517 matches
-
cea locativ-situațională, pentru care interpretarea tradițională este divergentă - Studentul este din Cluj/la Cluj; (c) inconsecvența privind interpretarea ca predicativ suplimentar a structurilor cu predicație locativă - Îl știu la munte/acolo..., dar neacceptarea acestei interpretări pentru numele predicativ; (d) unificarea predicațiilor de stare, cuprinzându-se într-un sistem comun de interpretare și predicația locativ-situațională. 2.1. Din istoria interpretării verbului a fi În timp, verbul corespunzător sensului 'a fi' a primit diverse interpretări de tip logic, logico-semantic, istoric și comparativ, sintactic
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la Cluj; (c) inconsecvența privind interpretarea ca predicativ suplimentar a structurilor cu predicație locativă - Îl știu la munte/acolo..., dar neacceptarea acestei interpretări pentru numele predicativ; (d) unificarea predicațiilor de stare, cuprinzându-se într-un sistem comun de interpretare și predicația locativ-situațională. 2.1. Din istoria interpretării verbului a fi În timp, verbul corespunzător sensului 'a fi' a primit diverse interpretări de tip logic, logico-semantic, istoric și comparativ, sintactic. Majoritatea acestora încearcă să diferențieze valorile verbului și să surprindă prin clasificări
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
situația în care paharele nu sunt în locul obișnuit. Concluzia studiului este că, din punctul de vedere al verbelor copulative, limbile romanice se împart în două grupuri: din primul grup fac parte portugheza și spaniola, în care ser este asociat cu predicația de individualizare și estar, cu predicația de stare, iar relația semantică dintre referentul subiectului și localizarea prin predicat (care cuprinde o structură prepozițională) este foarte importantă; din al doilea grup fac parte catalana, italiana și româna, în care uzul celor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în locul obișnuit. Concluzia studiului este că, din punctul de vedere al verbelor copulative, limbile romanice se împart în două grupuri: din primul grup fac parte portugheza și spaniola, în care ser este asociat cu predicația de individualizare și estar, cu predicația de stare, iar relația semantică dintre referentul subiectului și localizarea prin predicat (care cuprinde o structură prepozițională) este foarte importantă; din al doilea grup fac parte catalana, italiana și româna, în care uzul celor două verbe copulative este oscilant, constantă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
frecvente ale verbelor avute în vedere în această secțiune), Benoist (1994)15, în cadrul gramaticii rolurilor, vorbește despre "localizarea existențială", pornind de la principiul că afirmarea existenței este același lucru cu situarea în spațiu și în timp. Bertolussi (1998: 74) consideră că predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, care contribuie și la localizarea subiectului. Preluând sugestii din bibliografia anterioară, Feuillet (2006: 185) sugerează că structurile posesive și cele existențiale au aceeași structură. Niculescu (2008: 235) subliniază că rusa nu are
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
această secțiune), Benoist (1994)15, în cadrul gramaticii rolurilor, vorbește despre "localizarea existențială", pornind de la principiul că afirmarea existenței este același lucru cu situarea în spațiu și în timp. Bertolussi (1998: 74) consideră că predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, care contribuie și la localizarea subiectului. Preluând sugestii din bibliografia anterioară, Feuillet (2006: 185) sugerează că structurile posesive și cele existențiale au aceeași structură. Niculescu (2008: 235) subliniază că rusa nu are verbul corespunzător pentru a avea și folosește
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dativul nu este intrinsec posesivă, ci reprezintă o folosire existențială a lui esse, numele în dativ contribuind la localizarea subiectului. Bertolussi (1998: 74−79) analizează mai multe ipoteze legate de relația dintre esse și habere, și, pornind de la ideea că predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, ajunge la concluzia că, istoric, habere a înlocuit structura esse + dativ, nu numai în structurile posesive, ci și în utilizările ca auxiliar. Situația verbelor a fi și a avea din limba italiană
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o folosire existențială a lui esse, numele în dativ contribuind la localizarea subiectului. Bertolussi (1998: 74−79) analizează mai multe ipoteze legate de relația dintre esse și habere, și, pornind de la ideea că predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, ajunge la concluzia că, istoric, habere a înlocuit structura esse + dativ, nu numai în structurile posesive, ci și în utilizările ca auxiliar. Situația verbelor a fi și a avea din limba italiană este analizată de Moro (1998), care pune
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
T, pentru acuzativ, cu V), Moro (1998: 161-162) arată că structurile cu a fi (copulativ, în teoria autorului, dar situația este aceeași pentru toate tipurile de structuri cu a fi) sunt constituite din două DP legate printr-o relație de predicație și conțin o singură proiecție Agr, în timp ce structurile cu a avea conțin două argumente - subiectul propoziției reduse și subiectul extern, aflat în poziția SpecVP - și două proiecții Agr. Concret, această situație se manifestă în limba italiană (a) prin acordul constant
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
agentivă (posesivă) și conservă marca agentului din structura pasivă. În enunțurile finite, argumentul pacient controlează acordul verbului atât în construcția ergativă, cât și în cea pasivă. Structura ergativă provine din pasiv. Posesia alienabilă se exprimă prin locativ. Genitivul participă la predicații de localizare. Proprietăți cazuale neașteptate, prezente și în limbi precum turca și limbile dravidiene: toate cazurile sunt realizate prin postpoziții, cu excepția nominativului. Topică SOV. HITITĂ Limbă indo-europeană moartă, din ramura anatoliană. Vorbită în nordul și centrul Anatoliei, în mileniul II
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sanatoriul ruine, i-a apucat lacul temelia, "Roxy" vilă, "Pe...romar" t litera lipsă la nivelul mării, țărm zgîrietura liniei ferate cu valuri venind creste, în ceata de băieți noile clădiri, Eforie Sud ia! ce talent are omu'! vorbim grimase, predicație din paraverbal, la capăt Techirghiolul își bate valurile, stație de epurare, dă la undiță, lacul dublează țărmul, șoseaua sub vagoane DN 39, Tuzla mal de pămînt din mare, satul ferindu-se în jos, coasta văii dimpotrivă, primăvara nu e mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
puțin succes. În relații distante cu episcopii regatului franc, cărora le suporta foarte greu autoritatea, el a trebuit să se exileze în 610 în Elveția, apoi în Italia, unde a întemeiat, în 614, mănăstirea Bobbio, sortită să devină centrul de predicație al longobarzilor și să aibă o mare influență intelectuală. Încă și mai importantă va fi influența Sfîntului Benedict. Născut în Nursia, în Italia, către 480, acest fiu al unei familii de nobili a fost crescut la Roma, unde a primit
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
o putem gândi pe aceasta decât în raza ideii lui despre nesaturația "predicativă" a conceptului. Ceea ce înseamnă că singurul sistem de referință în care pot fi formulate, tematizate și soluționate astfel de probleme, privind relațiile dintre ontic și lingvistic, este predicația, altfel spus, judicativul constitutiv. Ajungem, cu această teorie a lui Frege despre concept, la judecată; poate că orizontul de convenționalitate propriu acesteia nici nu a fost depășit în vreun fel. Oricum, la Frege cele două aspecte ale judecății, cel formal
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
două aspecte ale judecății, cel formal și cel alethic, par a fi altfel alcătuite decât în logica clasică. De fapt, par a fi concentrate amândouă în relația dintre "subiect" și "timp". Așa cum operația cea mai importantă în contextul judecății de predicație era, pentru Aristotel, căutarea termenului mediu, pentru Frege operația cea mai importantă din punct de vedere logic este "căderea" obiectului sub concept, ceea ce pentru funcție se numește "interpretare" sau găsirea argumentului, iar pentru conceptul însuși, "predicație" sau găsirea obiectului. Desigur
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în contextul judecății de predicație era, pentru Aristotel, căutarea termenului mediu, pentru Frege operația cea mai importantă din punct de vedere logic este "căderea" obiectului sub concept, ceea ce pentru funcție se numește "interpretare" sau găsirea argumentului, iar pentru conceptul însuși, "predicație" sau găsirea obiectului. Desigur, conceptul este, în expunerea teoretică, punctul de plecare; dar conceptul nu are nici o "valoare" prin sine, ci numai prin "obiectul" care poate cădea sub el; ceea ce înseamnă că timpul decide, aici, acest "eveniment", prin el devenind
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are poziția logică a unui predicat posibil, fiind nedeterminat, pentru că nu și-a primit "obiectul"; odată primit acesta prin intervenția timpului (sau prin timporizare) conceptul primește determinare, căpătând poziția subiectului. Conceptul fregean concentrează ambele poziții formale din structura judecății de predicație: subiectul și predicatul; celălalt aspect, însă, nu mai apare ca atare, ci, printr-un singur element al său: anume timpul, concentrat în aspectul formal; de aici, poate, formalismul logicii simbolice care l-a avut pe Frege printre inițiatorii săi. Privind
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de aici, poate, formalismul logicii simbolice care l-a avut pe Frege printre inițiatorii săi. Privind și dincolo de Frege, în evoluția logicii simbolice, observăm aceeași concentrare a adecvării și corespondenței operațiile care au fost tematizate în acest subcapitol în limitele predicației, adică în orizontul judicativului constitutiv. În genere, judicativul constitutiv unifică adecvarea și corespondența (noțiunea și adevărul) în judecată: noțiunea își pierde autonomia, fiindcă ea nu poate institui decât o simplă relație de adecvare (între cuvânt și lucru), iar adevărul (înțeles
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
problemei care ne interesează aici, pentru: (1) construcția logicii, anume a "silogisticii", pe temeiul formulei S este (nu este) P; (2) formularea unui sistem al categoriilor (predicamentelor) care își capătă sensul prin operația de predicare, adică în structura judecății (de predicație); (3) încadrarea logic-judicativă a "ființei veșnice", prezentarea acesteia printr-o descriere suficient întemeiată prin raportare la exigențele predicativității (adică ale judicativului). De aceea putem găsi în filosofia aristotelică temeiurile judicative ale întregii metafizici occidentale, al cărei obiect apare astfel: a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adică unul al aspectului formal, celălalt al aspectului alethic: subiectul și verbul, de exemplu, sau predicatul și timpul, cum deja am văzut în teoria conceptului-funcție a lui Frege. Desigur, într-un astfel de moment nu putea fi ocolită problema predicativității (predicației); ceea ce înseamnă că o cercetare, fie și grabită, a acestui moment din istoria logicii, semnificativ pentru istoria gândirii, rostirii și făptuirii umane, trebuie să socotească împreună cuplul heterogen cu faptul predicativității. Opțiunea pentru unul sau altul dintre cupluri nu este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiecte" mai puțin nedeterminate decât pozițiile logice pure S și P. De exemplu, într-o formă silogistică fie un mod silogistic valid din figura I, Barbara (AAA) forma judicativă originară se află în fiecare dintre cele trei propoziții (judecăți de predicație); și chiar dacă în forma ca atare a acelui silogism termenii săi încă nu au primit o interpretare, fiindcă apar cu simbolurile S și P, totuși ei capătă funcții specifice, cum ar fi cea de major, cea de minor, cea de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
doi fiind majorul și minorul). El are, de fapt, poziția de subiect sau pe cea de predicat în judecățile care alcătuiesc silogismul (am în vedere, prin termenul de silogism, înțelesul tradițional al acestuia: raționament deductiv alcătuit din trei judecăți de predicație), ceea ce înseamnă că funcțiile sale sunt de la început predeterminate judicativ, din punct de vedere formal. Dar, pe de altă parte, deși funcțiile proprii sunt predeterminate, el extinde spațiul funcțiilor judicative la nivelul silogismului; de aici decurge poziția sa "logică" specială
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru operația de căutare a mediului, esențială pentru construcția silogismelor, adică pentru corectitudinea logică, așa cum o înțelege Aristotel, ca fiind întemeiată de reguli "necesare". Termenul mediu, prin urmare, este suportul trecerii sensurilor judicative de la judecată (propoziția categorică sau judecată de predicație) la raționament. În legătură cu problema ultimă, aceea a regulilor necesare, se cuvine iarăși o observație. S-a discutat mult despre "necesitatea absolută" și "necesitatea relativă" la Aristotel, dat fiind faptul că însuși logicianul distinge între ele. Obiectul aplicației celor două specii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui silogism sau o judecată oarecare izolată. Dar, din perspectiva judicativului constitutiv, căruia îi corespunde și linia de interpretare de față, nu judecata este necesară, ci regulile care o vizează. E drept, Aristotel aplică "necesitatea" la judecăți (propoziții; enunțuri de predicație), la nivelul exprimării acestora, de mai multe ori, îndeosebi în Analitica primă (ambele Cărți), însă sensul vizat de el, la fiecare aplicare, are de-a face cu regulile după care se construiesc silogismele. Scopul său în tratatul amintit este tocmai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
contextul amintit, în mod generic (construcția silogismului după reguli formale și generale), așa cum s-a precizat mai sus; dar Aristotel țintește și către o "formă" logică determinată ca "mod silogistic" (în structura logică proprie acestuia sunt precizate tipurile judecăților de predicație din premise și tipul concluziei). Între silogismul corect, constituit pur și simplu după legi formale și generale, și modul silogistic constituit și prin legi locale, particulare, dar dependente de cele generale, se află și "figura silogistică", în care sunt precizate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înțelegem că, într-o primă instanță, ceea ce am numit mai sus concluzie nu reprezintă altceva decât însăși structura judicativă originară, S P, care trebuie să primească o anumită interpretare, în așa fel încât să fie determinat tipul de judecată de predicație pe care ea îl întruchipează într-un anumit silogism, pe baza tipurilor premiselor. Figura silogistică are, neîndoielnic, o preeminență la Aristotel. De aceea este firesc să vorbim despre întâietatea sensului formal al logicii-organon. Concluzia unui silogism este dată în însăși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]