517 matches
-
Ion sau Dan va fi ales președintele României. (116) Ion sau Dan vor fi aleși europarlamentari la toamnă și nu cunosc nimic din legislația europeană. În disjuncția exclusivă (disjuncția propriu-zisă), doar unuia dintre cei doi termeni coordonați i se aplică predicația desemnată de verbul-predicat, însă cei doi termeni au acces egal la predicație. Pot interveni alte elemente care să focalizeze sau să modalizeze unul dintre conjuncți, ca în: (117) Ion sau, eventual / poate / mai curând, Dan va fi ales europarlamentar la
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
vor fi aleși europarlamentari la toamnă și nu cunosc nimic din legislația europeană. În disjuncția exclusivă (disjuncția propriu-zisă), doar unuia dintre cei doi termeni coordonați i se aplică predicația desemnată de verbul-predicat, însă cei doi termeni au acces egal la predicație. Pot interveni alte elemente care să focalizeze sau să modalizeze unul dintre conjuncți, ca în: (117) Ion sau, eventual / poate / mai curând, Dan va fi ales europarlamentar la toamnă. În disjuncția inclusivă, fiecăruia dintre cei doi termeni i se aplică
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Pot interveni alte elemente care să focalizeze sau să modalizeze unul dintre conjuncți, ca în: (117) Ion sau, eventual / poate / mai curând, Dan va fi ales europarlamentar la toamnă. În disjuncția inclusivă, fiecăruia dintre cei doi termeni i se aplică predicația desemnată de verbul-predicat. Acest aspect este comun cu relația de coordonare copulativă: (118) Ion și Dan vor fi aleși europarlamentari la toamnă și nu cunosc nimic din legislația europeană. Diferența între coordonarea copulativă și coordonarea disjunctivă inclusivă este una de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
tip ar fi aceasta, copulativă (vezi imposibilitatea inserării conjuncției și) sau disjunctivă exclusivă, de tip special. În coordonările disjunctive exclusive, cei doi termeni se exclud, numai unul îndeplinește acțiunea exprimată de predicat, însă cei doi termeni au acces egal la predicație, ceea ce nu se întâmplă cu termenii unei corectări. Coordonarea și apoziția sunt fenomene sintactice, semantice și pragmatice, pe când corectarea este un fenomen discursiv, ține de producerea mesajului. Relația dintre termenii unei corectări este specifică registrului oral spontan. Caracteristicile enumerate mai
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
cuantificatorului partitiv se află un pronume indefinit, acordul cu N2 depinde de semantica fiecărui pronume în parte. Sunt atestate exemple în care sintagmele cu vreunul admit acordul la plural (vreunul dintre noi am putea avea un secret), reflectând faptul că predicația se poate aplica, virtual, mai multor referenți (nu există un referent precis). De asemenea, admit acordul la plural și sintagmele cu niciunul (Nu-mi plac niciunul din cei zece) și oricare (Oricare dintre ei au făcut greșeli de neiertat), din
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
aplica, virtual, mai multor referenți (nu există un referent precis). De asemenea, admit acordul la plural și sintagmele cu niciunul (Nu-mi plac niciunul din cei zece) și oricare (Oricare dintre ei au făcut greșeli de neiertat), din motive semantice (predicația se aplică mai multor entități, nu doar uneia). În ciuda sensului distributiv, și cuantificatorul fiecare admite acordul la plural (Întâmplări stranii pe care le-am trăit fiecare dintre noi), reflectând faptul că predicația se aplică mai multor entități, distributiv. Acordul la
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
au făcut greșeli de neiertat), din motive semantice (predicația se aplică mai multor entități, nu doar uneia). În ciuda sensului distributiv, și cuantificatorul fiecare admite acordul la plural (Întâmplări stranii pe care le-am trăit fiecare dintre noi), reflectând faptul că predicația se aplică mai multor entități, distributiv. Acordul la plural are, astfel, o valoare cumulativă. Acordul cu N2 este posibil și în contextele cu elipsa lui N2, cu condiția ca acesta să fi fost exprimat și poată fi recuperat din contextul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în primul rând cu cele ale existenței. Regula, fermă, cere punerea predicatului la singular." (p. 100). 102 Trăsăturile +concret, +numărabil etc. sunt inerente, spre deosebire de +proprietate, +individ, care sunt trăsături contextuale, depinzând de folosirea (ne)articulată sau de tipul de eveniment/predicație cu care sunt puse în relație. 103 La acest subpunct se dau câteva exemple cu topica VSO (În lume-i veselie, amor, sperare, viață - V. Alecsandri; Era și aur și argint - "România literară"; Era în aceste cugetări pătrundere și logică
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
a dovleacului, școala orătăniilor de curte au un ricoșeu semantic bătând înspre sensul ordinii sociale (Horă în grădină, Horă-n bătătură, Hora lui Esculap). Din perspectiva unui polemism moral și politic, sub masca improvizației fanteziste și libere, a paradoxului, a predicației ilogice, e abordată o lume pe dos. Ambivalența ironiei, care are o față critică și una anarhică, răspunde întru totul intențiilor autorului și formulei ludice alese. Una sută una poeme, apărut în plină perioadă de instalare a proletcultismului și împiedicat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
fost continuate și dezvoltate în mod deosebit de filozoful american John R. Searle, după care a enunța o frază înseamnă, în principiu, a îndeplini trei tipuri de acte: un act de enunțare (rostirea de cuvinte sau fraze), acte propoziționale (referința și predicația) și un act ilocuționar (punerea unei întrebări, formularea unei promisiuni, a unui ordin etc.), ultimele două tipuri de acte fiind legate de forma lingvistică. Pe lîngă acestea, există și un al patrulea tip, dar cu caracter opțional: actele perlocuționare (persuadarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
literară, limbă populară, normă. DSL 2001; VARO-LINARES 2004; BUSSMANN 2008. CI ARGUMENT. Inițial, "argument" era numai o noțiune a logicii care viza entitățile, reprezentate în enunț prin sintagme nominale, ce se raportează la un predicat și contribuie la realizarea unei predicații complete. Transferat pe terenul gramaticii, argumentul corespunde oricăruia dintre actanții verbului (predicat), adică subiectului ori determinanților completivi și circumstanțiali. În epoca actuală, argumentul reprezintă, în literatură, rezumatul unei piese de teatru sau al unui roman în care se precizează firul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
că ele sînt referențiale (determinate de referentul extralingvistic și de cel discursiv) și că manifestării lexicale i se opune coerența gramaticală (de genul coerenței, substituției, elipsei), iar în interiorul acesteia o coerență la nivelul actului referinței și o coerență la nivelul predicației (elipsa, substituția, conjuncția). Coerența lexicală cunoaște trei sub-categorizări: a) echivalența (prin secvență strictă sau sinonimică; b) incluziunea (de tip generic, bazată pe termeni cu extensiune foarte largă, de genul: fapt, fenomen, obiect, lucru, idee, acțiune etc., și de tip hiperonimic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care se manifestă dialogismul. Nominația este un act de vorbire anterior producerii sensului, dar numirea înseamnă a spune că ceva există și că acest ceva are un nume. Ca atare, se ajunge astfel la o reevaluare a accepțiunii tradiționale a predicației, fiindcă ceea ce se consideră în mod obișnuit punere a temei este deja activat de o predicativitate nominală. În fine, nominația reprezintă forma evidentă de manifestare a conștiinței de sine a omului, prin raportarea lui la realitate, prin realizarea unei relații
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
actualizării, care face trecerea virtualităților limbii în realizări efective ale vorbirii, înscrie praxemul în perspectiva discursului. Cercetarea modalizării dinamice a acestui proces conduce la apelul unor noțiuni precum "nominație", înțeleasă ca un act de vorbire în care se operează o predicație lexicală. În fapt, de vreme ce nu mai există semnificat fix și de vreme ce locutorul exprimă un punct de vedere asupra a ceea ce numește, făcînd o clasificare de un anumit fel, el spune în mod necesar ceva despre obiect și face o predicație
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
predicație lexicală. În fapt, de vreme ce nu mai există semnificat fix și de vreme ce locutorul exprimă un punct de vedere asupra a ceea ce numește, făcînd o clasificare de un anumit fel, el spune în mod necesar ceva despre obiect și face o predicație. Trebuie, pe de altă parte, să selecționeze pentru aceasta una dintre programele de sens posibile și trebuie să opereze reglări ale sensului care depind de viziunea lui, dar, în egală măsură, de determinările contextuale reperate ca fiind convenabile și non-contradictorii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
realizată în limitele propoziției cînd este parte de propoziție principală, dar și la nivelul frazei cînd este parte a predicatului nominal (cu funcția sintactică de nume predicativ), prin propoziția predicativă. Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de număr. Cu alte cuvinte, este esențială prezența predicatului într-o comunicare, cu rolul de centru de control, după W. Chafe, asupra elementelor componente
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
realizare morfologică cu clasa verbelor, la care se adaugă adjectivele (cu funcția de nume predicativ), substantivele (cu funcția de nume predicativ, predicativ suplimentar și apoziție), unele adverbe - relaționale (asemenea, aproape, departe, alături) și modalizatoare (desigur, firește) și clasa prepozițiilor. V. predicație, predicativitate COSERIU 1992; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; GA 2005. RN PREDICAȚIE. Accepțiile termenului predicație diferă în funcție de domeniul cunoașterii în care își găsește aplicarea. Din perspectivă logică, predicația constă în capacitatea unei unități logice de a atribui proprietăți obiectelor (non
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de nume predicativ), substantivele (cu funcția de nume predicativ, predicativ suplimentar și apoziție), unele adverbe - relaționale (asemenea, aproape, departe, alături) și modalizatoare (desigur, firește) și clasa prepozițiilor. V. predicație, predicativitate COSERIU 1992; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; GA 2005. RN PREDICAȚIE. Accepțiile termenului predicație diferă în funcție de domeniul cunoașterii în care își găsește aplicarea. Din perspectivă logică, predicația constă în capacitatea unei unități logice de a atribui proprietăți obiectelor (non)animate sau de a stabili o relație dintre obiecte (non)animate. Din
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
substantivele (cu funcția de nume predicativ, predicativ suplimentar și apoziție), unele adverbe - relaționale (asemenea, aproape, departe, alături) și modalizatoare (desigur, firește) și clasa prepozițiilor. V. predicație, predicativitate COSERIU 1992; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; GA 2005. RN PREDICAȚIE. Accepțiile termenului predicație diferă în funcție de domeniul cunoașterii în care își găsește aplicarea. Din perspectivă logică, predicația constă în capacitatea unei unități logice de a atribui proprietăți obiectelor (non)animate sau de a stabili o relație dintre obiecte (non)animate. Din perspectivă sintactică, predicația
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
asemenea, aproape, departe, alături) și modalizatoare (desigur, firește) și clasa prepozițiilor. V. predicație, predicativitate COSERIU 1992; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; GA 2005. RN PREDICAȚIE. Accepțiile termenului predicație diferă în funcție de domeniul cunoașterii în care își găsește aplicarea. Din perspectivă logică, predicația constă în capacitatea unei unități logice de a atribui proprietăți obiectelor (non)animate sau de a stabili o relație dintre obiecte (non)animate. Din perspectivă sintactică, predicația se definește ca proprietatea unui segment lingvistic de a asocia predicației logice mărcile
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
predicație diferă în funcție de domeniul cunoașterii în care își găsește aplicarea. Din perspectivă logică, predicația constă în capacitatea unei unități logice de a atribui proprietăți obiectelor (non)animate sau de a stabili o relație dintre obiecte (non)animate. Din perspectivă sintactică, predicația se definește ca proprietatea unui segment lingvistic de a asocia predicației logice mărcile sintactice specifice (care marchează modul, timpul, eventual, numărul și persoana). Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
perspectivă logică, predicația constă în capacitatea unei unități logice de a atribui proprietăți obiectelor (non)animate sau de a stabili o relație dintre obiecte (non)animate. Din perspectivă sintactică, predicația se definește ca proprietatea unui segment lingvistic de a asocia predicației logice mărcile sintactice specifice (care marchează modul, timpul, eventual, numărul și persoana). Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
obiecte (non)animate. Din perspectivă sintactică, predicația se definește ca proprietatea unui segment lingvistic de a asocia predicației logice mărcile sintactice specifice (care marchează modul, timpul, eventual, numărul și persoana). Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de număr. V. predicat, predicativitate. DSL 2001. RN PREDICATIVITATE. Trăsătură pragmatică, predicativitatea se definește ca proprietatea unui predicat al enunțării de a pune în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu accentul în context situat asupra adverbului de negație nu), Ceea ce ai spus nu mă interesează (cu pronunție emfazată a verbului din regentă); Nu mă interesează ceea ce ai spus; Ceea ce ai spus chiar nu mă interesează. V. coerență, enunț, focalizare, predicație, remă, tematizare. DSL 2001. RN REMĂ. Termenul remă a fost propus pentru a denumi cel de-al doilea constituent al structurii unui enunț, atunci cînd se urmează terminologia propusă de Aristotel, pentru ceea ce în mod obișnuit este numit predicat, și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
enunțului. Din punct de vedere gramatical, rema corespunde grupului verbal alcătuit din verb împreună cu determinarea completivă și/sau circumstanțială, iar, din punct de vedere pragmatic și informativ, este elementul de bază al propoziției, ca nucleu al comunicării. V. coerență, enunț, predicație, rematizare, temă. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMAN 2008. RN REPARAȚIE. În analiza conversației, reparația sau activitatea reparatorie are, potrivit lui E. Goffman, funcția de a schimba semnificația unui act, de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]