1,577 matches
-
Tamara Tinu Viktor Erofeev, scriitor rus postmodernist, este cunoscut cititorului român prin volumul Enciclopedia sufletului rus, apărut în anul 2004 la Editura "Paralela 45. Eseurile de față au fost selectate din volumul Bărbații, apărut la Editura "Zebra" din Moscova, în anul 2001. Stilul, stilul, stilul Dacă stil
Patru eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11960_a_13285]
-
în feminismul marxist și socialist. Rosemary Hennessy și Chrys Ingraham, editorii Materialist Feminism: A Reader in Class, Difference, and Women’s Lives, decriu feminismul material ca o „conjuctură de mai multe discursuri- materialism istoric, marxism și feminism radical, precum și teorii postmoderniste și psihoanalitice ale înțelegerii și subiectivității.” Termenul a apărut la sfârșitul anilor 70 și este asociat cu gânditori cheie precum Rosemary Hennessy, Stevi Jackson și Christine Delphy. În viziunea feminiștilor vritanici și francezi care preferau termenul de feminism material decât
Feminism socialist () [Corola-website/Science/333647_a_334976]
-
în același timp. Nici autoironia și parodierea ludică nu lipsesc, completând astfel tabloul: Cu craniul ascuțit ca un ou/ trece pe stradă marele poet Nichita Danilov./ Eu merg în urma lui și-i citesc/ un anumit pasaj din Borges." Neomodernist sau postmodernist?, se întreabă criticul literar în Postfață. Ion Bogdan Lefter comentează încercarea nereușită de a-l situa pe Nichita Danilov fie de-o parte, fie de cealaltă. Dilemă tipologică datorată tematicii mai degrabă vechi și infuziilor de gravitate, de sacralitate, de
Poetul în ultimii 25 de ani by Raluca Ciochină () [Corola-journal/Journalistic/11428_a_12753]
-
marginalizate sau prea discrete. Atunci interviul își definitivează sensul „înalt” - nu cel publicitar: descoperă și arhivează documente biografice și de istorie literară; se constituie drept îndrumar pentru opera în cauză. Unii gânditori americani consideră mai nou interviul un veritabil produs postmodernist, în care se amestecă drama, monologul, dialogul, suspansul, intriga, memoriile cu jurnalul etc. E vorba, finalmente, despre o reală recuperare a genului: nu doar o dramă documentară și una biografică, fiind, nici mai mult, nici mai puțin, „o viață creată
Explozii controlate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3053_a_4378]
-
Realitatea nu se potrivea (chiar și noaptea) cu harta sa mentală; În loc să se metamorfozeze În imaginea făurită de secole de artă și literatură, străzile nocturne și (rarii) cetățeni ai Parisului care se aventurau pe ele păreau terne, cenușii și subminate postmodernist de către trecut. Mai și ploua tot timpul și Wakefield de abia de-și putea permite o ceașcă de cafea. După o lună, timp În care contractase o răceală păcătoasă și gonoree, a declarat Parisul epuizat, cu locurile lui ascunse populate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
În fața revelației. Malkuth e Malkuth și-atât. Dar Încearcă numai să le-o spui. N-au credință. Și atunci nu-mi rămâne decât să stau aici, să aștept și să mă uit spre colină. E-atât de frumoasă. POSTFAȚĂ Romanul postmodernist sau golemul textului După Il nome della rosa (1980), Umberto Eco a reușit un nou pariu cu romanul prin II pendolo di Foucault (1988), de această dată depășind orice previziuni. Am povestit În altă parte (Semiotica literară italiană, Univers, 1983
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ai referit. * * * —Bănuiesc, a spus el zece minute mai târziu, că totul e menit să fie puțin ironic. Hugo era conștient că nevoia care i se umfla disperată în pantaloni nu avea absolut nimic ironic. Nimeni, nici măcar cel mai înflăcărat postmodernist, nu avea erecții ironice. Hugo a încercat să nu se mai uite la sânii lui Alice, a încercat să nu-i mai lase gura apă și să-și liniștească mâinile care-i tremurau. Doar cu câteva zile înainte aproape c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de demodare, de cădere În ridicol, de spirit comercial sau, În cel mai bun caz, de naivitate. De aceea, autorul recunoaște, fără complexe, că a Încercat să redescopere o naivitate de care avem cu toții nevoie, o naivitate vindecătoare, fără alunecări postmoderniste și fără etalări inutile de erudiție. La rândul său, cititorul va spune că a fost prins cu această carte În flagrant delict. Că el nu citește, Îndeobște, decât cărți mari, gâlgâind de subtilități, sau, dacă nu citește neapărat cărți, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și aplicate/evitate conștient pentru însușirea demersului discursiv și argumentativ, dar și pentru analiza comicului de limbaj în comedii, a unor texte non literare sau a unor savuroase discursuri din Istoria ieroglifică. Ca să nu mai vorbim de caracterul unor texte postmoderniste incluse în manualele școlare (precum Cartea de bucate a Simonei Popescu, în manualul Editurii Humanitas, clasa a IX-a) care fac ele însele o multitudine de trimiteri culturale ce nu pot fi nicicum neglijate și care solicită demersul interdisciplinar; sau
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela-Paula Epurianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1337]
-
176-178; Al. Cistelecan, Ioan Buduca, ECH, 1994, 1-3; Mircea Mihăieș, Cât profan, atâta eseu. Știința neștiutorului, „Cuvântul”, 1995, 4; Adriana Babeți, Războiul nevăzut, O, 1995, 4; Al. Cistelecan, Ioan Buduca față cu Apocalipsa, VTRA, 1995, 10; Octavian Soviany, Apocalipsa unui postmodernist, CNT, 1996, 6; Cornel Ungureanu, Haiducirea lui Ioan Buduca, O, 1997, 8; Daniel Cristea-Enache, Plagiatorul vioi, ALA, 2000, 58; Petraș, Panorama, 157-158; Popa, Ist. lit., II, 1166-1167; Lefter, Critica, 381-383. C.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285912_a_287241]
-
cenzuri riguroase profuziunea imagistică și tind spre o dematerializare a lirismului. Aici, nicăieri apelează la intertextualitate, plasând totodată spațiul cultural sub semnul derizoriului: saturația livresca pare să impună întoarcerea la real, dar demersul liric rămâne mai degrabă controlat decât spontan. Postmodernist prin gustul pentru metapoem sau ironie, N. recurge adeseori la o imagistică suprarealista și se apropie de autorii avangardei. Jocul interferentelor livrești (Apollinaire, René Char, Saint-John Perșe ș.a.) e valorizat cu abilitate, expresia fiind trecută cu o mână sigură prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288356_a_289685]
-
un dublu aspect: doina românească și marea poezie universală de la Vedele indiene la lirica trubadurilor occidentali: "Ca și în cazul lui Brâncuși, această dublă sincronie... protocronică îi asigură operei lui Cezar Ivănescu o excepțională modernitate, care nefiind nici "neomodernistă", nici "postmodernistă", trebuie să convenim că neîncadrabilul poet urmează deja, în anii '70, un ethos transdisciplinar, urcând azi spre noua paradigmă culturală a transmodernismului, de unde și apropierea lui de un spirit ca Basarab Nicolescu, savant român de talie europeană. Și Petru Ursache
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ziși consacrați, Cezar Ivănescu este singurul care l-a citit integral pe inegalabilul predecesor ce se considera, conform unei însemnări dintr-un manuscris al său, "buddist, deci creștin la puterea a zecea". Ștefan Lupașcu afirmă că Dumnezeu e afectivitate. La postmoderniști iubirea e parodie. Nu și la Cezar Ivănescu care accede la izvoarele primordiale ale gândirii omenirii. Afectivitatea simulată duce la sentimentalism, precum, de pildă, în Levantul cărtărescian. Cezar Ivănescu crede, ca altădată Chateaubriand (care vorbea de géniesmères), că matricializarea canonului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și Nicolae Labiș în paradigma cărora se aliniază cu netăgăduită mândrie pe post de continuator. Nu fără amărăciune, observa undeva că marii poeți români se nasc în Moldova și mor la București. Îl deranjează măscările și pornografia ultimului val de postmoderniști, gen Marius Ianuș și Elena Vlădăreanu, și emite ideea că la români comunismul a supraviețuit și prin postmodernism. Procesul comunismului, "singurul care se va judeca în ceruri și nu aici", nu putea fi făcut de fiii unor comuniști devotați Moscovei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu, criticul Th. Codreanu atrage atenția asupra nereușitelor de ordinul evidenței, fără a fi cu orice preț demolator. (Obstacolul prețiozității Felicia Giurgiu). Este semnul unei eleganțe necesare în spatele căreia criticul se simte bine. Mai puțin elegant este atunci când polemizează cu postmoderniștii, patetismul ieșind ușor la suprafață, iar argumentația fiind mai degrabă gestuală decât fundamentală, deși criticului îi stau la îndemână toate mijloacele. În esență, cartea lui Theodor Codreanu este expresia unui spirit sistematic... Demonstrațiile și susținerile unor puncte de vedere se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Bacovia (1998), Daniel Dimitriu era de părere că diversele modalități de receptare a operei bacoviene "stau sub semnul haosului". Criticul număra nu mai puțin de șaisprezece determinante, câte i-au fost atașate poetului: de la aceea de "clasic" la aceea de... "postmodernist". Să recunoaștem că este o performanță, rezultat al dificultăților de comentare a unor texte de o simplitate care îi pune în gardă pe exegeți, făcându-i mai circumspecți decât ar trebui, de drept, să fie. Surprinzător mi se pare și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cu laxismul moral și cu vidul axiologic. Societatea românească și societatea europeană sunt confruntate cu ticăloșiile și escrocheriile "teoretice" "deconstructiviste", negativiste în raport cu valorile creștine și cu moștenirea noastră culturală. Sunt confruntate, în fond, cu reaua-credință a celor care își spun postmoderniști, negativiști, gauchistes, postavangardiști, neoavangardiști, elitiști sau cine știe cum altfel. Theodor Codreanu se afla în opoziție totală cu astfel de tendințe, afirmând în variate moduri principiul tutelar al iubirii ca putere care orientează cele mai importante înfăptuiri artistice, culturale și spirituale ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
artistul adevărat merge totdeauna la esență". Ce este și ce nu este realist? Mulți preferă realitatea copiată la extrem, alții se anesteziază cu grave abateri de la realitate, pe care o transformă uneori prea brutal. Este cazul literaturii fantastice, a literaturii postmoderniste până la momentul în care a devenit post-postmodernistă. Aforismele lui Theodor Codreanu au ușoară notă de istorie literară, se percep cu aceeași sinceritate și fluență magică care-i aparține unui filosof decretat critic de împrejurări mai puțin cunoscute. Multe întrebări retorice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îi consideră "vindecați" și au avut rol benefic. Mircea Druc, Grigore Vieru și alții, cu mult mai mulți, care au o conștiință scindată între panslavism și românism, între românism și moldovenism, între Rusia și Occident (Mircea Snegur, Ion Druță, chiar postmoderniștii). Autorul reiterează ideea că după anul 1948, aici, în stânga Prutului, a fost pus în practică un adevărat "program de nimicire a arheului românesc", atât prin rusificare (sovietizare), cât și prin mancurtizare (cf. Cinghiz Aitmatov O zi mai lungă decât veacul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
echivalat cu "antitezele neîmpăcate" ale lui Eminescu. Ființa creatoare este urmărită în evoluția ei firească prin câteva personalități reprezentative: Grigore Vieru, Anatol Codru, Andrei Țurcanu, Leo Butnaru sau Nicolae Rusu. Peste toate însă autorul nu uită să se răfuiască cu postmoderniștii de pe ambele maluri ale Prutului. Primul este calificat ca "miticist", mimetic și vidat de sacralitate, pe când postmodernismul de la Chișinău, o copie de gradul al doilea, nu poate produce decât, cel mult, Cărtărești și Stratani, ignorând, evitând sau persiflând problematica gravă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că el s-a gândit la scandarea propriu-zisă, ci poate la un ritm interior în consonanță cu ritmul cosmic. Caragiale se referă și la "capetele sucite ale decadenților", dar precizează Theodor Codreanu, el demolează avant la lettre schelăria kitsch-ului postmodernist, care în realitate este rezultatul unui evident miticism literar (combate bine Theodor Codreanu!). Reținem în treacăt o idee prețioasă a criticului: "cel ce se angajează a spune adevărul e prizonierul unei iluzii (al unei singure măști în care ar fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
strigăt existențial, oracular mesianică și înverșunat-pamfletară", reluarea în dezbatere a unor constante neoromantice vierene din perspectiva întoarcerii la "matricea românismului" în stare să refacă întregul dezmembrat", poetica preaplinului evocată prin "trăirismul organic" transfigurat finalmente în moralism și mesianism", precum și textualizarea postmodernistă de care Grigore Vieru nu e străin, comentate de criticul chișinăuian, la fel și diversele aspecte menționate de către majoritatea exegeților și confraților de condei sunt aduse în prim-plan, constituindu-se astfel într-un argument forte al popularității ieșite din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o temă de sinteză trebuie să privească lucrul acesta ca pe un act făcut la modul cel mai competent și responsabil, astfel încât spre domeniul pus în discuție să se concentreze lumină și claritate maximă, și nu ca pe un moft postmodernist, care învăluie problemele într-o mantie de bănuieli și presupuneri. Aceasta artă a rigorii și seriozității critice autorul hușean a învățat-o de la Eminescu, maestrul și modelul lui de netăgăduit. Autorul Transmodernismului scrie mereu apăsat, mașinăria sa componistică formulează și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mai poate garanta obiectivitatea, nefiind altceva decât un simulacru despre evenimente, care ne rămân pentru totdeauna necunoscute, deoarece istoria este întotdeauna decisă și scrisă de către învingător și, deci, nimic nu mai poate garanta adevărul ei". Ne aflăm deja pe tărâm postmodernist, căci a fost de-ajuns aceasta aserțiune a filosofului german pentru ca prozeliții să deformeze sintagma și să ducă nihilismul până în pânzele albe, cu consecințe, pentru civilizația umană a sfârșitului de secol XX și începutul sec. XXI, dintre cele mai grave
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
domeniile vieții sociale, culturale și politice. Îl numește, mai ales, postmodernism dâmbovițean (opus postmodernismului înalt occidental) și are ca reprezentanți în literatură, de pildă, generația optzecistă, în frunte cu propovăduitorul de mare fervoare, în persoana poetului Ion Bogdan Lefter. Poezia postmodernistă românească a evoluat spre un zolism al pornografiei și scatologiei. Ea este lipsită de ceea ce criticul numește complexele profunzimii, devenind un joc de-a cuvintele, parodiind, simulând o comedie cu măști, destinată petrecerii plăcute a timpului liber al cititorului, vrând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]