1,526 matches
-
scaun despărțitor. Cred că n-aș putea să mă ocup de... Nu intră În specialitatea mea... Voi plăti mai mult, Îl asigură Rowe. Doar asta contează, nu-i așa? Și, simțind cum lăcomia Începe să planeze În aerul acestei odăițe prăfuite, deasupra sendvișului Început și a cărții de telefon ferfenițite, Rowe avu certitudinea victoriei. La urma urmelor, Își spunea, domnul Rennit nu-și putea permite luxul de a fi prea exigent. — Un criminal, zise el cu glas tare, seamănă Întrucîtva cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și banilor mărunți. Îngropat sub acel nou strat geologic așternut de epoca accidentelor de automobil s-ar afla propria-mi moarte măruntă, la fel de anonimă ca o cicatrice vitrificată pe-un copac fosilizat. Nouăzeci de metri în spatele noastre, o mașină americană prăfuită era parcată pe marginea drumului. Șoferul mă privea prin parbrizul stropit de noroi, cu umerii-i lați lipiți de stâlpul portierei. Când am traversat drumul, luă un aparat foto cu lentile focalizatoare și se uită la mine prin obiectiv. Renata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
câine alsacian negru. Mă priviră cum mă plimb alene pe lângă mașina mea ca și când nu le-ar fi convenit prea mult că o atingeam. După ce plecară, am deblocat portiera șoferului și, cu efort, am deschis-o. M-am strecurat pe scaunul prăfuit de vinilin, înclinat pe spate din pricina podelei îndoite. Coloana de direcție înaintase cu cincisprezece centimetri spre pieptul meu. Mi-am ridicat picioarele tremurânde în mașină și le-am așezat pe manșoanele cauciucate ale pedalelor, care fuseseră împinse afară din compartimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pentru a inhala ultimul miros de spermă rămas pe vârfurile lor. Farurile mașinilor venind din sens opus și luminile suspendate ale autostrăzii, semnalele emblematice și indicatoarele de direcție iluminau fața izolată a omului aceluia chinuit aflat la volanul mașinii sale prăfuite. M-am uitat la șoferii autovehiculelor de lângă noi, vizualizându-le viețile în termenii definiți pentru ei de Vaughan. Pentru el, aceștia erau deja morți. Întinzându-se pe șase benzi, traficul înainta lent către intersecția de pe Western Avenue, în acea uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
reacțiile. Capitolul 16 Lumea începea să înflorească în răni. De la geamul biroului meu de la studiourile cinematografice îl observam pe Vaughan stând în mașină în mijlocul parcării. Majoritatea personalului pleca acasă, luându-și mașinile una câte una din șirurile din jurul berlinei sale prăfuite. Intrase la studiouri cu o oră în urmă. După ce mi-l arătase Renata, am reușit cu succes să-l ignor, însă înlăturarea constantă a celorlalte vehicule din parcare îmi concentră curând toată atenția asupra acelei mașini izolate în mijloc. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
nord traficul congestionat se mișca precum sângele într-o arteră muribundă. În parcarea goală așteptau, în fața Lincolnului lui Vaughan, două mașini: o mașină a poliției și mașina sport albă a lui Catherine. Un polițist inspecta Lincolnul, uitându-se prin geamurile prăfuite. Celălalt interoga pe Catherine. Polițiștii îl recunoscură pe Vaughan și-i făcură semn. Crezând că veniseră să mă chestioneze în legătură cu tot mai accentuata mea relație homo-erotică pe care o aveam cu Vaughan, m-am întors cu spatele, simțindu-mă vinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
suferite de mașină s-au înmulțit constant. De pe apărătoarea stângă a roții din spate se desprinse un panou și bara de protecție din față rămase agățată de pinionul șasiului, curbura ei ruginie atingând solul la fiecare viraj. Ascuns după parbrizul prăfuit, Vaughan ședea aplecat peste volan în vreme ce conducea cu viteză de-a lungul autostrăzii, neștiind și nepăsându-i de adânciturile și de urmele de impact ale caroseriei, care semănau cu rănile autoprovocate ale unui copil suferind. Încă nesigur dacă Vaughan va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
dacă s-o trezesc sau nu pe Catherine, am așteptat o jumătate de oră, apoi m-am îmbrăcat și-am coborât în curtea blocului. Mașina lui Vaughan era parcată sub copaci în stradă. Lumina zorilor se reflecta palidă în caroseria prăfuită. Scaunele erau pătate de ulei și murdărie, iar în spate era o pernă soioasă acoperită de resturile unei pături de tartan rupt. Sticlele sparte și cutiile de mâncare de pe podea mă făcură să înțeleg că Vaughan locuise în mașină vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
un cub cu totul și cu totul de sticlă, ale cărui laturi aveau pe puțin 80 de metri. Eram uluit. Aceasta era deci fabrica de sticlă. - De ce nu se vede decât în lumina lunii? l-am întrebat pe Francisco. - De prăfuită ce e, răspunse, și el mișcat cumva de priveliștea fascinantă. Este atât de murdară - ca, de altfel, toate clădirile din țara asta - încât lumina soarelui nici nu trece prin ea, nici nu se oglindește în ea, ci pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
curând, la locul faptei mișunau și se agitau diverși camarazi de-ai ei cu scări, sfori, frânghii. Prin eforturi comune reușiră să-l scoată pe lup din puț. Pe vremuri fusese o frumusețe de animal, mândria speciei, dar ajunsese costeliv, prăfuit, năclăit de sânge și tras la față. Blana îi năpârlise. - Cine ți-a făcut asta? întrebă fata furioasă. Cum îl cheamă pe nemernicul ăla de vânător? - Nu știu, zise lupul, dar știu că locuiește într-o căsuță la două poieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
În jurul unei gropi goale de Calixto Bandera. Cartea pe care mi-au sechestrat-o e de Ikoka! Asta ți-am și dat. În Ataguitania, cărțile pot circula numai cu coperți false. În timp ce taxiul pătrunde cu toată viteza într-o periferie prăfuită, nu poți rezista tentației de a deschide cartea ca să verifici dacă Corinna ți-a spus adevărul. Da’ de unde. E o carte pe care o vezi pentru prima oară și nu are deloc aerul unui roman japonez: începe cu un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
câteva săptămâni încoace. Cred că s-a stricat. Domnul J.L.B. Matekoni se lăsă în genunchi și se uită la roți. Nu mai reparase vreodată un scaun cu rotile, dar era evident ce se întâmplase cu acesta. Cuzineții erau uscați și prăfuiți - un pic de ulei o să facă minuni - și urma la rând frâna. Asta explica scârțâitul. — O să te ridic din scaun, îi spuse. O să stai sub copac până îți aranjez scaunul. O ridică pe fetiță și o așeză cu blândețe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pe inelarul mâinii stângi și să dea de veste întregii lumi că el, domnul J.L.B. Matekoni, proprietarul garajului Tlokweng Road Speedy Motors, urma să-i fie soț. Magazinul de bijuterii Judecata de Apoi era bine ascuns la capătul unei străduțe prăfuite, lângă librăria Mântuirea, care vindea biblii și alte texte religioase și firma de contabilitate Mothobani: Ține Garda Financiară departe. Era un magazin mai curând modest, cu acoperișul verandei înclinat, susținut de stâlpi de cărămidă văruiți. Firma, care fusese pictată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de propriul pâlc de arbuști țepoși. Casele erau legate între ele prin cărările șerpuitoare, care înconjurau fâșiile de lanuri și terenuri cultivate. Vite obosite se plimbau de colo-colo, păscând din rarele petice de iarbă maronie, veștejită, în timp ce un văcar burtos, prăfuit, cu un șorț la brâu, le supraveghea de sub un copac. Vitele nu erau marcate cu fierul roșu, dar toată lumea știa care a cui este și de unde se trag. Acestea erau semne de bunăstare, materializarea muncii cuiva în minele de diamante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Ce-am făcut? mormăi domnul J.L.B. Matekoni cu un oftat. Mma Potokwane îi oferi răspunsul. — O faptă foarte milostivă, zise ea. CAPITOLUL NOUĂ Vântul trebuie să vină de undeva Ieșiră din oraș în dubița albă a lui Mma Ramotswe. Drumul prăfuit era accidentat, aproape că dispărea ici-colo în gropi adânci sau se unduia într-o mare de valuri care făcea dubița să scârțâie și să zăngănească în semn de protest. Ferma nu era decât la doisprezece kilometri de sat, dar înaintau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
șosete, o pereche de pantofi, o Biblie în setswana. Duse valiza înăuntru și le arătă copiilor camera în care vor sta, cămăruța pe care o păstra pentru oaspeții care nu păreau să mai sosească, camera cu două saltele, câteva pături prăfuite și un scaun. Puse valiza pe scaun și o deschise. Fata veni și se uită la haine, care erau toate noi. Se întinse și le atinse ezitant, cu dragoste, ca una care nu mai avusese vreodată haine noi. Domnul J.L.B.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
nu putea spune că ele se datorau cu totul prezenței lui Pangratty, dar era un făcut, după ce trecea el pe acolo, ce era de întîmplat se întîmpla. De aceea Hariton s-a silit întotdeauna să-i aducă cu teleguța lăzi prăfuite, acoperite de pînze de păianjen ori de cîte ori i se părea că prințul avea chef de petrecere. Cu toate că îi convenea, aproape la orice kief era și el chemat, Radul Popianu era un devotat slujitor al adevărului, iar cele destăinuite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să transforme Vladia într-o "tranșee în lupta cu necunoscutul", cum chiar Pangratty spusese într-un moment de exaltare. Momente din astea erau destule, Hariton nu se zgîrcea, nu era leneș, aducea la Vilă tot felul de butelii și sticle prăfuite, căutîndu-i cu privirea aprobarea, deși se silea pentru prinț, știa prea bine cine e cu adevărat autoritatea acolo, în Vladia. El încuviința, mai golea cîte un păhăruț, era al naibii de bun vinul vechi, vinul uitat prin cotloanele Cramei, dar niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care ne înconjoară va ajunge la concluzia că doar mușuroaiele umede, proaspete sînt adevărate, acelea care au legătură între ele, prin care trece aerul și prin care cîrtița își mai scoate botul de lopată din cînd în cînd. Restul sînt prăfuite, uscate și din miezul lor te pîndește moartea. Din această mică asemănare se putea deduce chiar tehnica supraviețuirii Serviciului și a oamenilor săi. Tuturor le cerea să strîngă înainte de toate orice amănunt, orice element care participă la "configurarea cazului". Întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
părea că zvîcnește și caraghioasa organizație subversivă a militarilor de la Arsenal și Aeronautică. Undeva, cineva răsucea un buton și pentru cîtva timp Vulturul Alb devenea cu adevărat o pasăre amenințătoare. Apoi totul intra în letargie. Toată fascia lor părea moartă, prăfuită, aidoma bufnițelor împăiate care vegheau deasupra ușii laboratorului profesorului Schmeltzer. Și, iarăși, probabil cînd se socotea de cuviință și urmînd un plan pus la punct, organizația asta de trei parale, cel puțin așa arăta pe dinafară, prindea viață, acționa, făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se Înnădeau, unul după altul, propovăduitorii, de toate semințiile și graiurile, bărboși sau nu, rostind aceleași predici, dar Întrecându‑se În Înfățișarea minunii și Învierii Nazarineanului. Treptat, popoarele Iudeii, Samariei și Anatoliei Începură să dea crezare tinerilor pașnici cu crepidele prăfuite, ce‑și țineau brațele Încrucișate pe piept, glăsuind cu o voce feciorelnică și cu ochii Înălțați la cer. Le dădeau apă rece și un coltuc de pâine, iar ei le mulțumeau, promițându‑le, În schimb, viață veșnică, Înfățișându‑le un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
carnețel și mă prefac că iau notițe cu niște stilouri fără cerneală. Aduc o sticlă de vin roșu dres cu Vicodin și Prozac. În căsuța din suburbii a lui Ken te-ai aștepta să găsești o vitrină plină cu trofee prăfuite, cu fotografii lucioase, cu premii din partea autorităților civice. Un monument închinat copilăriei lui. Dar nu e nimic din toate astea. Câți bani o fi având sunt în bancă, înmulțindu-se din dobânzi. În casă sunt doar covoare maronii și pereți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
adresă. Aici oamenii au îngenuncheat în rugăciune. Și au îngenuncheat în spermă. Toate țipetele de extaz și groază și mântuire încă prizoniere și înăbușite între pereții ăștia de beton. Ecourile lor răsună încă aici, cu noi. Aici, în paradisul nostru prăfuit. Toate poveștile astea se vor sfârși cu povestea noastră. După miile de realități diferite ale pieselor de teatru și filmelor, ale religiei și stripteuzelor, clădirea asta va deveni pentru totdeauna Muzeul Nostru. Pețitorul le spune candelabrelor de cristal „piersici”. Tovarășa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
faraoni uriași așezați pe tron. În șacali cu nas ascuțit. În șiruri peste șiruri de hieroglife căscate ca niște ochi mari. Deasupra lor atârnă frunzele penate ale palmierilor artificiali, făcute din panglici de hârtie neagră îngreunate de mucegai. Deasupra coroanelor prăfuite ale copacilor, ipsosul negrul al cerului de noapte e împănat cu o puzderie de stele electrice. Carul Mare. Orion. Constelațiile, doar niște povești născocite de oameni ca să înțeleagă cerul nopții. Stelele astea, încețoșate de nori din pânze de păianjeni. Scaunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
masă cu tăblia ei grea de marmură cenușie, cu vinișoare roz. Deasupra măsuțelor așezi scaune picioare subțiri, fragile precum coaja de ou, ca să poți urca tot mai sus. Până ajungi să te uiți în jos la cuiburile gri ale perucilor prăfuite ale fiecăruia. Stau toți cu capetele date pe spate atât de mult încât le atârnă fălcile. Atât de sus încât te poți uita în gaura din spatele claviculelor, să vezi treptele cutiei toracice dispărând în rochie sau în guler. Toți avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]