573 matches
-
parte, căci și eu mă plimbam pe mijlocul străzii. M-am oprit... ca acționat de un resort aerian. Mi-am mutat greutatea de pe vîrful piciorului stîng pe călcîiul drept și apoi din nou pe stîngul... În stînga, pietrele desprinse din povîrnișul abrupt formau un zid protector destul de Înalt, În timp ce la dreapta, dincolo de un șanț și un parapet scund, plasat mai mult de formă, se deschidea un abis cu peretele aproape vertical. Puțin mai Încolo drumul se Înscria toto-o curbă mare spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cătră străjer. Apoi începu a-l întreba și a-i spune multe c-o voce învăluită și blajină, până ce oșteanul se milostivi de dânsa ș-o învoi să iasă în lumina lunii. De-acolo, pe neștiute, femeia îl duse pe povârnișul ușor, cătră râu. Și tocmai când el se aștepta la o mângâiere din partea ei, ea zvâcni și-l arse peste ochi c-o vărguță de sânger pe care o rupsese în trecere; și se mistui în tufele zăvoiului de aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spuse Vultur-în-Zbor. El m-a ales pe mine. — întocmai, rosti Virgil Jones și-și încrucișă degetele. UNSPREZECE Miezul nopții sau pe-aproape. în căsuța din micul luminiș de lângă stâncile cenușii de deasupra plajei cenușii e tăcere. în pădurile întunecate de pe povârnișurile întunecate ale muntelui vrăjit e tăcere. Până și marea și cerul au fost reduse la tăcere. Vultur-în-Zbor dormea, dar femeia cea urâtă, plină de griji, stătea întinsă pe rogojina de pe podea și era trează. Virgil Jones zăcea în balansoarul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
era așezat pe plajă, cu spatele către mare. Lângă el, pe nisipul argintiu, stătea Dolores O’Toole și-și cânta cântecele de dor și jale. O, Virgil! spunea ea. Sunt atât de fericită. Atât de fericită. Așteptând în pădurile de pe povârnișurile muntelui Calf, tăcut și invizibil, în timp ce bărbatul cel gras și împiedicat și tovarășul lui înalt, cu pană în creștet, o pană țopăind alături de melon, înaintau, urcând pe cărările năpădite de buruieni, urmărindu-i cu privirea și așteptând, stătea un gorf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
foarte atent. NOUĂSPREZECE Pădure deasă, întunecată ca mormântul. în urma lor: mintea distrusă, izolată, a lui Dolores O’Toole, părăsită de dragoste chiar în momentul când i se dăruise. în fața lor, K și orice-ar fi adăpostit el. între ele două: povârnișurile neprimitoare și Pădurea din Calf. Ce-l mâna pe Vultur-în-Zbor să-și continue drumul era doar fantasma Prepelicarului din mintea lui, plecând de lângă el, mână-n mână cu domnul Sispy cel fără chip. Și-ar fi dorit să știe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
durere de cap înfiorătoare. Cuvintele Unde mă aflu? îi veniră pe buze pentru a doua oară pe insula Calf. Le alungă cu o grimasă crispată a gurii. Unde se află oriunde? se întrebă el. Totuși se afla pe muntele Calf. Povârnișul împădurit i-o confirma. Și țipătul dimensiunilor, pentru că Efectul persista, chiar dacă îl învinsese... o jenă în colțurile ochilor, în urechi și minte. în curând o să devină ca un fel de infecție ușoară, ca un sunet slab de clopoței în urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
câmpiile din vale. Casa lui Liv, cufundată în întuneric și lipsită de fundație, stătea indiferentă pe stânca posomorâtă, cu ușa strașnic zăvorâtă, unicul semn de viață din jur fiind un măgar priponit de cel din urmă copac al pădurii de pe povârniș, care păștea iarba înaltă a pădurii. O pasăre țipă. Urâțenia nevăzută. în spatele obloanelor închise ale ferestrelor se derula o scenă de haos cosmic, cu rămășițele unei vieți care se luptau și se întreceau să ocupe un loc pe podea. Praful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de impecabil de curate, pe cât de murdar era restul casei. Erau șterse de praf și îngrijite, iar lenjeria de pat era spălată. Parcă veneau dintr-o altă lume. O umbră stătea nemișcată pe un scaun. Să intri din nou pe povârnișurile împădurite însemna să renunți la orice iluzie de normalitate, să te scuturi de aerul orașului nebunește de lumesc, lumește de nebun. Lumina verde a copacilor era un fel de purificator pentru amândoi. Vultur-în-Zbor simți aici încă o dată misterul tangibil al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
slăbiciune, ignoranță și ură, toate unite împotriva voinței lor. Liv se întoarse și intră. După un moment de ezitare, Vultur-în-Zbor o urmă, lăsându-l pe Virgil Jones, vulnerabil și rănit, să continue cu mormăielile. Se întuneca. Media, ascunsă la capătul povârnișului împădurit, vărsa lacrimi de compasiune pentru eșecul lor. — Ți-a vorbit despre febra Dimensiunii? întrebă Liv. Nu. Bănuiesc că a vrut să treci prin ea, pentru că doar învingând-o, puteai deveni omul pe care-l voia el. Ți-a vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mine se datora uneltirilor sale. Treceam prin vremuri de dezamăgire în K. în afara sinuciderilor își, slavă Domnului, acea fază părea încheiată), a mai existat un număr de dezertări din K. Oameni care au decis să trăiască în altă parte, în josul povârnișului împădurit, departe de oraș. K era el însuși buimăcit și plin de râcă. Era normal, presupun, deși ferească Dumnezeu, să-și canalizeze nemulțumirile asupra celor răspunzători de existența insulei Calf. Dar violența... șoaptele despre distrugerea mașinii infernale a lui Grimus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
rămăsese din ea făcu un pas la dreapta și așteptă. Media căscă ochii mari, apoi îi închise și strânse din buze. Vultur-în-Zbor o conduse până la Poartă. Virgil Jones și Liv s-au uitat cum cele trei contururi firave urcă pe povârnișul muntelui, pășind într-un mod miraculos pe acolo unde nu exista potecă pe care să mergi, până când nu s-au mai văzut. Erau niște umbre atât de palide, încât nu a durat mult până să dispară. Liv s-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mare, și se uita înspre masiva stâncă împădurită a muntelui Calf, care ocupa cea mai mare parte a insulei, cu excepția micului luminiș plasat imediat deasupra plajei, unde locuiseră domnul Jones și Dolores. Trupul doamnei O’Toole zăcea între el și povârnișurile împădurite. — Mohorâtă, murmură pentru sine domnul Jones, stând cu spatele întors către mare. Mohorâtă mai mare e azi. — Ei, ei! se gândea gorful Koax. Un nou status quo fascinant. Vultur-în-Zbor și fata numită Media îi înlocuia pe Grimus și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
privirile se puteau îndrepta spre Franța, Spania și cele două mări. De pe această înălțime ei au coborât iar pe un drum anevoios, într-o vale adâncă. Din mijlocul acestei văi se ridica un munte singuratic, făcut din stâncă tare, cu povârnișuri repezi și lunecoase, în creștetul căruia se afla un castel înconjurat de un zid de aramă. Iată fortăreața în care vrăjitorul își ține prizonierii; ar trebui să ai aripi pentru ca să poți ajunge acolo; e lesne de înțeles pentru ce stăpânul
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dureri și urcă la cer simfonii feerice. Cântecul te însoțește oriunde, în adâncimi de ocnă, în singurătate, înflăcărează inimi. Cântecul doboară pe mișei, cântecul te însoțește în omenești petreceri, cadelniți de leagăn și dor. Cântecul legionar, eternă cuminecătură, urcă grele povârnișuri și te apropie de Dumnezeu. Cântecul legionar te eliberează din strâmtoarea grijilor, cetate inexpugnabilă cu ademeniri stelare, cu adâncuri trăite de strămoși, cu aprinse zări, tulnice care cheamă din adâncuri de genuni și glas de clopot care sună nebiruit. Cântecul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
a susținut țârcovnicul. ― Când lotrul era gata de plecare, s-a auzit un scârțâit ușor. Cu ureche obișnuită să prindă orice zgomot, și-a dat seama că se deschide o ușă. Pe dată s-a rostogolit ca un bulgăre pe povârnișul din spatele fântânii. Ajuns jos, a rămas cu urechea la pândă: ― Irinuță! Da’ ce faci tu acolo? Descânți apa sau... ― Stai, că vin acuma - a răspuns femeia, uitându-se în direcția în care se afla lotrul. Cu pași mari, bărbatul a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
lui, a stat să-și tragă sufletul. Apoi, cu ultimele puteri, l a urcat în spate și, cu chiu cu vai, a ajuns la râpa cu pricina. De fapt era o bucată de mal despicată și depărtată puțin de restul povârnișului. L-a aruncat în despicătură ca într-un hău! S-a depărtat apoi puțin și s-a așezat pe o cioată, să se odihnească. Ninsoarea parcă se întețise. După un timp, a plecat. La un moment dat, și-a dat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Este ca și cum barul s-ar fi rearanjat subtil în jurul ei, cu stâlpii aplecându-se înainte, grinzile răsucindu-se și scaunele târându-și ocupanții parcă pentru a-i alinia. Bărbații de la masa ei, îmbrăcați în smochinguri, se apleacă spre ea ca povârnișurile unui munte. Încăperea este ticsită de lume și terasa la fel, nu mai e nici un locșor cât de cât avantajos în care să se așeze la fumat vreun nou observator discret; și pare să fie atât de la modă această activitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
inima Fotselandului, fără să fi văzut măcar un Fotse. Îi ordonă lui Yusef să dubleze paza. Când apune soarele, Jonathan privește înapoi spre câmpii și se întreabă când le va mai vedea din nou. Dimineața, ajung la capătul călătoriei. Sub povârnișul pe care Fotse îl numesc Lizard’s Back este reședința Daou, a marelui șef. În jurul acesteia, pajiștile în terasă coboară spre malul secat al râului placat cu pietre rotunde. Dincolo de el, fața stâncii este ciuruită ca un fagure de peșterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ca un fagure de peșterile în care Fotse își înormântează morții. Ca și la celelalte ferme, pereții din noroi ai casei șefului sunt părăsiți, iar staulul caprelor e gol. Tăcerea devine insuportabilă pentru albi, când deodată Gregg observă mișcare lângă povârniș. Îi întinde binoclul lui Chapel. — Se ascund în peșteri, zice. — Dumnezeule, rostește profesorul. De ce ar face-o? Dau ordine să se stabilească tabăra, în timp ce profesorul, Gittens și Gregg urcă povârnișul, păziți de o duzină de oameni ai lui Yusef. Jonathan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
devine insuportabilă pentru albi, când deodată Gregg observă mișcare lângă povârniș. Îi întinde binoclul lui Chapel. — Se ascund în peșteri, zice. — Dumnezeule, rostește profesorul. De ce ar face-o? Dau ordine să se stabilească tabăra, în timp ce profesorul, Gittens și Gregg urcă povârnișul, păziți de o duzină de oameni ai lui Yusef. Jonathan urmărește cum își fac loc încet spre peșteri, apoi cum își caută drumul de întoarcere ceva mai târziu. Profesorul nu arată prea bine. — Îți vine să crezi, răbufnește el, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
băuturilor reci întrerupe prezentarea generațiilor. Așa cum se încurcă lanțurile unui Fo între ele, lanțuri de datorii și obligații care se pierd într-o complexitate indecisă, tot așa stau lucrurile și grijile unui conducător Fotse. În timp ce Daou ascultă genealogia sa, umbra povârnișului se lungește treptat. Se târăște asupra lui și a oamenilor săi. Pe când istoricul cântă primul nume de strămoș, numai albii și servitorii lui se mai află în lumină. Vocea lui este puțin cam tremurată când le spune vizitatorilor că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mănâncă hrană interzisă. Într-o dimineață, Yusef conducătorul lor, anunță că vrea să plece și el. Asta iscă o ceartă cumplită, care are loc în fața cortului lui Jonathan și-l trezește dintr-un somn zbuciumat, în care, mare parte din povârniș se rostogolise peste patul lui. — Ce s-a întâmplat? întrebă el deschizând cortul și frecându-se somnoros la ochi. N-a primit răspuns pentru că Marchant a ieșit din cortul său, cu un pistol în mână. Yusef a pornit înainte, gândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
este necesar, Gregg și Marchant decid să facă de gardă. Într-o noapte, Jonathan rămâne mult timp treaz în fața cortului său. Îl urmărește pe Gregg, care patrulează zona cu pușca sub braț, când observă niște luminițe care pâlpâie pe fundalul povârnișului. Treptat, li se alătură și altele, până când ajung la vreo duzină, iar fața stâncii arată ca un cuib de termite. Luminițele rămân acolo câteva ore, timp în care el continuă să le urmărească, cu carnetul de însemnări neatins, pe genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
s-ar putea întâmpla dacă nu s-ar duce. Este ca și cum ar fi de cart. Dacă nu dă o formă definită temerilor sale, și-ar putea pierde mințile. Cam fără tragere de inimă, îmbracă ceva și se îndreaptă în direcția povârnișului. Când trece pe lângă latrină, observă pe cineva orbecăind. — Hei! Hei! Unde ai plecat? Este Gittens, de care nu poate scăpa, fiind convins c-a descoperit cine știe ce complot. Ești nebun, zice acesta, când Jonathan îi spune unde se duce, dar suspiciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
suspiciunea lui este mai puternică decât frica. Vin cu tine, se hotărăște. Presupun că nu vor fi probleme. Am arma. Se bate cu palma pe suportul armei, scapă o înjurătură și se duce s-o ia de la latrină. Urcă amândoi povârnișul pe fondul bătăii tobelor, croindu-și drumul în lumina lunii. Ritmul tobelor îi atrage, îi face să mărească pasul. Este imposibil de spus câte tobe se aud: când muzica ajunge la unul din crescendourile periodice, li se pare că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]