93,928 matches
-
numai când în aceste ramuri ale economiei, poporul "produce mai mult decât are lipsă", dar susține pe bună dreptate că "agricultura, meseria și neguțătoria nu pot înflori fără de cultură generală, dar nici cultura generală nu se poate crea în inima poporului, dacă-i lipsește bunăstarea". Broșura Detorințele noastre este subintitulată "un discurs popular închinat preoților și învățătorilor români", considerați de reprezentanții Școlii Ardelene, și, mai târziu, de Octavian Goga, luminătorii satelor. Dacă Învățătorul și poporul poate fi considerat un tratat elementar
Un urmaș al Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/15538_a_16863]
-
nu se poate crea în inima poporului, dacă-i lipsește bunăstarea". Broșura Detorințele noastre este subintitulată "un discurs popular închinat preoților și învățătorilor români", considerați de reprezentanții Școlii Ardelene, și, mai târziu, de Octavian Goga, luminătorii satelor. Dacă Învățătorul și poporul poate fi considerat un tratat elementar de economie politică, Detorințele noastre este o pagină de pedagogie socială, vorbind despre educația în familie, biserică și școală, subliniind că numai morala religioasă și știința de carte sunt capabile să salveze poporul român
Un urmaș al Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/15538_a_16863]
-
și poporul poate fi considerat un tratat elementar de economie politică, Detorințele noastre este o pagină de pedagogie socială, vorbind despre educația în familie, biserică și școală, subliniind că numai morala religioasă și știința de carte sunt capabile să salveze poporul român. Ca și Gh. Șincai, în Învățătura firească spre surparea superstiției norodului, combate credința deșartă: "Credința deșartă nu e în sine așa primejdioasă, cât ura. Nu e primejdioasă pentru că acele nimicuri de fermecătorii și descântece n-au putere de a
Un urmaș al Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/15538_a_16863]
-
primejdioasă, cât ura. Nu e primejdioasă pentru că acele nimicuri de fermecătorii și descântece n-au putere de a face rău, ci e urâtă pentru timpul acesta când domnește credința adevărată a lui Cristos și civilizațiunea, e spre rușinea mare acelui popor carele mai crede în așa minciuni, atunci când vrea să propășească și să intre în lumea cultă. Dar e primejdioasă vindecarea ce se încrede unor proști, unor babe sau moașe, crezând că ei ne scapă de boale". De aceea preoții și
Un urmaș al Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/15538_a_16863]
-
datinile și faptele rele ale tinerimii, îi poleiază mintea și facultățile ei, ca să nu se ucidă spiritul, ci ca să se desfășure în puterile sale..." Generația pașoptistă a beneficiat față de Școala Ardeleană de o nouă modalitate de îndrumare și luminare a poporului: jurnalistica. Atanasie Marian Marienescu este conștient de acest rol al presei literare. De aceea, în articolul Foile literare române dincoace de Carpați recomandă editarea și a altor periodice cu o tematică mai diversă și mai larg cuprinzătoare. În articolul Jurnalistica
Un urmaș al Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/15538_a_16863]
-
altor periodice cu o tematică mai diversă și mai larg cuprinzătoare. În articolul Jurnalistica română și abuzurile ei, vorbește, ca și Eminescu despre profesiunea de gazetar, subliniind câteva din calitățile necesare ziariștilor, "oameni cu simț de onestitate, apărători ai virtuților poporului român și nu oameni care să facă ca viața noastră politică și publică să apuce pe calea corupțiunii". Este o reeditare binevenită pentru că dincolo de omagierea personalității unui vrednic urmaș al Școlii Ardelene, aceste pagini cuprind idei și recomandări ce nu
Un urmaș al Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/15538_a_16863]
-
de mine și, extrem de politicos, mi-a spus că vrea să cumpere de la bucătăria localului o sticlă de vin (asta se putea în orice restaurant, 'n vreme ce 'n magazine se găsea aproape exclusiv așa-zisa șampanie, parcă eram un popor care sărbătorește ceva 'n fiecare zi), dar șeful de sală l-a refuzat susținînd că omul ar fi beat. Bărbatul, care era cel mult amețit, mi-a explicat că vinul este pentru ziua mamei lui - ceea ce putea să fie adevărat
Cultura cu înlocuitori by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/15549_a_16874]
-
percepere mai profundă a culturilor noastre? Să întărim contactele directe prin schimburi de delegații de scriitori și mai ales să încurajăm realizarea cât mai multor traduceri care constituie - nu spun o noutate - mijlocul cel mai eficient pentru cunoașterea reciprocă a popoarelor. Ele vor contribui neîndoielnic și la extinderea relațiilor tradiționale care există între centrul cultural al Salonicului și spațiul spiritual românesc, cvasivecine geografic. De ce, la zece ani de la căderea cortinei de fier, literaturile Europei de Sud-Est (și includ aici și literatura
Decanii de vîrstă ai literelor elene by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/15526_a_16851]
-
să îngroașe ironia, să indice exact calea hohotului de rîs - autorul ține cu tot dinadinsul să-și ridiculizeze personajul, nu-i lasă nici o portiță de scăpare. O singură proză pare a scăpa de sub tirania naratorului moralist: "Nașterea unei națiuni". Geneza poporului român este scrisă în două pagini cu un haz nebun - rîsul este garantat. Un amestec de cuvinte dacice, "cu mulți de z", viața unui guvernator roman în provincie, daci barbari și o Dochie care se arată nedumerită de misiunea ce
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
haz nebun - rîsul este garantat. Un amestec de cuvinte dacice, "cu mulți de z", viața unui guvernator roman în provincie, daci barbari și o Dochie care se arată nedumerită de misiunea ce i-a fost încredințată, aceea de a naște poporul român: "Dar Dochia-Iulia continua, aproape plîngînd, să-și arate trupul și să strige spre roman un cuvînt dacic: Barza! Barza!" Poate cu astfel de proze s-ar putea "vinde" Horia Gîrbea. Deocamdată mileniul trei l-a prins cu aspirații literare
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
striga, cu glasul sugrumat de durere, de la fereastra spitalului de oftalmologie: "Stalin a murit, iar eu sunt aici!". Au încetat scandalurile și încăierările din curte, iar oamenii vorbeau fățiș: Pentru cine își vor da viața acum? Pentru Malenkov, poate? Nu. Poporul nu-și va da viața pentru Malenkov!" Mulțimi uriașe de oameni, neorganizate, se scurgeau spre Sala Coloanelor, unde era depus trupul lui Stalin, și se simțea ceva neobișnuit în această mulțime de necuprins, tăcută și mohorâtă. Autoritățile nu s-au
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
incapabili! De ce se mai află la putere, dacă nu știe cum se umblă în borcanul cu dulceață? Cum spuneam, dl. Guest cunoaște bine politicienii, dar, dacă reflectez mai adânc, nu cred c-a avut timp să cunoască la fel de bine și poporul. Ideea că 2003 va fi altfel decât 2002, decât 2000 și decât de când ne știm se clatină la orice boare de luciditate. Cum să fie altfel, când oamenii sunt aceiași? Ba chiar mai înrăiți, mai îngreunați de burți și mai
De la mersul cu plugușorul la mersul cu pluta by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14368_a_15693]
-
de "îâ"-uri. Conform vechii ortografii, corectura e simplă, mai ales cu calculatorul: "â" se schimbă în "î", după care se înlocuiește orice formă de bază "romî-" cu "româ-". Invers însă... nici un calculator nu va pricepe că noi sîntem un popor de origine latină, așa că trebuie să plaseze "â" doar în interiorul cuvintelor și să aibă grijă la cuvintele compuse. Așadar, dacă brava reformă ortografică provoacă încurcături la nivel de traducător, mă întreb cum se va descurca un ins care abia dacă
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
de fandacsia omului nou și convins că are drept aliat progresul umanității înseși în "zborul comunist spre viitor", a închis și supapele îndelung verificate: chermesele sindicale, coniacul din timpul programului, berica, emisiunile T.V., nunțile prelungite etc. Mai mult, a impus poporului sacrificii imense, fără să mai ofere în loc nici pâine, nici circ" (p.67) Partea a doua a cărții, și cea mai consistentă, se ocupă de evoluția prozei. Voi încerca să redau aici etapele și sistemul de culoare imaginat de critic
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
acuzată, nici condamnată, dar este cunoscut de toți faptul că invizibilul tribunal s-a ofuscat contra ei și asta e suficient pentru ca toți sătenii s-o ocolească de departe; căci dacă tribunalul impune un regim de proces unei țări, tot poporul e implicat în marile manevre ale procesului și îi însutește astfel eficacitatea; fiecare știe că poate fi acuzat în orice moment și-și pregătește dinainte autocritica; autocritica: aservirea acuzatului față de acuzator; renunțarea la propriul eu; modalitatea de a se anula
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
literar, nonpropagandistic, dat stalinismului). Floarea cea mai aleasă a secolului, arta modernă a anilor douăzeci și treizeci, a fost chiar triplu cenzurată: mai întâi de către tribunalul nazist, în calitate de ENTARTETE KUNST, "artă degenerată" apoi de către tribunalul comunist ca "formalism, elitism străin poporului"; și, în fine, de către tribunalul capitalismului triumfător, în calitate de artă îmbătată de iluzii revoluționare. Cum este posibil ca șovinul Rusiei sovietice, făcătorul de propagandă versificată, cel pe care Stalin însuși îl numise "cel mai mare poet al epocii noastre", cum este
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
atare gen de călătorii? Acest lucru se întâmplă din cauza că nu există o știință despre crearea cuvintelor. Dacă s-ar constata că legitățile particulelor elementare ale alfabetului sunt comune unei anume familii de limbi, atunci pentru întreaga comuniune respectivă de popoare s-ar putea elabora o nouă limbă universală - un fel de tren New-York-Moscova placat cu cuvinte-oglinzi. Iar dacă e vorba de două defileuri învecinate, dar despărțite de un lanț muntos, călătorul sau dinamitează obstacolul montan, sau purcede pe un lung
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
ei, lăsând în plan secund tot ce a dat lumii Germania în filozofie, știință, muzică, tehnică, de-a lungul veacurilor. După terminarea războiului, scriitorul se angajează în "războiul rece" al vremii vorbind despre militarismul german, despre reînarmarea Germaniei, susținând că poporul german este inapt pentru democrație. Defăimare. Acuzații ce par ciudate astăzi noilor generații având sub ochi realitățile prezentului. E limita. E mărginirea ideologică a unui scriitor foarte bun, subiectiv însă, fanatic, spirit revanșard... Totuși, ce elogiu! Să n-ai cum
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
tom de proză scurtă, simbolic intitulat Ape adînci și apărut în 1919. În atmosfera tainicelor prevestiri ale amurgului, ne este evocată figura aureolată mitic a unei frumuseți iudaice, înscrisă firesc în panteonul prezențelor feminine memorabile pe care le-a dat poporul biblic: "Salomeea dansează, Dalila dezmiardă, Esthera se roagă - Sephora cîntă". Uzînd de un artificiu procedural inspirat, instanța auctorială transferă unui personaj relativ autonom competența narativă; este potențată astfel, printr-o detașare strategică a perspectivei, imaginea încărcată de mister a eroinei
Sephora, Bianca și Sofia by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/14429_a_15754]
-
dintre scriitorii noștri?" Întrucât tot nu am posibilitatea să cuprind aici, prin exemple varietatea preocupărilor Izabelei Sadoveanu și calitatea interpretărilor ei, încerc să mă fixez doar asupra felului cum tratează traducerea, ca problemă de artă literară. Traducerile sunt "interpretul unui popor pe lângă altul, schimbul de idei și sentimente care face să circule viața și să reînnoiască sufletele...". Observația cu oarecare tentă de teoretizare, apare în prezentarea volumului Tălmăciri al lui Șt. O. Iosif. Aplicarea în practică își găsește locul în două
Repere pentru literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14433_a_15758]
-
și să ne mândrim de vița din care ne tragem". Semnificativ este că apelul lui Petre Ispirescu a avut ecou, o serie de publicații raliindu-se la punctul său de vedere: Evenimentul (Iași), Telegraful român, Revista literară (Literatorul), Familia, Amicul poporului. Calendar, Țara nouă, Orientul român. Telegraful român crede că obiceiul a fost adus în țara noastră de către Zinca Goleasca, în vreme ce Vestitorul românesc propune ca aducătoare a bradului de Crăciun pe Maria Bibescu, în anul 1848. Telegraful român combate "extravaganța imitativă
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
teatrul nostru popular". Concluzia este netă: bradul de Crăciun n-are nici o legătură cu Nașterea Mântuitorului, este o datină pernicioasă, care duce la pierderea caracterului "național-religionar" (citește religios). Se dă și un citat din T. T. Burada, care în Datinele poporului român. Copacul Crăciunului (1897), a scris: "Introducerea acestui obicei al copacului în bătrâneștile noastre datini nu face decât să răspândească un venin primejdios în neamul nostru românesc". Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, apar și puncte
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
amorul propriu național, în fața pomului de Crăciun, ci mai vârstos să-l privim cu oarecare liniște și fără nici o teamă că va altera caracterul nostru național. Acest obicei și așa e pe cale de a deveni un bun comun al tuturor popoarelor cu oarecare pretențiuni culturale." Cunoscător al unor scrieri în temă din literatura germană, cum este aceea a lui Tille Alexander, Die Geschichte der deutschen Weihacht, evocă legende și mituri germanice care au condus la constituirea pomului de Crăciun. "Toată literatura
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
carte care denunța bradul ornat cu păpuși. Încă în 1785, baroneasa Oberkirch din Strassbourg consemna rezerva bisericii față de brazii "decorați cu lumini". Obiceiul, se precizează, este de origine alsaciană, de unde a pătruns, la începutul secolului al XIX-lea, la restul popoarelor germane. Au fost menționate câteva date ale atestării pomului de Crăciun: Goethe a văzut primul pom împodobit, în 1765, la Leipzig; la Berlin și Potsdam a apărut inițial sub formă de ramuri de pin; la Viena, primul pom luminat a
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]
-
sfârșitul secolului al XIX-lea și din primele decenii ale secolului următor. S. Fl. Marian, în Sărbătorile la români nu menționează obiceiul, probabil pentru că începe ciclul sărbătorilor cu acelea de la Anul Nou. Nici Elena Niculiță Voronca, în Datinele și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică (1903) nu-l consemnează. Abia în 1914, în studiul etnografic Crăciunul, de Tudor Pamfile, se face o scurtă mențiune ("Pomul de Crăciun e o datină venită din Apus, încetățenită pe la orașe, prin casele
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]