375 matches
-
Gilbert Leroy (1974), iar praxiologia didactică- teoria acțiunii didactice (instructive) eficiente. B. Funcțiile și importanța metodei. Statutul pedagogictc " B. Funcțiile și importanța metodei. Statutul pedagogic" Esența și valoarea pragmatică ale metodei nu pot fi deduse decât prin raportare la specificul procesualității activităților de predare și Învățare, pe care le deservește, prin examinarea multiplelor funcții pe care ea le Îndeplinește În cadrul unei situații date. În aceeași interpretare praxiologică, mai sus amintită, acțiunea instructivă ni se dezvăluie de fiecare dată ca relație procesuală
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
ea scoate În evidență o legătură reciprocă. Contrar părerii potrivit căreia metodele sunt instrumente neutre, ce nu pot influența cu nimic conținutul, În realitate ele nu rămân, totuși, indiferente la ceea ce se comunică; nu se poate tăgădui influența exercitată În procesualitatea efectivă asupra modului de receptare a unui conținut dat, asupra gradului de accesibilitate a cunoștințelor transmise, asupra felului În care sunt reliefate și valorificate valențele informative și formativ-educative ale materiei de predat. Cu ajutorul unei metode se poate, de exemplu, Învăța
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
se ajungă la un Învățământ intensiv, mai viu și mai atractiv. Estimarea și alegerea mijloacelor sunt fondate și ele pe postulatul eficienței, ceea ce este condiționat nu numai de calitatea lor intrinsecă, ci și de modul În care sunt integrate În procesualitatea didactică, fapt care ține de metodologia aplicată. Indiferent de categoria căreia aparțin, mijloacele servesc la ridicarea eficienței și calității Învățării numai când știm să le selecționăm și să le folosim judicios, numai când sunt subordonate atingerii obiectivelor prestabilite și unei
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
tineretului un corp de cunoștințe precis determinate și de imediată eficacitate socială. În consecință, metodele erau adaptate În mod evident acestor sarcini de transmitere autoritară, ex cathedra și de Însușiredocilă, pasivă, a noțiunilor.Chiar atunci când se făcea loc deprinderii cu procesualitatea cunoașterii, a redescoperirii adevărurilor, profesorii suprimau sau scurtau atât de mult fazele esențiale ale cercetării Încercate de elevi (ca, de exemplu, găsirea ipotezelor, alegerea și urmărirea experimentelor etc.) Încât, În acele momente, ei Își impuneau propria lor știință „scutindu-și
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
prezentată nu numai ca produs finit, ci și ca un proces sau, În primul rând, ca un proces. Esența științei, izvorul ei, este tocmai acest proces de generare a cunoștințelor noi. Știința este ceva care se elaborează neîncetat, Într-o procesualitate continuă (Wesley, Cartwright, 1973; Leroy, 1974, p. 103); este o creație intelectuală strâns legată de cerințele practicii, Întruchipată firesc În lumea obiectelor tehnice și a procedeelor tehnologice. Transpusă În planul acțiunii pedagogice, această viziune sugerează predarea științei ca proces și
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
colectiv, de observare, de investigație, de formulare de ipoteze, de experimentare, de verificare, de formulare a concluziilor etc., dedescoperire personală de către elevul Însuși, a proprietăților și legilor lumii reale, aspecte asupra cărora am mai insistat În capitolele II și III. Procesualitatea și metodologia acestui tip de „Învățare prin descoperire” sunt, În parte, constituite și practicate, În parte - Încă În curs de elaborare. În esență, descoperirea (redescoperirea) În actul Învățării, care are ca temei un contact nemijlocit (sau mijlocit) cu lumea obiectelor
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
tot mai strâns legată de practică, Învățământul nu poate să rămână numai la teoretizări; el se vede obligat să recurgă la aplicarea În multe feluri a cunoștințelor teoretice În activități practice și să asigure, astfel, Încheierea unui ciclu complet al procesualității Învățării. El trebuie sărealizeze această unitate dialectică dintre teorie și practică, În ideea că Însușirea culturii, a științei nu reprezintă un scop În sine și pentru sine, ci pentru a servi activității creatoare, pentru a-și găsi Întruchiparea În acțiune
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
de cercetare - devine astfel, concomitent, și acțiune de cercetare, și acțiune practică, subordonată, bineînțeles, Îndeplinirii unor sarcini concrete de instruire și educație. Elevul/studentul se deprinde astfel să Învețe și din cercetare și din activitatea practică, să-și Însușească atât procesualitatea științei, cât și conținutul acesteia, raportându-se direct la activitatea practică. Sau, pentru Kilpatrick proiectul constituie „o activitate prealabil vizată a cărei intenție dominantă are o finalitate reală, care orientează activitățile și le asigură o motivație” (Planchard, 1992, p. 385
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
vizibil al socialului". Această critică nu este deci sociologizantă, cum ar fi putut să pară, și chiar dacă nu ignoră socialul cel mai mult se interesează de ceea ce se întâmplă dincolo de "planul vizibil" al acestuia. Adică de trăirile psihice și de procesualitatea biologică, de stările maladive și de manifestările morale însoțitoare, teritoriul de acțiune vast al Hortensiei Papadat-Bengescu, îndeajuns de puțin cercetat de proza românească, de până la ea. Pentru a caracteriza din unghi propriu literatura Hortensiei Papadat-Bengescu, pentru a defini "substanța nouă
Noi cărți despre "marea europeană" by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15269_a_16594]
-
cu vulcani dându-și importanță și lava peste cap, râulețe luându-se drept incontinența de-l puse la încercări pe bravul salvamar Noe.” (p. 16) Cum spuneam, e vorba în toate aceste poeme despre un imens ceremonial. Despre dinamism. Despre procesualitate. Despre work in progress. Nu despre epigrafii. Dorin Tudoran nu sapă cu dalta în piatră. Alta e miza lui. Dincolo de versuri se află omul. Iar un pic de arbitrar e în tot ce scrie acesta. Observația e valabilă și pentru
Editura Timpul a avut răbdare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5765_a_7090]
-
în afara sentimentului că lumea " obiectele, ființele și fenomenele sale " trebuie tot timpul învinsă. Înfruntarea aceasta e una fără sfârșit. Orice text încheiat și orice încetare a războiului e o victorie incertă, provizorie. Literatura reprezintă o tentativă de a conferi limbajului procesualitate. Ea s-a născut din revolta împotriva limbajului uzual care reduce la o schemă oarecare individualitatea irepetabilă, tot ceea ce e viu în noi." (Mecanica fluidului) Acum când inteligența îi e dublată de o oarecare maturitate a finalității și practicii literaturii
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/14079_a_15404]
-
și atent construită, cartea se adresează deopotrivă specialiștilor, dar și publicului amator, captivat rapid de textul ce îmbină elegant bogăția informațiilor, imaginilor și un ritm alert, susținut, al discursului. Chiar titlul ales sugerează de altfel o dinamică intrinsecă, corespunzând unei procesualități; construirea unei națiuni oglindită prin prisma arhitecturii capătă de la bun început atributele unei aventuri, ale unei legende sau epopei fondatoare. În capitolele introductive (Avant - propos și Architecture et identité), Carmen Popescu își enunță scopurile și își explicitează demersul, în contextul
Arhitectură și națiune by Despina Hasegan () [Corola-journal/Journalistic/10260_a_11585]
-
de formare al națiunii noastre, arhitectura românească devine subiect de interes pe scară largă; astfel, ea capătă valoare de referință și dimensiune universală. Lucrarea propune o perspectivă nouă asupra stilului național (dar și asupra arhitecturii românești în general), surprins în procesualitatea, în evoluția sa atât de brusc curmată. Spiritul analitic fin, pătrunzător, distincțiile subtile, observațiile pertinente se îmbină cu evocarea vieții politice, sociale și culturale în cele mai variate aspecte, pentru a oferi o imagine cât mai completă și mai complexă
Arhitectură și națiune by Despina Hasegan () [Corola-journal/Journalistic/10260_a_11585]
-
cel pe care el îl va părăsi mai apoi doar în schimbul celui impresionist - rodinian. Așa cum viața însăși are logica ei, și formele simbolice au o viață și o logică a lor: soluțiile de maturitate ale oricărui artist sînt expresia unei procesualități, a unei dinamici interioare, a unei evoluții organice a conștiinței creatoare și a unei gîndiri artistice coerente și nicidecum manifetări eruptive, nemotivate lăuntric și generatoare de fracturi. În al doilea rînd, tînărul Brâncuși, absolvent al unei Școli de arte și
Anomaliile anului Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16194_a_17519]
-
acest proiect este precizarea din subtitlu: Joncțiuni și Disjoncțiuni în Secolul XIX și XX. Ideea le este sugerată autorilor de Topografiile (1995) lui J. Hillis Miller, carte mai puțin discutată de teoreticienii și criticii români. Miller, un deconstructivist critic, accentuează procesualitatea actului de lectură, deplasarea lui continuă ("dansul lateral"), pipăirea terenului operei, descoperirea unei configurații a cheilor (sau "nodurilor") ei, supuse la rîndu-le îndoielii. Lectura devine un act infinit, amintind de eliotianul "visions and revisions". În loc de forjarea etapelor de creație pentru
Pe nisipuri mișcătoare by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12613_a_13938]
-
la sinteza "tipologizantă", ordonatoare și suverană asupra fapticului brut, asupra a ceea ce poate rezulta doar din intuiție. "Tipul", așa cum îl consideră Goethe, devine, ca model descriptiv, ca "fotografie sincronică", o proiecție a diacroniei, căci el fixează, în dinamica lor, datele procesualității; în sinteza trecutului, în reconstituirea "plantei originare", se prefigurează evoluțiile viitorului. Este notorie corespondența mereu subliniată și repetată de Goethe între demersul științific și cel artistic, între care voința armonizantă a clasicului constituie canavaua comună; dealtfel, în fragmentul Naturphilosophie Goethe
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
ideale" pe care naturalistul Goethe le identifica grație aceleiași medieri la pragul dintre ontogeneză și filogeneză devin, iată, accesibile, prin creația artistică! Este aici însuși sîmburele poeticii clasicismului weimarian, ce tinde a fixa universalul în particular, permanența, prezentul continuu, în procesualitatea devenirii: ceea ce este "tipic" este concomitent necesar și normativ, este ideea ce se întrupează, dar care, fără trup, nu poate fi. Revenim pe pămînt: dacă, în principiu, romanticii germani n-au agreat cîtuși de puțin doctrina goetheană și clasică a
Ce ar fi putut învăța și n-a învățat Karl Emil Franzos din estetica lui Goethe by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/16441_a_17766]
-
se supun unei anumite logici gramaticale. Dacă, însă, după cum afirmă fizicienii, cauzalitatea este cea care dă structura lumii, explicând atât consistența, cât și relațiile cauzale ale lucrurilor, atunci literatura sau ficțiunea, când relatează povestea evenimentelor, interesându- se mai mult de procesualitatea lor decât de descriere, vorbește cel mai bine despre structura și țesătura intimă a lumii. Și, totuși, literatura nu este o fizică travestită în cuvinte poetice, iar romanul, cu toate teoriile sale, n-a dus la descoperirea niciunei legi în
Literatura – ficțiune și/sau evaziune by Florina Ilis () [Corola-journal/Journalistic/3462_a_4787]
-
de esență veterotestamentară. Avangardele istorice au dizlocat umanismele de cabinet, esteticile imitației și o întreagă civilizație a figurativismului, într-un cuvînt, absolutismele imaginii, pentru a înlocui reprezentarea cu sistemele ei de codificare, eternitatea cu tranzitoriul, modelul cu limbajul, finalitatea cu procesualitatea și aroganța implicită oricărei opere definitive cu scepticismul și relativitatea parcursului. Ceea ce a urmat acestei adevărate revoluții de la începutul secolului XX, indiferent de atitudinea declarată, de filosofiile și de esteticile explicite, nu s-a mai putut întoarce la vechile modele
Între mãrturisire și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14660_a_15985]
-
începe să înceapă să se apropie schimbarea prefixului” (smokingcoolcat.blogspot.com); „să vezi numa’ cum începe să înceapă să-și revină” (ziare.com). Construcțiile cu a începe au, așadar, grade diferite de acceptabilitate: unele sunt tolerabile, pentru că se focalizează asupra procesualității; altele sunt încălcări voite ale normei, cu intenții ironice și parodice.
Începe să pornească... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5418_a_6743]
-
prin afirmația că sufletul e principiul mișcării) și pînă la demonstrațiile logice din ultimele două decenii ale psihologilor și neuro-cercetătorilor cognitivi, teoria mecanicista a corpului biologic (cu varianta ei computeristică, în științele cognitive) a încercat să legitimeze caracterul productiv al procesualității vieții. (În ce măsură "lucrativitatea" tehnologică se dovedeste un fenomen intrinsec organismelor umane - si biologiei, în general - sau un pur efect al observației subiective, rămîne de discutat cu altă ocazie.) Deocamdată, premisa (încă) obligatorie a înțelegerii relației dintre om și mașina este
Corpuri dezarticulate by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17699_a_19024]
-
contemporaneitate, dar a făcut-o în depline condiții de securitate și fără nici o concesie de fond; în esență ea continuă să rămînă în afara timpului, de o fidelitate profundă față de valorile sale istorice, majestuoasă că un vestigiu și convingătoare că însăși procesualitatea vieții. Cum memoria coordonează de multe ori actele prezentului și cum legendă fertilizează adesea cotidianul, prin asociație, dar și prin complexitatea proiectului, Bienala de la Veneția și-a dobîndit, în timp scurt, o putere de fascinație comparabilă cu a Veneției însăși
Drumul spre Venetia by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17878_a_19203]
-
al artei universale îi asigură o exactă cunoaștere a dinamicii fenomenului artistic, a discursivității lui exterioare și a logicii sale interne, în al doilea rînd, practica artistică îi facilitează accesul, din chiar interiorul expresiei, la metabolismul creației și la subtila procesualitate a acestuia, după cum, în final, familiarizarea cu spațiul avangardei, cu acel spațiu al libertății pe care toate experimentele artistice îl presupun ca o condiție esențială, i-a permis o apropiere dezinhibată, fără protocoale academice și fără ipocrizii doctorale. Dacă Yvonne
Paul Klee și pictura modernă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16722_a_18047]
-
care experiența eului și a lumii ajung subiecte de reflecție: "tacticii eseiștilor îi aparține "ca și cum-ul", pendularea între nemediere și rafinament, între plăcere și durere. El șeseismulț nu reprezintă gîndirea naiv, ca proces, dar lasă gîndirea să devină vizibilă în procesualitatea sa, ca factor perturbator integral al existenței, fără să dezavueze polemic gîndirea și nivelul de raționalitate la care s-a ajuns prin ea". în spațiul genurilor literare, eseul a fost integrat triadei clasice, ca parte a genului liric (la Hildegard
Neliniștea din jurul eseului by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/16554_a_17879]
-
ca esență sub stratul compact de culoare, pentru ca, finalmente, să se resoarbă în lumea minerală și în strălucirea metalică. Sculptura lui Max Dumitraș se comportă acum asemenea unui hîrtii de turnesol: ea deconspiră calitatea existenței și devine barometru al unei procesualități ample în care intră nenumărate trepte ale vieții. Privită în ansamblul ei, dar și din perspectiva fiecărui artist în parte, expoziția de la Bistrița este una a interregnului, a spațiilor de trecere, a armonizării unor realități, la prima vedere, incompatibile. Maxim
Imagini ale interregnului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13777_a_15102]