380 matches
-
privind canonizarea critică a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I. De la estetism la preavangardism Astfel mă întorceam, în nenumărate seri de vară, la sfîrșitul veacului trecut, spre casa părintească de la marginea orașului. Reveneam, în tovărășia familiei, pe străzi cu zgomotele potolite și trotuarele pustii (...) Așteptam... așteptam... și nu știam ce. Așteptam probabil ca vremea să ne apese mai puțin și totuși să ne zdruncine mai mult. Ne omora monotonia acelui sfîrșit de veac de liniște stăruitoare și de „neutralitate definitivă”. Vacanțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt un lucru minunat cînd sînt lucide, și cînd Țara ar rîde după ochelari și Marciulică și-ar stăvili hohotul în bucile-i faciale de gornist. Marcel, îmi placi că ești și fervent, și flăcău teribil — și supun rîndurile astea potolitului Jules — iar Țara punctificat în lutul în care maestrul Dumnezeu i-a întemnițat talentul, amuzant și angelic cînd copleșește burghezimea”. Primatul lucidității și talentul sînt — așadar — condițiile de valabilitate pe care Vinea le pune, discret, „fumisteriilor” Dada. Aflat la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fie profetice, fie numai exaltate”. Sînt enumerate apoi cîteva dintre însușirile acestei mature „poezii de compoziție”, „cosmice” și imagiste. Criticul remarcă suflul umanitar și profetic de sursă whitmaniană („elan cosmic, arborescență imagistă și pînă și briza cînd expansivă și cînd potolită a imnurilor de extensie umanitară din poemele «firelor de iarbă» ale lui Walt Whitman”), făcînd o revelatoare conexiune - prin intermediul criticului francez Jean Cassou - cu Omul aproximativ al lui Tzara: „În treacăt, să notăm o observație identică, din partea criticului Jean Cassou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a dat și știu că poți să te controlezi, dacă nu cumva le-ai uitat. Comportă-te ca un rege și păstrează-ți vlaga pentru alcov. Rotari trepida ca un cal nărăvaș. A reușit totuși să spună și el ceva potolit: - Să nu-mi îngreunezi prea tare serviciul în slujba poporului meu, Gundeperga. I-am dat drumul la brațe. - Îți slujești poporul slujindu-ți propriile ambiții. Recunoști? l-a ironizat ea. Am încercat să-l rog din priviri pe Rotari să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unu de ani. Nu știu dacă ochii mei au văzut realitatea sau ceea ce cugetul meu dorea să vadă, dar mi s-a părut și mai frumoasă decât o lăsasem. Cu toate astea, trăsăturile ei perfecte erau eterice, transfigurate; gesturile ei, potolite și calme, aveau ceva solemn. Purtarea ei era cea a cuiva care, plecând într-o călătorie, se ascunde în spatele unor convenții nefirești, menite să mascheze durerea și să nu provoace spaimă în sufletul celorlalți. Astfel că m-am uitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-și de satrap Zace într-un colb fără de nume Întunecat ca un harap. Tată și mumă și-e chibritul Butucul frate pe deasupra Dușman vei fi de-acum în pururi Celor ce-mbrățișează umbra. Din vâlvătăi abia pornite Îmi spuse focul potolit: Din tot ce-mi dați eu fac cenușă Când mintea voastră e chibrit. Stins, orb și fără vlagă Port noaptea-n mine ca pe-un sloi, Din certurile voastre toate Pădurile aprind de voi. Împacă-te barem cu-n frate
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de la locurile copilăriei mele. Am rămas singur lângă băncuța de lemn care se odihnește la umbra unui nuc falnic, cocoțat de încercările mele de a ajunge în vârf. M-am așezat ghemuit, cu bărbia sprijinită de genunchi. Adia un vânt potolit care a adus o frunză călătoare de stejar. Obosită se așeză pe băncuță. Pe frunză văd cum o gărgăriță pictată cu un roșu intens se odihnea în bătaia lină a vântului. Am luat-o încet cu degetele din culcuș și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
bine vorbele minții, ne spuse Minos. Să vedem ce hotărâm. Luăm, sau nu, partea lui Moru? Cei ce știau cel mai bine vorbele minții erau cinci și Încă doi și se așezaseră Împrejurul unei vetre În care ardea un foc potolit. Minos azvârli niște ierburi În flăcările mărunte și, deîndată, poiana se umplu de un miros amărui. Apoi, cei ce știau, Începură să vorbească. Îi urmăreau cu toții În tăcere deși, mare parte din vorbe le erau de neînțeles. Știau cu toții Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
din spate, care de ceafă, care de burtă. Bourul era Însă puternic și se ridicase, răsucindu-se furios și azvârlind, care Încotro, trei-patru lupi. Hăulind, lupii se năpustiseră din nou asupra lui. În același timp, restul bourilor pășteau mai departe, potoliți, aidoma bivolilor pe care tocmai Îi văzusem aici, În apa care curge. Când și când, bourul Încolțit dădea câte un muget. Sângele Începuse să-i șiroiască pe picioare și pe burtă, dar fârtații lui pășteau fără grijă - Îi vedem doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
publicațiilor culturale. Calomfir rămâne Calomfir orice am face, se spunea în încheierea unor asemenea ciocniri. Iar Calomfir scria mereu alte și alte volume din Logica Lucrului, unul mai dificil decât altul. Ministrul tăcea de mult și un ropot de aplauze potolite îi răsplătea performanța. Ambasadorul Jiquel profită de gălăgie pentru a-și drege glasul și a primi microfonul. Când se coborî din nou liniștea, ambasadorul făcu o microfonie teribilă, care din fericire încetă în câteva secunde. El se scuză pentru slaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
parcă arde în cele mai puternice flăcări, oferind un tablou pictat de un artist ce surprinde perfect liniștea de după furtună. În depărtare se zărește o mică rătăcită corabie ce încă nu s-a trezit din haosul mării. Plutește în valurile potolite și se apropie domol de malurile lovite de furia naturii. Oamenii îmbarcați încă nu dau crezare faptului că au supraviețuit, dar și că au asistat la un asemenea spectacol al culorilor. Acum soarele liniștește marea agitată, dăruind bucurie, liniște și
Furtună pe mare. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_665]
-
lucru vom chema serviciul municipal care se ocupă cu ghemotoacele de hîrtie ceilalți scriitori din celelalte pensi uni nu fac atîtea ghemotoace nu produc atîtea ghemotoace nu rup atîtea hîrtii și nici nu fac atîta zgomot toți sunt ceva mai potoliți mai puțin nervoși mai amabili și fumează pe balcon din acest moment nu vă mai închiriem această cameră nu mai sunteți binevenit aici nu mai vrem scriitor la pensiunea Warnotte uitați-vă la dumneavoastră ați înțepenit în fața mașinii de scris
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Am observat că părinții cu copii mulți iubesc rău copiii, în bloc, dimpotrivă, sunt plini de afecțiune aceia care n-au deloc copii. În sfârșit, să nu generalizăm și să revenim la cazul Aglaiei. Ea a fost totdeauna o femeie potolită, lipsită de curiozitate, n-a fost la teatru, n-a citit cărți. Când a început să aibă copii, ea și uitase de Simion, și când a avut copii mai mulți, trecea de la unul la altul. Ea e femeia-tip, de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-ți pui prea multă bază în Ulpiu. Până la această vârstă nu face decât să taie frunză la câini, găsind însă timp și pentru a slei încet, dar temeinic, partea sa ipotetică din averea părintească. Dar până și chefurile sale sânt potolite, până și la chefurile date de el nu cânta. De carte, feciorul nu se ținuse. De muieri, domnișorul nu se-apuca. Unei vădane arzoaice, din Blaj, ce-i pusese tinerelului nostru gând rău, șapte zile îi trebuise ca, din așternuturile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-și încasa cândva onorariul, și apoi s-o întindă. Probabil că profesia lui Cocondy era totuși aceea de a rămâne imperturbabilă. - Și ați stat mult în Marea Britanie? - Da, aproape în fiecare seară. Cum să se fi lăsat, atât de lesne, potolite? Scurmaseră, din răsputeri, după acest nou motiv de discuție și, mai ales, Cocondy tîrî o legătură de amintiri verzi și uscate, de-a lungul întregului teritoriu britanic. Cum a fost de s-a zbenguit ea pe acolo și cum crăpau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ardea o candelă de sticlă roșie, abia pîlpund. Mirosea a gutui ținute la căldură, și pe patul înalt, acoperit cu o cergă aspră, dormeau doi motani, care ridicară capetele, leneș, când auziră glasurile. Într-o sobă de tuci mocnea focul potolit. Lumina moale a odăii îți făcea somn. - Poftim, stai pe scaunul ăsta, zisese Roșioară și își puse mâinile pe genunchi, așteptând. Aglaia se așeză, își trase barizul mai bine pe frunte, îl potrivi și-o luă pe departe: - Da frumos
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
băiat! 16 - De, grabă mare așa n-ar fi. Să mă mai sfătui cu nevasta, s-o întreb și pe fată... E mare de-acum. Bărbatul avea o față roșie și sănătoasă, luminată din când în când de flăcările focului potolit. Aglaia adulmeca mirosul de lucruri vechi ce stăruia în odăi. Aruncă o ochire peste prag, să vadă ce se mai găsea în casa meșterului. Umbra unui șifonier, lat și scund, ascundea spatele de trestie al câtorva scaune și pâlnia albastră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
senine se ridică luna palidă și argintoasă ca mărgăritarul pe bolta albastră și adâncă a cerului Moldovei. Era o noapte italică amestecată cu frigul iernei, amestecul unei lumi văratece, pline de senin, cu intimele plăceri ale iernei, cu căldura focului potolită, cu dulceața visătoarei gândiri. Afară era o vară rece - în case oamenii știu să-și facă o iarnă caldă. Pe stradele în zădar luminate ale capitalei flacărele din fanarele cu undelemn își întindeau limbele avare în aerul rece, trecătorii umblau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui mici și slabe atingeau c-un fel de frică mâncarea și farfuriile, și vinul îl sugea cu vârful buzelor, ca femeile. Fața lui era palidă ca o mască de ceară albă. Ochii negri și desigur slabi aveau o dulceață potolită, ți s-ar [fi] părut că are pânză neagră peste lumina lor. Lângă el ședea un frate a stăpînu - său, cel mai mare. Fruntea lui era naltă și boltită cu măiestrie și pletele galbene de albe încadrau o față blândă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
naturii”. Iar Perpessicius vedea În Zodiac un „al doilea moment al suitei panteiste”, urmînd celui ilustrat, după părerea sa, de Brățara nopților, și evidenția, la rîndul său, un „elan cosmic, arborescență imagistă și pînă și briza, cînd expansivă și cînd potolită, a imnurilor de expresie umanitară din poemele «firelor de iarbă» ale lui Walt Whitman”. SÎnt caracterizări valabile În esență, care comportă, totuși, credem, unele nuanțări. Dincolo de notele generale, surprinse În genere cu justețe de critica momentului, crede că acest volum
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cum se succed aceste accente În discursul unui poem. Luăm, ca exemplu, O noapte pe ruinele TÎrgoviștei unde imaginația este mai pozitiv terestră. Poemul, distrus de interpretările didactice, mi se pare caracteristic pentru retorica heliadescă. Cel puțin pentru partea ei potolită, constructivă, normal expozitivă, moralizatoare. Există Însă și altă retorică (aceea din poemele vizionariste) care este mai nebună, mai ambițioasă. Acolo căderile estetice sînt mai mari dar și zvîcnetul creației este mai puternic. Poemul are o construcție limpede: Întîi cadrul general
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În Satire. Alexandrescu manifestă o oarecare preferință pentru asemenea spații retrase În care sălășluiesc umbrele, iazmele. SÎnt locuri sumbre, ascunse de ochii lumii, bătute de viscole rele, stăpînite de neguri. Ele stimulează În așa chip gîndirea Încît gîndirea, de obicei potolită, resemnată, Închisă În propria-i suferință, devine ageră și devoratoare „ca tigrul În pustiuri”: „Îmi place a naturei sălbatecă mînie, Și negură, și viscol, și cer Întărîtat, Și tot ce e de groază, ce e În armonie Cu focul care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pofti atunci amorul, L-om numi o nebunie: Îți voi fi prieten, frate, Îți voi fi orce Îți place, Și de lume și de toate Împreună neom desface.” Prieteșugul nu este numai o soluție a timpului, o figură a senectuții potolite, prieteșugul este și o cale de a ieși din starea de chin. O salvare prin schimbarea de regim a pasiunii: diminuarea voită a intensității, revanșa rațiunii asupra sentimentului. Alexadrescu aspiră la starea de frăție cordială: „A! dacă-n astă lume
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să se Înțeleagă altceva: o penetrație lentă, o supunere progresivă a lucrurilor. Nici o bruscare, nici un act de violentare nu se Întrevede În poemele lui Alecsandri, chiar și acolo unde e vorba de spații și de simboluri străine de imaginația lui potolită. Există, În mitologia poetică alecsandriană, o „nostalgie de lin”, un „dor gingaș de lumină” care exclud formele mai aspre ale reprezentării. Poemul se deschide totdeauna cu o viziune calmă. Nici vorbă de viol, de un efort de stăpînire a materiei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
El simte mai ales dulceața abisului și expresia ei este ceea ce poetul numește, Într-un chip fericit, „un potop de tînguire”. Formulă oximoronică pentru că potopul presupune o dizlocare violentă, o agresiune fără margini, În timp ce tînguirea implică o oboseală, o ritmicitate potolită, o Împăcare, În fine, cu ordinea dezastrului interior. Asta și vrea să sugereze Conachi: resemnarea În delirul (potopul) nenorocirii, plăcerea de a trăi pe buza prăpastiei. Toate versurile sînt jeluitoare, toate vorbesc de un „aht”, de un chin cotropitor, incit
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]