537 matches
-
un suport elaborat, gândit, construit pe principiul unui papirus derulat pe mai multe coloane. Conținutul, contextul, aluziile istorice și mai ales datarea stilistică a epigrafiei atestă ca dată a construcției anul 120 al erei noastre. Ansamblul este plasat pe un Portic, lângă teatru, pe locul vechii agore din câte se pare. -2- Peripateticianul epicurian. Conform tradiției, Aristotel se plimba cu discipolii săi în timp ce le dădea lecții, de unde și numele școlii peripateticiene. Preocupate mai degrabă de reputația lor decât atrase de disertația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Trebuie să fie interzisă cu desăvârșire utilizarea aparatelor și instalațiilor care nu au fost verificate. O atenție deosebită se va acorda fixării în sol a porților de handbal și fotbal, a stâlpilor de volei, a panourilor de baschet și a porticurilor de gimnastică. Se interzice folosirea acestora, dacă nu au fost ancorate și verificate. Lipsa unui control permanent al instalațiilor și aparatelor, neînlocuirea lor sau nerepararea celor uzate pot favoriza producerea accidentelor. Spațiul de siguranță din jurul aparatelor de gimnastică trebuie să
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Gheorghiu Mihai () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1151]
-
devenirii istorice. Există civilizații primitive de tip urban, după cum există o civilizație rurală. (De pildă, Moromeții lui Marin Preda sunt plasați într-un cadru cu o structură în fond citadină; paradoxul nu e decât aparent: există în acest roman un „portic”, o stoa, care e fierăria lui Iocan; toate relațiile sunt în această carte de tipul cel mai civic. Dar, de fapt, dacă această carte înfățișează o structură citadină în cadru rural, caracterul ei nu e unul primitiv, fiind angrenat într-
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
sunt mai rari decât imbecilii, incapabili să gândească în afara categoriilor acceptate de epocă. Cartea comportă trei discursuri ținute unul după altul? Auzim succesiv un stoic, un epicurian și un creștin? Ea aduce în scenă trei interlocutori, pe Leonardo Bruni, omul Porticului, pe Antonio Beccaldi, filosof al Grădinii, și pe Niccolo Niccoli, gânditor al Paradisului creștin, care-și apără, pe rând, propria poziție? Nu mai contează economia internă a cărții dialectica ei proprie, soarta ei, parcursul ei retoric: pentru anumiți cititori răuvoitori
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
tot atâtea false valori și virtuți ridicole. Pasiunea romană pentru sinucidere este inacceptabilă. Caton, Scipio, Lucrețiu? Niște ficțiuni. Mucius Scevola, Regulus? Niște figuri obsedate de glorie... Dar cel mai rău lucru, apt de a fi reținut ca atare de către adepții Porticului, este tristețea, acedia pe care aceștia o resimt din cauză că-și plasează atât de sus aspirațiile încât ele rămân imposibil de atins. Oamenii sunt îndemnați să se comporte ca niște eroi: nereușind performanța, ei tânjesc într-o melancolie iremediabilă. Această etică
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unui Dumnezeu distinct de realitate, virtutea imposibilă în această lume, pasiunea tristă ce decurge din aceasta - tot atâtea rațiuni de a nu se situa printre discipolii magistrului din Stoa. Evident, Antonio Beccaldi epicurianul critică tezele lui Leonardo Bruni. Opoziția dintre Portic și Grădină propune un caz-școală în filosofie: austeritatea contra bucuriei, ascetismul contra plăcerii, eroismul contra seninătății, apatia contra ataraxiei. Ea străbate istoria ideilor timp de multe veacuri: Epicur sau Cicero, Seneca sau Lucrețiu, alegerea echivalează foarte adesea, în ochii adepților
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și pe Spuden. Etimologia o dovedește: primul este în căutarea plăcerii, cel de-al doilea îl definește pe omul serios. Unul se revendică de la epicurism, celălalt pare mai degrabă stoic, de unde și confirmarea în exercițiul de stil care opune, clasic, Porticul Grădinii. Ca perfect discipol al lui Epicur, Hedon afirmă că el se identifică cu plăcerea și cu binele suveran. în ochii săi, viața fericită comportă minimum de tristețe și maximum de voluptate. Pentru moment, nimic foarte heterodox... Acolo unde Hedon
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Scrisorile către Lucilius o demonstrează în mod repetat. Seneca însuși, cinstit, nu pregetă să utilizeze cutare sau cutare teză a lui Epicur dacă o găsește corectă. în chestiunea morții, a sinuciderii, a renunțării la bunurile pământești de exemplu, Grădina și Porticul profesează opinii identice. Montaigne trece dincolo de prejudecățile de școală. Câtuși de puțin stoic într-o anumită perioadă, epicurian apoi în alta, el preia câte ceva, când de ici, când de colo. De la Stoici, ideea că nu există o obiectivitate a durerii
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în sfârșit, de la Lucrețiu el preia ideea că dacă dorința de o femeie ne chinuie prea tare, prima apărută în cale e potrivită pentru a ne debarasa de o tiranie prea greu de suportat... Această sinteză între principiile etice ale Porticului și cele ale Grădinii face abstracție de fizica și chiar de metafizica celor două școli. Montaigne lasă adepților Porticului cosmogonia panteistă, materialismul energetic; celorlalți le abandonează radicalismul teoriei atomiste. Morala, da, principiile etice, desigur, înțelepciunea practică - fără nici o îndoială, exercițiile
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în cale e potrivită pentru a ne debarasa de o tiranie prea greu de suportat... Această sinteză între principiile etice ale Porticului și cele ale Grădinii face abstracție de fizica și chiar de metafizica celor două școli. Montaigne lasă adepților Porticului cosmogonia panteistă, materialismul energetic; celorlalți le abandonează radicalismul teoriei atomiste. Morala, da, principiile etice, desigur, înțelepciunea practică - fără nici o îndoială, exercițiile spirituale, maximele referitoare la comportamentele efective - evident; dar nimic mai mult. Nici monism, nici materialism, nici politeism: Montaigne este
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de orice boală. Montaigne nu poate împiedica răul fizic logic, dar îl poate influența și poate să nu consimtă ca durerea să invadeze niște teritorii pe care încă nu le-a cucerit. Pentru că durerea este și - mai ales, susțin adepții Porticului - o construcție mentală. Or administrarea părții periclitate a trupului nostru îaici, faimoșii rinichi!) de către acea parte numită suflet ține de un exercițiu spiritual, mental, cognitiv, într-un cuvânt: filosofic. O lecție în cea mai pură tradiție a stoicismului... Munca, efortul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
vulpe sub tunică propune o variantă emblematică pentru celebrarea bravurii, a vitejiei, a eroismului cotidian - virtuți austere care definesc soclul eticii exigente a lui Montaigne. Această morală a spiritului de justiție nu împiedică dezvoltarea unei reguli epicuriene a jocului. Dimpotrivă Porticul și Grădina nu-s niciodată departe de Turn, ele sunt niște edificii învecinate castelului într-un același complex existențial. într-unul din capitolele celei de-a treia cărți a Eseurilor, Montaigne enumeră trei activități care i-au permis să aibă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
filosofiei și văd cu ochi foarte răi numărul important de noi elevi ai lui Epicur și ai școlilor sale, unde oamenii se îmbulzesc pentru a se angaja într-o secesiune în raport cu lumea politică în care oficiază partizanii Academiei și ai Porticului. Cu atât mai mult cu cât succesul de care filosoful s-a bucurat în timpul vieții va dura multă vreme și după moartea lui: există încă practici epicuriene în secolul al II-lea după Isus Hristos în Asia Mică. Adică cinci sute
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pe epicurieni, Cicero, de exemplu, a contribuit la salvarea multor texte, idei sau fragmente din corpusul incriminat... Aceste polemici se desfășurau foarte posibil și pe alte terenuri, în special pe acela al societăților filosofice inspirate de modelele princeps: Academia platoniciană, Porticul stoic sau Grădina epicuriană... Arhitectura filosofică, sau războiul continuat cu alte mijloace! Epicurismul se răspândește foarte de timpuriu. încă din timpul vieții lui Epicur, comunitățile înfloresc mai peste tot: la Lampsakos, Mitilene, Apameea și Antiohia în Asia Mică, sau în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înțelepți, iar stoicii sunt adesea incapabili să suporte și să se abțină - maxima lor - cu eleganță... Să lăsăm deci în urma noastră ideea unui discipol al Grădinii egocentric, preocupat doar de sine și uitând de lume confruntat cu un adept al Porticului, angajat în treburile cetății, virtuos, măreț, mare senior, semănând până la confuzie cu clișeele peplumurilor... Versiunea lui Cicero spune mai multe despre incapacitatea unui om de a trăi la înălțimea idealurilor sale decât despre adevărul tezei lui. Pentru că există epicurieni implicați
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pseudo-epicuriană. O putem interpreta și ca pe o lecție stoică, cele două opțiuni sunt echivalente. Oricum, scena pare emblematică pentru epocă și pentru lupta pe care o duc cele două școli pentru a-și asigura dominația în câmpul filosofic. Adepții Porticului și ai Grădinii împărtășesc această idee a morții ca geniu conducător al gândirii: ineluctabilă, imperioasă și definitivă, ea înseamnă punctul final al oricărei aventuri existențiale. Bine, bine, dar până atunci? Zenon optează pentru asceza care renunță, pentru gestul moralizator, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
un suport elaborat, gândit, construit pe principiul unui papirus derulat pe mai multe coloane. Conținutul, contextul, aluziile istorice și mai ales datarea stilistică a epigrafiei atestă ca dată a construcției anul 120 al erei noastre. Ansamblul este plasat pe un Portic, lângă teatru, pe locul vechii agore din câte se pare. -2- Peripateticianul epicurian. Conform tradiției, Aristotel se plimba cu discipolii săi în timp ce le dădea lecții, de unde și numele școlii peripateticiene. Preocupate mai degrabă de reputația lor decât atrase de disertația
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
o parte și a rămas acolo, uitându-se la mine. La despărțire, Marlowe are strania senzație că a pătruns într-un univers al morții, într-o lume în care sentimentele omenești nu înseamnă nimic: Ușa s-a închis. Lumina de la portic s-a stins. Am făcut semn cu mâna către neant și am plecat. Cuvântul-cheie al acestui pasaj - neant - devine simbolul întregii desfășurări ulterioare a povestirii, marcată de absența eroului în jurul căruia se desfășoară întreaga intrigă (Terry Lennox), dar și de
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
dau formă volumelor. Spațiul arhitectural răspândește lumina, el nu este doar un mediu de propagare al ei. El capătă valoare pozitivă deoarece el pătrunde acolo unde masa cedează. Fără spațiu, masa n-ar putea să ia, la exterior, forma unui portic, de exemplu. Forma arhitecturală constituie limita între dilatarea masei și rezistența spațiului. Spațiul arhitectural are funcție modelatoare asupra psihicului uman. Superioritatea spațiului arhitectural în raport cu ”celelalte” spații dacă putem afirma așa ceva, rezidă din complexitatea și experiența pură , fenomenologică pe care o
Apogeul by Mitrița Filip () [Corola-publishinghouse/Science/878_a_1815]
-
epoci mai recente. Dar În zilele noastre au dispărut. Prin urmare, bine ar fi, deoarece ne aflăm În preajma lăcașului pythic, să ne punem și noi Întrebarea care ar fi cauza schimbărilor intervenite. 6. Înaintând Încet de la templu, am ajuns la porticul Sălii șLescheț 1 cnidienilor. Intrând Înăuntru, iată că i-am zărit pe prietenii pe care Îi căutam și pentru care venisem aici. În Sală domnea liniștea datorită orei târzii la care sosisem. Unii membri ai comunității se antrenau. Alții priveau
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Burgundia, colegiul de la Chatillon-sur-Seine, �ntemeiat? c?tre 1015, sau aba?ia Saint-Philibert de la Tournous (1066-1119). �n această din urm?, nava este boltit? cilindric transversal, iar colateralele au bol?i cu muchii; dar, dac? construc?ia este lombard?, fă?ada, cu portic ?i flancat? de dou? clo-potni?e, este de tradi?ie local?. La Tahul, �n Catalonia, Saint-Clement ?i Santa-Maria, sfin?ițe �n 1123, atest?, prin volumetria dominat? de o campanil? lateral?, bogat ajurat?, ?i prin rusticitatea con-struc?iei, influen?a modelelor
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
sculptori-lor, care cer s? fie consideră?i �n spa?iul artelor liberale. Spa?iul lui Brunelleschi Ca ?i �n cazul catedralei, dar �n condi?îi arhitecturale cu totul diferite, Brunelleschi re�nnoie?te figurile spa?iu-lui arhitectural ?i urban prin porticul spitalului Inocen?i-lor, la Floren?a (1419-1427). Nou? arcade larg deschise se sprijin? pe elegante coloane corintice �ncoronate de un antablament foarte linear, care sus?ine un etaj de-abia str?puns. Elementele de construc?ie apar?în Italiei
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
este piesă cea mai important? a acestei evolu?îi. Prototipul este construit de Michelozzo (1396-1472) pentru familia di Medici (1444-1459). Este un bloc cubic cu dou? componente fundamentale. Mai �nt�i, curtea interioar? p?trat? (cortile), m?rginit? de patru portice cu trei arcade ?i c?tre care dau apartamentele. Apoi, fă?ada de la strad?, lucrat? �n bosaje cu reliefuri �n degrade de la sol c?tre coronament ?i pe arcele golurilor �ngem?nate. Ansamblul, av�nd drept coronament o corni?? cu
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
rgind articulă?iile spa?iilor interioare care c�?tig? un plus de fluiditate (vezi pliantul, foto 6); el nu men?ine dec�ț o singur? intrare, �n partea de est, dar mai monumental?, cu o treapt? mare ?i cu un portic cu dou? Modelul s?u, mai vechi de o șut? de ani, domul lui Brunelleschi, este complet transfigurat de stilul lui Michelangelo, care define?te ?i exteriorul absidei de la Sf�ntul Petru. Acest stil se bazeaz? pe punerea �ntr-o nou
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
pierde uneori din frontalitatea să, etajul nobil (piano nobile) deschiz�ndu-se asupra str?zii prin logii cu ferestre largi că la palatul Pompei (Verona, 1530) construit de M. Sanmicheli sau palatul Chiericati (Vicenza, 1550), g�ndit de Palladio, cu un portic la parter ?i cu dou? logii la etaj, pentru a stabili cu pia?a public? o rela?ie spa?ial? amintind de aceea a forumurilor antice. Teatrul era unul dintre dot?rile fundamentale ale vie?îi urbane antice, ca expresie
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]