584 matches
-
alese. 1914-1944, pref. Ovidiu Papadima, București, 1990; Șoim peste prăpastie, pref. Ovidiu Papadima, București, 1990; Poezii alese. 1914-1944, pref. Ovidiu Papadima, București, 1990; Memorii, vol. I: Zile albe, zile negre, îngr. Nedic Lemnaru, pref. Alexandru Cojan, București, 1991, vol. II: Pribeag în țara mea, îngr. Alexandru Condeescu, pref. Alexandru Cojan, București, 1996; Sfințenia - împlinirea umanului (Curs de teologie mistică) (1935-1936), îngr. Teodosie Paraschiv, Iași, 1993; Dostoievski și creștinismul rus, Cluj-Napoca-București, 1998; Poezii, îngr. și postfață Aureliu Goci, București, 1998; Spiritualitatea poeziei
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
ani, în 1891, cu Sonet și Glossă, „Noutatea”, „Evenimentul”, „Viața literară și artistică”, „Viața românească”, „Mișcarea”, „Însemnări ieșene”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a., semnând cu inițiale și cu pseudonimele Cain, Cod, Codreanu-Cain, Don Sallust, Don Saluste, Dragoș, Harold, Macbeth, Mihai, Prib, Pribeag. În 1909 se numără printre fondatorii Societății Scriitorilor Români. Între 1914 și 1938 funcționează ca profesor la Catedra de dicție, citire expresivă, critică, psihologie teatrală și scenică la Conservatorul ieșean, al cărui director (1932) și rector (1933-1939) va fi numit
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
I-II, pref. edit., București, 1985, Fiziologia poeziei, București, 1990, Colindă pentru inimă, Galați, 1991, Opera poetică, I-II, București, 1999-2000; G. Bacovia, Poezii, Galați, 1991; I. L. Caragiale, Cănuță, om sucit, pref. edit., Galați, 1991; Nichifor Crainic, Memorii, vol. II: Pribeag în țara mea, pref. Alexandru Cojan, București, 1996; Emil Cioran, Scrisori din tinerețe, București, 1999; Mihai Eminescu, Versuri lirice, București, 2000. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Moștenirea lui Nichita, RL, 1985, 44; Daniel Cristea-Enache, Orbitor, kitschul, ALA, 1997, 383; Laurențiu Ulici
CONDEESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286357_a_287686]
-
Salvador de Madariaga, postfață Dorana Coșoveanu, București, 2002; Reabilitarea. Din scrisorile lui Silviu Crăciunaș adresate Doranei Coșoveanu, tr. și îngr. Dorana Coșoveanu, București, 2000. Repere bibliografice: Document cutremurător, „România” (New York), 1961, 56; Românii, 109; Manolescu, Enciclopedia, 209-211; Nicolae Florescu, Menirea pribegilor, București, 2003, 235-242. N.Fl.
CRACIUNAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286464_a_287793]
-
în 1902, cu teza Eminescu și Coșbuc. Note comparative, tipărită un an mai târziu la Blaj, unde era numit preot-profesor. Debutase în 1895 cu o dare de seamă, iscălită Simin, în „Tribuna”. Folosind același pseudonim ori altele (Alexandru, Alfa, Petronius, Pribeag), colaborează în continuare la ziarul sibian, la „Familia”, „Tribuna poporului”, „Unirea”. În 1902, împreună cu A. P. Bănuț și O. Goga, înființează „Luceafărul”, pe care îl conduce până la plecarea din Budapesta. Ulterior, articole, foiletoane, schițe și nuvele îi mai apar în „Luceafărul
CIURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286285_a_287614]
-
2000, 210-216; Mihai Gabriel Popescu, Ștefan Ion Ghilimescu, Dinastia Ciorăneștilor, Târgoviște, 2000; Pavel Chihaia, Ultimul dialog cu Alexandru Ciorănescu, LCF, 2001, 29; Popa, Ist. lit., I, 1105-1107; Solomon Marcus, De neamul Ciorăneștilor, RL, 2003; Manolescu, Enciclopedia, 168-172; Nicolae Florescu, Menirea pribegilor, București, 2003, 193-202; Săndulescu, Memorialiști, 243-249. N.Fl.
CIORANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
acelor bunuri. Principele sârbilor, Ștefan, reînnoi în anul 1407 dania făcută deja de tată-său, Lazăr, a bunurilor aflătoare în Serbia și, fiindcă aceste erau pustiite și fără locuitori din cauza evenimentelor războinice, el îngădui nu numai {EminescuOpXIV 187} foștilor locuitori, pribegi de atunci încoace, întoarcere fără supărare, ci le dete atât lor cât și oricui ar mai dori să se așeze pe acele moșii asigurarea că vor fi primiți cu bună pace și vor fi liberi de toate dările, prestațiunile și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
în „lumea neagră”) în care, ca într-un labirint, trebuie să găsească (și să merite) singurul drum corect care duce dintr-o lume într-alta. Aici, la poalele paltinului cu coroana în cer, Sf. Maria (106) îndeplinește ultimele „formalități birocratice”. „Pribeagul” este radiat din catastiful celor vii și înscris în catastiful „celor duși”. Într-una din variante, Sf. Maria îi întocmește chiar o „carte”, un laissez-passer pentru Rai. Tot aici, la paltin, îngerii sau Cristos coboară scara pe care sufletul urcă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în episodul din legenda hagiografică în discuție. în unele cântece rituale funerare, călăuzele care însoțesc sufletul în peregrinarea lui prin labirintul silvestru dintre cele două lumi sunt anumite animale sălbatice - lupul, vulpea, vidra, mai rar ursul - cu care „dalbul de pribeag” urmează să se înfrățească și să se lase călăuzit de ele : Scoală [Ioane], scoală Că soarele apune, Calea-n codru-ți tună, Codrul este mare Și lumină n-are ; Codrul este des Intri, nu mai ieși. Capul să-l apleci
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în punctele nodale ale „marelui drum” se află câte un copac care fie indică un topos anume al drumului (bifurcare, loc de odihnă, fântâna cu apa uitării, întâlnirea cu „Maica bătrână”), fie participă (ajutând sau nu) la trecerea „dalbului de pribeag” dintr-o „zonă” în alta (traversarea mării, ascensiunea la cer etc.). Am văzut rolul major pe care îl joacă paltinul în călăuzirea și ascensiunea sufletului, așa cum apare în unele bocete bănățene. Iată și cunoscutul pasaj al salciei, care jalonează fatala
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
interogarea copacilor” (salcia nu răspunde, dar rugul da), dar nu și motivul „binecuvântarea/blestemarea lor” (84, p. 102). 2. O altă neconcordanță (parțială) este cea dintre soiurile de copaci întâlniți în cale : brad, măr, salcie, paltin - în cazul „dalbului de pribeag”, și rug, măslin, salcie, paltin - în cazul Sfântului Sisinie. Este posibil ca episodul din legenda în discuție să fie rezultatul unui sincretism dintre două sau mai multe cicluri de credințe (legende), dar desfacerea sau tăierea acestui nod comportă încă alte
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
în care ne puteți ajuta. Fără o vorbă, Xtyn întinse și el mâna spre satul lor, într-o invitație mută. Grupul străinilor fu primit cu îndoială. În vocea ly erau numeroase glasurile care plângeau pericolul pe care această ceată de pribegi îl atrăgea asupra tribului Omenori. Curând însă, ele se domoliră și cedară locul admirației. Împreună cu cei doi quinți, Xtyn începu să alerge în podiș, aruncând cât mai departe fructele negre care atrăseseră atacul animalelor. Kasser și oamenii lui folosiră un
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
acuzare juriul a votat împotriva lui și l-a condamnat la moarte pe acela care odinioară s-a abținut să participe la nelegiuirea inițiată împotriva unuia din prietenii lor, trimis în exil, căci și ei pe acea vreme fuseseră niște pribegi nefericiți. 2. Numai unirea necesară dintre filosofie și politică ar putea îndrepta statul (Scrisoarea a VII-a, 325c 6-326b 4) Văzând eu toate acestea și observându-i pe bărbații care conduceau viața publică, care formulau legi și care vegheau la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Divinul rătăcitor, CNT, 1956, 11; Nello Manzatti câștigă premiul I la Festivalul Cântecului Italian, „America”, 1959, 26; N.S.G. [N.S. Govora], „Frumoasa cu ochi verzi”, „Carpații” (Madrid), 1960, 34-35; Horațiu Comăniciu, Nello Manzatti, „Cuvântul românesc” (Hamilton), 1986, 119; Nicolae Florescu, Menirea pribegilor, București, 2003, 247-258; Manolescu, Enciclopedia, 484-485. N.Fl.
MANZATTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288000_a_289329]
-
Abia cu două plachete târzii, Lângă hotar (1943) și Sângerări ardelene (1944), poezia să capătă mai multă individualitate. Ultima dintre acestea exprimă de la un capăt la altul jalea Transilvaniei de Nord, înrobita în urmă Dictatului de la Viena. Este mărturisirea unui pribeag, plângere a dorului de casă, poetul evocând fie plaiul transilvan aflat sub „stea fatală”, fie conturând portrete emblematice precum mama, dăscălita, clopotarul, morarul, cioplitorul de cruci, crâsnicul. În succesiunea lui Octavian Goga, St. O. Iosif și Aron Cotruș, I. scrie
ILIESIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287524_a_288853]
-
Cluj-Napoca, 2001; Popa, Ist. lit., I, 1192-1198; Cornelia Ștefănescu, „Sfârșit de exit”, RL, 2002, 15; Marilena Rotaru, Întoarcerea lui Vintilă Horia, București, 2002; Alex. Ștefănescu, Vintilă Horia, RL, 2003, 43; Manolescu, Enciclopedia, 377-387; Dicț. analitic, IV, 503-505; Nicolae Florescu, Menirea pribegilor, București, 2003, 289-292. D.G.
HORIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
folclor. I se înrădăcinează, de pe acum, sentimentul că e purtătorul unei zestre spirituale unice, ca reprezentant al unei dinastii de cărturari și literați ce trebuia, prin strălucire intelectuală, să-și ia revanșa asupra „ursitei” ingrate ce făcuse din Hâjdei niște pribegi. Cu o siguranță explicabilă în primul rând prin continuitatea de preocupări de la o generație la alta, sunt prefigurate sferele de interes din anii maturității: istoria, filologia, folcloristica, literatura. Între cele dintâi scrieri literare (unele în limba rusă), îndeobște cu subiecte
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
sorginte folclorică, prelucrat însă cu mai mare subtilitate („Busuioc floare de dar, / Floare de descântec,/ Orice vrajă e-n zadar / Și mă cheamă-n noapte iar / Mult temutul cântec”). Un procedeu frecvent e acela de a atribui altcuiva confesiunea: unui pribeag, unei fete ce cântă, uneia care plânge, unei „fecioare bătrâne”, unei „noi Magdalene”, care plânge, de asemenea, unei „femei trecute”, care „vorbește cu toamna”, unui „apostol nebun”. Toate aceste modalități ale desentimentalizării - sau oricum, ale atenuării sentimentalității - mențin intimismul în
FARAGO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286956_a_288285]
-
am văzut în viață,/ Dar știu că-n vis l-am cunoscut.” Prin câteva motive, ca acela al călătoriei pe mare („Pornea o barcă verde spre albastrul unei mări”) sau cel al slujitorilor excentrici ai „albastrelor legi” („triștii, trudiții, nebunii pribegi”), care amintesc de „vagabonzii” lui Ion Minulescu, prin reliefarea cu majuscule a unor abstracții (Nădejdea, Durerea, Speranța, Lumina, Minunea), animarea unor adverbe de timp („azi”, „ieri”), prin recursul la numărul fatidic trei („Plângeau pe mal trei sălcii, cernindu-și moarte
FARAGO-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286956_a_288285]
-
semnată Soveja) este culegerea de nuvele Oameni de la munte (1920), dedicată „celor care au luptat în Zboina, pe Richitaș, la Cocoșila, Mărăști și Oituz pentru apărarea munților” și cu un moto celebru: „Torna, torna, fratre”. Aparent independente, nuvelele Moșnegii, Buruiană, Pribeagul, Fagul, Învățătorul din Pădureni, Un bursuc, Ciutacul, Hoțul, Suflete necăjite, Visul Maicii Domnului sunt unite prin intenția scriitorului de a realiza monografia existenței unei zone umane nealterate de intervenția civilizației și a culturii urbane, prin exploatarea elementului istoric, etnografic și
MEHEDINŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288078_a_289407]
-
S. Govora, Critică și critici, „Carpații”, 1955, 6-7; Ov. S. Crohmălniceanu, O greșeală de calcul, „Glasul patriei”, 1957, 25; Demostene Nacu, Nu! Poezia și poeții nu vor dispare, „Vatra”, 1960, 81; St. Georgescu Olenin, Un român renegat, arivist feroce, „Almanahul pribegilor români”, 1961; Cazul Constantin Virgil Gheorghiu, „Courrier roumain”, 1963, 244-245; Adriana Kiseleff, Completări la un autoportret. Nici profet, nici om cinstit, „Glasul patriei”, 1963, 6; Un protest al Asociației Foștilor Combatanți Români refugiați în Franța, „Stindardul”, 1963, 72-73; Petre Vălimăreanu
GHEORGHIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287233_a_288562]
-
Laie). Un simbol al speranței îl întruchipează dimineața („Tu, suflete întunecat de gânduri, / Tu simți prelung fiorul dimineții”), altă dată, zorii, ca vestitori ai libertății îndelung așteptate. Poetul e doar un sol, un drumeț, un călător, un cântăreț, nu o dată pribeag, termeni ce introduc într-o altă constelație, încât, dacă ar fi reprezentați grafic, s-ar obține un adevărat arbore al structurilor lirice. Începând cu volumul Din umbra zidurilor, se vor resimți în poezia lui tot mai accentuat influențe simboliste, cu
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
de unde și bogăția de informații asupra activității scriitorilor și intelectualilor români aflați în capitala Franței. De la primul număr, paginile 7-8 sunt consacrate rubricii permanente „România literară”, devenită, de la numărul 15, „România culturală”. Colaboratorii paginilor literar-culturale sunt Mircea Eliade (Păstori, haiduci, pribegi, Lupii și „Lupoaica”. Introducere la o istorie religioasă a Daciei, Tradiții universale în cultura românească, Amintiri despre Alexandru Busuioceanu), Eugen Ionescu (Caragiale, actual și universal), Al. Busuioceanu (Luchian. Patruzeci de ani de la moartea lui, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Balcic, Marsyas
ROMANIA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289346_a_290675]
-
au umblat”. Sortit să alerge după năluciri, dezamăgit în dragoste, în prietenie, proscrisul Radu, bântuit de negre melancolii, își caută refugiul în mijlocul naturii. Iluziile spulberate rând pe rând au făcut din el un sceptic, cu sufletul înveninat. Singur și nemângâiat, pribeagul, care dorise țării lui o grabnică mântuire de „obedele străine”, se consacră luptei pentru libertate. Ocolită de lirism, scrierea, adesea nebuloasă, incoerentă, are și dezavantajul unei exprimări impure. Într-un alt poem, tipărit postum, Ivan („Flacăra”, 1913) - satiră a regimului
RONETTI-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
de acum mai bine de două sute de ani. Spațiul străjuit de culmile sălbatice ale Munților Pind, având în centru cetatea Moscopole, devine scena luptelor acestei comunități dârze împotriva stăpânirii otomane. Și în Povestiri (1968) ori în romanele Apele negre (1972), Pribeagul (I-II, 1974-1975) și Cer înstelat (1983) autoarea se va concentra asupra trecutului, având ca model proza istorică sadoveniană. Roman „curtenesc și de aventuri”, după cum remarcă Nicolae Balotă, Pribeagul urmărește traseul voievodului Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul, mazilit de
STERE-CHIRACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289920_a_291249]