1,380 matches
-
consecințele sale previzibile, declanșate de o confruntare, fără câștigător final, a civilizațiilor. Dificila experiență a diferenței ne obligă să acceptăm că natura umană nu se manifestă identic În toți oamenii. Recunoașterea diferenței implică și Înțelegerea faptului că toleranța, fundamentată pe presupoziția că nimeni nu este infailibil, reprezintă În fapt condiția minimală a coexistenței umane. Acesta este și sensul ideii de toleranță exprimat de definiția UNESCO (1995Ă: „Toleranța este respect, acceptare și apreciere a bogatei diversități a culturilor lumii noastre, a formelor
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
din cultura academică americană, texte ce definesc "nucleul tare" al cercetării pe domeniul Științelor comunicării în Statele Unite și ale căror posibilități teoretice trebuie explorate în cultura noastră cât de repede posibil. Discuțiile pe marginea acestor texte au la bază două presupoziții fundamentale: pe de o parte, istoria discursivă a domeniului pe care o pot eu furniza publicului român este de o comprehensibilitate rezonabilă și comparabilă cu "istoriile" pe care americanii înșiși le produc în texte numeroase, care devin din ce în ce mai accesibile nouă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
culturii, în timp ce individul devine punctul de acces înspre înțelegerea comunității culturale, în întregul ei, pe care individul o reprezintă și al cărei contur epistemologic îl articulează, astfel, prin propria "voce". Scopurile cărora Our Voices servește sunt menite să legitimeze aceste presupoziții ale cercetării. Consemnând "stilurile comunicaționale și acțiunile grupurilor culturale, din perspectiva acestor autori"6, Our Voices intenționează să exploreze relația complexă dintre comunicare și cultură, printr-o echilibrare binevenită a ponderii "vocilor" în spațiul discursiv academic, astfel încât vocea dominantă, articulată
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
in)formează "persona" respectivă. Black preia termenul de "ideologie" direct de la Karl Marx, prin urmare, cu sensul de "rețea de convingeri interrelaționate care funcționează epistemic în om și îi conturează identitatea, determinând viziunea sa despre lume"192. Astfel, argumentează Black, presupoziția metodologică utilă criticului retoric în cercetare devine aceea că discursul presupune un public, într-un mod "suficient de sugestiv încât să îi permită criticului să sesizeze legătura dintre acest public implicat (de discurs - adăugirea mea) și o ideologie"193. În
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
să devină"194. Astfel, imaginea desemnată de "second persona", chiar dacă niciodată actualizată, rămâne, totuși, imaginea unei persoane și, în acest sens, încheie Black, poate fi evaluată din punct de vedere moral. Toate acestea, încă o dată, sunt demersuri critice facilitate de presupoziția potrivit căreia "asocierea dintre un idiom și o ideologie înseamnă mult mai mult decât o convenție arbitrară sau un accident inexplicabil"195. Reprezentarea discursivă a unei ideologii constituie, prin urmare, punctul de acces al criticului retoric la dimensiunea morală a
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Hitler, cum vedem, dramatismul nu îl ia, pur și simplu, în calcul. El nu există decât ca agent într-un act orientat spre un scop, pe o scenă în care agentul își explorează și exploatează instrumentarul! Iată cum dramatismul, grație presupozițiilor sale teoretice, creează această posibilitate necesară interpretării din perspectivă morală a discursului, în aceeași măsură în care conceptul de "second persona", al lui Edwin Black, a reușit, cum ne reamintim, același lucru. Diferența fundamentală între cele două abordări (criticismul etic
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
măsură în care conceptul de "second persona", al lui Edwin Black, a reușit, cum ne reamintim, același lucru. Diferența fundamentală între cele două abordări (criticismul etic al lui Black și cel dramatic al lui Burke) este una legată strict de presupozițiile teoretice care legitimează și, în același timp, dau expresie fiecăreia dintre cele două metode de cercetare critico-retorice. Pe de o parte, cum ne amintim, Black plecase de la inferențele pe care le putem face, în baza conținutului ideologic al textului unui
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
specifice, mai degrabă, "modernității estetice", în termenii profesorului Ilie Gyurcsik 344. Criticul Burke exprimă o perspectivă cât se poate de "inocentă" în privința limbajului, decretând, cum ne amintim, că acesta este realitate și, mai mult, este acțiune. Prin urmare, multe dintre presupozițiile teoretice ale dramatismului burkean interzic orice "decalaj" între "realități" concurente, din care, necesar, una sau mai multe ar trebui să "primeze", desigur, în detrimentul tuturor celorlalte. Pentru Kenneth Burke, nu însemnele vreunei ideologii transpar în acțiunile simbolice ale oamenilor, în interacțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
preambul al analizei propriu-zise, faptul că, într-o contribuție ulterioară, Fisher merge mai departe, în demersul său teoretic constructiv, propunând paradigma narativă în calitatea sa de orientare filosofică menită să ofere o abordare a interpretării și evaluării fenomenelor comunicaționale. Astfel, presupoziția teoriei sale, în forma sa îmbunătățită, este că întreaga comu-nicare umană poate fi apropriată în formă narativă, cu alte cuvinte, orice act de comunicare constituie, în esență, o poveste, o interpretare a unor evenimente mundane cu caracter temporal și (in
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
narativ", altul decât cel rațional, necesită mijloace adecvate de apropriere epistemologică: este vorba despre bunul simț. Fisher, de pildă, apreciază că, întrucât povestea face ca experiența umană să aibe sens, sensul însuși pe care publicul poveștii îl "prinde" mărturisește despre presupozițiile teoretice în baza cărora publicul respectiv acceptă povestea în cauză, iar aceste presupoziții nu reprezintă altceva decât "bunul simț". Astfel, narațiunile persuasive, observă Lewis, "exprimă și, în același timp, presupun (un tip de - adăugirea mea) cunoaștere împărtășită de o (întreagă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
despre bunul simț. Fisher, de pildă, apreciază că, întrucât povestea face ca experiența umană să aibe sens, sensul însuși pe care publicul poveștii îl "prinde" mărturisește despre presupozițiile teoretice în baza cărora publicul respectiv acceptă povestea în cauză, iar aceste presupoziții nu reprezintă altceva decât "bunul simț". Astfel, narațiunile persuasive, observă Lewis, "exprimă și, în același timp, presupun (un tip de - adăugirea mea) cunoaștere împărtășită de o (întreagă - adăugirea mea) comunitate"600. Însă ce este, realmente, acest bun simț specific paradigmei
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
că am revenit la sofism? Răspunsul lui McKerrow, șocant, este pozitiv. Însă criticul precizează imediat că este vorba despre o simplă deturnare a atenției dinspre "o expresie a "adevărului" ca opus "falsei conștiințe""737 care, însă, are la bază două presupoziții: în primul rând, că ideologia ar fi cu necesitate falsă; în al doilea rând, că numai cunoașterea "științifică" ar constitui cunoaștere "reală" sau "adevărată"738. Însă astfel de perspective au fost, deja, discreditate pe scena teoriilor culturii, în baza argumentului
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
predictive și nu explicative. Teoriile de mai largă cuprindere sunt considerate mai utile. El consideră că o teorie ce permite formularea de predicții demne de încredere pen-tru un domeniu particular de fenomene, cum ar fi cel economic, este bună chiar dacă presupozițiile ei sunt "nerealiste", iar predicțiile ei despre alte fenomene sunt eronate. Cel mai cunoscut critic al posibilității și validității unei teorii economice descriptive și nenormative este Gunnar Myrdal. La polul opus se situează economiștii din școala istorică germană, care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
4.4.5. Principiul general al acțiunii raționale În privința acestui principiu există două abordări. 1) Prima consideră principiul raționalității ca pe un dat invariabil al naturii umane, ca o realitate cotidiană și banală, constatată prin experiență. Aceasta trimite la o presupoziție, la un apriorism nonistoric sau trans-istoric. Economiștii clasici, utilizînd această abordare, au produs remarcabila doctrină liberală. Începînd cu F. Quesnay și A. Smith, teoria economică clasică preconizează laissez-faire-ul și condamnă intervențiile statului în viața economică. Raționamentul implicit este următorul: dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
o antropologie minimală și de o sociologie primitivă care să precizeze caracterul omului și caracteristicile societății ce fac posibile cuplarea lor particulară. Agrementată de corolarul antropologic și de cel sociologic, relația esențială dintre om și societate formează ceea ce noi numim presupoziția ontologică de care se folosește ideologia. Singularitățile pe care le prezintă credința ideologică devin atunci de înțeles. Fiecare dintre întrebările enunțate mai sus își află răspuns: certitudini diferite asupra unui aceluiași fenomen derivă din presupoziții ontologice distincte. Coerența certitudinilor vehiculate
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
societate formează ceea ce noi numim presupoziția ontologică de care se folosește ideologia. Singularitățile pe care le prezintă credința ideologică devin atunci de înțeles. Fiecare dintre întrebările enunțate mai sus își află răspuns: certitudini diferite asupra unui aceluiași fenomen derivă din presupoziții ontologice distincte. Coerența certitudinilor vehiculate de către o aceeași ideologie provine din antecedentul lor comun. În pofida schimbărilor de expresie a principiilor ideologice, necesitate de evoluția concretă a societății, recunoașterea istorică a unui curent ideologic ține de constan-ța presupoziției sale ontologice, care
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
fenomen derivă din presupoziții ontologice distincte. Coerența certitudinilor vehiculate de către o aceeași ideologie provine din antecedentul lor comun. În pofida schimbărilor de expresie a principiilor ideologice, necesitate de evoluția concretă a societății, recunoașterea istorică a unui curent ideologic ține de constan-ța presupoziției sale ontologice, care depășește vicisitudinile timpului. În fine, existența ideologiilor concurente ce se revendică de la un același curent nu mai e nici ea atît de misterioasă. Căci o presupoziție ontologică este, prin defini-ție, atît de frustă și de cuprinzătoare încît
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
a societății, recunoașterea istorică a unui curent ideologic ține de constan-ța presupoziției sale ontologice, care depășește vicisitudinile timpului. În fine, existența ideologiilor concurente ce se revendică de la un același curent nu mai e nici ea atît de misterioasă. Căci o presupoziție ontologică este, prin defini-ție, atît de frustă și de cuprinzătoare încît ea poate fi generatorul unui număr important de ideologii, avînd în mod necesar cîteva similitudini: fiecărei presupoziții i-ar corespunde deci nu doar o ideologie, ci o clasă de
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
același curent nu mai e nici ea atît de misterioasă. Căci o presupoziție ontologică este, prin defini-ție, atît de frustă și de cuprinzătoare încît ea poate fi generatorul unui număr important de ideologii, avînd în mod necesar cîteva similitudini: fiecărei presupoziții i-ar corespunde deci nu doar o ideologie, ci o clasă de ideologii. Desigur, ideologiile ce sunt calificate în mod spontan ca liberale, sau socialiste, au o indubitabilă paternitate comună, deși asemănarea lor scapă erudiției analizelor comparative, mereu fără sfîrșit
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
de ideologii. Desigur, ideologiile ce sunt calificate în mod spontan ca liberale, sau socialiste, au o indubitabilă paternitate comună, deși asemănarea lor scapă erudiției analizelor comparative, mereu fără sfîrșit și fără consecințe. Or, dacă aceste ideologii decurg dintr-o aceeași presupoziție, aerul lor familiar, cu trăsături di-ficil de cernut se impune ca rezultatul global și difuz al filiației lor comune. Primul principiu din care derivă ansamblul principiilor constitutive ale unei aceleiași ideologii ar fi deci o presupoziție ontologică. Fără riscuri, pot
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
decurg dintr-o aceeași presupoziție, aerul lor familiar, cu trăsături di-ficil de cernut se impune ca rezultatul global și difuz al filiației lor comune. Primul principiu din care derivă ansamblul principiilor constitutive ale unei aceleiași ideologii ar fi deci o presupoziție ontologică. Fără riscuri, pot fi exhibate trei presupoziții ontologice, fiecare guvernînd trei clase de ideologii ale modernității: "liberalismul individualist", "socialismul camarad" și încă o cla-să, mai slab reperată, și anume "umanismul personal", a cărei existență este sugerată de tentativele reiterate
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
cu trăsături di-ficil de cernut se impune ca rezultatul global și difuz al filiației lor comune. Primul principiu din care derivă ansamblul principiilor constitutive ale unei aceleiași ideologii ar fi deci o presupoziție ontologică. Fără riscuri, pot fi exhibate trei presupoziții ontologice, fiecare guvernînd trei clase de ideologii ale modernității: "liberalismul individualist", "socialismul camarad" și încă o cla-să, mai slab reperată, și anume "umanismul personal", a cărei existență este sugerată de tentativele reiterate de a scăpa primelor două. Din fiecare din
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
guvernînd trei clase de ideologii ale modernității: "liberalismul individualist", "socialismul camarad" și încă o cla-să, mai slab reperată, și anume "umanismul personal", a cărei existență este sugerată de tentativele reiterate de a scăpa primelor două. Din fiecare din aceste trei presupoziții ontologice, neexplicitate aici, se deduc teoretic conținuturi ideologice particulare, acoperind cele trei cîmpuri (etic, metodologic și politic) ale ideologiei. Astfel, teoria își oferă substanța unei definiții a ideologiei ce poate fi enunțată astfel: un ansamblu coerent, deschis și totalizant, de
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
influența cursul evenimentelor se regăsește inclusiv în economia politică. În cel de-al doilea demers, aprioric, ideologia răspunde definiției pe care am dat-o și al cărui enunț face suspectă obstinația unor gîn-ditori de a se proclama virgini de orice presupoziție metafizică, cum procedează un Weber sau Durkheim cînd se jură pe toți dumnezeii că nu există nici urmă de ontologism în alegerea lor în favoarea individualismului sau holismului metodologic. Reluînd în felul său definiția propusă a ideologiei, economistul va putea declara
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
descoperi logica faptelor, pentru a explica și apoi pentru a propune un sens și cîteva finalități preocupărilor noastre".(Delors). Această schimbare de atitudine în privința ideologiei va produce efecte benefice mai întîi pe plan metodologic. Astfel, economistul își va putea explica presupozițiile al căror purtător este (Myrdal). Apoi, pe plan epistemologic, deoarece teama unei influențe funeste a ideologiei se va fi evaporat, astfel încît economistul va putea rezista hipnozei "științelor dure" reputate ca singurele capabile de obiectivitate. Renunțînd să facă din știința
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]