349 matches
-
cum nu s-au zgârcit la nici una din aparițiile anterioare din cadrul colecției - și au oferit o culegere cvasi-completă a poeziei lui Topîrceanu: volumele Balade vesele și triste, Parodii originale și Migdale amare, 24 de texte recuperate din periodice și 14 postume. Nu sunt reproduse, desigur, variante, iar textele nu sunt însoțite de note explicative, căci nu avem de-a face cu o ediție critică. Însă îngrijitorii au respectat norma critică a reproducerii textului și cuprinsului volumelor în ultima versiune antumă. Exigență
Topîrceanu, azi by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6168_a_7493]
-
detractorilor (care au acuzat în repetate rânduri deriva morală a personajului), cât și apărătorilor săi (care au scos în evidență condiția imposibilă a celui dat afară de la Universitate și vânat mereu, cu suspiciunea că nu este suficient de devotat). Și postumele publicate aici ar fi trebuit, cred eu, să-i intereseze mai îndeaproape pe istoricii literari, măcar pe aceia cărora le place să treacă drept călinescologi. În special ultimele două volume, XI și XII, ar fi trebuit să facă obiectul unor
Călinescu dezolat și dezolant by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3071_a_4396]
-
pedagogic ca poetul să fie citit și recitit pentru a fi cuprins mai bine în rândul tinerilor. Numai că Gheorghe Doca nu-l citează de două ori la fel pe Eminescu. Mereu alte virgule, uneori și alți termeni, amestec de postume între antume fără atenționare: ce va înțelege tineretul nostru din aceste reluări în continuă schimbare, nu știu - dar am convingerea că dl. Gheorghe Doca se abstrage din ideea de poezie - iar în privința textului ca text nu are proprietatea virgulei, a
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
ceară" are o poveste a ei: Perpessicius beneficiază de o prevedere a amintitei reforme care spune că textele deja elaborate până la intrarea ei în vigoare vor rămâne așa cum sunt elaborate - și până în volumnul V al său (1958), dedicat variantelor la postume, are corect, eminescian. „O,'nțelepciune, ai aripi de ceară..." - dar edițiile de după el au „O,-nțelepciune..." Ce marchează, aici, cratima? Funcția universală a ei este să indice formele conjuncte (legate), dar cum să legi două cuvinte după virgulă?! Inutil să
Eminescu și virgula by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/6785_a_8110]
-
ca doi poeți care se deosebesc radical. Maiorescu l-a creat pe poetul antumelor, al unei lirici romantice puternic marcată de clasicism, în forme corecte gramatical și meticulos elaborate, în care imaginația se autocontrolează. Pe Maiorescu nu l-au interesat postumele (dăruite Bibliotecii Academiei, cum se știe, într-o ladă niciodată deschisă de către critic); în ele era un Eminescu nefinisat, a cărui voință nu se impusese pînă la capăt, uneori confuz ideatic și mai mereu nedisciplinat formal. Ibrăileanu și Chendi împărtășeau
Pluralitatea poeziei eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15600_a_16925]
-
critic); în ele era un Eminescu nefinisat, a cărui voință nu se impusese pînă la capăt, uneori confuz ideatic și mai mereu nedisciplinat formal. Ibrăileanu și Chendi împărtășeau aceeași perspectivă critică și chiar și Vianu în eseul din 1926. Descoperirea postumelor (și publicarea lor, mai ales în ediția Perpessicius) a schimbat complet acest punct de vedere. Mai întîi Călinescu și apoi Negoițescu (îi numesc doar pe cei foarte importanți) au avut revelația unui romantic de o cu totul altă factură, nu
Pluralitatea poeziei eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15600_a_16925]
-
Iohana. Tulburătoare sînt Maud (că moment al erosului împlinit) și Leia (că eșec al unei iubiri repede sugrumate). Editorul, care semnează și o prea lungă prefață, avea de optat între cele două versiuni ale românului, cea din 1945 și cea postuma din 1967, care are la bază un exemplar cu modificările autorului păstrat de fiul său Marcel Aderca. Deși sînt critici literări care consideră superioară versiunea din 1945, editorul a optat pentru cea din 1967, dat fiind faptul că reprezintă, totuși
Cel mai bun roman al lui Aderca? by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17628_a_18953]
-
o autentică schiță monografică). În al doilea rând, aș semnala faptul că, spre deosebire de ediția din 1978, imperativul repunerii în circulație a scriitorului a fost substituit de cel exegetic. Considerând, pe bună dreptate, că există o diferență sensibilă între antumele și postumele lui Fundoianu, ediția de față a separat poemele publicate în periodice, dar neincluse în volumul Priveliști (1922), de cele rămase în manuscris, care vor vedea lumina tiparului într-un volum separat. Se respectă, astfel, voința autorului însuși, cu atât mai
Invitație la un recurs: Fundoianu – Fondane by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4650_a_5975]
-
poetice eminesciene. Termenii relației se configurează, astfel, de la sine în formula medievală: disolve et coagula. Dizolvarea operei în scriitură este una - adunarea ei sub un nume ca voință auctorială este alta. Din păcate, relația acționează în câmpuri diferite, în zona postumelor și în cea a antumelor. Câmpurile pot fi, însă, judecate fiecare în parte în consistența lui. Astfel, în zona antumelor trebuie adunat Eminescu-cel-el-însuși dintre editorii antumelor - operație pe care am făcut-o după vreo zece ani de confruntări complete. În
Eminescologia, la ora exactă by Nicolae GEORGESCU () [Corola-journal/Journalistic/7008_a_8333]
-
în cea a antumelor. Câmpurile pot fi, însă, judecate fiecare în parte în consistența lui. Astfel, în zona antumelor trebuie adunat Eminescu-cel-el-însuși dintre editorii antumelor - operație pe care am făcut-o după vreo zece ani de confruntări complete. În zona postumelor, apoi, trebuie stabilită acea tradiție a textului, adică o ediție critică a tuturor edițiilor de postume eminesciene, începând cu Nerva Hodoș și ajungându-se până astăzi. Această tradiție odată stabilită, abia ea va putea fi confruntată cu manuscrisele scanate astăzi
Eminescologia, la ora exactă by Nicolae GEORGESCU () [Corola-journal/Journalistic/7008_a_8333]
-
în zona antumelor trebuie adunat Eminescu-cel-el-însuși dintre editorii antumelor - operație pe care am făcut-o după vreo zece ani de confruntări complete. În zona postumelor, apoi, trebuie stabilită acea tradiție a textului, adică o ediție critică a tuturor edițiilor de postume eminesciene, începând cu Nerva Hodoș și ajungându-se până astăzi. Această tradiție odată stabilită, abia ea va putea fi confruntată cu manuscrisele scanate astăzi. Această ediție critică filologică va fi statuia de sare ce se va cufunda în soluția electronică
Eminescologia, la ora exactă by Nicolae GEORGESCU () [Corola-journal/Journalistic/7008_a_8333]
-
prin urmare, de la ceea ce s-a numit nebunia lor. Fără îndoială, poetul german care se aseamănă în primul rând cu Eminescu este Hölderlin. Este cel puțin pentru români, o comparație mulțumitoare - o comparație elocventă mai ales atunci când luăm în considerare postumele lui Eminescu. Este un ecran mult mai mare - un ecran pe care se poate proiecta gândirea, creația și sensibilitatea eminesciană. Sensibilitatea ,,secretă". Dacă poetica profunzimilor pe care o naște nebunia își poate găsi un larg câmp de referință, aceasta este
Bicentenar Nikolaus Lenau: O profunzime nouă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/14885_a_16210]
-
și purtînd în sine o discretă sugestie testamentara, expoziția de la Muzeul Literaturii este una dintre cele mai importante și mai bogate din lungă lista a expozițiilor lui Dumitriu și, din păcate, cea dinții din, cu siguranta, la fel de lungul șir al postumelor. Simultan cu această expoziție, prin efortul acelorași prieteni și prin grijă specială a lui Călin Vlasie, Editura Paralelă 45 a scos și o impozanta Carte cu Ion Dumitriu; volum în care sînt puse laolaltă studii și articole despre activitatea artistului
O retrospectivă neobisnuită by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17523_a_18848]
-
de timp pe care il acoperă, prin diversitatea lucrărilor și prin interferență ciclurilor tematice, a preocupărilor formale și a investigațiilor stilistice, expoziția de la Muzeul Literaturii este o adevărată retrospectivă, însă una cu totul neobișnuită. În mod paradoxal, deși ea este postuma, cel care face cu adevarat selecția lucrărilor este autorul însuși. Neexistînd, așa cum am amintit deja, un curator anume, care să-și impună propriile sale criterii, cel care operează din umbră, ca o tainica prelungire a unui gest demult consumat, este
O retrospectivă neobisnuită by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17523_a_18848]
-
să-i citească lucrările. În 1950 părăsise literatura română, ocupându-se de filozofie, în special de filozofia germană. Probabil că astfel ajunge să studieze profund poezia lui Eminescu despre care se pronunță foarte sever, marele poet (posibil) fiind identificat în Postume (anticipând studiul Poezia lui Eminescu). Ce va fi crezut oare Vianu (apărător convins al antumelor, ca și G. Ibrăileanu) despre opinia foarte personală a lui I. Negoitescu, ce se află în deplină contradicție cu a sa? Dar independent de această
Institutia Tudor Vianu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/18167_a_19492]
-
LUMINA DE LA RĂSĂRIT. Dar chestiunea luminii din odaie nu este doar a lui Eminescu. S-o urmărim, tot În opera poetului, Înconjurând, Însă, un chip feminin intr-o odaie a unei case cu cerdac. Desigur, ne referim la Sonetul cerdacului, postumă eminesciană descifrată și editată prima dată de Nerva Hodoș În 1902.Fiind un text ce trimite către misterul relației dintre poet și Veronica Micle, merită să-l recitim. Iată-l, În editarea lui Perpessicius: Stau În cerdacul tău...Noaptea-i
Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Science/76_a_311]
-
despre el decît se scrie - ține cumva de linia unui destin, prelungită în posteritate. El însuși a scris doar două cărți - una pe care a mai apucat să o vadă, în ultimele zile agonice, Operă lui Mateiu I. Caragiale, alta postuma, Meditații critice, 1983 - si publicistica risipita prin pagini de reviste. Ultimul număr al revistei ORIZONT, 6, îi e în mare parte consacrat lui Ovidiu Cotrus - act literar important, căci generațiile tinere, care cunosc doar legendă orală și mică bibliografie, ajunsă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17791_a_19116]
-
au citit dumnealui Alexandru Sturza și mi-au zis că n-au văzut nimic între ele care să poată atinge Curtea rusiască sau turcească. Goethe nu a nutrit nici el simpatie față de trimisul lui Nicolai I și în scrierile lui postume există o satiră în care îl ia peste picior. Revenind, însă, la România, primul canal de penetrare a operei lui Goethe în conștiința românească a fost teatrul. Într-adevăr, numele lui Goethe a început să circule în public, e adevărat
Goethe și Schiller - ecouri românești în primele decenii ale sec. XIX by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/8713_a_10038]
-
carte, între al doilea și al treilea text, este intercalat, hodoronc-tronc, un ocazional și nesemnificativ Cuvânt despre Eminescu. Care, în plus, ar fi fost publicat, conform editorului, în revista Caiete critice, nr. 1/1957! (În realitate, este vorba, firește, despre postuma tipărită în numărul 11-12/1997 al revistei Caiete critice. Plecat la cele veșnice în 1964, cărturarul n-ar fi avut cum colabora la o revistă apărută, conform DGLR, de-abia în noiembrie 1979...) Nici imperativul totalității, din păcate, nu este
O ediție discutabilă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6422_a_7747]
-
n-a putut să publice nici cele două volume de poeme inedite ale prietenului dispărut. Cînd se găsesc din belșug subvenții pentru tot soiul de cărți submediocre, sortite cimitirului literar, ni se pare o nedreptate strigătoare la cer că opera postuma a lui Dan Constantinescu să rămînă necunoscută. Poemele inedite și cele șase mostre din Lao-Tse publicate acum în "Arhipelag" ne fac să cerem editorilor să pună capăt ingratei uitări așternute de atîția ani pe numele unui scriitor de valoare. Dezmințiri
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/18127_a_19452]
-
oricare dintre cei care comercializează mărcile respective“, promite editorul Cristian Stănescu. Lista este impresionantă: Geely, Harley-Davidson, Honda, Jawa, Kawasaki, Moto Guzzi, Suzuki, Triumph, Yamaha, Aprilia, CCM, Gas Gas etc. Preț: 59 600/5,96 lei. în librării Ludwig Wittgenstein - Însemnări postume 1914-1951 (Ed. Humanitas, 140 000 lei); Nadejda Mandelștam - Speranță abandonată (Ed. Polirom, 286 000 lei); Jan Guillou - Răul (Ed. Humanitas, 270 000 lei); George Bacovia - Opera poetică (Ed. Cartier, 175 000 lei); Paul Guimard - Strada Le Havre (Ed. Humanitas, 130
Agenda2005-15-05-tim liber () [Corola-journal/Journalistic/283594_a_284923]
-
Magda Teodorescu După masivul și tulburătorul Lanark, comparat de Anthony Burgess cu Ulise al lui James Joyce, prozatorul scoțian Alasdair Gray apare în limba română cu un nou roman, intitulat Bătrîni îndrăgostiți - postumele lui John Tunnock. Plurivalentul scriitor scoțian, care este aici și graficianul propriei cărți, își dezlănțuie imaginația, pornind de la pretextul clasic al jurnalului găsit. Pseudo-jurnalul, scris de un învățător pensionar, John Tunnock, se combină cu un set de ficțiuni istorice ale
Alasdair Gray - Bătrîni îndrăgostiți by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/6363_a_7688]
-
șase legioane/ De diavoli blestemați/ Treceau că turbilioane/ De flăcări infernale,/ Calări toți pe cavale/ Cu perii vulvoiați.// Și mii și mii de spaime/ Veneau din iad râzând/ Pe Mihnea să-l defaime." Urmează trei versuri explicative, care confirmă interdicția postuma a răzbunării, data de vindicativa babă încă de la prima apariție: "fiu-meu în ultima-i stare/ Opri orice mâna a da răzbunare". Deci, toata înscenarea contra "tiranului" chemat prin vraja focului are un scop precis: "Căci astfel babă are/ Mijloc
"Mihnea și baba" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17004_a_18329]
-
iremediabil poet”. După 1943, istoria literară va ocupa, progresiv, un loc tot mai important în activitatea criticului, prin participarea - alături de Tudor Vianu și Șerban Cioculescu - la proiectul Istoriei literaturii române moderne (1944), prin monografiile Calistrat Hogaș (1968) și Ion Creangă (postumă, 1971), nu în ultimul rând, prin activitatea în cadrul colectivului tratatului academic de Istoria literaturii române (materializată în volumul al II-lea, apărut în 1973). E greu de spus, în absența unei cercetări biografice bazate pe documente, dacă acest accent tot
Vladimir Streinu, istoric literar by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5901_a_7226]
-
fericirii, ca veritabil „director de conștiință” (cum îl crede Marino 5), Steinhardt nu s-a impus niciodată. Asta nu înseamnă că nu ar fi meritat. A contat, probabil, aici, și nepublicarea, imediat după 1990, la o editură prestigioasă, centrală, a postumelor, precum și împrăștierea materialelor prin diferite publicații provinciale. Din motive obiective, destinul său literar a fost ca abia după aproape 20 de ani să-i fie publicată integrala operei la o editură prestigioasă, precum este astăzi Poliromul. O altă greșeală este
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]