296 matches
-
cărpănosul de nea Ghiță, acesta, mare iubitor de câini, creștea un lup alsacian, pe Bimbo, afară, în magazia estivală, din curtea comună. Bineînțeles, că Nae Contrabandă, licheluța pururea iubitoare de niscai bănuți nemunciți, câștigați prin metode neclasice, îi pusese curând potăii, oarece gânduri rele și grabnice, de măritiș. Aici, merită a fi menționat cu prisosință și aportul artizanal indispensabil al factotum-ului de Pale, bețiv de forță și maistru-lăcătuș la Societatea "Arta Manuală ". "Of, Pale, Pale, mult zic Pale, ce ca
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de treburile tale, nu te mai centra în gura mea. Hop...! Dop...! Stop! Uite-l și pe coteiu' lu' Marius..., pe Pizdeluș, cum de ne-a simțit, sărăcuțu' și cum de-aleargă el încoace, tocmai de la bază! Un pufulete, o potaie hazlie, bearcă, încrucișare ludică de fox-terrier cu maidanez, erupe din întunecime zigzagat, în tumbe și năvălește ca un glonț, direct în pieptul lui Dănuț. De unde se azvârle iarăși la pământ, chitită pe șotii, amușinându-i curioasă pe ciudații companioni ai Lunganului
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
gătat, conașilor, zice dânsa. După care, își duce trei degete încârligate la inimă, își strâmbă odios bărbia și buzele vinete și se prăvălește iască, la podea! Luptându-se încrâncenați cu Pizdeluș, motanii se bulucesc peste prag și se rostogolesc, odată cu potaia, jos, în curte. Unde continuă să se tăvălească! Brava, mamaie, brava! Păcat că te duseși și tu! o fericește Fratele. Cronica morților săraci, episodul doi... Băi, îl mâniem pe Dumnezeu, dacă o abandonăm pe dușumea, ca pe-o cârpă, zice
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
modulat după cerințele împrejurărilor. ― Uite, maică Ioană, că ăl mare nu lasă-n pace pe cocoș! zise deodată Nicu, care voia să lege și pe câinele babei de sfoara cățelei șchioape, ca să se joace cu ei de-a caii. ― Huo, potaie, ce ai cu cocoșul! făcu Ioana fără însă a se uita, zorită cum era să pregătească mâncarea găinilor ce începeau a se aduna acasă de pe unde hoinăreau toată ziua, fiindcă începea să se însereze. Mai trecu un răstimp până ce se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai pățim altă poznă! Ignat Cercel se urni de pe laviță bombănind. Când deschise ușa spre tindă, porcul, care râcâise întruna să intre, dădu buzna printre picioarele lui în odaie. Ieși făcînd: "Acu lasă-l dracului!" In ușa tinzii strigă: ― Huo, potaie, fire-ai a dracului să fii tu cu neamul tău! De-acolo văzu în mijlocul ogrăzii, bălăcind prin noroi și apărîndu-se cu umbrela deschisă de câinele ce se repezea mereu, pe perceptorul Bîrzotescu urmat, la câțiva pași, de straja satului. ― Așteptași
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gunoi. Plimb cîinele și dau să trec prin părculeț. O voce din vecini mă avertizează : „Nu-i pentru cîini !”. Omu’ stă pe un scăunel în fața porții. Îl aud bombănind mai departe printre dinți și semințe : „Fir-ați ai dracului cu potăile voastre cu tot !”. De atunci mă pîndește de fiecare dată și se uită cu mînie după mine cînd fac cale întoarsă, ocolind micul parc. Nu are ceva anume cu mine, cîinii de rasă, cu proprietar și îngrijiți sînt cei care
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
din care trebuia să vină mașina, căci din partea aia veneau și rafalele de zăpadă care te orbeau. Pe stradă, în amurgul care începea să se lase, prin fața celor care așteptau ca și tine, se plimba, cu coada între picioare, o potaie. Blana gălbuie era presărată cu zăpadă, iar firele de pe picioarele din spate se prinseseră în țurțuri unele de altele. Avea botul negru și se uita țintă în ochii câte unui trecător. Se învîrtea de colo-colo, dar numai către mijlocul străzii
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
stau vreo trei șmecheri, cu bonetele lăsate pe ceafă. Unul dintre ei rîgÎie răsunător, o urare de bun venit - locotenentul Îi face observație, neconvins. Intrăm pe poartă, trăgînd după noi valizele maro de lemn. Dincolo de poartă sînt cîțiva cîini, niște potăi flocoase și murdare care țopăie și se gudură pe lîngă noi - puțin mai departe, un cîine brun, semeț, cu botul și urechile ascuțite, mă privește grav, cu o pereche de ochi bicolori. Ceea ce simt nu se mai cheamă de mult
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care mă privește curios, fără să scoată un sunet. CÎnd deschid ochii, cîinele e chiar În fața mea. E un cîine brun, de talie mare, ascuțit - are urechile și botul ascuțite. Are un ochi verde și unul albastru. E diferit de potăile de afară. Cum a ajuns aici? Pe unde a intrat? Mă privește o clipă, apoi se duce la ușă. În acest moment oprește un tren. CÎinele dă din coadă, anunțîndu-mă că e timpul să mă ridic. Ieșim pe ușă Împreună
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
au îndreptat. O altă cărare se înfundă între vii și copaci și încerc să ies printr-o altă direcție, când, deodată apar în fața mea trei câini, unul mare, negru, lățos, un altul maro ce seamănă cu un buldog, și o potaie mică, albă. Aoleu, sunt cei de ieri ce m-au blocat la intrarea în sat, când mă întorceam a doua oară din oraș, unde mă dusese Alain. Rămân calm, încerc să le vorbesc frumos, adresându-mă în limba franceză, că
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
Gura nu. Placa, da ! S Insinuați că nu-i lucrare de calitate ? Că manifestăm incapacitate ? Că doamna doctor nu are mâini de aur și diplomă la cursurile de bioenergie ? Că avem o echipă dezorganizată ? T Că pechinezul ăsta e o potaie puchioasă ? B Nuuu...Ziceam că... S Cunoaștem placa. B Da, că vin de-un an cu ea. S Nu ține ! Nu ține la noi cu... T Absolut că nu ține ! B Nu ține, că se clatină ! S Se. Că ești
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
că sunt țicnit! Credeți că sunt orb. Vă trebuie ceva mult mai tare decât chestia asta ca să mă păcăliți. Barbara face pachet animalul urlător și-l bagă la loc în mașină, iar Karin pornește motorul ridicol de patru cilindri. Nefericita potaie se învârte în cerc pe locul din dreapta, scâncind și holbându-se la Copia Karin. Mark înjură tot ce mișcă. Nu mă mai stresați. Să nu mai veniți niciodată în fața mea cu chestia asta. Mai târziu, când e din nou singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că, din toate acestea se vor ivi și anii eliberării și ai dreptății. în Liniște mijește o firavă speranță fiindcă, deși „Liniște de moarte-i în cetate/ Numai ceasul vremurilor bate/...Că-nțelege ce se pregătește .” în timp ce „înfloresc ororile,/ Mișună potăile,/ Mișună lichelele”, poetul, cetățean îngrijorat și responsabil se întreabă, nu fără motiv temeinic „Doamne, oare ce-i aice/ De toți tac și unul zice?” Această crucială întrebare ne-o puneam și noi, gândind că în acest veac bezmetic se puseseră
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
stătea îngenuncheat pe podea, cu brațele în jurul unui câine ce părea un hibrid nereușit între ciobănesc scoțian și lurcher. La gâtul jegos avea legată o eșarfă de barcagiu, cu buline, pe roșu și alb. Era, oricine ar fi recunoscut, o potaie jalnică. — Ben, exclamă tatăl lui pe un ton acuzator - văzând întinzându-i-se dinainte ani de plătit facturi la veterinar, tapițerii roase și procese pentru stabilirea paternității progeniturilor canine -, de unde a apărut javra asta? — Te rog, lasă-mă să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de zece ani. Acum trebuie să fi avut paisprezece sau cinsprezece. Se simți cuprins de invidie. Dacă ar fi avut și el un nepot de vârsta lui Ben. — Și el cine e? întrebă scuturând laba pe care i-o întindea potaia. — E Wild Rover, dar dacă vrei, îi propuse generos, poți să-l strigi doar Rover. — Ce-ar fi să-mi faci o demonstrație de patinat pe role? Să ajuți un bătrân să țină pasul. Ben fu încântat la culme. Majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nu erau. — Îmi cer scuze, tinere, interveni fără să facă risipă de timp sau compasiune întrebând dacă Ben se simțea bine, e câinele tău? Dacă da, mă gândesc serios să-ți interzic accesul în parcă — De fapt, zise Ralph înhățând potaia de lesă, în ciuda schelălăielilor de protest, e al meu. Îmi cer scuze, dar habar n-aveam că e interzis accesul cu câinii. Fără îndoială, o altă decizie obtuză a distinsului nostru consiliu local. Vino, Ben, e timpul ca noi doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
zgomot și îi întoarse spatele. Jack ar fi putut să jure că plângea. — A fost oribil, tată. Ralph e prietenul meu și n-au vrut nici măcar să ne lase pe mine și Rover să intrăm să-l vedem. Jack studie potaia, căreia eșarfa de barcagiu pe care Ben ținea morțiș să i-o lege de gât îi dădea un aer și mai dubios, și îi înțelese și pe ei. Se temuseră probabil ca nu cumva să ridice piciorul și să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
câine-san. Era oricum mai simplu să-i cânți în strună decât să încerci să-l corectezi. Japoneza lui i se părea tot mai ciudată lui Tomoe. Lui Gaston îi plăceau foarte mult câinii, probabil. Nu și-a luat ochii de la potaie până n-a ieșit complet din raza lui vizuală. Și asta nu era nimic pe lângă ceea ce avea să urmeze. Au ajuns la gara Sakuragichō în jurul orei douăsprezece. — Tomoe, hai să luăm o gustare înainte de a ne urca în tren, sugeră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
whisky din care tocmai își turnase în pahar. — Câine-san, răspunse Gaston arătând spre farfuria lui, vrea să mănânce. — Câine-san? Tomoe a înțeles imediat ce voia Gaston, amintindu-și-l în chimonoul de noapte și încălțat cu pantofii lui vechi, însoțit de potaia aceea bătrână, hămesită și murdară. — A, da, câinele acela vagabond. Câinele acela bătrân vagabonda prin împrejurimi. Uneori le intra și lor în bucătărie sau răsturna găleata de gunoi, stârnind furia lui Mă-chan. Gaston se ridică și deschise fereastra. Câinele tușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să te-ntorci! Când a ajuns în bezna străzii, trupul lui imens s-a mai întors o dată și le-a făcut iar semne cu mâna. Când a pornit din nou, avea un tovarăș de drum. — E câinele acela! strigă Tomoe. Potaia cea bătrână cu care se împrietenise Gaston a apărut ca din pământ și a pornit șchiopătând în spatele lui. — Pur și simplu nu-nțeleg, bâigui Tomoe, așezându-se în prag. Pur și simplu nu-nțeleg. Stelele străluceau: unele puternic, altele slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să vă rog să plecați. Nu ne putem permite, la un hotel ca al nostru, să avem oaspeți care nu-și văd de treburile lor. I-a înapoiat lui Gaston, cam anevoie, cei opt sute de yeni. — Chizuko, dă afară și potaia! Nu se poate dormi din pricina ei. Tușește tot timpul. Stelele mai sclipeau încă. Bătrânul câine nu s-a dezlipit de umbra lungă a lui Gaston. Gaston a întâlnit în cale și alte hoteluri deschise - Kuroyurisō, Koonkaku, Aoba - dar nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
A urcat iar treptele, ca un șobolan, la fel de repede cum le coborâse și dusă a fost. Cu sufletul la gură, Gaston s-a ghemuit pe ciment, cuprinzându-și genunchii cu brațele și așteptând în tăcere, neavând curajul nici să respire. Potaia cea bătrână îi lingea mâinile. Gaston și-a ridicat privirile spre cerul plin de stele sclipitoare. I se părea că visează că este într-o țară îndepărtată și așteaptă o femeie, pe care nu o mai întâlnise până atunci, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai rămas nici măcar o sută de yeni prin buzunare. Avea doar abonamentul de autobuz și un portofel gol-goluț. Deodată a văzut ceva care l-a țintuit locului... un câine sleit de puteri, șchiop, pe care l-a recunoscut imediat... o potaie râioasă, numai pielea și osul. — Câinele cu care s-a împrietenit Gaston! strigă el. Takamori tocmai îi vorbise lui Iijima despre Gaston și îi spusese că a stat cu ei numai o săptămână, dar au avut senzația că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de geam și a privit afară, atent, la străzile luminate puternic, ca și când ar fi căutat ceva. Și aici cerul părea cuprins de flăcări de neon. — Sensei! bâigui Gaston, trist. — Sensei? Adică Higurashitei-san? — Da. O fi cu el câine-san? — Câine-san? Aha, potaia aia vagaboandă... — Vreau să-l văd pe câine-san. Takamori a înțeles din privirile lui cât de mult își dorea să vadă iar câinele. 9 Străluciți, voi, stele! Takamori se descurca la fel de bine în Shibuya, ca și în Shinjuku. Și aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lui. — Bătrâne, e câinele dumitale? îl întrebau clienții barurilor când îl vedeau pe Napoleon. E numai piele și oase. — Nu, nu-i al meu, răspundea Higurashitei. Mi l-a lăsat un străin în grijă, un timp. — Câinele unui străin? Ce potaie! Arată de parcă acu’ își dă duhul. Hingherii l-au prins chiar în seara aceea, pe când Higurashitei era în camera lui și-și îmbrăca hakama și haori, înainte de a-și începe activitatea. Le-a auzit pe barmanițe agitându-se pe stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]