1,532 matches
-
moleculele cu perechi de electroni sau număr par de electroni sunt mai stabile decât cele cu număr impar de electroni. În celebrul articol din anul 1916 "Atomul și molecula" de Gilbert N. Lewis, de exemplu, regula trei din cele șase postulate ale comportamentului chimic afirmă că atomul tinde să aibă un număr par de electroni în înveliș și mai ales opt electroni, aranjați în mod normal simetric în cele opt colțuri ale unui cub. În 1922 Niels Bohr a arătat că
Principiul de excluziune () [Corola-website/Science/311301_a_312630]
-
organelor de simț sau de prelucrarea acestor percepții în creier. Totuși doar prin reflectare filozofică realitatea devine problematică. Problema existenței unei lumi reale a fost dezbătută încă de reprezentanții filozofiei grecești clasice. În această ordine de idei se citează adesea postulatul lui Protagoras: "Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor existente, așa cum sunt, și a celor inexistente, așa cum nu sunt". La fel de cunoscută este teza lui George Berkeley: ""Esse est percepi"" ("A exista înseamnă a fi perceput"). Amândouă citatele au la bază
Realism (filozofie) () [Corola-website/Science/316822_a_318151]
-
rezolvate, dar că este oportun - ca ipoteză de lucru utilă - să se adopte poziția realismului. Această opinie se întâlnește deja la Hermann von Helmholz; în filozofia contemporană un repretentant al realismului ipotetic este Gerhard Vollmer. Vollmer a elaborat în șapte postulate o expunere amănunțită a bazelor realismului ipotetic, în care încearcă să stabilească o legătură între concepția sa naturalistă asupra lumii și raționalismul critic: Vollmer accentuează că aceste postulate corespund unor convingeri, care nu sunt demonstrabile, sunt însă concordante și permit
Realism (filozofie) () [Corola-website/Science/316822_a_318151]
-
repretentant al realismului ipotetic este Gerhard Vollmer. Vollmer a elaborat în șapte postulate o expunere amănunțită a bazelor realismului ipotetic, în care încearcă să stabilească o legătură între concepția sa naturalistă asupra lumii și raționalismul critic: Vollmer accentuează că aceste postulate corespund unor convingeri, care nu sunt demonstrabile, sunt însă concordante și permit concluzii care nu se contrazic între ele. Ele trebuie acceptate doar ca ipoteze. Realismul pragmatic (pragmaticism) a fost dezvoltat de Charles S. Pierce. Acesta poate fi definit astfel
Realism (filozofie) () [Corola-website/Science/316822_a_318151]
-
termodinamic, în care proprietățile sistemului sunt independente de timp și depind (la parametri externi constanți) numai de energie, în mecanica statistică se postulează că funcția de distribuție depinde de variabilele canonice numai prin intermediul funcției hamiltoniene: Boltzmann a arătat că acest postulat se verifică în cazul sistemelor care posedă proprietatea de "ergodicitate": oricare traiectorie în spațiul fazelor se apropie oricât de mult de oricare punct al suprafeței de energie constantă pe care se află în întregime această traiectorie. Mecanica statistică reprezintă un
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
Ele au detectat și existența unor "fluctuații" ale acestor mărimi, de ordinul de mărime al abaterilor pătratice medii prezise de mecanica statistică. Descrierea comportării termodinamice a unui sistem pe baza unui colectiv statistic virtual de stări mecanice microscopice reprezintă un "postulat" al mecanicii statistice. El este completat prin alegerea "a priori" a unei anumite distribuții care să fie „reprezentativă”, în sensul ca ea să corespundă gradului de cunoaștere incompletă, din punct de vedere mecanic, a stării sistemului. În cazul idealizat al
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
totală (integrată peste frecvențe) a energiei radiației termice ar rezulta divergentă. Țițeica a arătat că mecanica statistică clasică, bazată pe o distribuție continuă a energiei, este incompatibilă cu principiul al treilea al termodinamicii. Mecanica statistică cuantică se bazează pe același postulat conform căruia proprietățile termodinamice ale unui sistem pot fi deduse pe baza unui colectiv statistic reprezentativ de stări microscopice, dar descrierea acestor stări și alcătuirea acestui colectiv diferă față de mecanica clasică. În mecanica cuantică, o coordonată formula 152 și impulsul conjugat
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
traiectorie" (în spațiul configurațiilor sau în spațiul fazelor) își pierde sensul. Spațiul fazelor nu mai e bine definit: el devine o îngrămădire de celule imprecis delimitate, cu volum de ordinul formula 157, unde formula 158 este numărul gradelor de libertate. Preluând și postulatul că probabilitatea unei anumite stări microscopice depinde doar de energia acestei stări (fără argumentarea ergodică, lipsită de sens în context cuantic), descrierea stărilor de energie bine determinată (stări staționare) trebuie să fie cea dată de mecanica cuantică. În mecanica cuantică
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
mecanica statistică clasică. Există o relație cu caracter general între tipul de statistică — exprimat prin relațiile (42)-(44) — de care ascultă un sistem de particule identice și valoarea spinului acestor particule: În mecanica cuantică nerelativistă această relație are caracter de postulat, rezultat din analiza datelor experimentale asupra sistemelor de particule identice. O primă formulare, limitată la electroni (care sunt fermioni) e cunoscută ca principiul de excluziune al lui Pauli. Relația dintre spinul semiîntreg/întreg și caracterul de fermion/boson este demonstrată
Mecanică statistică () [Corola-website/Science/319326_a_320655]
-
definite diferit adesea nu deranjează. În afară de modelul gazului perfect și modelul gazului ideal, în fizică și tehnică se mai folosesc modelele gazului semiperfect și cel al gazului real. Modelul gazului perfect postulează următoarele despre structura și dinamica particulelor gazului perfect: Postulatele de mai sus sunt îndeplinite relativ bine de gazele aflate la presiuni mici. Datele experimentale arată buna concordanță cu realitatea la presiuni sub 5 Pa și temperaturi mult superioare celei critice. Verificarea experimentală a concordanței dintre premisele gazului perfect și
Gaz perfect () [Corola-website/Science/309598_a_310927]
-
nu mai este valabilă. Datorită acestui aspect, se deosebesc în principal trei variante de gaz perfect. Primul model este cel clasic, sau "gazul perfect Maxwell-Boltzmann" și două gaze perfecte cuantice: "gazul Fermi" respectiv "gazul Bose". Pentru fiecare din aceste modele, postulatele enunțate mai sus sunt valabile, diferența dintre ele constând în distribuția vitezelor particulelor asociată. Modelele cuantice au un grad mare de generalitate în sensul că, prin trecerea la limită pentru cazul clasic, ele se reduc la modelul gazului perfect clasic
Gaz perfect () [Corola-website/Science/309598_a_310927]
-
un grad mare de generalitate în sensul că, prin trecerea la limită pentru cazul clasic, ele se reduc la modelul gazului perfect clasic. Un gaz perfect clasic, numit și gaz Boltzmann-Maxwell este un model al gazului la care sunt îndeplinite postulatele gazului perfect și mișcarea moleculelor punctuale se supun exclusiv legilor mecanicii newtoniene. Pornind de la legile dinamicii care guvernează mișcarea moleculelor, prin folosirea unor metode matematice de mediere statistică a parametrilor cinematici și dinamici (viteză, impuls, forță, energie cinetică, etc) ai
Gaz perfect () [Corola-website/Science/309598_a_310927]
-
întreabă în sinea sa dacă a făcut cea mai bună alegere. El caută Pământul și îl întâlnește pe R. Daneel Olivaw pe luna acestuia. Olivaw discută cu Trevize despre Legea Zero a Roboticii, iar acesta realizează brusc cel mai elementar postulat al Psihoistoriei: toate predicțiile au fost făcute asupra speciei oamenilor, pornind de la presupunerea că aceștia sunt singuri în Univers. Jole Turbor ("A doua Fundație") este un jurnalist și unul din conspiratori, alături de Toran Darell al II-lea, Semic and Munn
Lista personajelor din seria Fundației de Isaac Asimov () [Corola-website/Science/329170_a_330499]
-
macroscopică, în ciuda importanței pe care o are la nivel atomic sau subatomic. Principiul incertitudinii a fost un pas important în dezvoltarea mecanicii cuantice când a fost formulat de Werner Heisenberg în 1927. Este adesea confundat cu efectul de observator. Un postulat fundamental al mecanicii cuantice, care se manifestă în principiul incertitudinii al lui Heisenberg, este acela că nici un fenomen fizic nu poate fi descris (cu precizie arbitrară) ca "particulă punctiformă clasică" sau ca undă ci mai degrabă realitatea este modelată folosind
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
măsurătoare, iar principiul incertitudinii este astfel independent de efectul de observator. Măsurările poziției și impulsului efectuate pe copii identice ale unui sistem aflat într-o stare dată vor varia fiecare conform unei distribuții de probabilitate caracteristică stării sistemului. Aceasta este postulatul fundamental al mecanicii cuantice. Dacă vom calcula deviațiile standard Δ"x" și Δ"p" ale măsurării poziției, respectiv impulsului, atunci unde Mai general, dat fiind orice operatori Hermitici "A" și "B", și un sistem în starea ψ, există distribuții de
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
și dezamăgitor, este mai important decît întrebarea (,,Răspunsul meu este da, spunea Woody Allen, dar care a fost întrebarea?"); nu uit niciodată că o dată cu mine întreabă și telespectatorul, și că tot el ascultă răspunsul. Pentru fiecare emisiune plec de la următorul postulat: publicul nu știe nimic, nici eu, iar invitații mei, intelecutali și scriitori, știu o mulțime de lucruri. Eu, pentru că le-am citit cărțile, știu suficient de mult pentru a fi mediatorul între ignoranța unora - care nu așteaptă decît să afle
Bernard Pivot - Bună dispoziția ziaristului de cursă lungă by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/15702_a_17027]
-
disonanței poate avea loc fie printr-o schimbare în comportamentul persoanei, fie prin una atitudinală 6. Conform teoriei echității, discrepanța dintre cunoștințele însușite de studenți (inputs) și nota pe care aceștia ar primi-o ca și recompensă (outcomes) determină inechitatea. Postulatele propuse de Adams pentru teoria disonanței cognitive afirmă că (1) prezența inechității creează tensiune, iar această tensiune este proporțională în intensitate cu valoarea inechității, și că (2) tensiunea creată orientează comportamentul în direcția reducerii acesteia; puterea acestui impuls este proporțională
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
slave, iar scaunul roman au avut și mai grele înfrîngeri, căci biserica protestantă, în special Luther, au introdus în biserică limba națională. Și această respectare a limbii naționale în biserică e nu numai permisă, ci este de-a dreptul un postulat al Noului Testament. Națiile cari nu-l respectă ar trebui să șteargă din calendarul lor sărbătoarea Coborîrei Sf. Duh asupra apostolilor, care în frumoasa concepție a Noului Testament pluti în limbi de foc asupra lor, arătând că în multe limbi
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
pot fi verificate prin măsurări astronautice. Asta ar însemna că dacă există gândire în univers, trebuie să ne abținem s-o opunem materiei, să nu mai credem în această dualitate, ce presupune o natură scizionată, care ar face de neînvins postulatul: gândesc în cosmos, pentru că eu gândesc, postulat de nerespins... Reacția studenților mei a venit ora următoare, cu o grămadă de întrebări și cu priviri ce ardeau de curiozitate. Care ar fi atunci raportul dintre spirit și materie? Totul e spirit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
toată durata cursului. Îmi notam întrebările, pentru a răspunde la ele acasă, în al doilea caiet al meu, pe larg... Cine îmi va mai pune de-aici înainte aceste întrebări stimulatoare? Nici unul dintre ei nu se gândea să-mi opună postulatul marxist că spiritul e materia care ia cunoștință de sine și care lasă în întuneric și fără răspuns întrebarea ce este atunci materia? Ceva mort? O simplă combinație de molecule, de atomi și electroni? Și nici unul dintre ei nu s-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ci comunică prin fine capilare, chiar dacă, în fiecare clipă, între text și lume se interpune memoria culturală și prestigiul modelului livresc (sau doxa, „opinia comună”, după formula împrumutată de Compagnon de la Aristotel) În mod similar, gândirea postmodernă respinge cu hotărâre postulatul existenței unor universuri distincte (cel al lumii și cel al literaturii); dat fiind că realul este, în fond, cea mai complexă și eterogenă noțiune, înfățișându-ni-se ca un amalgam de elemente disparate, de chipuri, replici, texte, imagini trecute sau
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
referă la obiecte, dar exclude posibilitatea acestei corespondențe în cazul literaturii. Între dezvoltarea pe verticală a semnificației din limbajul curent, uzual, și orizontalitatea semnificanței din comunicarea literară ar exista o alternativă rigidă. Nu putem să ignorăm faptul că și acest postulat are, în fond, la bază o teorie a referinței destul de rudimentară care transformă cuvintele în simple etichete adăugate lucrurilor, ca în imaginile din abecedar. În plus, nici în acest caz nu se evită perpetuarea aporiilor, din moment ce non-referențialitatea literaturii este invocată
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
modelul - prin excelență static - care opune originalul și copia, și că el desemnează, în primul rând, o modalitate proprie omului de a construi și locui lumea. După cum anticipam, această resemantizare și (re)îmbogățire a conceptului de mimesis - în contradicție cu postulatele structuraliștilor francezi și ale reprezentanților Noii Critici de peste Ocean - ar presupune, din perspectiva lui Frye, mai întâi de toate tematizarea legăturii dintre literatură și anagnorisis (?íáăíțñéóéò) și, implicit, a relației celei dintâi cu lumea. Celelalte concepte - adeseori ignorate de critici
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
atunci când vorbea despre „desfătarea de Sine în desfătarea cu Altul”, pe care el o deducea însă din ambiguitatea structurală a receptării textului ficțional. Este aproape de prisos să mai menționăm că teza propusă de Ricoeur se raportează în permanență polemic la postulatele semioticii și ale structuralismului care - după cum, cu multă subtilitate, remarca Antoine Compagnon - „asociau mimesis-ul cu doxa, cu un tip de cunoaștere inertă, pasivă și represivă, cu consensul și ideologia, când nu de-a dreptul cu fascismul”102. Spre desebire de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
oricât ar părea de radical, punctul de vedere al lui Susan Sontag are meritul de a încerca să ia apărarea a ceea ce ne place să numim - cu o altă expresie-clișeu - ”misterul artei”. Este de fapt o reacție firească față de principalele postulate ale teoriei discursului ficțional care suferă, de foarte multe secole, de pe urma modelului platonic. Căci, după cum am mai remarcat, dacă Platon este cel dintâi care s-a ocupat de natura ficțiunii, incriminându-i natura prefăcută, învăluitoare și contagioasă, tot el este
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]