327 matches
-
care-l ținea pe Breazu din scurt de căpăstru și-l ștergea, masându-l cu un șomoiog de fân. —E numai o apă și mi-e că-l prinde frigul. Ar trebui călărit în galop. — Și ce mai aștepți? interveni poruncitor Ștefan. — Să trăiești, iertare, domnia ta, nu am îndrăznit. Armăsarul e cam nărăvaș și dacă mă trântește îmi scapă și o ia razna. Poruncește să mă însoțească cineva, pe alt cal. — Încalec eu pe Breazu, caută-ți un cal și urmează
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Theodosie la schit la Sărăcinești, am trecut pe la Păușești. E de acolo, e orfană de amândoi părinții, are avere mare și e în grija moșului ei. — Are pistrui? Stai să vezi, mai șopti Safta, ca imediat să țipe cu ton poruncitor. Un ac cu mătase stacojie și unul cu sârmă de argint! De la fereastră se desprinse, scundă și subțire, de ai fi zis că-i copil dacă de sub pieptar nu i s-ar fi ghicit rotunjimile trupului, cu mers nesimțit, plutind
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
marchează faptul fatal conform căruia convertirea lui are loc prea tîrziu și este, ca atare, însoțită de sacrificiu. Limbajul vizual al naratorului evidențiază această asociere între Schindler și fetiță prin detalii complexe. Privirea lui Schindler se schimbă dintr-o privire poruncitoare într-una compasivă cînd detașează o singură persoană dintr-o întreagă mașinărie criminală. Fetița care zburdă de ici-colo s-a despărțit de părinții săi pare că s-a rătăcit -, s-a detașat vizual de masele de oameni, de infern. Singurul
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
în hol și se plimbau de colo până colo. Se uitară la mine bănuitori când văzură că veneam de-afară. Nilă se apropie și mă luă. - Du-te nabii sus și stai acolo, îmi spuse aproape strigând, cu o voce poruncitoare, ca la noi în curte, când ceva trebuia imperios făcut, ca la o poruncă fatală, de care trebuia să asculți fără să înțelegi. Și această voce a lui, în care auzeam parcă pe tatăl nostru pe vreme de furtună, bă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
faci, ori de nu, iau eu hățurile. Așa sau nu așa ne-a fost vorba, asta îi amu. Așa că lasă ce am zis. Zi. Ai sau nu grijă acum de mine? Care ți-e hotărârea, da’ zi acu’. Tonul ei poruncitor îl uimi pe Florin. Se simți cuprins de mâna fetei și îi simțea unghiile în carnea lui. Nu-l durea, dar se gândea câți ochi sunt acum ațintiți spre ei. Câte guri or vorbi pe la spate. Nici nu știa ce
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
manuală nu știu ce spun. Când Yvars se îndreptă din șale, ca să mai răsufle puțin și să-și mai alunge gândurile negre, soneria se auzi din nou. Suna prelung, dar într-un chip atât de ciudat, cu pauze scurte și cu reluări poruncitoare, încât muncitorii se opriră din lucru. Ballester o ascultă, surprins, apoi se hotărî și porni încet către ușă. Plecase de câteva clipe, când soneria încetă. Se apucară iar de lucru. Dar nu după multă vreme ușa se trânti de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prieteni. Aceștia își arătau bunele sentimente la telefon sau prin vizite făcute pe nepusă masă. Telefonul, care, după adâncă chibzuință, fusese așezat în atelier, suna adesea, trezindu-l întotdeauna din somn pe copil, ale cărui țipete se împleteau cu țârâitul poruncitor al aparatului. Dacă se întâmpla ca, în acea clipă, Louise să poarte de grijă celorlalți copii, ea se grăbea să alerge, aducându-i și pe ei lângă cel mic, dar aproape întotdeauna îl găsea pe Jonas ținând într-o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fără un cuvânt. Când comandantul tăcu, nimeni nu se clinti din loc. El le vorbi din nou, cu glas repezit. Apoi se adresă direct unuia dintre oameni, care negă dând din cap. Comandantul spuse atunci câteva cuvinte cu o voce poruncitoare. Omul se desprinse dintre ceilalți, oprindu-se în fața lui d'Arrast, și-i arătă drumul cu mâna. Dar privirea lui era dușmănoasă. Era un bărbat destul de vârstnic, cu părul încărunțit, lânos și scurt, cu fața îngustă și zbârcită. Avea trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ați observat. Vă rog să vă apropiați. Nu sunt făcut decât pentru auditoriu restrâns. Și pentru convorbiri la mică distanță. Înghițea litere, cuvintele se încălecau, ritm inegal, sincopat. O ceață între și peste cuvinte. Gândea în salturi. Glas cald, dar poruncitor, amestec de fermitate și frică, blândețe, putere, da, chiar duritate. — În consecință, acum, vă apropiați, nu-i așa ? Urmărea cum femeia se mută pe unul din fotoliile care flancau biroul. Scosese, din buzunarul hainei, o sticlă plată, cu un lichid
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la dânsul, mirat parcă de vorbele lui, și nu mai întrebă nimic. Ridicând însă ochii și văzând iar spânzurătoarea, se retrase câțiva pași ca în fața unui vrăjmaș amenințător. În aceeași clipă, pe cărarea dinspre sat, răsună un glas aspru și poruncitor: ― Caporal!... Gata, caporal?... ― Gata, domnule locotenent! strigă caporalul, întorcîndu-se, cu mâna la cozoroc. Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp și cu guler de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, și vorbind mereu: ― Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
caz, o citație pe divizie e asigurată fericitului care îl va nimici! își zise, întorcînd spatele telefonului. Oare cine va fi norocosul?" În suflet un glas îi răspunse că el trebuie să fie. Încercă să-l înăbușe, dar glasul deveni poruncitor. Atunci îi fulgeră prin minte: dacă ar avea el norocul să spargă reflectorul rusesc și dacă, drept recompensă, ar fi citat sau decorat, ce ușor și cu câte șanse de izbândă s-ar putea duce la generalul Karg! Ideea aceasta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
închipuit; apoi, după un răstimp, adăugă cu o tremurare de frică: în orice caz eu nu vreau să știu nimic... nimic... Eu mă spăl pe mâini... Apostol Bologa se sculă liniștit și vru să iasă. Klapka se repezi la el poruncitor: ― N-ai să pleci nicăieri! Am să te împiedic eu!... Sunt comandantul tău și te voi opri cu forța! ― Poate că vrei să mă denunți? întrebă Bologa apăsat, privindu-l adânc. Să știi că am să mă împușc, dacă... Cuprins
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a mai pomenit atâta umanitate în vreo armată de când e istoria? Și totuși pe noi ne acuză dușmanii de barbarie!... Ce lume! Ce nedreptate! Tocmai în clipa aceea aghiotantul se furișă iarăși înlăuntru. Generalul își curmă reflecțiile și-i zise poruncitor: ― Ia notă că locotenentul Bologa va fi repartizat la coloana de muniții! În vreme ce aghiotantul scoase un carnet de însemnări Apostol Bologa se uită la toți pe rând, rugător, întîlnind însă pe toate fețele aceeași compătimire, scăldată doar în zâmbete diferite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
locotenentului. Îi răspunse liniștit și chiar îl pofti să șază. Groparul se uită să vază dacă toate sunt în bună ordine și dădu peste Ilona, care se apucase să scormonească în foc cu mare râvnă. ― Ilona, aide, șterge-o! zise poruncitor, încruntînd sprâncenele. Ce mai cauți aici? Altă treabă n-ai decât să stai pe capul domnului locotenent? ― Parcă eu de dragul dumnealui stau! mormăi fata, ursuză, fără să se întoarcă. ― Aide, aide, lasă vorba! făcu groparul serios, până ce se închise ușa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Se uită la el totuși ca la un necunoscut și în același timp mirîndu-se că a fost în odaie și nu l-a văzut. Vru să-l întrebe ceva, dar pe când i se năștea în creieri întrebarea, un gând nou, poruncitor, îl sili să mormăie: ― Potrivește-mi patul, Petre, și trage-mi cizmele să mă odihnesc un ceas... numai un ceas... că peste un ceas trebuie să... Trăgîndu-i cizmele, soldatul mai zise ceva. Apostol nu înțelese nimic. Îi umbla prin minte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
afară, departe, cu o expresie imobilizată de o teamă chinuită. Bologa se credea dator să-i spuie ceva, dar o frică nelămurită parcă-i strângea gâtul ca un laț. În cele din urmă izbuti să rostească cu o voce aproape poruncitoare: ― Ilona... Fata, ca și când atâta ar fi așteptat, răspunse cu o privire întunecată și apoi o zbughi afară, trântind ușa, alergând undeva, să-și ascundă inima. ― Fac și eu singur, don' locotenent, zise Petre, crezând că Apostol ceruse fetei să le
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
omului, ba îl însoțește și dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, și în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie... Ploaia răpăia pe acoperișul cerdacului, aspru, poruncitor, ca niște ciocănituri grăbite la o poartă zăvorâtă. Ascultând pierdut, Apostol Bologa se pomeni deodată cu o întrebare înfricoșătoare, pe care știa deslușit că a purtat-o în suflet toată viața, fără să o privească vreodată drept în față, ca și cum
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
geană albastră-luminoasă, vestitoare de soare nou. Apostol rămase un răstimp cu privirile obosite. Frânturi de gânduri îi răsăreau în creieri și se stingeau repede, netrebuincioase. Pieptul îi era greu de un simțământ nou și de o năzuință nelămurită și totuși poruncitoare... Îl însuflețea o poftă mare să îmbrățișeze lumea întreagă, să plângă de bucurie și să împartă lacrimile cu toți oamenii. Se sculă în picioare și întinse brațele, și deodată lacrimi îmbelșugate i se vărsară pe obrajii uscați, în vreme ce ochii și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu fața cenușie și uscată, fără mustăți și cu niște favorite sure. Lui Apostol i se păru cunoscut, dar nu-și amintea de unde. ― Ordin urgent de la excelența-sa! raportă plutonierul, salutând respectuos, cu glas moale și totuși aproape obraznic și poruncitor. Întinse un plic. Bologa se uită întîi la plic, apoi la plutonier și, gîndindu-se unde a mai văzut pe plutonierul acesta cu fața cenușie, zise: ― Aștepți răspuns? ― Da, domnule locotenent, răspuns foarte urgent! zise plutonierul mai poruncitor parcă și salutând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aproape obraznic și poruncitor. Întinse un plic. Bologa se uită întîi la plic, apoi la plutonier și, gîndindu-se unde a mai văzut pe plutonierul acesta cu fața cenușie, zise: ― Aștepți răspuns? ― Da, domnule locotenent, răspuns foarte urgent! zise plutonierul mai poruncitor parcă și salutând din nou. Desfăcând plicul, Apostol nu se putu stăpâni să nu întrebe, nervos: ― Te-am mai văzut undeva pe d-ta, plutonier!... Unde servești, la ce birou? ― La pretura diviziei, răspunse plutonierul cu un zâmbet urât. ― Da
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
buze: ― Dumnezeu... Dumnezeu... Repetând același cuvânt cu nădejde fierbinte, i se coborî în suflet încrederea și-și zise, ridicând capul spre albastrul însorit al văzduhului: "De ce să mor?... Nu vreau să mor! Viața e doar... Viața!..." Și îndată simți nevoia poruncitoare să vorbească, să se dezmorțească și să arate că trăiește. Se uită înviorat la sublocotenentul amuțit și zise cu glas umed și cu ochii zâmbitori, parcă ar fi spus o veste de necrezut: ― Frumoasă vreme, așa-i?... Lumea-i totdeauna
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dumnezeu... Deși îi era gâtul uscat și în aer se încrucișau încă urmele glasurilor de adineaori, șoapta lui zbârnâi prelung în toate urechile și atrase asupra lui toate privirile, întrebătoare și nedumerite. Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspre și mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul tunicii i se păru un laț nesuferit. Cu o smucitură disperată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
apele lui. A înmuiat ușor tonul și cu vocea gậtuită de emoție ne-a împărtășit durerea: - Copii, astăzi a încetat din viață tovarășul Gheorghe Gheorghiu Dej. A urmat un discurs plin de elogii la adresa celui trecut în neființă, discurs încheiat poruncitor cu vorbele: “Ei, și acuma, plậngeți!” Numai că porunca domnului învățător a avut pentru mine exact efectul invers. Am izbucnit în hohote de rậs, singura de acolo, din careul acela disciplinat, lucru cật se poate de firesc pentru o logică
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
și anxios; ateu și superstițios; seducător și misogin; cu fobie la vegetal și infantil, dar meloman pătimaș, impresionabil până la lacrimi; sumbru, nevricos, nestatornic, histrionic, dar și ursuz, ultrajovial, placid și ferm în principii; causeur și farseur genial, stăpân agresiv și poruncitor, dar și melodramatic; maestru al travestiului mimetic, acid pâna la perversitate sau cumplit de sadic în demolarea interlocutorului, dar și înțelegător, altruist și atoateîncăpător întru cele umane; dogmatic și antidogmatic, adorând petrecerile și colocvialitatea, însă trădând și batjocorind totul; iubindu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
drept în sus. De ore întregi stătea la marginea lizierei nemișcat, și aștepta s-o vadă în ceardac pe Anuca. Anton era în pădure... l-a văzut în câteva rânduri de departe. Dar chemarea din pădure, începu să sune mai poruncitoare ca oricând, înlăuntrul lui. Neliniștea îl cuprinse din nou și începu să fie chinuit de amintiri; pe de o parte îi era dor de mângâierile calde ale Anucăi și de hârjonelile cu Pârvu, iar pe de alta întâlnirea cu frații
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]