentru că și așa suntem destul de în întârziere? E furioasă. Două pete de un roz aprins apar pe pomeții ei ascuțiți. Cu toate astea mă ascultă. Când se așază, aruncă o privire ecusonului meu. Tot Redden, din câte văd. Zâmbește glacial. — Da, sunt prea ocupată pentru dragoste. —Vai, așa spun toate. Doamne, voi, femeile de carieră, nu vă înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
V-a primit Sevgin în gazdă?? De ce să nu mă primească? Păi aia... începe să spună ceva și se răzgândește, dă cu țeava carabinei după câinii care nu ne slăbesc... Dacă v-a primit e bine, spune, strângându-și sub pomeți ochii mici de tătar, și se-ntoarce spre corturi. În săptămâna cât am stat pe-acolo aveam să aflu și eu de ce se mirase omul: bătrâna era atâta de zgârcită, că pe copiii din sat, ăștia care se fugăresc acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
un ritm de se poate fuma o țigară cât stă tramvaiul în stație cu ușile deschise. Am făcut experiența, plecând de la policlinică cu un grup de fete oacheșe. Una, cu fața mică în formă de bec, nu tocmai oacheșă, cu pomeți proeminenți, bărbie ascuțită, buzele subțiri vopsite într-un roșu-corai, față de „femeie a dracului“, cum ar fi spus un fizionomist, tocmai și-aprinsese țigara înainte să se suie și rămăsese în ușa deschisă de la spatele tramvaiului, s-o soarbă cu înghițituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
să dorm - pentru asta, câteva minute trebuia să mă sustrag tuturor tentațiilor lumii reale (garajul, zumzetul radiocasetofonului la care soră-mea ascultă muzică în timp ce repetă lecția la franceză). Ca să scap, mă rostogolesc pe burtă, cu fața aprinsă apăsată până la durerea pomeților, a maxilarelor, în cuvertura de pat... Se face o noapte subțire albastră, fiindcă și cuvertura e tot asta de-aici, reactivată în casa nouă pe post de față de masă. N-am reușit niciodată să-mi explic cum veneau despărțirile mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
O voce îmi întrerupe gândurile și ridic privirea, tresărind. O femeie înaltă, elegantă, într‑un costum de culoare deschisă, cu picioare foarte lungi și pantofi din piele de crocodil mă privește de sus. Și arată exact ca în poză, cu pomeți înalți și păr închis, stil Jackie Kennedy, doar că pielea ei pare puțin mai întinsă și ochii îi sunt nenatural de mari. De fapt, arată de parcă i‑ar fi destul de greu să‑i închidă. — Bună ziua! spun, ridicându‑mă jenată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu același titlu, Femeile din detașamentul roșu. Cei răi vin cu câini având înfățișare fioroasă, ca să o vâneze pe copila sclavă. Un closeup pe colții câinelui și un closeup pe rană. Părțile corpului care sângerează. Chipul mamei devine de nerecunoscut. Pomeții ei frumoși încep să iasă în afară, iar ochii i se adâncesc în orbite. E atât de bolnavă, că nu poate merge prea departe. Și cu toate astea, suntem tot pe drumuri. A fost dată afară din slujbă. Nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
copt și rezervat, stăpânit de un cuviincios delir. Dar violonista Mullova? Rochia, șocant de simplă, Îi Îmbracă firesc trupul subțire. Gust imecabil, educat de cine? La fel de sobră agrafa care Îi strânge impecabil părul arămiu; fard discret pe ochii oblici, pe pomeții lați. Antrenată să cânte impecabil, să alerge impecabil, să sară impecabil, să mulțumească impecabil. Să cucerească săli după săli de public din această parte a lumii unde tancurile cu stea roșie nu au ajuns Încă, unde imperiul Într-o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]