256 matches
-
situații asemănătoare, în trecut izbucniseră războaie civile în care facțiunile se măcelăriseră ani de-a rândul. Atunci cineva observă cu glas scăzut că povestea cu testamentul declarat nevalabil pe baza mărturiei lui Macro - „mărturie armată“, sublinie - demonstra că periculoasele cohorte pretoriene, stăpânele Romei, îl sprijineau pe Gajus. Era clipa potrivită ca să se șoptească de la un scaun la altul că “în timp ce noi îl credeam pe Tiberius viu, luându-ne după spusele lui Sertorius Macro, omul ăsta atât de grosolan, dar și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să nu apară titlurile acelea trufașe. Adlocutio cohortium Înconjurat de senatorii entuziaști - toți îl priveau cu drag, ca pe magnificul produs al alchimiilor lor politice -, noul imperator se îndreptă spre tribuna ridicată în Forum Romanum, unde urmau să defileze cohortele pretoriene, iar el avea să țină primul său discurs oficial, cuvintele rumegate în taină pe terasa bătută de vânt de la Misenum. În balustrada tribunei fuseseră înfipte ciocuri de bronz, rostra dintr-o bătălie navală câștigată cu trei secole în urmă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
buzele tânărului Împărat se arcuiră într-un surâs sarcastic, pe care, neștiind la ce se gândea, toți îl luară drept emoția tinereții. Între timp, înaintând într-o sincronizare perfectă - în spatele disciplinei se simțea mâna puternică a lui Sertorius Macro -, cohortele pretoriene se aliniau în fața acelor rostra. Iar când Împăratul proaspăt ales luă cuvântul, salutându-le și numindu-le scut și apărare a Republicii, militarii și magistrații se pregătiră pentru obișnuita retorică a discursurilor celebrative; mai puțin distrați fură senatorii care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o mărturie a uluitorului discurs printr-o monedă în valoare chiar de cinci sute de denarii, care a fost bătută în acest scop și care, spre lămurirea celor ce aveau să vină, purta înscrisul: Adlocutio cohortium, discursul de la parada cohortelor pretoriene. Cifra enormă, grea de parcă ar fi fost bătută deja în argint, căzu în liniștea nervoasă a pretorienilor, prefăcând-o într-un strigăt de entuziasm. Însă Împăratul proaspăt ales ridică mâna dreaptă și toți soldații tăcură. Pe un ton afectuos, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spuse furios Sertorius Macro oamenilor săi de încredere. De la o zi la alta, el, care visase o putere mai mare decât cea care-i fusese smulsă lui Elius Sejanus, vedea că influența sa asupra Împăratului se risipea, iar puterea cohortelor pretoriene devenea inutilă. Soția sa Ennia continua să se lamenteze: „După câte am făcut, eu nu mai valorez nimic“, până când el urlase: „Împăratului îi trebuie o împărăteasă, nu o târfă!“ Și adăugase că ea nu reușise nici măcar atât, fiindcă Împăratul trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu se sinchiseau de neliniștile lui; ei vedeau numai primejdia care-i pândea. În câteva ore, atitudinea tânărului Împărat se schimbase îngrijorător. Sinceritatea lui imprudentă și îndurerată îi înspăimânta, deoarece cu un singur cuvânt putea dezlănțui enorma putere militară, cohortele pretoriene aflate de cealaltă parte a ușii, legiunile din toate provinciile și violenta, incontrolabila simpatie a poporului. Dorindu-și cu disperare să supraviețuiască, unii încercară să dea motivațiile aflate cel mai la îndemână și declarară că nu știau nimic. Revoltați, populares
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-i ușor, ca din întâmplare, provocator, dându-se deoparte în ultimul moment și doar pentru că trebuiau să o facă. Ochii lui atenți observară că ar fi fost de-ajuns un mic imbold, un strigăt, pentru ca, în lipsa de atenție a cohortelor pretoriene și impasibilitatea Împăratului, cei care, asemenea lui, purtau pe tunică purpura senatorială să nu ajungă vii la capătul pieței. Noaptea din Horti Vaticani Acum Împăratul nu mai putea renunța la speculatores, la spioni. Credea că reprezentau un mod de apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îndreptat spre acele locuri și spre acei oameni în fața cărora Împăratul lăsa garda jos. Deoarece colaborase cu Sertorius Macro în vederea alegerii lui Gajus Caesar, învățase toate mecanismele și îl observă cu atenție pe unul dintre cei doi praefecti ai cohortelor pretoriene, Cornelius Sabinus, un fost gladiator pe care însuși Împăratul îl dorise alături de el. În ciuda imensei recunoștințe pe care o nutrea față de Împărat, acesta nu se arătă scandalizat de noul complot. Toată lumea vedea acum câți dușmani avea Împăratul și cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
uitați că, așa cum s-a văzut și în cazul lui Betilenus, o așteptare prea lungă face ca taina să fie dată în vileag. Hotărâră să se grăbească, și Callistus găsi un executor neașteptat chiar în persoana primului praefectus al cohortelor pretoriene, ofițerul cel mai vechi și de încredere, care se ocupa de paza Împăratului: Cassius Chereas, cel care, cu trei ani în urmă, îi înmânase lui Callistus mesajul fatal al lui Sertorius Macro. Chereas era un om aspru, de modă veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
le indica celorlalți să plece; își urmă drumul, înconjurat de soldați. Callistus rămase în urmă. În acea clipă, unii se înspăimântară, crezând că Împăratul hotărâse să-l întâlnească imediat pe Apollonius de la Iunit Tentor. Cei doi prefecți care comandau cohortele pretoriene - Cassius Chereas și Cornelius Sabinus - părăsiră sala unul după altul. Nimeni nu băgă de seamă, pentru că ei erau responsabili de pază. Pe ușa din fund ieșiră în tăcere și câțiva demnitari, cavaleri și senatori. Atunci Împăratul își aminti că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sclavi și puși să lupte în arene. Cel care dăduse ordinul era prefectul Cornelius Sabinus, fostul gladiator, omul în care Gajus Caesar avusese încredere până în ultima zi. Iar acesta, când văzu că germanii se opriseră, le strigă celor din cohortele pretoriene: — Curățați palatul de ticăloșii aceia de egipteni! Să nu rămână unul! — Calul! urlă Annius Vinicianus. Calul acela! Câțiva pretorieni dădură fuga la grajduri și dărâmară porțile. Ce faceți? strigară băieții care țesălau cu grijă trupul mătăsos, strălucitor al calului. Pretorienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din case, din ateliere; alergau, asemenea unei turme cu neputință de stăpânit, spre For, spre Curie, spre Domus Gaj. Traficul se blocă, trăsurile erau abandonate pe străzi, tarabele zăceau răsturnate. Vigiles fură copleșiți de imensul val de oameni, iar cohortele pretoriene, luate prin surprindere și înconjurate, se risipiră. În câteva minute, mulțimea sălbatică umplu Forul, înconjură și asedie Curia. Pretorienii, disperați, formau un zid de apărare. Asiaticus încerca să le transmită ordinul de a nu face uz de violență: „Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
târziu de numeroase guverne aflate în dificultate - că aveau să se reducă impozitele. Mulțimea se unduia; în piață dădură năvală mai multe escadroane, care își croiră drum prin gloata ce se ferea din calea copitelor cailor. În spatele călăreților veneau cohortele pretoriene care mai înainte fuseseră blocate. Din înaltul Capitolium-ului, senatorii asediați văzură că, asemenea mării, mulțimea se retrăgea, revărsându-se pe străduțe. Cavaleria o împinse spre Suburra. — Am reușit, spuse Valerius Asiaticus - și slobozi o înjurătură, uitând de latina sa aulică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Între timp, o delegație mixtă, formată din reprezentanți ai majorității și ai opoziției, o pornise în căutarea lui Claudius, dar bătrânul se ascunsese bine. Pentru că timpul se scurgea repede și adunarea putea oricând să se răzgândească, neliniștitul Callistus trimise cohortele pretoriene să-i dea de urmă prin saloanele, criptoporticurile, camerele și termele palatelor imperiale. Pretorienii se grăbiră, știind ce aveau de pierdut dacă nu-l găseau. Soarta imperiului fu hotărâtă atunci când un soldat care scotocea înjurând prin pavilionul de serviciu de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mai ales dacă pare cu neputință de atins, pot să meargă până la capătul pământului“. Învingătorii își amintiră acest lucru și, pe apele liniștite ale lacului Nemorensis, corăbiile de marmură ce pluteau ușoare au fost luate cu asalt de două cohorte pretoriene, înarmate cu niște unelte neobișnuite. — Grăbiți-vă, strigă tribunul aflat la comanda acelei acțiuni, înainte să se întunece nu trebuie să mai rămână nimic din ele. Pretorienii urcară la bord. De pe câmpiile din jur, puținii oameni ce văzuseră coborând spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nevoie de poliție pentru a ne apăra de tâlhari, și Biserica se vede obligată să se apere de eretici. Iisus nu i-a alungat, oare, pe farisei din templu? ― Nu-i același lucru. Iar Dumnezeu nu are nevoie de gardă pretoriană. ― De acord, Galilei. Tocmai de aceea vreau să rămân la ce zice lumea și la îndoielile mele. ― Bine... Cum vrei... II ― Lumea zice că n-ai fost la înălțime, Galilei. ― Pot fi la înălțime când n-ai de ales? ― Aveai
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cuvintelor mi se par inutile. ― Ploile toamnei vor face din toate acestea o amintire. ― Până la urmă, toate devin amintiri. De ce n-aș alege ceea ce am acum? ― Fericirea ta e o fericire fără oameni, Galilei. ― Te înșeli... ― Azi-noapte cineva din garda pretoriană a lui Nero îmi repeta mereu: "E, așadar, atât de dificil să mori?", iar eu încercam să-l conving că acesta e un vers din Vergiliu pe care, când Nero a fost detronat, un însoțitor căruia îi ceruse să fugă
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
m-a interesat partea tulbure din istoria Romei antice. E de-a dreptul halucinant ce s-a întîmplat cu împărații romani de după Marc Aureliu... Commodus, care în fiecare dimineață înjunghia un tigru, a fost găsit strangulat în baie de garda pretoriană. Succesorul său a fost găsit și el după două luni ucis. Caracalla a fost înjunghiat. Eliogabal, ucis din ordinul bunicii sale. Alexandru Sever, ucis în cortul său. Maximinus, care era înalt de peste doi metri și avea degetele atât de groase
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
auzit că, de cum ai venit, ai deschis practic porțile închisorilor. Vitellius încuviință, râgâind de mai multe ori. — Am anulat toate ordinele lui Capito. Am readus mulți ofițeri în posturile lor... Am anulat toate pedepsele, inclusiv amenzile... Am adus înapoi gărzile pretoriene care fuseseră transferate în legiuni - știi cât de greu le-a fost... I-am chemat înapoi și pe cei care fuseseră destituiți cu un șut în fund. Dau adesea banchete pentru soldați... Le dau vin și chiar băutura aia fermentată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în Mauritania; l-am cunoscut la Roma... Întotdeauna a fost generos și loial. Sunt oameni bine pregătiți, oameni curajoși. — Împăratul nostru i-a trimis înainte ca să ocupe malurile Padului cu o parte din armată. Otho venea în urma lor cu cohortele pretoriene și mulți soldați din infanteria marină, care erau gărzile lui de corp. L-am văzut: mergea pe jos, înaintea însemnelor, murdar de noroi, îmbrăcat ca un soldat de rând, cu ferrea... — Continuă, îl îndemnă Antonius. Povestește-mi cum a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un orășel... Brixellum, la răsărit de Cremona. Aici s-a retras Otho, fiindcă fratele său, Titianus, și credincioșii lui l-au sfătuit să nu se expună nici unui pericol. Împreună cu el s-a retras la Brixellum un puternic detașament de cohorte pretoriene, gărzi de corp și soldați călare, ca să-l apere. Ar fi fost nevoie de oamenii ăștia în bătălia de la Bedriacum, care a urmat... Dar ei n-au fost acolo, și nici împăratul n-a fost, iar moralul soldaților, care aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
armata. Împărțea ordine, încercând să-și alinieze oamenii. Legiunea a treisprezecea pe Via Postumia. Legiunea a șaptea... Legiunea a șaptea Galbiana pe stânga, apoi Claudia, iar la dreapta... La dreapta, Legiunea a opta, apoi Legiunea a treia, printre tufișuri... Cohortele pretoriene alături, iar cele auxiliare pe laturi... Agitat, își înfigea degetele în piept, ca și cum ar fi vrut să-l sfâșie. Titus îi prinse mâinile și le strânse, împiedicându-l să-și smulgă bandajele. Antonius se eliberă furios din strânsoare, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care urma să depindă stabilitatea vârfurilor imperiale. Astfel, putem înțelege și interesul împăratului de a-și capta bunăvoința soldaților prin oferirea unor privilegii ulterioare, în speranța încurajării tendinței accentuate a succesiunii carierei militare. Dacă pe timpul lui Claudiu (41-54) numai cohortele pretoriene primeau cantități uriașe de daruri imperiale, prin Septimius Severus (193-211), ridicat la funcția supremă în stat chiar cu sprijinul armatei, fiecare soldat în momentul lăsării la vatră, după circa 25 de ani de serviciu militar, putea primi praemia militiae, constând
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
epigrafică dată de 7 inscripții, dintre care 6 sunt din secolul III, iar 5 au fost descoperite la Roma. Aceste inscripții sunt insuficiente pentru a ne ajuta să ne facem o idee pertinentă asupra creștinismului soldaților din trupele legionare ori pretoriene. Izvoarele literare păgâne nu ne spun nimic sau poate prea puțin despre creștinismul soldaților, iar aluzia lui Celsus în Verbum Vero (178-180 p.Chr.) despre absenteismul lor de la îndatoririlor militare și civile este generică, făcând cel mult o evaluare negativă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
quo-ului și a ordinii. În America Latină, acest tip militar de regim, s-a transformat într-o alta, una din cele două menționtate mai sus [Stepan, 1971]. Important este că rolul moderat al militarilor configurează un regim militar-civil. Există, însă, regimuri pretoriene reale (regimuri cu militari "gardieni"), care controlează în mod direct guvernul, ocupând roluri decizionale importante, cu obiective privitoare la ordine, conservare și, mai ales, de "raționalizare" economică (reducerea inflației, a cheltuielilor publice, a deficitului bugetar). În cele din urmă, regimurile
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]