327 matches
-
adică să lase să se deschidă în sine izvoarele entuziasmului, speranței, disponibilității, iubirii, atunci când omul începe să-și dea încredere lui însuși și altuia. Isus cere aceeași încredere pe care i-a cerut-o lui Petru în barcă, în timpul primei predicări: „Aruncă mrejele” și Petru a răspuns: „La cuvântul Tău le arunc”. Este răbdarea de a da încredere. 3. Ce-mi spune mie textul? Răspunsul pe care îl sugerez, foarte simplu, este o ulterioară întrebare: „Știu să mă încred, știu să
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
lucanic, asupra căruia vom reveni, trebuie stors de informații, pentru că el conține aproape tot ce se poate spune, la modul concret-istoric, despre Maria Magdalena. Atrag luarea-aminte și asupra contextului în care apare: capitolul 8 al Evangheliei. Ne aflăm la începutul predicării lui Isus. Luca descrie grupul inițial de ucenici, alcătuit din două „cercuri”: primul, doisprezece apostoli, bărbați; al doilea, un număr de femei venite împreună cu Învățătorul lor tocmai din Galileea. Despre personajul nostru aflăm că se numea „Maria Magdaleana”, adică „originară
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cei interesați la o întâlnire cu domnul Mark Finley, directorul și vorbitorul postului american de televiziune „It is written“ („Stă Scris“). Invitatul american este autor a peste 60 de titluri de carte și unul din inițiatorii utilizării tehnologiei satelitului în predicarea Evangheliei. La Timișoara, domnul Mark Finley va fi prezent pentru a susține programul „Speranța - mai tare decât teama“. Persoanele interesate să participe la programul amintit, dar și pentru a se întâlni cu Mark Finley, o pot face sâmbătă, 8 noiembrie
Agenda2003-45-03-45-03-11 () [Corola-journal/Journalistic/281679_a_283008]
-
care secole de-a rândul a adăpostit mormântul sf. Guilhem, un nobil, soldat local din timpul lui Carol cel Mare, și care a convertit pe mulți la creștinism, folosind mijloacele și metodele de atunci, adică și forța, spada, constrângerea, alături de predicarea Evangheliei și acceptarea liberă a credinței creștine. Cât de greu este să înțelegi trecutul așa cum a fost el, eliberându-ți vederea de ochelarii prezentului! In fața bisericii este o piață în mijlocul căreia tronează un platan enorm ce acoperă cu
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
unei minorități a daco-romanilor și n-a avut în el însuși puterea de a cuceri întregul popor.4 Pentru identificarea acestor creștini, "li s-au căutat numele în pietre și vase" (Iorga), dar creștinismul, consideră el, nu trebuie privit" în afară de predicarea sacră a lui Iisus, ca o doctrină nouă, zbucnind deodată, gata făcută". Pe lângă pregătirea în biserica începătoare, este și o alta dincolo de ea și în jurul ei. Pe vremea lui Aurelian (270-275), orientarea spre monoteism cuprindea și lagărele militare, ce trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Odessos (Varna), pe Ampliat, însă Zeiller a arătat că nota din Sinaxarul Bisericii din Constantinopol este nulă, lipsită de orice valoare. În continuare, inspirați de literatura apocrifă și cultă, Simeon Metaphrastul (secolul X) și Callistos Xantopulos (secolul XIII) au menționat predicarea Evangheliei de către Sf. Andrei în "pustiurile scythice" Dobrogea, părțile răsăritene ale Daciei sau sudul teritoriului ei. Apoi, simplu, din literatura bizantină, tradiția scitică a trecut în literatura populației supuse Constantinopolului. Tradiția apostolatului Sf. Andrei în Scythia, neverificată, a generat, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comună (koine). Abia din secolul II, în provinciile latinofone, limba latină a început să se substituie limbii grecești din acel moment, creștinismul devine un "factor de latinizare". În spațiul românesc, situația era asemănătoare: în orașele grecești din provincia Moesia Inferior, predicarea Legii Noi a început și s-a făcut constant în limba greacă, dar în mediul latinofon din teritoriul moesic al Dobrogei și al sudului Moldovei, și mai ales în Dacia, provincie occidentală prin administrație, orientare economică, compoziție etnică, statut lingvistic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Creștinismul în Imperiul roman 1. Diaspora ebraică și creștinismul Istoria creștinismului începe de la nașterea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, la Betleem, în Iudeea, dintr-o Fecioară (cf. Mt 2; Lc 2) sub adumbrirea Duhului Sfânt, și culminează în evenimentele predicării, minunilor, procesului, crucificării, morții, învierii și înălțării sale la cer. Potrivit celor descrise de Sfintele Evanghelii și precizate de către evangheliștii și ceilalți autori ai Noului Testament, în a doua parte a Bibliei sau Sfintei Scripturi, contemporani evenimentului legat de persona
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
anterior anului 70 prin sinagogile aflate, în marea lor majoritate, sub obediență fariseică. Încă din primele secole ale erei creștine, comunitățile diasporei erau vizitate, inspectate, controlate și consolidate spiritual, în ortodoxia iudaică, de către învățătorii de prestigiu farisei, pentru a rezista predicării creștine. Singurul tip de iudaism pe care l-au întâlnit misionarii creștini încă de la începutul activității lor a fost cel fariseic, unicul capabil să opună pentru moment o rezistență eficace în calea noii religii evanghelice: lupta dintre Biserica timpurie și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștini încă de la începutul activității lor a fost cel fariseic, unicul capabil să opună pentru moment o rezistență eficace în calea noii religii evanghelice: lupta dintre Biserica timpurie și iudaism a fost de fapt o confruntare între creștinism și fariseism. Predicarea Apostolului Paul viza îndeosebi comunitățile iudaice din diasporă, întrucât erau cunoscătoare ale profețiilor Vechiului Testament, mentalitatea fiind aceiași, iar efortul explicațiilor nu trebuie să fi fost prea mare. Apostolul, originar din Tars, născut din părinți evrei, făcea parte din diasporă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care mediile intelectuale au primit predica sfântului Apostol Paul la Atena (Fap 17, 15-22), ne arată cu claritate ce atitudini psihologice au trebuit să înfrunte aici misionarii creștini. În cadrul complex al religiozității elenistice au existat și unele elemente pozitive favorabile predicării noii credințe, precum lipsa de sens care s-a accentuat printre cei reflexivi în urma falimentului religiilor antice. În această stare putea să pătrundă fără prea multă dificultate un mesaj care, proclamând un înalt ideal moral, putea să-i atragă tocmai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
oricărui salvator imaginat sau predicat de religiile antice și care putea să ofere chiar și o izbăvire trecătoare. În fine, puternicul impuls spre monoteism, care apare evident în lumea religioasă a elenismului, a constituit un punct de plecare ideal pentru predicarea misionară creștină prin țările din lumea clasică, întrucât plinirea timpurilor (Gal 4, 4) s-a înfăptuit și pentru aceste popoare. 3. Situația politico-religioasă din Imperiul roman 3.1. Concepția creștină despre Imperiul roman Concepția creștină față de stat era apropiată celei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
siguranță soldatului avântat în luptă, era considerat instrumentul cel mai indicat să exprime speranța pe care o nutrește creștinul, încrezător în promisiunile lui Cristos; încălțările militare, folosite să protejeze picioarele și gambele, îi indicau sprinteneala și promptitudinea necesară creștinului în predicarea Evangheliei păcii; sabia era simbolul apărării sale. Sfântului Paul îi pare fascinant, apropriat, să descrie și să prezinte cele trei virtuți teologale, ca arme spirituale puternice, capabile să doboare orice fortificație, să nimicească orice pregătire de război și să distrugă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Isus Cristos nu s-ar fi reîntors, apocaliptic, pentru mai multe veacuri, deși El este prezent, potrivit spuselor sale, alături de Biserica sa, până la sfârșitul veacurilor (Mt 28, 20), atunci poate le-ar fi lipsit acea conștiință profundă și zelul necesar predicării Evangheliei și trăirii acesteia în acele ultime timpuri neliniștite și de încercare, care i-au ajutat în urmarea activităților publice și a cursului firesc al istoriei lor. Opoziția față de stat, de structurile societății ori de viața publică etc. a atins
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
acestei informații i se adaugă și tăcerea impresionantă din Faptele Apostolilor care nu ar fi ezitat să ne istorisească, dacă ar fi existat anterior anului 60, vreo călătorie de-a sfântului Petru în capitala Imperiului. O asemenea informație despre începutul predicării apostolice a sfântului Petru la Roma nu ar fi fost privată de notorietate, în cadrul comunității creștine romane, și ar fi putut duce la o serie de comparații cu rezultatele misionare ale sfântului Paul prin alte orașe ale lumii romane, iar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fi ignorată ierarhia necreștină, care, potrivit diferitelor surse, profitând de prezența la curtea imperială a unor evrei, tradiționaliști rigizi ai religiei mozaice și adversari declarați ai creștinilor, i-ar fi determinat pe aceștia să uneltească din interiorul casei imperiale împotriva predicării lui Petru și a celorlalți creștini. Se pare că prima comunitate creștină din Roma a fost opera centurionului Cornelius și a soldaților italici din cohorta omonimică, care au primit botezul în Palestina, în timpul staționării lor temporare în acele locuri, dar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
centurionului Cornelius și a soldaților italici din cohorta omonimică, care au primit botezul în Palestina, în timpul staționării lor temporare în acele locuri, dar și a acelor pelerini romani, despre care ne vorbesc Faptele Apostolilor că ar fi asistat la începutul predicării lui Petru la minunile și la semnul prevestitor al limbilor, când, la Rusalii, apostolii vorbeau în arameică iar străinii îi auzeau grăind în limbile lor materne. Dintre aceștia vreo 3.000 s-au botezat într-o singură zi, iar într-
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru evrei căpăta aspectul unei capitulări etnice, a celor învinși față de învingători, pentru creștini era absurdul religios, supunerea cea mai umilitoare a adevărului în fața erorii, cedarea creștinismului în fața păgânismului, servitutea Dumnezeului adevărat față de zeii falși. Prin plătirea acestui impozit religios, predicarea Evangheliei era lovită din plin și batjocorită chiar în obiectivul pentru care apăruse și își propusese să-l atingă: doborârea idolilor. În conștiință, creștinii nu se regăseau în slujirea unui principe care îi constrângea să împlinească un lucru ce provoca
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
este distrus și va fi reconstruit spre anul 515 î.C. de primii evrei reîntorși din exil. Va fi însă distrus definitiv în anul 70 d.C. de soldații viitorului împărat roman Titus, pe atunci general. f) În epoca postexilică accentul predicării profetice s-a schimbat: lipsește critica la autoritatea politică (de altfel imposibilă sub dominația străină) și la abuzurile comise pe plan social. Profeții se preocupă de reconstruirea Ierusalimului, în special a templului (Ageu și Zaharia), dar și de puritatea doctrinei
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
renunțarea la căsătorie și, în special, renunțarea la exercitarea sexualității generează așteptarea unei despăgubiri prin intermediul puterii și al prestigiului. Eunucul reginei Candace, însă, se întoarce la Ierusalim citind cântul Servului Domnului, care s-a adeverit din plin nu prin frumusețea predicării, nici prin entuziasmul vindecărilor, ci prin tăcerea asurzitoare a Calvarului. Eunucul își dă seama că viața sa este răvășită precum aceea a lui Cristos cel răstignit care, de pe cruce, nu mai poate face altceva decât să se adreseze mamei și
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Ordinului Minoritic, în timp ce pentru anumite aspecte particulare, dar nu secundare, sunt demne de luat în seamă unele mărturii ale contemporanilor. Ne referim, în acest context, la scurta observație a episcopului Toma din Split, care prezintă cu o deosebită claritate stilul predicării Sfântului Francisc, stil caracterizat prin ars concionandi, specific mai degrabă oratoriei politice ținută în limba poporului, și nu prin ars praedicandi, adică oratoria ce urmează normele predicării ecleziastice culte, în limba latină (FF 2252). De asemenea, avem însemnările lui Iacob
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
observație a episcopului Toma din Split, care prezintă cu o deosebită claritate stilul predicării Sfântului Francisc, stil caracterizat prin ars concionandi, specific mai degrabă oratoriei politice ținută în limba poporului, și nu prin ars praedicandi, adică oratoria ce urmează normele predicării ecleziastice culte, în limba latină (FF 2252). De asemenea, avem însemnările lui Iacob din Vitry, care, în scrisoarea sa din Genova din anul 1216 (FF 2200-2209), surprinde cu exactitate stilul de viață al fraților minori, acum mult mai numeroși decât
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
sa din Genova din anul 1216 (FF 2200-2209), surprinde cu exactitate stilul de viață al fraților minori, acum mult mai numeroși decât micul grup de la început, dar încă legați de o reședință nocturnă în afara localității și de o activitate de predicare în orașe în timpul zilei, fără convente și biserici proprii. Tot din această scrisoare se poate observa că frații erau cunoscuți ca grup, căci Iacob nici măcar nu pomenește numele fondatorului, pe care, probabil, încă nul cunoștea. De asemenea, el scrie și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
cea apostolică și ca pe cea a bisericii primare, contrar modelului evanghelic al lui Francisc. Se poate spune că aceste izvoare, în special cele monastice și ecleziastice, surprind noutatea franciscană ca instituție și ca implicare în misiunea și activitatea de predicare, dar nu ca spiritualitate. Ele exprimă mai degrabă preocuparea lor pentru lipsa de reguli ce caracterizează noua realitate, cum ar fi absența anului de noviciat, după cum relatează Iacob din Vitry în scrisoarea de la Damietta din 1220. Izvoarele seculare, cum ar
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a demisionat pentru a se dedica activității scolastice. Opera sa „Historia Pontificum Salonitanorum et Spalatensium”, terminată în 1226, este importantă atât pentru informațiile cu privire la modul familiar și discursiv (dar și după canoanele ars concionandi, mai degrabă decât ars praedicandi) al predicării lui Francisc, cât și pentru consemnările referitoare la faima și devoțiunea de care se bucura Francisc în timpul vieții. În ce privește predicarea păcii, să se vadă 1Cel 36. Martor al acestui eveniment a fost și Federico Visconti, arhiepiscop de Pisa care, într-
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]