1,599 matches
-
dăm nas în nas, să ne cunoaștem și să avem ceva de împărțit, convinge-mă că e o nimica toată să treci dintr-o barcă în alta sau, cum se mai spune, dintr-un tren în altul, să schimbi macazul. Presimt eu că de la ăsta o să ni se tragă o groază de nenorociri, e plin de neprevăzut Copoiul, zice domnul Președinte, nu vrea să coopereze. — înțelegeți și dumneavoastră că tot Serviciul îi apasă lui în spinare, spune Petrică, o fi și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
printre puținii care au mers înainte, cu încăpățînarea unui catîr, în sensul bun al expresiei. — în felul ăsta o să înțelegeți mai ușor cum s au cristalizat grupușoarele astea, în care trebuie să știți că nici eu n-am încredere totală. Presimt c-o să roiască fiecare în dezordine, ba ici, ba colo, sînt curios și eu care pe unde o să prindă cheag, mărturisește. Le-am spus-o în față că nu mă interesează, le dau voie să radă întreaga țară de pe hartă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
de ce ați stat deoparte, spune Tîrnăcop, că n-ați vrut să vă amestecați, totul a fost făcut numai de ochii lumii. — Istoria se scrie întotdeauna numai de ochii lumii, nimic nou, răspunde Bătrînul, față de ceea ce-am prevestit eu, spune. — Presimt că n-o scoatem la capăt cu el, spune Gulie, privind spre Roja, e-n stare s-o țină așa pînă-n zori. Posibil ca nenorociții să-și fi desființat deja postul telefonic sau să-și fi scos aparatul din priză
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
spune odatî, ce se ăntămplase cu Ema ta!” ,, La douâsprezece și jumâtate fix Ăexact cănd pendula din sufragerie bâtea jumâtatea de orâă, telefonul a țărăit lung, sinistru. Am ridicat receptorul ăncet, cu găndul de-a amăna vestea cumplitî, pentru cî presimțeam cî nu e o invitație la o cinî romanticî. O voce gravî m-a anunțat cî tatâl meu a murit ăntr-un accident de mașinî și cî va trebui sî vin de urgențî la morgî, pentru a identifica femeia care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nu i-a dat lui pictura? Să-l fi iubit oare În tinerețe? Știa bătrânul de splendidul portret În ulei? Întrebări pe care bărbatul și le-a pus de sute de ori și cărora nu le-a găsit răspuns. Probabil presimțea că el moare, și, cum muribunzii nu sunt interesați de obiecte de artă, i-a Încredințat lui, cel mai netalentat elev pe care l-a avut vreodată, fiul prietenilor ei, această... comoară blestemată. E adevărat, băiatul nu avea talent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a-și spori plăcerea. Dar ceea ce simțea era mai mult decât răspunsul ei la penetrare (deși, în realitate, aceasta era una dintre inovațiile lui Carol în materie de masturbare). Da, categoric. Viermele prinsese viață. Cilindrul se transforma în piston. Și, presimțind orgasmul în adâncul ei, Carol își dădu seama că fute și este futută, că îl pătrundea pe tânărul hidalgo în aceeași măsură în care era ea însăși pătrunsă. Termină într-o explozie de spermă. Picăturile țâșniră din cel de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
metodă infailibilă prin care să poți alunga cu un șut în fund certitudinile, după care să te duci liniștit la culcare. Numai când mă gândesc de câte ori dispărea pila de unghii a mamei, fără ca ea, în inocența ei de mamă, să presimtă pașii hoțești, rânjetul diabolic, mâna tremurătoare și vicioasă care înșfăca pila ca pe un obiect sacru de pe policioara ei din baie (aceeași mână care osândea la moarte, fără milă, hoarde întregi de omuleți de plastic), mă ia cu amețeală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fără milă vreo douăzeci și ceva de mărturii sincere (adică funduri de șoim) până când, mă rog, aripa destinului s-a oprit din fâlfâit în dreptul meu și cam asta a fost tot. Trebuie să vă spun că niciodată n-aș fi presimțit că o tăcere poate să spună atât de mult. Și, da, tăcerea poate fi totuna cu consternarea, numai că eu unul aș fi preferat să nu aflu nicicând filozofia asta. Pe deasupra tuturor mai plutea ceva, aș putea s-o numesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a căzut o mină sau așa ceva - da, cred că era o mină - și a distrus trei case, de-a rămas o gaură enormă. Azi-dimineață, Minny n-a dat nici un semn de viață. David nu-și pierduse speranța, dar eu am presimțit totul, dragul meu Ernest, din clipa cînd am auzit-o ce trist mieuna, sărăcuța... Era o poveste palpitantă, dar Rowe n-avea vreme de pierdut, așa că Închise telefonul. În cabină era o căldură insuportabilă. Rowe consumase pînă acum fise În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu noi și fete: Maja, nevastă-mea, care nu voia să mă lase singur pe munte, că m-aș fi putut rătăci sau nu mi-aș fi pus fularul și mănușile și aș fi răcit; soția lui Luca, Sabina, care presimțea că Luca nu își va face temele la franceză pe munte și va strica ceva, un copac, o stâncă, dacă nu ar fi venit și ea să-i poarte de grijă; și Ana-Diana-Claudia, o fată despre care Alin își imagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
și plimbă privirea peste adunare. - Nu c-aș vrea să mă laud, dar am prevăzut că lucrurile încep să miște... Mișcă, zice criticul. Max e tot mai întunecat la față, își mușcă buza de jos, se trage de mustață și presimt că se apropie momentul exploziei. Nu știu ce formă va lua, mai contondentă sau doar verbală, dar știu că va avea loc. Nu durează mult așteptarea. Maxențiu vrea coniac, dar s-a terminat. Ia o sticlă goală și-o izbește de pervaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și părăsi din nou grota, ținîndu-se pe picioare, nehotărît și năucit, pe Îngustul limb exterior de piatră. Căută din nou aerul rece și privi În jos. Marea se retrăsese la baza falezei, lăsînd să se Întrevadă o prăpastie neagră, și presimți, mai degrabă decît văzu, Îngrozit, că În depărtare un val uriaș se forma și era gata să Înainteze, Înspăimîntător de tăcut deocamdată, spre insulă. Îl Încununa, ca un coif semeț, o creastă gigantică de spumă, care se Încovoia foarte Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
gînduri care-i făceau rău pentru că, În acele momente, mintea lui zbura către ochii Întunecați ai frumoasei fete ce cîntase Într-o noapte, pentru el, pe mica plajă din ansa dinspre miazănoapte. Ea putea să vadă dincolo de beznă; ea putea presimți o prezență străină și poate că ar fi fost În stare, În același mod, să capteze forța lăuntrică a unei ființe care le producea, totuși, o repulsie atît de viscerală tuturor celorlalți. Ea - niciodată nu avea să-i cunoască numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lung să se desfășoare fără piedici, urmărind animalul rănit În fuga lui nebună spre adîncuri. Părea să știe Întotdeauna momentul precis În care balena avea să se răzgîndească și să se lanseze Într-o goană disperată spre suprafața apei și presimțea - ca și cum ar fi avut un al șaselea simț - cînd era pe punctul de a ataca sau cînd doar căuta să tragă aer În piept pentru a Începe o nouă escapadă. VÎslașii și timonierii Îl ascultau orbește, conștienți că, În mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
motive, să tragă această concluzie. Pentru mintea altora, pentru mintea oricui, erau necesare însă probele. Intuiția lui nu era îndeajunsă. Chiar dacă pînă acum se dovedise infailibilă, de fiecare dată avusese nevoie de probe concrete, credibile, pentru a face din ceea ce presimțea el o informație. Îi veni chef să bea ceva. Întotdeauna cînd reușea să dezlege un caz, și ăsta era un caz, devenea nervos, nu mai putea sta la birou, ar fi vrut să stea de vorbă cu cineva, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și destul de armonizat, de ce să fie nevoie iarăși de "măsuri personale"? Ce instinct, ce nevoi ascunse îi împingeau pe unii oameni să fie nemulțumiți de ordinea interioară, pentru a reclama altă ordine, ordinea exterioară? Probabil și Mihail și Pangratty simțeau, presimțeau acel motiv, dar nu îndrăzneau să-l recunoască, să-l privească în față, să-l arate cu degetul și să-i spună pe nume. Iar numele său era cumplit războiul. Un nou război. Cei ce-l chemau pe Caraiman, cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de păr bălai sau negru ciorchini de lindini; mâinile puhave ale mamei de atâta spălat părând niște barbuni fierți... Discursul său În fața mormântului deschis era pe alocuri Întrerupt de icnetele isterice ale bătrânelor curve (căci cine altele dacă nu ele presimt mai viu sfâșietoarea descărnare și primejdia fatală a decrepitudinii), ca și de tusea Înfundată și smiorcăielile docherilor, că Bandura nu mai știa ce să creadă, dacă era chiar tuse sau bocetul amarnic al marinarului, un surogat de plâns bărbătesc, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În acele clipe ca pe o profundă jignire, ca și cum prin actul magic al atribuirii numelui său pruncului nou‑născut, măcar că era sânge din sângele lui, “ Îi mâncau coliva“. Numai că pe atunci n‑aveam cum să știu că el Își presimțea excrescența dubioasă În adâncul măruntaielor și că bănuia, poate chiar avea certitudinea, că În pântece Îi Înflorea, ca dintr‑un bulb, o necunoscută plantă otrăvitoare. Enciclopedia, Într‑unul din paragrafele finale, relatează și despre desfășurarea ceremonialului Înmormântării, numele preoților care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trupul său, nici el nu mai știa când, acum Îi apăreau ca‑n vis, poate chiar fusese doar un vis, coșmarul vieții și coșmarul morții, coșmarul iubirii neîmplinite, coșmarul timpului și al veșniciei. În preajma sa, la stânga și la dreapta, Îi presimțea pe cei doi prieteni ai săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într‑un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr‑de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într‑un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr‑de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepământeană, presimțind mai la stânga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepământean și Îmbălsămat al câinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea lângă stăpânul său, veghindu‑l inert la poarta somnului său letargic. 3. Trupuri Încremenite, membre Înțepenite pe velința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cărei jilăveală n‑o simțea Dionisie, căci se căznea să se rupă de ai săi dezdoindu‑și degetele mâinilor Încleștate, să se scuture de oda somnului și de amorțeala degetelor anchilozate, ce parcă se Împreunaseră Între ele, și să‑și presimtă trupul Împovărat, inima care, iată, se Însuflețise, dar și pântecele avea să se Însuflețească, apoi plămânii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
apucă să Întoarcă bine capul spre el, că acesta capitulă, coborând peste ochi cortina plumburie a pleoapei cu liziera genelor, văzându‑și mai departe de cântare, cu ochii mijiți și cu o gură deschisă rotund, ca un pește, Încât Dionisie presimți În privirea camuflată, În gura ca de pește, o anume fățărnicie, o detașare voită, poate considerație, dacă nu doar o moțăială de lunatic. Căci astfel merg doar lunaticii, duși peste abisuri de mâna Atotțiitorului, de o cutezanță care nu vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
păcătos, tocmai ca sufletul să‑și amintească de paradisul pierdut, de grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămâii și adierea narciselor, blândețea rugăciunii, tocmai ca să‑i cadă și mai greu chinurile iadului, cât Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cântări, cât Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămâii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mireasma tămâii și adierea narciselor, blândețea rugăciunii, tocmai ca să‑i cadă și mai greu chinurile iadului, cât Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cântări, cât Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămâii și al făcliei, cât mai presimțea aievea lumina cerului. 10. Chiar o fi vis? Un vis - lumina zilei Domnului, lumina care lumina năprasnic, căci denecuprinsul se strămutase de la gâtuitura peșterii, căci poarta din zid se deschisese mulțimii răzlețite, când se arătase o altă lumină, desigur dumnezeiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
boii scârțâia și se zgâlțâia din Încheieturi pe sub arcadele cetății, pe sub umbra caselor, de o parte și de alta a drumului, numai că el abia dacă zărea vreo casă, căci privea pierdut doar În sus, cu ochii Încremeniți și mirați, presimțind doar prezența caselor Înalte de piatră, după cum Îi cădea umbra pe chip și pe ochii‑i vlăguiți, presimțind prezența caselor joase de după care soarele nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atât de reale, mai reale decât cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]