2,403 matches
-
poet național" mi se pare o necesitate. Căci valoarea lui Eminescu nu e reductibilă la clișeele pe care am încercat a le demonta mai sus. E poate timpul să dăm la o parte coroanele de formule putrede ce-i sufocă posteritatea." Orice posteritate nu poate fi decît critică. Fronda tinerilor din faimosul număr al DILEMEI ("unii dintre ei interesanți, alții doar scandalagii") nu este pentru Gelu Ionescu lipsită de semnificație, iar reacțiile vehemente, "de țațe care țipă ca înjunghiate cînd văd
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16885_a_18210]
-
mi se pare o necesitate. Căci valoarea lui Eminescu nu e reductibilă la clișeele pe care am încercat a le demonta mai sus. E poate timpul să dăm la o parte coroanele de formule putrede ce-i sufocă posteritatea." Orice posteritate nu poate fi decît critică. Fronda tinerilor din faimosul număr al DILEMEI ("unii dintre ei interesanți, alții doar scandalagii") nu este pentru Gelu Ionescu lipsită de semnificație, iar reacțiile vehemente, "de țațe care țipă ca înjunghiate cînd văd un gest
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16885_a_18210]
-
pînă acum despre orizontul teoretic al marelui învățat, dl. Andrei Pippidi ne reamintește mai întîi opinia lui Vianu despre acea carte de căpătîi care este Generalități cu privire la studiile istorice. Vianu opinase că " Generalități va fi una din operele citite de posteritate. Puterea expresiei sale, înălțimea ideilor, vigoarea stilului oratoric, lărgimea perspectivelor au înălțat puține monumente mai durabile în vasta operă a cercetătorului". Apoi ne relevă faptul evident din lectura cărților asupra cărora atrăsese luarea aminte a lui Mihai Berza, și anume
N. Iorga, teoretician al istoriei by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16895_a_18220]
-
țară pe la începutul anilor șaptezeci, se mira foarte că Bacovia se află, azi, situat atît de sus, cum generația sa, în anii treizeci, nu considera că e posibil. E asta, negreșit, o reparație a istoriei literare, rar se întîmplă cu posteritatea în care mulți literați își investesc speranțele. Să sperăm că această poziție de prim plan în care a fost instalată lirica lui Bacovia, ca poet simbolist (alături de Arghezi, Blaga și Barbu), se va menține și în viitor și că nu
Viața lui Bacovia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16913_a_18238]
-
în munți, are sonorități cavernoase și horcăituri de spaimă". Nada groazei - cu formule pregnante - e folosită de istoricul literar încă o dată (pe aceeasi pagina 236): "totul într-o procesiune hohotitoare". La pagina 238, Călinescu găsește într-un distih de întinsă posteritate didactica: Un orologiu bate noaptea jumătate/ La castel în poarta oare cine bate?," "un ce horcăit, cavernos". E clar, pentru el, acest tip de mirodenii orientale ("horcăit", "cavernos") se poate presară pe aproape orice preparat liric pentru a-i înteți
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
pentru multiplele însușiri ale operei sale - merită să fie așezat în același mare capitol, chiar dacă spre sfîrșit. Aceasta nu înseamnă o diminuare a operei lui Slavici ci o dreaptă prețuire a unei arte adevărate care a izbutit să ne impună posterității, disociind capodoperele de multele (prea multele) scrieri de tot felul. Ceea ce l-a cucerit pe Eminescu la Slavici a fost, cu siguranță (ca mai tîrziu la Creangă), întruchiparea purității sufletului țărănesc. Viitorul prozator era o inepuizabilă comoară de literatură populară
Integrala Slavici (I) by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15871_a_17196]
-
acolo", scrie Nego cu referire la Academie, "vor trăi în istorie numai prin numele citat undeva de E. Lovinescu, de asemenea un dărâmător de falși idoli, un nemuritor care nu fusese poftit la prânzul de pe pământ al eternității". Viitorul, adică posteritatea i-a confirmat previziunea. Credem că aceasta este ținta principală pentru că Lovinescu e alesul, cel situat în "templul veșniciei", la periheliu, cum ar fi zis Macedonski, în timp ce adversarii lui "vor mușca de-a pururi țărâna". Tot ce a mai publicat
Blaga și cerchiștii by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/15938_a_17263]
-
în cunoscuta scrisoare din 1871, publicată în Augsburger Allgemeine Zeitung. Dimensiunile morală și juridică ale lumii românești intrau în obiectivul cunoașterii, iar diagnosticul cădea implacabil: lipsa virtuților cetățenești la toate palierele, de la țara tăcută începând și până la noile elite politice. Posteritatea va relua și dezvolta în varii forme acest raționament. Soluțiile însă vor fi mereu altele. Deprinse din veacul al XIX-la să caute modele în afară, elitele românești vor traversa ciclic crize de adaptare: soluțiile din afară sunt gata făcute și
Eminescu și modernizarea României by Mihai Dorin () [Corola-journal/Journalistic/15589_a_16914]
-
domnului Adrian Marino, nu din vaste ,,sinteze" și enciclopedii, ci din eseuri, ,,foiletoane", polemici, discursuri, note, scrisori), ci importanța sa într-o epocă, rolul pe care-l joacă în orientarea acesteia. Cu toate că nu e cu neputință să fim corectați de posteritate, ne îngăduim a susține în continuare că ,,estetica" se înfățișează ca o verigă majoră în lanțul de etape istorice ale criticii românești, alături de contribuțiile adînc modelatoare ale lui T. Maiorescu și E. Lovinescu.
Un impas al lovinescianismului? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15710_a_17035]
-
a lui E. Lovinescu, o generație care "s-a născut estetică cum te naști cu ochi albaștri; a fost maioresciană fără să știe; nu și-a cunoscut înaintașul și nici nu s-a ocupat de dînsul exegetic" (T. Maiorescu și posteritatea lui critică, 1943). Aprecierea rămîne valabilă și după mai bine de jumătate de secol. Mezinul generației fiind Ș. Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, născut doar cu un an mai devreme , moare cel dintîi, la 45 de ani. E, de altfel, singurul pe
Criticul fără însușiri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16153_a_17478]
-
acest fapt: nu mă închipuiam cîtuși de puțin pe mine însumi într-un rol în care ceea ce contează este textul piesei și nu actorul. Pot mărturisi acum, cînd nu mai am vanități, că de teamă să nu fiu comparat de posteritate cu un funcționar conștiincios sau, vai, cu un birocrat al criticii, așa cum a fost Pompiliu Constantinescu, am scris, de pe la finele anilor '60, eseuri și cărți întregi care n-aveau nimic comun cu cronica literară: seria de Teme am început-o
Criticul fără însușiri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16153_a_17478]
-
ar fi ușor de spus că Eustațiu Stoenescu este fie victima unui complot al tăcerii - și se va vedea la momentul potrivit de ce s-ar putea justifica un asemenea complot -, fie obiectul eternei nerecunoștințe și al ignoranței cinice ale unei posterități mereu ingrate sau, la rigoare, chiar propria sa victimă, din pricina incapacității de a delega și viitorului cîte ceva din măreția antumă a gestului său artistic. În fapt, lucrurile sînt mult mai complicate și ele nu pot fi traduse în termenii
Un pictor aproape uitat: Eustațiu Stoenescu (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16178_a_17503]
-
său artistic. În fapt, lucrurile sînt mult mai complicate și ele nu pot fi traduse în termenii comozi ai identificării unui vinovat. Nici contemporaneitatea lui Stoenescu nu este vinovată de participarea aproape necondiționată la triumful artistic al pictorului, după cum nici posteritatea nu este în culpă din pricina galopantei erodări a unei opere atît de bogate cantitativ și așa de diverse stilistic și formal. Pentru că, într-un anume fel, pictorul însuși, prin natura talentului său, prin performanțele sale artistice și prin sistemul lui
Un pictor aproape uitat: Eustațiu Stoenescu (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16178_a_17503]
-
greu de acceptat este opțiunea pentru extremismul de dreapta a iubitorului lui Pétain și al regimului său cu cît Morand n-a dat niciodată nici cel mai mic semn de căință. A ținut-o, pînă la moarte, pe-a lui. Posterității i s-ar fi putut cere să ierte, dacă Morand i-ar fi cerut-o. Cît despre uitare, problema asta nu se pune. Inteligentul și cinicul Morand ar fi trebuit s-o știe.
Wilde și Morand by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16345_a_17670]
-
de momente extrem de favorabile: Am avut șansa unui baudelairian cunoscut de Flaubert care a stat la București 15 ani și rezultatele sunt, din acest punct de vedere, mai degrabă dezamăgitoare...". Paginile dedicate lui Nicolae Bălcescu - Un martir al exilului și posteritatea lui - impun prin tonul echilibrat, prin obiectivitate, și sancționează astfel, în linia adevărului istoric, deformarea, mitizarea figurii cărturarului revoluționar devenit, în timpul regimului comunist, un simbol legitimator, promotor al ideologiei marxiste, al luptei de clasă ș.c.l. După istorici ca
Antonio Patraș - Literatură și exil by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16356_a_17681]
-
Spielberg, vorbind aici de "Încurcături platonice" ale genurilor, colo de "neseriozități" și ploconeli, totul cu un aer amuzat și serios deopotrivă, în acord cu acel Zeitgeist pașoptist, "cabotin", "eroic și suav", al unor vremuri în care totul era făcut "pentru ca posteritatea să stea liniștită degeaba". Literatură și comunicare dovedește că și o teză de doctorat poate oferi o lectură delectantă. Literatură și comunicare, Relația autor-cititor în proza pașoptistă și postpașoptistă, Iași, Ed. Polirom, 1999, 280 pag.
Bolliac, Odobescu, Spielberg și literatura by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16427_a_17752]
-
seduce azi la poezia sfârsitului de mileniu, postmodernismul românesc cu toata cohorta lui de epitete, a început cu Bacovia: Omul începuse să vorbească singur... o, cum omul a devenit concret... Chiar." * Am citit cu interes și articolul lui Ion Buzera, Posteritatea bacoviană: momentul Mazilescu, ce demonstrează continuitatea "peste mode și timp" a bacovianismului la alt poet care a scris puțin și e mult prețuit de tineri. Ion Buzera începe didactic, printr-o schematizare: " Dacă simplificam rezonabil, urmărind anumite linii de forță
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16458_a_17783]
-
exclamative. Exista și literați (ocoliți cu prudență de cei fripți) care-și alimentează jurnalul cu discuții întîmplătoare, consemnează dialoguri între colegi, colportează indiscreții și a doua zi, pac la gazetă cu satisfacția "las'că v-am aranjat eu în ochii posterității". În TIMPUL nr. 11 (un număr bun, cu multe de citit), Simona Popescu și Gheorghe Crăciun, răspunzînd, se pare, unei inițiative a Marianei Codruț, își spun, fiecare pe cîte o pagină de revistă, părerea despre "jurnalul intim". Părerile sînt diferite dar
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16529_a_17854]
-
mai greu. Limbajul esopic, cerneala simpatică și imaginile în oglindă constituie o nouă interdicție în receptarea lui. Sesizînd acest pericol, în 1965, Berlin îi propune Ahmatovei să-și adnoteze versurile pentru a le face accesibile și a le asigura astfel posteritatea. Poeta răspunde, aparent sfidîndu-și imortalitatea, că atunci cînd această lume despre care scrie va muri, vor trebui să moară și versurile pe care ea le-a inspirat. E interesant de observat cum Berlin sesizează încă din 1965 problema care va
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
țesătura de opinii, aprecieri, polemici din jurul operelor vechi își păstrează uneori o miraculoasă actualitate. Altfel spus, contextul operelor se dovedește mai puțin sensibil la variațiile de timp și de mentalitate decît textul lor. Critica, sub toate formele ei, are o posteritate mai lungă și mai sigură decît arta. Nouăzeci la sută din autorii care fac obiectul analizelor lui Sainte Beuve din Lundis-uri, de exemplu, au fost dați uitării. Paginile criticului despre ei se citesc încă, și cu ce bucurie! Iar cînd
Despre istoriile literare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16604_a_17929]
-
Creangă și a lui Coșbuc este din ce în ce mai greu regăsibilă pe măsură ce ne îndepărtăm de ea și are din ce în ce mai puțini adepți printre cititorii epocii noastre. E un proces previzibil de muzeificare, de trecere într-o zonă pasivă din rândul valorilor în circulație. Posteritatea lor a atins timpul cel mai fast, punctul de vârf al reconsiderării, cam prin anii ´60. Euforia unei societăți închise, bazată pe identitatea ei arhaică, atunci și-a celebrat ruralitatea etnografică. Astăzi Creangă și Coșbuc sunt autori de referință pentru
O datorie anacronică by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11839_a_13164]
-
fel de secrete. Ca scriitor popular, Coșbuc este, în poezie, echivalentul lui Creangă, cu o la fel de rafinată și densă erudiție a tradițiilor regionale și naționale. Dacă însă Ion Creangă beneficiază de multă vreme de o ediție critică de opere complete, posteritatea lui George Coșbuc nu s-a învrednicit încă într-o astfel de performanță, ce ar fi ținut de domeniul firescului cu atât mai mult cu cât avem de-a face cu un scriitor ce s-a bucurat de o mare
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]
-
oricât de inovatoare, locul său nu mai poate fi schimbat. Și totuși arhiva Coșbuc nu e epuizată: numeroase poezii din perioada începutului de elev năsăudean au rămas în revista manuscrisă a liceului, "Muza someșană". Descoperiri ale unor scrieri minore animă posteritatea recentă a lui Coșbuc, într-o competiție a ineditelor care ne-am fi așteptat să înceteze de multă vreme. Un profesor bistrițean, Constantin Catalano, a alcătuit în 2001 o antologie din opera elevului poet George Coșbuc, fără convingerea că a
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]
-
oameni mai în vîrstă, aceștia ar putea reproduce în orice moment vorbe celebre rostite de Churchill sau Napoleon și ar putea descrie cu lux de amănunte cum a rezolvat idolul lor situațiile delicate apărute în marșul său victorios spre gloria posterității. În fine, există o categorie de cititori de literatură memorialistică - în care, recunosc, mă includ - interesată să descopere unghiurile din care este privită existența de către autorul respectiv. Citind un jurnal al unei personalități poți foarte bine să observi modul în
Scriitorul și măștile sale by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11969_a_13294]
-
pe lângă un sumar de ediție, prefețe pentru textele menționate în respectivul sumar" - după cum recunoaște nota asupra ediției (p. CXIII). Cele trei volume de Opere Petru Dumitriu oferă o imagine retușată a scriitorului, așa cum ar vrea el să se reprezinte în fața posterității. Le-ar fi vrut dedicate lui Ion Iliescu (vol. I, p. 1262). O putem numi foarte bine o ediție testamentară, deși nu rezultă de nicăieri, în aparatul critic, exprimată cu exactitate, selecția dorită de autor. Era cu atât mai necesară
Petru Dumitriu într-o ediție testamentară by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11977_a_13302]